Vă reamintesc (în special bucurestenilor): la Teatrul Act, pe Calea Victoriei 126, expune desene prietena noastră Roxana Soare. Recomand!
P.S. EVZ a scris deja un articol foarte fain despre ea 😉
13/11/2010
Prima apariţie cu cravata roz
Nu ştiu ce m-a apucat, nostalgia, probabil, dar am urcat pe youtube imagini filmate la lansarea cărţii mele, Îmi pun singur miere în ceai. Este vorba despre lansarea de la Hunedoara, din data de 13 martie 2010.
Imaginile sunt de la DevaTV, difuzate în data de 13 martie 2010, după lansarea cărţii mele la Castelul Corvinilor din Hunedoara.
Aici e o fotografie din timpul interviului 😉
12/11/2010
Cei mai frumosi ochi din lume (2)
Bine, poate am exagerat un pic, poate că ochii lui Audrey Hepburn nu-s chiar cei mai frumosi din lume si, poate, nici n-au fost vreodată (dar stiu pe cineva care va sustine ideea că sunt, cu argumente!). Dar, trebuie să recunoasteti, ochii acestei frumuseti sunt grozavi!
Secventa* de mai sus e din filmul Charade (1963), în care Audrey Hepburn joacă alături de Cary Grant, Walter Matthau, James Coburn, George Kennedy. Găsiti detalii despre film aici.
Partea de care mă simt un pic stânjenit e aceea în care trebuie să mărturisesc că am ajuns la această imagine plecând de la o postare faină a lui Mihnea. De unde stânjeneala? Păi, ceea ce scrie el acolo e mult mai interesant decât ilustratia. Iar eu, pare-se, m-as fi uitat doar la poze. Hmm, trebuie să repar asta pe blogul celălalt.
*Îi zic asa ca s-o complimentez un pic.
UPDATE.
Am observat că mai exista o postare „Cei mai frumosi ochi din lume”, de aceea asta de acum e (2).
12/11/2010
Probabil cea mai generoasă idee a toamnei
Am văzut la Mircea Popescu (care s-a supărat la un moment dat ca rândunica pe stol, dar lucrurile astea trec dacă oamenii sunt cu scaun la cap) o idee cu adevărat mare. O ideea care are tot ce-i trebuie si la care vă rog si eu să vă gânditi si să o puneti în aplicare. Pe scurt, Mircea le cere numerosilor lui cititori (si eu extind rugămintea si către putinii mei cititori) să-si întrebe, diseară, bătrânii, „cum a fost?”.
„Si anume, mergeti diseara la cel mai in etate apartinator, bunic, unchi, vecin, ce-o fi dinsul si puneti-i intrebarea simpla “cum o fost ?”. Nu conteaza cum o fost cind, pe vremea razboiului sau pe vremea lui Antonescu sau pe vremea lui Petru Groza, vorba e, cum o fost ?”, zice el.
Mircea, care e om în toată firea, spune că mărturia trebuie să fie înregistrată pentru a fi apoi redată întocmai, fără înflorituri sau corectii stilistico-lingvistice. Astfel, ar trebui să se adune „mai mult material primar decit toata profesiunea etnologilor pe ziua respectiva”.
Ce ziceti, participati la această provocare?
Găsiti aici ideea originială si, desigur, se cuvine să-i atrageti atentia lui Mircea după ce veti fi publicat pretioasele însemnări. Mie numai gândul la ceea ce ar putea iesi de aici mi-a făcut ziua mai bună.
11/11/2010
Două asemănări între două videoclipuri
Mă declar fan al trupei Taxi. Îmi place foarte mult ultimul videoclip, „Două cuvinte” si îmi plac, poate chiar mai mult, textul si melodia. Probabil că stiti despre ce vorbesc, sunt deja peste 400.000 de descărcări de pe Youtube. Pentru cei care nu stiu, voi arăta videoclipul mai jos.
Probabil că foarte putini stiti, însă, un videoclip asemănător, ca suport al unei melodii foarte faine si ea (pe care v-o recomand). Este vorba despre o trupă, Replace, alcătuită din jurnalisti ;), care a început să cânte prin cluburile din Bucuresti.
Iată si videoclipul celor de la Taxi.
Două vidoclipuri între care sunt două legături: au aceeasi idee si sunt suport pentru melodii faine.
10/11/2010
Desenele Roxanei spun povești
Roxana Soare va avea vernisajul expozitiei „Atunci cand desenele îmi spun povesti”, care va avea loc luni, 15 noiembrie, de la ora 19.00, la sala de lectura a teatrului Act din Bucuresti, de pe Calea Victoriei 126.
Vă invit luni, 15 noiembrie, la ora 19.00, la vernisajul expozitiei “Atunci cand desenele imi spun povesti”!, a prietenei noastre Roxana Soare.
„A venit timpul sa urc pe pereti doua colectii de desene noi noute: Cuvinte ascunse si Atunci cand desenele imi spun povesti”, mi-a scris Roxana.
Vernisajul va avea loc la Sala de Lectura – Ceainaria Teatrului ACT (Calea Victoriei nr. 126, etajul 2, Sector 1, Bucureşti). În afară de desene, de prezenta sarmantă a Roxanei, evenimentul va fi asezonat cu „ceaiuri aromate, prajiturele delicioase si muzica buna”.
Expozitia va fi deschisă până în 23 decembrie.
A, si încă ceva. Iată cum se încheie mesajul Roxanei: „Vă astept cu multa bucurie si cu desene miniaturi cadou!”
09/11/2010
Tigara rămâne aprinsă
Am primit dovada de la Victor. Diferentele fata de clasamentul (încă) oficial sunt minime si, practic, fără efect în clasamentele de etapă, respectiv general (înainte de slash e numărul de voturi luat în calcul de mine, după slash cele de la momentul print screen, care nu e nici el chiar-chiar .
1. Linie de cod 116v/108v
2. O ţigara aprinsă 114v/101v
3. De după… 90v/81v
4. Aici e Bucureşti! 62v/62v
5. O ultimă… 36v/36v
6. Ar vrea să facă dragoste 35v/35v
Au mai primit voturi
Un moft 33v/33v
Un sfârșit e un început 21v/21v
O ţigară maronie 19v/19v
Fumatul. O abordare carteziană 13v/13v
Tigara de după oră 13v/12v
“Mai tare ca moartea” 13v/13v
Cafeneaua de vicii 10v/10v
Famous blue raincoat 9v/9v
Noaptea misterelor 9v/9v
Actrita 6v
Grisine 5v/5v
Angajamentul 3v/3v
Practic, dacă am oficializa print-screenul, cativa autori, putini, ar pierde niste puncte în clasamentul general. Este vorba de cei de pe podium, care ar intra într-o categorie inferioară de bonusuri, astfel:
Victor – bonus de 10p în loc de 11p
Ion Toma Ionescu – bonus de 10p în loc de 11p
Adela – bonus de 8p în loc de 9p
În acelasi timp, cf propunerii lui Dan (care ar fi însă un gentleman agreement fără un suport real vădit – trendul voturilor de după deadline i-a fost favorabil lui ITM, deci putem aproxima că la deadline situatia din clasamentul de etapă nu era diferită de cea luată în calcul), Ion Toma Ionescu ar urma să primească, pentru clasarea pe locurile 1-2, 10p, cu 2p mai multe decât cele cuvenite locului al doilea.
Una peste alta, apreciez că e mai sănătos să lăsam lucrurile asa cum sunt, respectând principiul de a lua în considerare situatia cea mai avantajoasă pentru fiecare participant la concurs.
Dar, până la urmă, lucrurile astea, care par mai complicate decât sunt, contează mai putin. În câteva minute voi publica PA-urile primite deja pentru etapa în curs; sper ca asta să-i impulsioneze pe cât mai multi autori să scrie. Baftă!
08/11/2010
Flori pentru Gabriela si Mihaela
Coadă la o florărie din Bucuresit, aflată lângă statia de metrou Pipera, în după-amiaza zilei de 8 noiembrie 2010, ziua Sfintilor Mihail si Gavril. FOTO (cu telefonul): Călin Hera
Dacă n-ai fi stiut, azi, că e vreo sărbătoare, tot ti-ai fi dat seama. M-am aflat în această situatie, trecând de două ori pe lângă florăria de la gura statiei de metrou Pipera din Bucuresti. Prima oară, dimineată, la ora 10.20. A doua oară, un pic după prânz, cam pe la 14.00. Abia a doua oară m-am mirat ceva mai mult. De ce-or sta oamenii ăstia la coadă? (I-am si fotografiat).
