Copac pe care îl vezi doar toamna, deşi e acolo de când lumea. Foto cu telefonul: Călin Hera
Doamna T. Are 93 de ani şi se ţine bine. În afară de mici dureri de spate, când se ridică din pat, insomnii, pete pe picioare şi, din când în când, lipsa poftei de mâncare, compensată însă cu un apetit uriaş în alte rânduri, nu ar trebui să se plângă de nimic.
Mă rog, e singură. A rămas văduvă de şase ani, iar nepoţii din alt oraş, singurele rude care i-au rămas, o vizitează doar de două ori pe an, dar vorbesc la telefon de trei ori pe săptămână. Locuieşte într-un bloc făcut după cutremur, alături de vecinii pe care îi are de când s-a mutat; cei mai mulţi stau acolo de la inaugurarea blocului, sunt ca o familie mai mare. Câţiva au plecat la ţară sau spre Cele Veşnice, dar în locul lor au rămas copiii, care au copii la rândul lor. Doamna T. i-a crescut pe mulţi dintre ei, pentru că a stat mai mult acasă (e pensionară de 35 de ani) şi este, deci, familiară cu toţi.
Nu contează învelişul. Foto cu telefonul: Călin Hera
Uneori, doamna T. se plânge că e singură, le aminteşte tuturor ce bărbat bun avea, dar nimeni nu o repede. O ascultă cu respect, o mai cheamă la câte un prânz, duminica, sau la televizor, seara, să vadă Suleiman la Smart TV. Deşi nu e bolnavă, doamna T. cumpără medicamente cu plasa, fiindcă aude mereu despre tratamente miraculoase, şi nu se abţine să comande tot felul de aparate imediat ce află despre ele la Teleshoping. Vânzătorii ambulanţi îi ştiu adresa şi sună la uşă săptămânal, iar doamna T., client fidel, nu-i lasă să plece, după ce stau niţel de vorbă, fără să fi luat cine ştie ce prăjitor de pâine pe care îl pune sub pat, nedesfăcut, alături de alte prăjitoare de pâine şi aparate de masaj.
Câteodată, doamna T. dă sfaturi şi povesteşte, cui stă să o asculte, despre tinereţea ei, despre lumea dintre războaie, despre lumea din timpul războiului şi despre lumea de după război. Doamna T. a trăit, în cei 93 de ani ai săi, în multe lumi şi fiecare a impresionat-o. Abia atunci când începe să povestească, doamna T. arată cât de bogată e. O bogăţie pe care n-o găseşti sub pat, printre cutiile cu prăjitoare de pâine; o afli dincolo de pielea ei zbârcită şi cu pete.
Vârstnic hrănind porumbei în Piaţa Romană, Bucureşti. Foto cu telefonul: Călin Hera
Un subiect preferat al tuturor doamnelor şi domnilor T. din România e pensia. Chiar dacă nu primesc atât cât ar trebui şi cât ar avea nevoie, pensionarii de azi par avantajaţi faţă de cei de peste douăzeci de ani, faţă de cei de peste treizeci de ani şi aşa mai departe. Pentru că, atunci, pensionarii (adică voi, cei care citiţi aceste rânduri) vor fi, numeric vorbind, covârşitor de majoritari. Cine le/ne va plăti pensiile?
Dar aceasta este doar una din întrebările legate de îmbătrânirea populaţiei. Pentru că vârstnicii au foarte multe nevoi – şi nu e vorba doar de cele legate de boală, singurătate sau insomnii. Imaginaţi-vă pe voi înşivă la o vârstă înaintată, când vă e greu să mai ieşiţi la un fotbal pe terenul sintetic, când aveţi dificultăţi în a căra o sacoşă de la piaţă sau aveţi nevoie să vă retrageţi şi să dormiţi un pic la prânz. În exterior, veţi fi un pic răvăşiţi. În interior, vă veţi simţi un pic obosiţi dar, probabil, veţi simţi totodată că mai aveţi multe de făcut, de împărtăşit. Şi va trebui să gestionaţi, cu puterile voastre mai mult sau mai puţin sleite, dilema dintre ceea ce păreţi a fi, trecutul, şi ceea ce simţiţi că mai puteţi fi – prezentul atât de important şi chiar viitorul. Omul nu e doar înveliş, e doar într-o foarte mică măsură înveliş; omul e ceea ce gândeşte, ceea ce simte, ceea ce creează. Vă veţi spune asta, o veţi fi înţeles, şi, poate, vă va fi ciudă că tinerii nu îşi dau seama de acest adevăr.
