Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | #ecouri #bach… la Am fost la „Bach, colegul de b… |
 | CalinH la Despre lucrurile care contează… |
| CalinH la Bucătarii din gips de pe litor… |
 | Anonim la Bucătarii din gips de pe litor… |
Am revenit la Buşteni. De data asta n-a mai plouat; au fost doar nori, care s-au spart la un moment dat. Am făcut câteva fotografii. Vă arăt trei. Care vă place?
Marcaje turistice la baza Bucegilor
Crucea de pe Caraiman, luptându-se cu ceaţa
Pâlc de vile la liziera pădurii. Mi-ar plăcea să stau acolo.
Recunosc, aici şi acum, că am greşit atunci când am presupus că, după acest Campionat Mondial, românii vor adopta melodia şi dansul „Waka-Waka”, aşa cum au făcut-o cu Macarena sau cu stupidul Dans al Pinguinului. Am crezut, am şi scris asta, că nunţile, botezurile şi alte chermeze, vor avea momente speciale „Waka-Waka”.
Ei, bine, m-am înşelat. Am subestimat muzica vuvuzelelor. Dacă acest Campionat Mondial va rămâne cu ceva în conştiinţa oamenilor (şi aici nu mă refer neapărat la microbiştii atenţi la schemele tactice ale Ghanei, una dintre cele mai frumoase echipe), acel ceva va fi momentul vuvuzelelor. Nu cunosc altă exprimare culturală contemporană capabilă de un impact mai puternic.
Amintiţi-vă ce vă spun atunci când veti privi primul meci anost din Ligă 1, cu tribune dezolnat de goale.
Cât a lipsit, mi-a fost frig. M-am urcat pe sora ei, dar tot frig mi-a fost. I-am zis. A râs. N-a înţeles nimic. E complicat. Sau poate că nu ştiu eu cum să spun. Dar a fost bine când ea s-a întors. Avea un om mic cu ea. Ţipa. Omul mic. De-aia plecase, să vină cu un om mic. Nu i-am zis că m-am urcat pe sora ei. N-ar mai fi râs. Acum m-am urcat pe ea şi mi-a fost cald. Omul mic l-am agăţat în crengi. Stă acolo şi dă din mâini. Parcă zboară. Când mă dau jos de pe ea, ea îi dă să mănânce. Deci omul mic nu e de mâncare. Cred că va sta mai mult cu noi. Va trebui să pescuiesc mai multe broaşte.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 