Simona Halep. Sursa foto: rolandgarros.com
Tot ce sper e ca Victor Ponta să nu-i poarte ghinion Simonei în finala care începe peste mai puţin de o oră. Prezenţa premierului pe Court Philippe Chatrier e o presiune în plus pentru campioana noastră, dincolo de importanţa meciului şi icnetele puternice ale lui Maria Sharapova. Cred că primul ministru român a greşit plecând la Paris, dar fac o discuţie despre asta în Colţul Naivului. Acum mă gândesc că Eurosport va avea cel mai mare rating ever în România. Toată lumea cu care am vorbit abia aşteaptă finala şi nu ia în discuţie alt program decât să se uite la ea. La ea, adică la Simona Halep disputând finala de la Roland Garros în compania rusoaicei Maria Sharapova.
Simona Halep a apărut de nicăieri pentru cei mai mulţi compatrioţi obişnuiţi deja cu înrădăcinata idee a inevitabilei Ratări Româneşti. Privind astfel, dinspre România, ţara în care filozofii exilaţi vorbesc nonşalant despre culmile disperării şi fac tratate de descompunere, Simona Halep e altfel. Propune un model atipic, modelul reuşitei, al bucuriei. Simona Halep se bucură de tenis, lucru pe care îl menţionează de fiecare dată când acordă vreun interviu. Simona Halep se bucură de viaţă. Multe campioane lovesc mingea de tenis icnind ca după un efort uriaş (ceea ce e). Simona pare că se hârjoneşte cu mingea. O loveşte mingea scurt, cu o tandreţe trecătoare, cu farmec. Uneori, crezi că mingii însăşi îi face plăcere lovitura, altfel nu-ţi explici de ce desenează se duce exact acolo unde a fost trimisă cu un mesaj pentru acel centimetru pătrat de zgură. Cunoaşteţi mesajul: Simona îţi transmite un sărut.
Îmi place bucuria aproape copilărească a Simonei atunci când câştigă o minge imposibilă sau pur şi simplu una frumoasă. Îmi place să redescopăr farmecul matematic al jocului de tenis, atunci când e doldora de poezie. Îmi place cum rimează muşchii încordaţi ai maşinăriei de lovit mingea cu zâmbetul tinerei de 22 de ani. Îmi place că nu are un accent perfect în limba engleză, îmi place că e sinceră şi îmi place să mă simt mândru că fata asta e din România.
Şi mai e ceva, care vine din muncă şi din inteligenţă şi, probabil, din mişcarea nesfârşită, tenace, a valurilor Mării Negre spre nisipul Constanţei: Simona Halep nu se grăbeşte. Bucurându-se de tenis, savurând fiecare mişcare, Simona Halep construieşte cu răbdare, insistă, apoi inventează traiectorii nebune, mângâie, apoi tună şi fulgeră cu nonşalanţa pe care o au copiii fără inhibiţii. Sloan Stephens, o altă tânără jucătoare despre care se va mai vorbi mult şi bine, e, de asemenea un fenomen.
Simona Halep la Roland Garros. Sursa foto: rolandgarros.com
Simona Halep la Roland Garros. Foto: rolandgarros.com
Simona Halep la Roland Garros. Sursa foto: rolandgarros.com
Doldora de talent şi de forţă, plină de calităţi, capabilă să inventeze mereu, să surprindă, Sloan a avut un singur cusur în faţa Simonei: a părut mai neexperimentată. Maturitatea Simonei e impresionantă: părea să aibă cel puţin zece ani de gândire peste americancă deşi în realitate între ele sunt doar doi ani diferenţă. Culmea, Simona Halep a părut să fie mai matură în gândire, în atitudine, chiar şi decât Svetlana Kuzneţova, o jucătoare de calibru, pe care a eliminat-o fără dubii în sferturile de la Roland Garros.
UPDATE
Vom vedea dacă Simona Halep va câştiga semifianala de astăzi. Ar fi normal. Simona Halep a câştigat semifinala cu Andrea Petkovici. Greu, dar tot fără set pierdut (6-2, 7-6). Încep să cred că Simona se obişnuieşte să câştige, chiar şi atunci când are şi momente mai proaste. Devine din ce în ce mai eficientă. O văd pe Simona Halep crescând de la zi la zi (cât alţii într-un an). E Făt-frumos-ul despre care românii ajunseseră să creadă că există numai în poveştile pentru copii.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 