
Vedere din București. Camionetă de epocă pe strada Mătăsari. Foto cu telefonul: Călin Hera
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic

Vedere din București. Camionetă de epocă pe strada Mătăsari. Foto cu telefonul: Călin Hera

Vedere din București. Bustul lui Corneliu Coposu (autor Mihai Buculei), de lângă Biserica Krețulescu, fotografiat cu puțin timp înainte de apusul soarelui. Foto cu telefonul: Călin Hera

Vedere din București. „Șarpe” în Platanul de la Podul Cotroceni – alb-negru, bătrân, frumos, puternic și rezistent la poluare. Foto cu telefonul: Calin Hera
Cea mai bună zmeură am mâncat-o, nu e niciun secret, pe coclauri. Prin văi de intrare în Munții Retezat sau sus, în zone defrișate, unde zmeura este mică și atât de parfumată. La întrecere cu Moș Martin (nu odată!), care era mereu mai harnic – nu am avut parte de întâlniri periculoase, nici măcar schimbul de priviri din Munții Vrancei nu a fost periculos, ne despărțea un pârâu. Dar asta e altă poveste.

Vedere din București. Parcarea magazinului Mr. Bricolage, dis-de-dimineață. Foto cu telefonul: Călin Hera

Vedere din București. Pe strada Mătăsari 23 se află încă frumoasa clădire a unui simbol cultural românesc: Editura Cugetarea. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am avut într-una din zilele trecute suficient timp liber ca să fac o plimbare pe celebra stradă Mătăsari, de la Bd. Pache Protopopescu până la strada Matei Voievod. Cel mult zece minute la pas săltăreț, cale de o oră de căscat ochii. Știam că voi descoperi ceva, așa că mi-am rezervat o jumătate de oră pentru această excursie. A fost bine.

Vedere din București. Placa memorială pe un bloc construit acolo unde se afla Biserica Sfânta Vineri. Foto cu telefonul: Călin Hera
Treceam pe un trotuar. Am văzut o placă, pe un bloc. Text simplu: ”Pe acest loc s-a aflat Biserica Sfânta Vineri, demolată de regimul comunist în anul 1987. Această placă a fost pusă azi, 21.08.1991 pentru a cinsti memoria tuturor victimelor represiunii comuniste”.

Vedere din rafturi bucureștene. TVA de 9% face smântâna mai scumpă decât TVA de 24%. Foto cu telefonul: Călin Hera

Vedere din Hunedoara. Reacție în versuri la ideea impozitării bacșișului – brutăria de lângă gară. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am văzut o droaie de reacții la ideea de a impozita bacșișul, idee la care guvernul a renunțat până la urmă. Reacțiile au rămas, unele dintre ele pline de poezie (mă rog, luați cu rezerve cuvântul poezie în acest context). Am fotografiat aici o reclamă născută de ideea impozitării bacșișului – născută tocmai la Hunedoara.

Vedere din Hunedoara. Jar. Prietenii ştiu de ce. Foto cu telefonul: Călin Hera
Cei care mă cunosc ştiu obsesia mea de a face un foc în curte, de câte ori mă nimeresc acasă, la Hunedoara. Uneori îmi reuşeşte. De cele mai multe ori, ceilalţi îşi pierd răbdarea. Dar obţin cel mai bun jar şi am ambiţia să nu folosesc cărbuni şi nici şmecherii pentru aprins focul.
Treceam pe acolo. Bucureştiul e plin de cerşetori. Pe unii îi observi din prima, arată a cerşetori. Mulţi sar pe tine. Te agresează. Pe alţii nu-i observi, nu-i bănuieşti a fi ceea ce sunt. Dar înveţi repede că nu trebuie să îi priveşti în ochi; nici pe unii, nici pe ceilalţi. E mai sigur. Poate că de aceea mulţi oameni evită să se privească. Iar dacă nu se văd unii pe alţii, de ce s-ar mai obosi să zâmbească. Unii altora sau sieşi.

Vedere din Bucureşti. Boltă amputată a unui palat lăsat în părăginire, pe Lascăr Catargiu. Foto cu telefonul: Călin Hera
Mă doare de fiecare dată când văd o casă ciuntită. E la fel de dureros ca un om ciuntit. Clădirile, am aflat asta de la samsarii imobiliari din Bucureşti, sunt ciuntite şi lăsate în pagină ca să fie dărâmate. Să iasă de pe liste ale monumentelor şi să lase locul unor blocuri de birouri.

Vedere din Bucureşti. Biserica Sfântul Fanurie, zona Rond Baba Novac. Mai mult deât decentă. Foto cu telefonul: Călin Hera
Îmi place s-o privesc. Deşi blocul în care locuiesc are două ieşiri, prefer să folosesc doar una, dimineaţa: pe cea care îmi oferă vedere la bisericuţa de cartier, Sfântul Fanurie.

Vedere din Hunedoara. După film, întrebări şi răspunsuri cu Emilian Oprea, actorul din De ce eu?, şi Amalia Enache. Sursa: castelulcorvinilor.ro
Tipul dur şi hotărât, care şi-a dat viaţa pentru un principiu (şi fiindcă presiunile uriaşe i-au făcut psihicul ferfeniţă), care înnebunea femeile şi-şi fermeca studenţii, care aflase, dar ceilalţi au făcut ce-au ştiut mai bine pentru a-l opri să spună până la capăt, a apărut în curtea Castelului Corvinilor, chemat de castelana serii. Prinţesa. Aşa i-a spus.