Asa mi-a picat fisa. Azi e ziua sfintilor Mihail si Gavril. Cum ziua încă nu s-a terminat, mă grăbesc să le urez La multi ani Mihaelelor, Gabrielelor, Mihailor si Gabrielilor pe care îi cunosc sau, dacă nu-i cunosc încă, pe care îi voi cunoste. Si sunt multi si dragi mie!
Sper să primească florile virtuale si Gabi, g1b2i3, Gabriela Savitsky, Gabriela Elena, Mikael Eon, Mikka, Mihai Pintilie, Angela Ribus.
07/11/2010
Frică. Palonul şase
Dragii mei,
înainte de a publica clasamentele, se cuvine să anunţ tema pentru palonul 6, inspirată din PA-ul care a câştigat etapa a 5-a (Linie de cod, autor Victor).
Aşadar, vă invit să scrieţi, până marţi, 23.00, PA-uri despre
Frică
Baftă!
Iată PA-urile:
Vânzătorul de ghilotine (Victor)
– Ţi-e frică?
Cuvintele scuipate printre buzele subţiri aproape că-şi pierdură sensul.
– Nu!
– O să-ţi fie!
Se întoarse cu spatele rupând contactul vizual. Simţi fluxul de frică forţându-i sinapsele în momentul în care bătrânul, lipsit de hipnoza ochilor galbeni, realiză ceea ce se va întâmpla. Auzi şfichiuitul funiei scăpate din mâna bătrână. Văzu reflectându-se pe pământ sclipirea lamei ghilotinei în lumina apusului. Simţi în tălpi vibraţia capului căzând cu zgomot sec pe pământ. Frica – gândi negustorul – cea mai stabilă monedă din univers.
Frica de răgaz (Dan)
O nouă fobie? Nici vorbă, doar o problemă de autocontrol; am rezolvarea de la un rabin întâlnit cu mulţi ani în urmă la Ierusalim:
Sunt în mare pericol cei care îşi închipuie că nu au niciodată timp pentru nimic, nici măcar pentru ei înşişi. E elementar: pur şi simplu pui jos târnăcopul, stiloul, sapa, microfonul, drujba, stetoscopul, tastatura (sau orice alt instrument foloseşti în acel moment) când sună sirena imaginară de început de siestă şi-ţi spui: “Gata deocamdată; mai fac după.” Şi pleci.
Trei frici (Călin)
– Stai!, a strigat Dan. Autobuzul, care oricum abia se târa, a oprit. Dan i-a făcut semn şoferului să deschidă uşa. Am pus glonţ pe ţeavă. Zgomotul l-a înţepenit pe şofer, care a stat aşa, băţ, până când Dan a cercetat autobuzul pe dinăuntru. I se păruse c-a fost un cutremur lung, aşa i-au tremurat picioarele. Abia după ce Dan a făcut semn că e OK m-am lăsat şi eu moale, pe vine, sprijinind ZB-ul de gard. Dacă strănuta şoferul, iar eu, crezând că e vreun gest ostil, îi trimiteam un glonţ în cap?
Sobolanul alb (Ion Toma Ionescu)
Ieşisem din somn.Trecuse primejdia, pierii şi nelegiuirea crimei, sau trãdarii, ce o fi fiind. Imaginile de groazã dispãruserã, doar golul acelor clipe apãsa mut. Oare ce sãvârşisem? memoria surescitatã nu mã ajutã. Voiam sã uit? nu eram prea sigur. Pastilele medicului de la LSM, dupã saptãmâni de nesomn, parcã mã trãgeau într-un loc mâlos din care mã zbãteam sã ies simţind cã mã acoperã frica. Când şi când, şobolonanul acela mare alb mã fixa din oglindă, mustrãtor, dincolo de pragul realitãţii.
Vanatoarea (Bogdan)
Funia harponului se intinse – o coarda de arc gata sa plezneasca – inclinand barca la tribord.
”Demonul vrea sa ne traga in adanc!” Oamenii lui stiau să recunoasca semnele unei scufundari de adancime si era clar ca asta incerca sa faca prada lor. “Funia va rezista și monstrul trebuie sa se-ntoarca la suprafata, sa respire!”. Realiza insa ca acest gand nu venea atat din experienta acumulata cat si din nevoia de a se-mbarbata intr-un moment in care mirosul intepator al fricii devenise foarte real.
Şi plecă (Adela)
Închise ochii. Mâna sa mică se acundea în palma lui, ca un porumbel speriat, aşa cum se întâmplase mereu. Se gândi la toate minunile din viaţa ei, la urcuşuri şi coborâşuri, la tot ce a însemnat viaţa lor împreună. El o privea cu aceeaşi ochi albaştri, ca în prima zi. Cu cealaltă mână îi mângâia părul încărunţit. Pe patul de spital, părea atât de mică şi de fragilă! Nu putea să o lase să plece! Nu acum şi nu aşa. Ea deschise ochii şi-i şopti, zâmbindu-i: “ Nu plânge, nu-mi este frică!” Şi plecă.
Revelatie (LePetitPrince)
Statea zgribulit intr-un colt al pesterii fiindu-i frica de focul care ardea in apropiere. Mai tarziu, de frica sa nu inghete, a cutezat, s-a apropiat, si s-a incalzit atat de bine incat l-a luat somnul. A visat ca in jurul focului se adunasera unii care mancau din ceva rotund. Ii era foame si frig si se aseza pe glezne mai aproape de foc, cand, descoperi chiar la picioarele lui, mai multe obiecte rotunde cu resturi de mancare in ele. Ar fi mancat dar n-a facut-o, de frica. Prea duhneau a E-uri!
De ce ti-e frica nu scapi (LePetitPrince)
Si-l imagina delicat si cu o mare inteligenta a simturilor – pentru ea, era calitatea care conta cel mai mult la un barbat. S-a intamplat sa-l intalneasca si sa aiba acelasi drum. Au flecarit, s-au oprit la tarabe, el s-a aplecat sa vada ceva, ea i-a pus o mana pe umar tragand usor, sa vada, chipurile, mai bine. Au continuat drumul fara sa se atinga, facand fata unei atractii irezistibile. Aflata ca intr-o transa placuta, trairea femeii era totusi umbrita de o teama: sa nu se trezeasca din somn.
Jurnalul unui bebe (Carmen Negoită)
De ziua mea l-am primit pe Urs. Îmi place să-i mestec urechea şi să-l umplu de salivă, iar dacă mama îl ia în braţe se umple de bale pe faţă. Îmi mai place să-l arunc pe Urs din pătuţ noaptea şi apoi să plâng până când mami îl ridică şi mi-l dă. Fac asta doar ca să mă amuz. Mami n-are voie să doarmă. Ea trebuie doar să-mi dea să mănânc şi să-mi schimbe scutecele. Acum nu-i mai este frică să-mi facă băiţă. Azi sunt foarte ocupat cu mama, sunt hrănit la ora 9, apoi dau aerul afară, iar apoi voi încerca să fac câţiva paşi prin sufragerie.
Dragă Dumnezeu… (Adela)
“Nu mi-e frică, nu mi-e frică, de bau-bau!”
Stătea cu năsucul lipit de geamul mic şi aburit şi privea copiii din curte, care ţopăiau veseli şi cântau cât îi ţinea gura. Îşi dorea atât de mult să fie acolo, să se învârtească până ar ameţi şi să strige că nici ei nu-i este frică de bau-bau! Dar… îi era. Îşi făcuse loc în sufletu-i, odată cu plecarea părinţilor şi sosirea ei aici. Se simţea singură şi speriată. Strânse la piept păpuşa mică şi începu o nouă scrisoare: „Dragă Dumnezeu, ştiu că…”
Din disperare mâncăm si pământ (Bianca Dobrescu)
îi aruncaseră cinzeci de bani din milă, ea se uita chiorâș, drăcuia și se comporta mai ceva decât un ins ce decupează articole din ziar și le pune la presat în borcane din coji de lămâi contaminate(cu toate că sună prea aiurea). se simțea pierdută, nu avea cu ce naibii să-și hrănească plozii, cu ce să plătească chiria, nici măcar nu putea bea o țuică fiartă și ronțăi un covrig acum de sărbători, nu voia să le vadă fețele micuților când moșul nu le va aduce decât niște zdrențuri căpătate. plânge.