Vedere din Bucureşti. Poartă veche, rămasă stingheră. Foto cu telefonul: Călin Hera
Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere. A fost unul din primele proverbe pe care le-am învăţat la şcoală. Mi-a plăcut cum sună, l-am înţeles, dar nu deplin. Persoanele în vârstă sunt importante pentru ceea ce au acumulat, pentru ceea ce ne-au oferit până acum, pentru ceea ce ne pot oferi. Ţările civilizate gândesc strategii care să vină în întâpinarea nevoilor lor, a preocupărilor lor. Noţiunea Educaţie pe tot parcursul vieţii se referă inclusiv la vârstnici. Mereu e timpul potrivit să înveţi ceva, să descoperi ceva, să împărtăşeşti ceea ce ai aflat.
Potrivit unui raport Eurostat, „Îmbătrânirea activă şi solidaritatea între generaţii. Portretul statistic al UE 2012”, aproape un sfert din numărul persoanelor active din Uniunea Europeană îl reprezentau cei din categoria de vârstă 50 – 64 de ani (51,4 milioane de persoane), iar 4,1 milioane de persoane active împliniseră deja 65 de ani – cifre valabile în anul 2010. Pe de altă parte, creșterea speranței de viață, îmbunătățirea condițiilor de trai, ajungerea la vârsta de pensionare a generațiilor baby-boom vor face ca numărul de pensionari să crească spectaculos, estimările arătând că în anul 2060 vor fi 166 milioane de pensionari europeni, din care 6,5 milioane în România, faţă de 119 milioane câți s-au înregistrat în anul 2010 (5,5 milioane în România). Cei mai mulţi europeni sunt conştienţi de fenomenul îmbătrânirii populaţiei, dar nu par preocupaţi de acest subiect şi mai degrabă resping ideea creşterii vârstei de pensionare în următorii 20 de ani (este una din soluţiile găsite de politicienii UE) – arată un Eurobarometru special.
România începe să îşi pună problema îmbătrânirii populaţiei cam la cinci ani după ce restul statelor UE gândiseră deja strategii concrete. Este un decalaj istoric, care s-a mai micşorat niţel. Spun asta ca să privim cu optimism spre jumătatatea plină a paharului. Pesimiştii cinici vor spune că ei au atras atenţia asupra acestei probleme încă de la începutul mileniului şi vor atrage atenţia că anul 2012 a fost declarat, la nivel european, An al îmbătrânirii active (active aeging). Cu toate dezbaterile europene care au decurs de aici şi care mai degrabă au ocolit România.
Cuplu de chinezi nu foarte în vârstă în Grădinile Yu Yuan, Shanghai. Foto: Călin Hera
Subiectul îmbătrânirii populaţiei a apărut pe agenda publică în mod spectaculos datorită Partidului Comunist. Nu e de râs. Este vorba despre Partidul Comunist din China, care tocmai a decis ca ţara cu cea mai numeroasă populaţie din lume să renunţe la aşa-zisa politică a copilului unic, transformată într-o altă grozăvie: cuplurile din China vor avea voi să aibă doi copii. O mare relaxare, dacă priveşti dintr-o parte, o barbarie în continuare, dacă priveşti din cealaltă.
Îmbătrânirea populaţiei trebuie privită inclusiv ca o oportunitate pentru dezvoltarea unor afaceri. Va creşte cererea pentru servicii specifice: servicii sociale (îngrijire la domiciliu, singurătate), de sănătate, financiare etc. Pot fi dezvoltate produse noi – de exemplu, case mai sigure şi mai confortabile, aparate dotate cu butoane de panică, industria stimulatoarelor cardiace etc. Vârstnicii trebuie încurajați să nu stea tot timpul închiși în casă, să nu cedeze tentației de a se izola (fizic sau emoțional). Până la urmă, îmbătrânirea populaţiei e o problemă universală, nu doar europeană sau românească. Doamna T. sau domnul T. suntem fiecare dintre noi. Unora încă nu ne-a venit rândul.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns