Azi dimineaţă m-a trezit ceva ca o ploaie. Ce bine că plouă, mi-am zis, şi mi-am înfundat mai bine capul în pernă. Dar ploaia era prea zgomotoasă şi fereastra prea deschisă. Şi ce ploaie cu soare! Da, soarele se strecurase deja printre blocuri (nu mă întrebaţi cum).
Era 7.45 şi nu mi-a luat, totuşi, prea mult până să-mi dau seama că, în realitate, erau doi muncitori de la spaţii verzi care „plouau”. Oamenii se găsiseră, la ora aia, să tundă iarba din faţa blocului (stau la bloc) cu cele mai zgomotoase maşini din lume.
Acum e ora 8.15, s-a făcut deja cald şi, fireşte, linişte. Muncitorii de la spaţii verzi s-au topit.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 