Screte (Carmen Negoită)
A aşezat florile pe mormânt şi a întins mâna pentru a mângâia placa de la căpătâi, dar, când degetele au atins piatra rece, a auzit un zgomot în spatele ei. S-a întors, aşteptându-se să dea nas în nas cu un străin, fiindcă aproape îi simţea respiraţia în ceafă. S-a uitat în toate direcţiile. Doar copaci cât vedeai cu ochii. Indiferent cine fusese, plecase în grabă. I s-a făcut frică şi a luat-o la fugă, întorcând capul pentru a se asigura că nu-i urmărită. Simţea că urmărise un secret, iar acum secretul o urmărea.
Omul negru (Petra)
Se auzea mingea cazand. Buf, buf si intr-un final un plescait. Copiii au ridicat capacul si in jos se vedea haul. Ii cuprinse frica, dar era singura minge din cartier. Daca nu se duceau dupa ea iar asteptau 2 ani sa vina Ionut din Spania. Victor s-a repezit in casa si a adus chibrituri. Se gandeau ca la cate prostii au facut, dusul in subsol nu putea fi mare lucru. Asa ca au coborat pe scara. Piciu a aprins un chibrit, iar in secunda cat s-a facut lumina au inteles de ce trebuia sa le fie frica.
Freamătul pădurii (Ion Toma Ionescu)
Mã târãsc sã aprind lumina, mã liniştesc puţin şi scriu precipitat pe un colt de paginã visul, poate reuşesc sã-nnod firele. Cunosc odaia. Din spatele meu se ridică din aşternuturi un personaj feminin, cu ascendent asupra mea şi drag, numai că frica mă opreşte să-i citesc privirea. Ţaţa, mătuşa-mea, murise de mult, stãpânea situaţia. Silueta ei de femeie tanãrã, cum n-o apucasem, mult mai înaltã îmbrãcatã în negru se scurse afarã pe uşã şi un timp ascultã în marginea gardului, freamãtul pãdurii.
Mie când mi-e frică…fluier (starsgates)
Îi era frică de întuneric. Simţea când era singur, cum gheare ascuţite vor să-l înşface de ceafă. În acele momente o lua la goană şi nu se oprea decât atunci când ajungea în mijlocul bucătăriei. Uşa în asemenea ocazii era trîntită cu putere. Doar lumina caldă din bucătărie şi glasul bunicii îi mai domoleau frica.
– Ho, că doar nu năvălesc tătarii, spunea bunica.
– Dar mi-e frică, scâncea băieţelul.
– Fluieră dacă ţi-e frică, îi spuse bunica .
A descoperit astfel cum să alunge frica. Fluiera!
În joacă (Victor)
Îşi amintea ziua în care scăpase de proteze de parcă a fost ieri. „Vrei să joci?” îl întrebase Gelu de pe malul opus al gârlei, ispitindu-l pe terenul de fotbal. Îşi amintea cum încuviinţase din cap înghiţind în sec, cum îşi alungase frica uitând, că nu-l lăsau să joace pentru că „ne încurci”, cum cârja îi alunecase. Îşi amintea ultimul lucru pe care-l văzuse înainte ca întunericul să-l cuprindă – cerul albastru prin apa rece ca gheaţa. Când se trezise, vocea medicului spunea ceva de leziuni la coloană, iar lângă pat era un scaun cu rotile nou.
Comoara (Bogdan)
Pipaia treptele de piatra in timp ce ochii i se obisnuiau cu intunericul. “Blestemat fie negustorul de lampi!” isi scrasni printre dinti in timp ce-si continua coborarea. Aici jos aerul era uscat si rece ca vantul noptii in desert. Auzi un zgomot si se opri incercand sa strapunga intunericul cu privirea. Se-ndoia ca animalele ar fi putut patrunde pana aici dar sunetul persista. Cand vazu cele doua picaturi sangerii de lumina privindu-l si ii simti dogoarea rasuflarii pe fata stiu ca era deja prea tarziu sa-i mai fie frica.
Sfarsit de primavara (Sictireli)
Era marinar de cursa lunga. Cand se dezlegau apele de gheturi se intorcea. Intra pe usa casei aplecandu-si usor capul.
Bunicule, ii spuneam sarindu-i in brate, tu esti puternic si alb ca ciresul din fundul curtii. Cand infloreste, eu stiu ca vii acasa. Nu-i asa ca ciresii nu mor niciodata?
Cu mana lui aspra mi-a alungat de pe frunte norul de frica ce-mi intuneca privirea.
Copile, va veni o vreme cand copacul nu va mai exploda in flori.
In primavara urmatoare ciresul a refuzat sa mai infloreasca.
Fugarul (Cristian Dima)
Alergă fără să ştie încotro, călcând şiroaie de apă rece, ascunse sub pâlcuri de iarbă. Spera să ajungă spre pădure şi să găsească un loc unde să nu fie descoperit. Simţea frica prin burboane reci de transpiraţie ce îi se prelingeau pe frunte şi tresărea la cel mai mic zgomot ce semăna a tropote de cai. Se împiedecă de un muşuroi de cârtiţă, iar când dădu să ridice privirea, inima i se opri. Un războinic ce purta zale grele de fier şi o spadă lungă i se arătă. Nu te speria, te voi proteja eu de soldaţii romani. Urmează-mă!
După deadline
Memento (LeeDee P)
Se sculase cu două ore înainte de a pleca la firmă. Postul ei de PR îi cerea să fie mereu aranjată, zâmbitoare și hotărâtă. Avea nevoie de ceva timp ca să facă duș, să-și usuce și să-și coafeze părul și, bineînțeles, să folosească cu mare artă, toate articolele cosmetice, de firmă, pentru care cheltuia o grămadă de bani. Înainte să iasă pe ușă, se privi în oglindă să-și admiră opera. Se înfioră: în spatele chipului ei de femeie distinsă, aparent tânără, simți cum își face loc frica de bătrânețe…
Clubul Fix 500
Frica de răgaz (Dan)
Trei frici (Călin)
Vânătoarea (Bogdan)
Si plecă (Adela)
Revelatie (LePetitPrince)
De ce ti-e frica nu scapi (LePetitPrince)
Din disperare mâncăm si pământ (Bianca Dobrescu)
Omul negru (Petra)
Sobolanul alb (Ion Toma Ionescu)
Freamătul pădurii (Ion Toma Ionescu)
Sfârsit de primăvară (Sictireli)
Memento (LeeDee P)
07/11/2010
Servesc patria. Remiză
Afli că Sandu ţi-a trimis un joc electronic de şah. Un computer incredibil, care joacă şah pe nouă niveluri. Mutările sunt comunicate de intersecţia ledurilor care luminează, roşu. E fabulos, abia aştepţi să ajungi acasă, de revelion, să-l încerci.
Până atunci, te mulţumeşti să joci şah prin corespondenţă cu câţiva prieteni, aflaţi şi ei în armată care pe unde. Te mulţumeşti să joci în gând şi asta îţi dă un soi de superioritate faţă de camarazi.
Dar, deodată, îţi aminteşti de civilii de la fermă: oameni foarte simpli, rudimentari, aproape primitivi, murdari, care vorbesc tare, agramat. Nu dai doi bani găuriţi cu pistolul mitralieră pe ei. Şi, totuşi, doi dintre ei, doi din nouă!, joacă şah extraordinar! „Să-mi explice cineva ce înseamnă asta!”, aproape strigi.
02/11/2010
Tigara. Palonul al V-lea
Dragii mei,
Am ales tema etapei a cincea a concursului de proza arhiscurta „Cinci săptămâni în palon” pornind de la PA-ul câstigător, „Acoperisul cerului”, scris de Ion Toma Ionescu. Tema cea noua este:
Tigara
Deadline: joi, 23.59. Baftă!
Urmează PA-urile:
Grisine (LePetitPrince)
In jocul „de-a doamnele” stateau picior peste picior si beau cafelute din cescute mici. Vizitele se tineau lant si fetitele faceau broaste in burta de atata „cafea”. Dupa ce una dintre fetite a mers in vizita, de-adevaratelea, la matusa ei care fuma ca un turc, jocul s-a schimbat putin: in manutele grasute si fragede aparusera tigari, caci „doamnele” spuneau ca nu merge cafeluta fara o tigara buna. Pesemne ca erau foarte bune de vreme ce dupa cateva fumuri nu ramanea nici macar un muc de tigara.
Un sfârșit e un început (Bianca Dobrescu)
Îmi întinzi o țigară conștiincios, cu degetele pe care mai târziu le vei afunda în mine, în timp ce fumez vicios, trag totul din tine, te fărâmi în pumnii mei fierbinți, în carnea trupului meu, îmi ești sfârșitul adâncit în pori.
