O parte a echipei Ştirilor Pro TV. Sursa: Facebook / Mișu Predescu
Din 1995 încoace, în fiecare zi de 1 decembrie am un gând bun spre locul acela și despre anii frumoși în care am lucrat la Pro TV și oamenii fabuloși pe care i-am cunoscut în cei cinci ani în care am fost protevist.
Venise Peter Barabas la mine (ne știam de la Expres, era chiar mai tânăr decât mine, un copil): „Hai la Pro TV, au nevoie de oameni care scriu bine, le-am spus despre tine și vor să te cunoască. E bine, crede-mă, și sunt bani mulți”. Scriam articole și reportaje în ziarul Ziua, perioada romantică (Emil Constantinescu, 15.000 de specialiști, Senat, Emil Tocaci, Sabin Ivan, Gheorghe Dumitrașcu, Gabriel Țepelea, Vasile Văcaru, Ioan Solcanu, Verestoy, Szabo, Plăcintă, Coja, Oliviu Gherman, Bârlădeanu & Co. etc.etc. – pfoa!, e ca o echipă de fotbal legendară, al cărei prim unșpe, plus rezervele, le spui ca pe apă; le știu încă locurile în Sala Omnia, semnele pe care ni le făceam când voiam o declarație, colțurile de hol unde discutam în șoaptă).
„Ce naiba să caut eu la televiziune?”, am întrebat.
Trei producători: Mișu Predescu, Adrian Navarro (pe vremea aceea se numea altfel, dar acum e american), Peter Barabas. Sursa: Facebook/Mișu Predescu
Am mers din curiozitate. L-am cunoscut pe Sergiu Toader. Era un puști și el. Avântat. Mă miram, mă așteptasem să întâlnesc tipi precum Paul Şoloc. Cel mai experimentat părea Igor Antip. Sergiu a vorbit un pic cu mine, a zis să batem palma, mi-a propus o leafă de două ori mai mare decât primeam la Ziua lui Sorin Roșca Stănescu și m-a condus la un computer unde am întâlnit-o pentru prima oară pe Doina Doru, care lucra ceva cu o tipă trăznet (reporter – nu-i dau numele).
După ce a scris ceva și a dat niște sfaturi (știrea trebuie să înceapă cu informația, fără brizbrizuri, folosiți cuvinte simple etc.), Doina Doru s-a ridicat și m-a întrebat dacă fumez. Zâmbea. Nu fumam, dar am luat o cafea. Apoi am stat de vorbă şi aşa a început cariera mea de om de televiziune. Da, s-ar putea ca fix acea întâlnire cu Doina Doru să fi fost motivul care m-a determinat, cel mai degrabă, să trec de la ziar la TV. A urmat seara zilei de 1 Decembrie 1995, apoi sutele de jurnale, miile de ştiri scrise în programul „Plus”. Am evocat această întâlnire într-un moment trist: plecarea Doinei…
Au urmat cinci ani frumoși, în care am învățat enorm de la oamenii cu care am avut norocul să lucrez. Pe cei mai mulți îi știți, pe unii nu, fiindcă în televiziune se întâmplă ceva ciudat: cei din spatele camerelor de filmat, cei din „bucătărie”, nu se văd niciodată, dar lor li se datorează aproape totul. La fel cum televiziunea nu ar exista fără cei care ies în față și intră în sufrageriile a zeci de mii de oameni. Echipă. La Pro TV am învățat poate cel mai mult importanța echipei. Însemnătatea fiecărui șurub dintr-un mecanism care, chiar și atunci când nu e perfect, merge ceas.
Azi m-a ajutat să îmi amintesc Mișu Predescu, fostul meu producător al unor emisiuni matinale revoluționare la vremea lor (trăgeam atunci mai abitir, aveam practic două-trei joburi la Pro TV), care a postat câteva fotografii-document din perioada în care a lucrat în Pro. M-a dat gata mai ales o fotografie cu (o parte din) echipa Ştirilor Pro TV din anul 1999.
Fotografia a fost făcută în anul 1999, la prima schimbare de decor a studioului Ştirilor, remarcă Mișu Predescu. În prim-plan, biroul la care lucram zi de zi – de multe ori și noaptea.
Mă uit la fiecare în parte și la toți și am povești cu fiecare. Unele fabuloase, altele banale, dar importante. Unele le-am uitat, dar recitind numele lor, îmi revin în memorie anii aceia frumoși. Erau frumoși pentru că eram frumoși, adică tineri.
Folosesc enumerarea făcută de Mișu Predescu: Negulescu Sorin, Sorin Diaconescu,Gabriela Popescu, Adrian Navarro, Adrian Chiculita, Peter Barabas, Marius Toader, Lucian Mindruta, Ioana Niţulescu, Anghel Stefan, Monica Senchiu, Crina Druica, Iulian Pana, Horia Enesel, Lumi Docan, Mihai Giurgea, Raluca Feher, Iulia Bivol, Călin Hera, Cristian Coman, Eduard Bivol, Romeo Diaconescu, Carmen Felicia Tănăsescu. În fotografie mai este și Nicu (Sergiu) Vintilă.
De unii nu mai știu nimic, deși suntem, cum se spune, prieteni pe Facebook. De unii știu. Mă bucur pentru reușitele fiecăruia. Mi-e dor.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 