Ăsta e fotbalist, le spunea Ioan Andone, admirativ, unor cunoscuti după primul antrenament la care l-a avut la dispozitie pe uruguayanul adus la CFR Cluj.
Curând, alcătuia echipa CFR-ului care câstiga campionatul pornind de la Pereira, fundasul stânga cu buza de jos lăsată, cu alergare elegantă si sut năprasnic. Era vremea în care priveam încântat meciurile CFR-ului si incursiunile uruguayanului.
Apoi, Paszkany a făcut o mare afacere, vânzându-l pe Pereira la FC Porto… Ca simplu microbist, mi-a părut rău că nu-l voi mai vedea des si bine pentru că meseriasul intra în lumea bună. A fost, probabil, cel mai bun fotbalist străin care a jucat vreodată pentru o echipă din România.
M-am bucurat să-l văd titluar la Campionatul Mondial din Africa de Sud, iar aseară m-am bucurat cu atât mai mult când le-a dat gol gazdelor.
Am găsit în click.ro un interviu (în limba română!) cu Pereira, din care citez: „… Urmăresc pe internet ce se întâmplă în România. Datorez mult campionatului vostru. Clujul m-a făcut mare, ca să zic aşa. Dacă nu jucam cu CFR în Liga Campionilor nu ajungeam la Porto şi probabil nu eram titular nici în echipa naţională. Le sunt recunoscător celor de acolo, patronului, preşedintelui, tuturor. Transmite-le salutări din partea mea. Au fost oameni cu mine.”
Si o descriere la cald a vuvuzelelor: „Parcă joci într-o sală cu toate uşile închise în care cântă un aparat de radio care nu-şi găseşte postul.”
Călin Hera. PA-uri şi mirări 