Și viermuim schițând un zâmbet, undeva la două minute, pe canapele roase la margini de pisici, acum, cuminți. așteptăm cancerul. ne va îmbrățișa sufocant, ne va spune cât i-am lipsit, de când ne aștepta și despre pactul său luciferic. vom rânji. va fi un menage a trois.
Linie de cod (Victor)
– Mi-e frică…
– Nu are de ce… Apuci de ştecher şi-l scoţi din priză.
– Mi-e frică! repetă răstit.
– De ce ţi-e frică?
– Că o să mor…
Se lăsă pe spate în fotoliul cu servosuspensii şi privi îndelung la maşina antropomorfă din faţa sa. Ventilatoarele lucrau la regim maxim pentru a răci procesoarele inundate de… frică. Îşi aprinse o ţigară denicotinizată şi se lăsă copleşit de implicaţiile descoperirii. Reuşise. Spărsese în sfârşit nenorocitul de cod al emoţiilor. Crease prima maşină cu sentimente!
Famous blue raincoat (Petra)
E o dimineata friguroasa, intru in bucatarie si aprind aragazul. Deschid geamul, iar in fata ma izbeste gerul. Dau drumul la muzica, Leonard Cohen – iluzia de a nu iubi niciodata prea mult. Ma asez langa geam si imi aprind o tigara. Prima tigara din zi e cea mai placuta, o incantatoare senzatie de fum si risipa, de singuratate.
“I thought it was there for good so I never tried”. Nu ma voi casatori niciodata. Nu e tragic. E doar viata in sine, caci sunt precum tigara, ard numai daca tragi un fum.
Un moft (Bogdan)
”Sunteti sigur, my Lord?”
”Absolut. Dar vezi sa fie de marfa buna din Indiile de Vest. Si sa nu fie uscate.”
Norocul era de partea lui caci a doua zi gasi in port o corabie abia sosita din Antile, iar capitanul ii vandu la pret bun o cutie-ntreaga. Intors in Turn, Alfie rasufla usurat cand Lordul isi aprinse numaidecat trabucul savurandu-l aproape cu erotism. Sentinta fu executata la scurt timp dupa aceea. Cand lama cazu, Alfie se gandi doar ca ultimul trabuc al Lordului nu fusese taiat ci muscat.
O ultimă… (Adela)
Stătea pe prispa casei bunicilor, gândindu-se la ceea ce lăsase în urmă. Acum câteva zile, viaţa ei era perfectă: era cu bărbatul ideal, avea job-ul dorit şi nu-i lipsea nimic. Dacă cineva i-ar fi spus că toate acestea se vor sfârşi într-o singură clipă, i-ar fi zis că e nebun. Se simţea ca şi cum ar trăi un coşmar din care nu putea ieşi. Ar fi vrut să plângă, dar avea ochii uscaţi. De la radioul vechi, se auzea: O ultimă ţigară, uitată într-un colţ pe etajeră. Îşi aprinse şi ea una. Era ultima.
Fumatul. O abordare carteziană (Dan)
Se dă un fumător şi se presupune că mistuie 20 de ţigări pe zi, vreme de 50 de ani. Aplicaţi un algoritm simplu şi veţi obţine câteva rezultate surprinzătoare:
* Pachetele folosite, puse unul peste altul, formează un “turn” de 365 metri. Mai înalt decât Tour Eiffel şi aproape cât Empire State Building.
* Un astfel de furnal biped fumegă, cumulat, aproape 3 ani şi jumătate.
* Cap-coadă, va transforma în scrum aproape 19 kilometri de tutun rulat estetic, în foiţă fină, la o lungime activă de 5 cm.
O ţigara aprinsă (Ion Toma Ionescu)
După un whiski bun la o gazdă perfectă, aluneci la vale pe acoperisul lumii şi te pierzi în rotocoale de fum şi filozofări inutile. Ce-a fost viaţa ta?
Puţin înainte de-a muri tata, aşteptam înfrigurat prima lecţie adevărată în spatele casei. Văr’miu Cornel întârzia cu ţigara unde o avea ascunsă. Am scăpărat chibritul în mijlocul căpiţei de fân să-mi încălzesc mâinile. Flăcări jucăuşe se căţărau tot mai înalt. Era o dogoare plăcută. Pala de fân pregătită să înăbuşe focul ardea şi ea în mâna mea.
Tigara de după oră (Geocer)
– Deci, concluziona profesorul, din ceea ce am discutat pana acum sper ca ati retinut efectele nocive ale fumatului asupra sanatatii si a vietii. Asa cum se spune, fiecare tigara fumata scurteaza viata cu cate un minut, in acelasi timp constituind un cui in plus la cosciugul fumatorului. Si acum, poftiti in pauza.
Incheindu-si prelegerea, profesorul isi lua catalogul sub brat si o porni spre cancelarie. Pe drum, scoase pachetul din buzunar, isi aprinse o tigara si incepu sa traga din ea cu nesat.
Aici e Bucureşti! (Victor)
Bătrânul se uita confuz la plasator.
– Apoi io tot nu pricep care-i baiu’…
– Trebuie să stingeţi ţigara! repetă angajatul cinematografului mai apăsat.
– D’apoi la noi în comună se fumează la matineu…
– Aici e Bucureşti! replică tânărul, zeflemitor. Nu e voie.
Bătrânului nu-i scăpă tonul de superioritate din vocea „flăcăului cu lanternă”. Se ridică hotărât şi porni cu pas domol dar cu o atitudine demnă spre ieşire. Cu ţigara iţindu-se pe sub mustaţa îngălbenită, murmură:
– Nişte ţărani!… şi ieşi.
Cafeneaua de vicii (Cristian Dima)
Mă îndrept spre cafeneaua mea cu vicii. Acolo uşa îmi este mereu deschisă. Stau la aceaşi masă, în colţ, sub fereastră. Aştept. Te aştept. Dintodeauna. Azi beau cafeaua fără zahăr, căci viaţa mea e dulce. În schimb, am să pun un zâmbet, iar picăturile de lapte le înlocuiesc cu stropi de speranţă. Trag pătimaş din ţigară, pentru că în loc de tutun e chipul tău şi vreau să îmi pătrundă adânc în suflet. Sunt un vicios, iar viciul meu e iubirea de tine. Te aştept în colţul meu, răbdător şi liniştit.
De după… (Adela)
Privea la femeia goală de lângă el. Îi mângâia, cu ochii, formele delicate şi urmărea jocul, abia imperceptibil, al sânilor în mişcarea pe care le-o dădea respiraţia-i liniştită. Adormise. Păru-i negru se răvăşise pe pernă, într-un mod ce i părea foarte sexi. O înveli cu cearceaful şi se ridică de lângă ea, întinzându-se după pachetul de ţigări de pe noptieră. Ţigara de după era întotdeauna cea mai bună. Rotocoalele de fum se ridicau leneşe spre tavan. Se simţea bine. Zâmbi complice lunii pline.
Angajamentul (Sictireli)
In incaperea insalubra soarele lingea hulpav mucegaiul de pe pereti. Lumina lampii amintea de scuipatul laptos aruncat de un betiv pe peretele garii. Pe obrazul celui din fata sa umbrele estompau loviturile primite. Omul cu fruntea lata isi aprinse o tigara ieftina. Ii trimise fumul inecacios in ochi. Trezit din transa Onofrei se trase indarat speriat. Linistit ca apa dintr-o balta statuta isi aranja haina pe umeri si-l intreba domol: Colaborezi cu noi sau ii las pe baieti sa-si continue treaba?
Actrita (Anca V)
Era in cabina intunecata si cam stramta. Urma sa urce pe scena. Stinse tigara, storcind-o pe fundul scrumierii. Amprentele buzelor sulimenite cu ruj erau ca niste zig zaguri sangerii. Cu o mana tremuranda tinea scenariul piesei si cu cealalta se straduia sa stinga scanteile incapatanate care licareau. Gongul batu a treia oara. Stranse corsetul, isi potrivi palaria cu pene si isi goli in ultima instanta plamanii de fumul alburiu, incat o facu sa tuseasca. Urma sa isi joace rolul femeii pasionale.
Noaptea misterelor (Carmen Negoita)
Aş fi vrut să nu trec pe sub poarta gotică stranie, pe cărarea bătătorită de normanzii călare, care fluturau sălbatic capetele ţăranilor înfipte în vârful săbiilor ridicate. Copacii păreau să ascundă şi mai multe secrete în puterea nopţii, pe care nu erau dispuşi să mi le dezvăluie. Ajunsă în faţa castelului, mi-am lipit faţa de fereastră. După tot misterul, nu ştiu ce speram să văd, un mare secret, o sectă de nebuni, cadavre, o chestie ciudată legată de sex. Orice altceva, în afară de o ţigară încă fumegândă uitată pe un colţ al şemineului.
Ar vrea să facă dragoste (Călin)
I-a apărut dintr-o dată în faţă, mai frumoasă ca în orice închipuire. „Hei”, a oprit-o, „te iubesc de când te-am văzut prima oară, iartă-mi tupeul, care mă uimeşte şi pe mine, dar 10 ani de iubire anonimă mă fac indraznet”. „Si eu te-am remarcat, dar, cum nimeni nu ne-a făcut cunoştinţă, n-am indraznit”, zice ea şi adaugă: „As vrea să facem dragoste”. Mâna ei atinge mâna lui. Atingerea îl arde atât de tare încât se trezeşte. Ţigara lasă o ultimă dâră de fum. Şi scrum pe degetele domnului Lică.
O ţigară maronie (Călin)
Autobuzul de Bucureşti pleca abia peste două ore. Ce poţi face două ore în autogara din Giurgiu (noiembrie 1993)? Nici lătratul câinilor n-are haz. Am dat roată şi rasroata tarabelor cu turcisme, apoi am cumpărat un pachet de ţigări (More). L-am desfăcut, am scos o ţigară maronie, am potrivit-o între buze. N-ai un foc?. Soldatului din faţa mea nu-i trebuia doar un foc, ci şi o ţigară. AMR 100, m-a lămurit. Am uitat de plictiseală. I-am dat lui pachetul de ţigări. Oricum, habar nu aveam să fumez.
“Mai tare ca moartea” (LeeDee P)
Era îndrăgostită până peste de cap de bărbatul cu mustață și pălărie, care trecea zi de zi, pe lângă ele, să vadă ce mai fac și să le servească cu apă proaspătă, dacă aveau nevoie. Cu atât mai profundă era lupta ei lăuntrică, atunci când își dădea seama cât de mult rău îi poate face omului iubit, nicotina din țigaretele ei atât de fine… Într-un târziu, dragostea învinse instinctul de supraviețuire, frunza de tutun încetă să se mai hrănească și câmpurile din jur se mistuiră (sub soarele nemilos).
neeligibile (depăsesc cele max. 550 de semne) – deci nu pot fi votate dacă nu „se încadrează”, până la deadline, dar primeste oricum punct în clasamentul general
O lume mai bună (Vania)
În fiecare 31 Mai domnul plutonier-major Onici este indispus, dată fiind dictatura pe care încearcă s-o instaureze nefumătorii, dar anul acesta decise să se opună şi, prin mijloace specifice, să deprindă un nefumător cu nobilul obicei al inhalării de tabac. Subiectul, un tânăr destul de fragil, cedă după câteva minute, ajungând până spre seară să facă şi cerculeţe.
Acţiunea s-a desfăşurat sub sloganul: „Cine n-a fumat Camel/Este clar că e tembel!”, adresându-se în special tinerei generaţii, în speranţa unui viitor decent, în care tutunul să fie recunoscut ca o necesitate, iar nu un simplu capriciu.
Nu stia ce o enerva (Mailman)
Nu stia ce o enerva mai tare zgomotul chibritului ce se aprindea sau fumul ce va sa vina in scurt timp.Se scula incet din pat si se duse spre geamul inghetat.Acum stia ca tusea prelunga din capatul patului era cea mai enervanta.O auzea toata ziua de cand Toader a cazut la pat cu plamanii strapunsi de silicoza.Aprinse lampa si se duse afara dupa lapte.Cand se intoarse isi arunca privirea spre pat.Firul de fum al tigarii se inalta drept spre tavan. Isi facu cruce si spuse:”Toadere,te-o saturat Dumnezeu de dohana”Lua chibritul si ii aprinse lumanarea.
Zgomotul chibritului (Şerban)
Nu stia ce o enerva mai tare zgomotul chibritului ce se aprindea sau fumul ce va sa vina in scurt timp.Se scula incet din pat si se duse spre geamul inghetat de frigul timpuriu de noiembrie.Acum stia ca tusea prelunga din capatul patului era cea mai enervanta dimineata.De fapt o auzea toata ziua de cand Toader a cazut la pat cu plamanii strapunsi de silicoza.Aprinse lampa si se duse afara dupa lapte.Cand se intoarse isi arunca privirea spre pat.Firul de fum al tigarii se inalta drept spre tavan. Isi facu cruce si spuse:”No Toadere,te-o saturat Dumnezeu de dohana”Lua chibritul si ii aprinse lumanarea.
Fix 500
Grisine (LePetitPrince)
Linie de cod (Victor)
Famous blue raincoat (Petra)
O ultima… (Adela)
Tigara de după oră (Geocer)
Aici e Bucuresti! (Victor)
O tigara aprinsa (Ion Toma Ionescu)
Un moft (Bogdan)
Cafeneaua de vicii (Cristian Dima)
De după… (Adela)
Angajamentul (Sictireli)
Ar vrea să facă dragoste (Călin)
O tigara maronie (Calin)
Actrita (Anca Vrinceanu)
Fumatul. O abordare carteziană (Dan)
„Mai tare ca moartea” (LeeDee P)
Un sfârşit e un început (Bianca Dobrescu)
30/10/2010
Poeme scrise de o fată de 15 ani
Poeme de Delia Maria Daha, de 15 ani, din Hunedoara, primite de la Eugen Evu
29/10/2010
Fotografie cu un fotoreporter
Iată o fotografie rară*: Remus Suciu, alături de fotografiile lui (cele expuse la Deva!).
Remus Suciu, în mijlocul expozitiei „Lumea văzută prin lentile”, Deva, 29 octombrie 2010. FOTO: Ciprian Iancu
* De obicei, artistii fotografi apar foarte rar în cadru, desi se află peste tot.
28/10/2010
Expozitie foto Remus Suciu
Dragii mei,
vă recomand o super expozitie de fotografii, la Deva, la Galeriile de artă Forma (lângă piată).
Expozitia se deschide mâine, vineri, 29 octombrie, si va fi deschisă timp de zece zile.
Alături de prietenul meu Remus Suciu expun alti patru fotografi: Mihai Panaitescu, Ovidiu Ratiu, Petrisor Craciunoiu, Eduard Vandras.
Afisul expozitiei Lumea văzută prin lentile a cinci artisti fotografi din Deva
Am aflat că lucrările lui Remus pot fi achizitionate. Dacă as fi prin Deva mâine m-as grăbi să cumpăr măcar o lucrare (stiu, negociază pretul la sânge, dar m-as descurca eu cumva), pentru că as avea, astfel, prilejul să pun pe unul din peretii de acasă ceva cu adevărat valoros.
27/10/2010
Cine n-are, pisică să-si cumpere
Cinen-are pisică, să-si cumpere
Eu n-am. Am avut. Nu vreau să-mi cumpăr. În orice caz, nu curând. Unii dintre cei de mai jos au. Altii n-au. Nu stiu dacă si-ar cumpăra. Dar fotogluma rămâne amuzantă. Nu?
Andi Bob, Cristian Lisandru, Gabi, LePetitPrince, g1b2i3, Geanina Lisandru, Gina, Lady A, Carmen Negoită, Alex Mazilu, Lucian Ancu, Gabriela Savitsky, Geocer, LeeDee P., Petra, Sictireli, Simion Cristian, Silavaracald, Adela, Vania, Orfiv, Ioan Sorin Usca, Caius, Ana Usca, Dan, ztb.
27/10/2010
Cristian Dima, dezvăluit în Ziarul de la 5
Am citit cu plăcere interviul acordat de prietenul nostru Cristian Dima (istoric, arheolog, doctorand, poet, scriitor si, nu în ultimul rând, autor de proză arhiscurtă!) Ziarului de la ora 5 (Dan C a dovedit, încă o dată, clasă!). Vi-l recomand si, desigur, vă provoc să-l luati la întrebări pe Cristian Dima. Are ce să vă răspundă si vom avea cu totii de câstigat.
19/10/2010
O gazdă perfectă. Al doilea palon
Urmare a votului exprimat de domniile voastre, am extras tema etapei a doua a concursului de proză arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon” din PA-ul The party, al lui bogdan.
Asadar, doamnelor si domnilor, tema a doua este
O gazdă perfectă
Vă astept textele aici, până joi, 21 octombrie 2010, ora 18.00 (dati sfară-n tară).
Baftă!
UPDATE.
Au început să apară PA-urile.
