În alte zări de soare pline sunt fete şi băieţi care te îmbie. Uneori, ajung să te tragă de mânecă, la propriu (păstrând decenţa).
Socoteala patronilor de terase de pe litoralul românesc e simplă şi se poate reduce la 9 cuvinte: cât ieftin pentru mine, cât mai scump pentru client. Sau la unul singur: tun.
Sincer, cred că mulţi dintre cei care intră pe terasele „vândute” cu astfel de bucătari din gips nici nu văd arătările hidoase*; sunt atenţi doar la preţuri, care e musai să fie cât mai mici, nu contează ce e în farfurie.
Din punctul de vedere al patronilor de terase, amplasarea la intrare a acestor ciudăţenii e ori prostie, ori desconsiderare a clientului. Cu siguranţă nu s-au consultat cu vreun specialist în promovare. Probabil fiindcă există încă ideea că românii se mulţumesc cu orice.
*OK, unul dintre cei trei nu e chiar hidos, dacă-l vezi în fotografie. Dar vine din altă lume, din alt timp. Şi nu mă refer la aşa-zisele vremuri bune, ci la sentimentul de învechit, îngălat, neglijent, murdar. Cam aşa pare litoralul românesc, de la 2 Mai la Năvodari…
Călin Hera. PA-uri şi mirări 