Pedeapsa exemplara (bogdan)
Balta rosie se intinse rapid peste podeaua aspra de piatra. Picaturile de sange zburasera prin intreaga incapere depunandu-se ca niste lacrimi maro peste hainele si fetele tuturor. Randul de oameni aflati in fata lui nici nu se miscase in timpul demonstratiei. Doar forma de carne de la picioarele lor se mai zbatea convulsiv in agonia dinaintea mortii. Pedeapsa fusese exemplara caci stapanul nu dorea ca vreun scalv impertinent sa-i distruga cumva reputatia de gazda perfecta si extrem de cordiala.
Supravieţuitorul (Dan)
Exilat din propria-i lume, alungat ca un nevrednic din locul în care se născuse şi unde o ducea atât de bine, singur rămas în viaţă din numeroasa-i familie. Un adevărat genocid, ce mai! Ce-a fost în capul lor să îmbăieze potaia cu şamponul ăla blestemat, ca să ne schimbe nouă ordinea firească a lucrurilor. Acum sunt singur pe lume şi mi-e foame; mai fac o ultimă încercare.
«Perfect! Aşa gazdă mai rar.» suspină puricele ghiftuit, tolănindu-se confortabil la umbra unei aluniţe brune, pentru siestă.
O gazdă perfectă (Simion Cristian)
E greu, e foarte greu când nu ai cui să-i spui o vorbă! O vorbă ce vine din fundul inimii şi pe care vrei s-o împărtăşeşti. E şi mai greu când ştii că această vorbă a ta poate să înlăture gândul rău persoanei de lângă tine. Simţi o povară, o greutate prea mare care te apasă şi pe care nu te simţi în stare să o cari. Pornirea firească, umană, este să vorbeşti! Să împărtăşeşti gânduri, năzuinţe. Cel care îţi interzice asta este fără suflet. Omul ăsta nu este şi nu va fi niciodată o gazdă perfectă!
Blândetea toamnei (LePetitPrince)
Toamna nascoceste nuante de verde si toarna cu ruginiu. Culorile ei te tulbura intr-atat, incat, dai jos de pe piedestal amintirea ciresilor infloriti si nu-ti mai pasa ca primavara era toata un zambet si nici ca nu mai musti rodia verii. Dezertezi fara scrupule in poala toamnei. Starea de spirit a toamnei este blandetea. Te ia cu frumosul si nici nu te prinzi cand cazi cu nasul in zapada.
Aranjamentul (Călin)
Abia după patru luni de la divorţ, dl. Lică şi-a dat seama că-i lipseşte ceva. Atunci a întâlnit-o: o femeie frumoasă, strângând gunoiul din parc. „Iţi dau eu salariul minim, nu te irosi aici. Dacă vrei, vii la mine acasă, joia. Facem dragoste sau doar te privesc”.
Ina parchează la trei străzi de blocul domnului Lică, aşa cum face în fiecare zi de joi care a trecut de la acţiunea eco din parc. Dl. Lică i-a părut atât de simpatic atunci şi s-a dovedit apoi o gazdă perfectă (şi un amant acceptabil), încât nici azi nu-i poate spune adevărul.
Lovitura mortala (Sictireli)
Se pregatea sa iasa din adapost, cand il zari cum venea rascolind frunzele si amusinand cu precautie in toate directiile. A fost inspirat cand si-a construit patuiacul. O gazda perfecta pentru panda. Isi opri respiratia sa nu trezeasca suspiciuni salbaticiunii care se apropia de capcana. O bufnitura, ca a unui copac trantit la pamant, tulbura linistea padurii. Inainte ca mistretul sa-si dea seama ce i se intampla sari si-l lovi scurt la jugulara. Sangele il fulgera pe frunte cu semnul victoriei.
Paloane colorate (Geocer)
Se trezise de la prima ora si imediat se pusese pe treaba. Mai intai aspirase prin toata casa, apoi stersese praful si aerisise. Se asigura de faptul ca in aer va pluti un miros discret de parfum, mai impinse un pic un fotoliu care I se parea a nu fi corect aliniat cu celalalt, indeparta cu grija de pe mocheta o scama imaginara, isi mai privi inca odata cu un ochi critic opera, apoi dadu din cap multumita.
De-acum totul era perfect : lucratorii de la gaze puteau veni sa faca revizia instalatiei.
Gazda perfectă… (starsgates)
…va fi azi pentru musafirul ei, îşi spuse domnişorica cu ochi mari, albaştri şi părul cârlionţat.
Aşeză cu grijă ceşcuţele cu ceai din fructe de pădure pe tăviţă, puse mierea aurie lângă, ridică tăviţa cu grijă şi se îndreptă zâmbind şi cu paşi mărunţi spre măsuţa la care era aşezat oaspetele.
Aşeză graţios tăviţa pe masă şi întinse ceşcuţa cu ceai musafirului ei.
Sorbi apoi încet din ceaiul ei.
– Mă bucur că aţi trecut pe la mine domnule Urs, spuse domnişorica.
Ursuleţul de pulş zâmbea fericit.
Eufemism (LeeDee P)
Se considera o gazdă bună, chiar perfectă: își avea reședința într-o zonă pitorească, pe o coastă de deal, nici prea la vale, nici prea la munte, de unde se putea contempla în tăcere, albastrul infinit al cerului; ciripitul jovial al păsărilor, susurul pârâiașului din apropiere și foșnetul vântului rătăcit printre crengi, ofereau o ambianță muzicală de adâncă odihnă; iar aroma de flori proaspete desfăta gusturile tuturor. Și nu prea înțelegea de ce era evitată oaza de liniște de sub crucile lui…
Muţenia dacă (Ion Toma Ionescu)
Îi scurtase de cap omul un roman. I-a scos apă ne-ncepută din fântână şi i-a turnat să se cureţe de sânge şi sudori pe mâini şi pe chip la rădăcina unui pom. La primit în odaia bună cu ferestre la răsărit şi flori de muşcate. A întins stergarul pe masă şi la omenit ca pe-un învingător cu pâine şi vin. Tot timpul a rămas în picioare mândră. Pe cărarea nopţii în rătăcire la însoţit reavănă ca un ogor. I-a făcut un fiu.
L-a iertat si l-a iubit. O gazdă perfectă. Doar că nu i-a vorbit în limba dacă.
Contesa (Adela)
Rochia lungă, de catifea, în culoarea vişinei putrede, foşni pe parchetul “Versailles”, ce scâncea uşor, sub botinele-i fine. Din şemineu, flăcările dansau vesele, în contradicţie cu starea ei de spirit. Sfeşnicele mari sprijineau lumânări ce pâlpâiau jucăuş. Pianul din colţ, în perfectă armonie cu mobila masivă, clasică, părea să-şi fi uitat menirea. Contesa se opri în mijlocul camerei, mângâie argintăria şi cristalele, suspinând după vremurile când era o gazdă perfectă. O lacrimă căzu discret.
CU UN PAS MAI APROAPE (Carmen Negoită)
Ar fi dat orice să poată sparge obstacolul ce-l împiedica să ajungă la el. Dorea să îl scoată din tăcerea lui şi să-i înlăture misterul în care se învăluise. Îl desenase, îl visase, citise totul despre el până când a plecat în călătoria ce avea să-i aducă mai aproape decât sperase vreodată. Venise de departe pentru a-l scoate la lumină, pentru a-i reda frumuseţea şi mândria de odinioară. Gheaţa fusese gazda perfectă de milioane şi milioane de ani pentru mamutul preistoric pe care îl decoperise.
Nebunul si marea (LePetitPrince)
Marinarii il vedeau in fiecare seara cum privea ore in sir marea de pe puntea de la prora. Spuneau ca e cam scrantit si ca i se tragea de la o cursa cu bucluc, cand motorul principal s-a defectat si motoarele auxiliare l-au lasat rand pe rand, in plina furtuna. Cum a ajuns vaporul in port a ramas un mister. Omului nu-i pasa de ceea ce se spunea pe seama lui, el avea de respectat o intelegere cu marea. In plus, cea care i-a gazduit vaporul o viata, i-a promis si un spectacol de cabaret cu sirene.
Simbioza (Petra)
Cand am venit aici imi doream o gazda perfecta, as fi vrut sa fie o tanara de 28-30 ani, bruneta si frumoasa. As fi vrut sa fie precum e teiul vascului, asa cum teiul frumos este gazda perfecta pentru vascul albicios. Ar fi fost ca o simbioza. Am tresarit cand am vazut-o prima data, avea parul scurt, in jur de 60 de ani. Primele zile am vazut-o goala prin casa. Mi-am dat seama ca simbioza e pentru plante, iar nu pentru oameni si ca oricat de ieftina ar fi o gazda, mai bine in chirie, asa… singur.
Fiica toamnei (Cristian Dima)
Lua de jos un mănunchi de frunze ruginii şi le aruncă spre înalt ca şi cum ar fi vrut să le redea pomilor. Râse când începură să cadă în jurul ei. Era ca un copil zvăpăiat şi vântul i se juca frumos în păru-i de castană. Când simţi picuri de ploaie rece pe faţa albă şi catifelată începu să râdă în hohote şi să se bucure. Dansa învârtindu-se în paşi de vals imaginând-şi iubitul lângă ea. Toamna pentru ea e cea mai bună gazdă. O vedeam în fiecare zi de la fereastră legănând frunze în joc ştrengar.
după deadline
Lună Plină (Gabi)
Separ zâmbetul care cred că-i al meu de zâmbetul care-i pentru ea,deja am învaţat că nu e greu.De nu m-ar încurca vocile care strigă în acelaşi timp
la mine şi la Lună. -Ţi-am spus vreodată că e greu să fii fericit?- o întrebasem azi noapte pe Lună. -De ce sa fie greu? Nu ţine totul de imaginaţie? – îngânase ascunsa de ea, după o astrală dună. De câte ori Soarele mă înfruntă, numai tu eşti gazda-mi perfectă, pământene al cărui nesomn mă alinţi că-ţi sunt inspiraţie.Înnebunesc după tine când mă vezi „Lună plină”.
Expozitia (Anca Vrînceanu)
Mergea pe drumul laturalnic al cartierului iar cainii hamaiau in curtile cu garduri strambe. Astfel o lua la picior de frica sa nu-l apuce intunericul caci soarele de abia mai mijea la apus. Spera sa il gaseasca pe dl. Lazar treaz si sa ii spuna vestea cea mare.
– O bine ai venit fiul meu, ce-i cu tine?
– Nea Lazar, ardeam sa iti spun vestea cea mare, maine voi avea prima mea expozitie. Datorez tie tot succesul meu de pana acum.
– O fiul meu, tu esti cel care trebuie sa primesti darul muncii tale.
NOTE.
PA-uri de fix 500:
Pedeapsa exemplara (bogdan)
Supravietuitorul (Dan)
O Gazdă perfectă (Simion Cristian)
Muţenia dacă (Ion Toma Ionescu)
Nebunul si marea (LePetitPrince)
Lovitura mortala (Sictireli)
Gazda perfectă (starsgates)
Contesa (Adela)
Fiica toamnei (Cristian Dima)
Eufemism (LeeDee P.)
OBSERVATIE.
Am recitit PA-urile si am descoperit că „Mutenia dacă” are 500 de semne, dar nu respectă clauza gramaticală (probabil din graba de a trimite textul la timp, au pierit pe drum câteva cratime). Sorry.
14/10/2010
Un whisky bun. Primul palon
Declar deschis concursul de proză arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon”. Prima temă, pe care am ales-o pornind de la PA-ul care a câstigat concursul de weekend, respectiv Safari-ul scris de Dan.
Ca să n-o mai lungesc, trebuie să scrieti, până duminică, 17 octombrie, 12.00, un text original de 500 de semne (dar care să nu depăsească 550 de semne!), care să „răspundă” la tema Un whisky bun. PA-urile vor fi comunicate explicit aici, la comentariile acestei postări.
Baftă!
NOTĂ.
Până când vor apărea primele PA-uri din concurs, vă arăt unul scris de mine în urmă cu ceva vreme, care s-ar potrivi temei date ;). Îl puteti citi dacă dati clic aici.
Iată PA-urile:
The party (bogdan)
Binedispus după o serată și un mic party mai mult decât reușite, Lordul Fitzpatrick se trezi considerabil mai târziu decât de obicei. Un zâmbet discret îi miji pe sub mustață, rememorând momentele simpatice. Până și înfumurații de O’Brian s-au simțit extraordinar, după cum îi mărturisiră la plecare. Întreaga seară Lady Fitzpatrick fusese încântătoare, o gazdă perfectă, ”as always”. Ceea ce era incredibil, întrucât murise cu doi ani în urmă.
”Ei uite, asta numesc eu un whisky bun!” își spuse cu voce tare, zâmbind în continuare.
Nimic nu se compara… (LePetitPrince)
Nimic nu se compara cu un whisky bun – gandea cu regularitate cand isi turna licoarea care se cuibarea pe fundul paharului in timp ce el lua forma fotoliului asezat anume langa camin – ca sa se incalzeasca pe dinafara pana ce whisky-ul isi facea treaba pe dinauntru. Ritualul ii dadea o anume voluptate, la fel ca somnul scurt care il fura, adesea, in fotoliu, ca acum, cand visa ca se afla la „ pomana porcului”, cu o cana plina cu tuica fiarta in mana, spunand: nimic nu se compara cu o tuica buna.
Haiku (Dan)
Când vine vorba despre whisky, te gândeşti automat la Scoţia şi la muzica gaelică de cimpoi, la Irlanda şi la butoaiele din stejar în care până mai ieri se învechea vinul de Madeira. Greu de crezut, ştiu, dar eu mă gândesc la haiku! În urmă cu aproape nouă decenii, Masataka Taketsuru a importat în Japonia meşteşugul distilării malţului, iar astăzi, Ţara Soarelui Răsare produce câteva dintre cele mai fine whiskyuri din lume. Aţi auzit vreodată de Yamazaki 18 Year Old Single Malt? Vă spun eu acum.
Gustul de plosnita al libertatii (dragoselu)
Avusese noroc din punctul asta de vedere. Fratele sau conducea un TIR si-i aducea mai mereu, iar sora-sa, balerina la Fantasio, stia cum sa obtina asa ceva. Mai intai bataturile la calcaie, apoi bronsitele, ulcerul si, in fine, un abces dentar, toate le rezolvase cu “un whisky bun, domnu’ doctor”. Revolutia l-a prins in balcon, sorbind pentru prima data in viata din ceea ce fusese pana atunci doar o moneda de cumparat sanatate. Ramase scarbit si rusinat. Cum va da ochii de-acum cu domnul doctor?
Necrolog (Cristian Dima)
Pentru el totul începea cu un whisky bun. În fiecare zi îşi îneca solitudinea în licoarea bahică. Fără ea, viaţa lui era un amestec de crâmpeie de luciditate şi stare nostalgică de beţie. Avea ochii umezi şi mereu striga cu voce puternică, radicând paharul – Pentru tine, Lisa! Oamenii îl ştiau şi se obişnuiseră cu el. Acum e fericit, lângă ea. M-am ocupat de funeralii. Nu avea pe nimeni şi mi-a lăsat o moştenire. Am fost singurul lui prieten şi îl serveam de fiecare dată cu cel mai bun whisky.
Cu drag!
Regăsire (Simion Cristian)
Era speriat, întorcându-se de unul singur în teritoriul pe care îl părăsise în urmă cu mulţi ani. Îşi jurase să nu revină aici niciodată. Lumina şi mirosul greu îi aminteau de ziua când luase decizia să plece. Zgomote cristaline răsună în aer în timp ce bărbatul merge domol. Privirea îi este aţintită spre locul unde nu trebuie să ajungă. Încă trei paşi! Doi! Unu! Cu vocea gâtuită de emoţie zice pe un ton hotărât: -Unul dublu, te rog! A trecut o veşnicie de când nu am mai savurat un whisky bun!!!
RĂTĂCIRE (Carmen Negoiţă)
Trecuseră prea multe ore de la ultimul lui apel disperat. Şi-ar fi dorit acum să se afle în faţa şemineului alături de Tara. Era un câine straşnic, care odată-l salvase din ghearele fioroase ale unui urs polar. De data asta hotărâse să o lase la bază şi să pornească singur în expediţia vieţii lui. Gândurile începeau să i se cristalizeze în imensitatea de alb în care se rătăcise. – Ce aş bea un whisky bun! Abia-şi termină gândul, când insistenţele şi răsuflarea caldă a Tarei îl făcu să întindă mâna către butoiaşul cu whisky de la gâtul ei.
Un whisky bun şi o femeie frumoasă (Geocer)
“Batrane, un whisky bun e ca o femeie frumoasa”. Asa-mi spunea un amic, mare amator de astfel de licori. “La inceput, este cald si dur. Pare inabordabil. Apoi, pe masura ce cuburile de gheata se topesc, il simti cum se inmoaie, devenind din ce in ce mai maleabil si mai catifelat. La fel e si cu femeia : cu cat pare mai distanta si mai inabordabila la inceput, cu atat va deveni mai catifelata si mai maleabila, dupa ce gheata se va fi topit.”
Asa o fi, nu zic ba. Doar ca eu nu pot verifica adevarul spuselor sale : mie nu-mi place whisky-ul.
Un whisky bun… (starsgates)
…mai lipseşte de pe masă ca să fie totul în ordine, îşi spuse privind cu un ochi critic masa pregătită de sărbătoare.
Ascunsese ea o sticlă, pe care o primise de la nişte prieteni care se întorseseră din străinătate.
Se duse cu paşi siguri la ascunzătoare, ar fi gustat şi ea din băutura asta de care tot auzise prin filme.
Scoase dopul, mirosi şi…surpriză! Nu mirosea deloc a alcool.
Gustă, nici un gust. Apă curată, îşi spuse mirată.
Hmm, sigur cel de care ascunsese băutura dăduse peste sticlă.
Nu-i nimic tot o pun pe masă, sticla dă bine şi vreau să-i văd figura când îşi va pune în pahar, îşi spuse zâmbind.
Hoinar (LeeDee P.)
I-a plăcut dintotdeauna să hoinărească. De când a făcut primul pas pe iarba moale și a simțit mirosul proaspăt în nări. S-a îndrăgostit, iar hoinăreala îi ardea tălpile și mirosea ca părul iubitei mult dorite. A luat-o de nevastă, a devenit bărbat și a început să calce hotărât, iar mirosul ierbii a fost înlocuit de cel al propriei bărbății. Din toate aceste senzații, mirosuri și hoinăreli, plus ceva malț, a făcut whisky, un whisky bun. I-a spus “Johnny Walker”. Și l-a lăsat pe el să hoinărească.
Doctorul (Petra)
Avea un sac de rafie plin cu diverse. Lucruri stranse din gunoaie, avea pungi, haine, tigari. Avea ochii tristi, de un albastru insuportabil de frumos. Se gandea, tarandu-si picioarele, ca ar da totul pe un pahar de whisky bun. Si au trecut doar cateva luni de cand a pierdut totul. Si doar din cauza alegerilor facute. Un whisky l-ar incalzi pe vremea asta, dar e singur, e izolat si nimeni nu il baga in seama. De-ar putea vinde diploma de doctor in bioinformatica, s-ar duce si ar bea un whisky…
Fascinatia clipei (gabriela)
Parfumul ei abia perceptibil se prelingea pe langa obiectele din incapere. Ii simea inca atingerile delicate pe maini si pe buze, caldura ei de femeie goala cuibarita in suflet ca o felina. Plecase pe neasteptate, chemata de un telefon urgent, in cel mai nepotrivit moment. Zgomotul usii inchise, pacanitul scurt al pantofilor cu tocuri foarte inalte se pierdu in intuneric.Masina demarase scrasnind. Nu privi pe geam. Singur, contempland flacarile din semineu, victorios si infrant depotriva accepta. Nimic nu se compara cu un whisky bun, intr-o seara rece de toamna. Poate doar o femeie.
Beţie (Cristian Dima)
Te chem să ne-mbătăm în roze parfumate din care ţi-am făcut altar. Te chem să plutim la infinit într-o beţie de arome afrodisiace şi culori sângerii ce vor îmbrăţişa sărutările mistuitoare şi mângâierile curgânde pe trupuri învăluite în dorinţă nebună. Te chem să gustăm din fructul pasiunii şi Evă să-mi fii de-a pururi. Lumina difuză se va juca cu umbre ce se contopesc asemeni nouă, iar eu beat de tine îţi voi săruta sânul ce mă aşteaptă. Te chem să bem din desfătarea noastră ca dintr-un whisky bun!
Încă un „bum” (gabi)
Ţi-am spus oare că adevărul există la început,la mijloc şi la nesfârşit? Lasă-ţi timpul tic-tac să te asculte de unde vii, poposeşti. Pune un deget pe “i”inimă şi unul dincolo de piept,rană sau conştiinţă că eşti.Toate gândurile astea se învălmăşeau în mintea lui cu o viteză uluitoare. Ştia că trebuie să-şi agaţe mintea de ceva concret după ce impactul năucitor cu solul îl proiectase într-o stare aproape ireversibila. Îşi mai amintea doar îndemnul iubitei sale:hai să mai bem un whisky bun.Încă unul şi încă unul şi apoi … un „bum”.
Un whisky mic pentru Caniul meu (Sictireli)
Petrisor Caniu, prostul satului, intra in carciuma si ochi iute o halba de bere lasta de un consumator goala pe trei sferturi. Se aseza la masa si sorbi zgomotos din halba, starnind hohote de raz din partea comesenilor, obisnuiti cu astfel de gesturi.
Din coltul opus Dragne striga catre ospatar. Da-i o ciorba din partea mea. Si un whisky de la mine, strigai si eu. Dupa ce consuma la foc automat ciorba, Caniu sorbi dintr-o inghititura si whisky-ul, apoi se lasa pe spate. Hai, ma, care mai dai un rand, ca ma grabesc!
Javra ordinară plângea (Vania)
Javra ordinară plângea. Sinistra lui metresă întrebă pe dată: „Nu-i bun whisky-ul?” Trăgându-şi mucii, javra îngăimă: „Ba da, însă mă simt mustrat de conştiinţă!” „A, doar atât?… Las’ că-ţi trece după încă un pahar!” Totuşi, petrecerea continuă într-o atmosferă destul de posomorâtă.
după deadline
Paharul de whisky (Ion Toma Ionescu)
Bunicul trebuia să plece la cer. Aşteptând luntrea, verifica din listă cu îngerul obiectele necesare călătoriei: carnetul de însemnări,bănuţul de argint,tabacherea,paharul de whisky şi fotografia aia îngălbenită a bunicii cu calul în faţa prispei mâncându-i din palmă covrigi de Buzău. Şi dintr- dată se lumină ieşind din buimăceală,uitase gheaţa. Cum să tainească în Poartă cu “sfântul”,fără gheaţă-n pahar?!Venise şi Caron,să mai aştepte,ne-ntoarcem după gheaţă.După gheaţă,fruntea nu mai ardea. Dispăruse şi negura.Ar fi vrut un whisky.
Proces tehnologic (Călin)
„Un whisky, păpuşă, cu gheaţă!”. Cheliosul privi adânc în decolteul femeii, apoi îşi potrivi palma pe fundul ei.
„… şi un whisky d-ăla bun”, recită „Păpuşa”, un minut mai târziu, făcând cu ochiul. Barmanul destupă sticla din lada specială, umplu paharul cu cuburi de gheaţă, apoi turnă licoarea.
La fabrica de „speciale din garaj” tocmai sosiseră doi saci de prafuri portocalii din care Mişu Treflă apucase să amestece jumătate şi acum mai învârtea niţel în oală. Alături, sticle gata să fie umplute, la capătul procesului tehnologic.
Inainte si dupa (Anca Vrînceanu)
Laura picura cativa stropi de whisky intr-unul din cele doua pahare de pe masa dupa ultimul scartait al usii. In camera a ramas o atmosfera de liniste dupa o noapte atat de incarcata emotional. Inima se zbate sa iasa din piept. Trebuie sa faca ordine inainte de sosirea sotului din delegatie. Fata se umbri de un suras la gandul amestecului de izuri dintre wiskiul degajat in camera si mirosul de parfum de dama din camasa sotului. Razbunarea si ultima inghititura de whisky au stins ura ce o macina.
PRECIZARE.
PA-ul scris de LePetitPrince, Nimic nu se compară…, are fix 500 de semne, deci va primi bonusul special 😉
De asemenea, Haiku (autor: Dan), Gustul de plosnită al libertătii (dragoselu), Regăsire (Simion Cristian), Hoinar (LeeDee P) si Înainte si după (Anca Vrînceanu) au fix 500 de semne si vor primi bonusul special.
În fine, PA-ul lui starsgates are 613 semne, iar cel al gabrielei 589, iar Paharul de whisky (Ion Toma Ionescu) şi Proces tehnologic (Călin) au venit după deadline, deci nu pot intra în poll… 😦
14/10/2010
Sat de munte, cu abur
Iau ca pe o frumoasă provocare fotografia noii noastre prietene, Daiana, si vă arăt si eu o fotografie în care ceata, aburul, reprezintă personajul principal. O fotografie de Remus Suciu.
Sat aflat la poale de munte, fotografiat de Remus Suciu
Călin Hera. PA-uri şi mirări 