Archive for iunie 23rd, 2010

23/06/2010

Sub ape SRL

Acum ne mirăm, cu totii, că plouă. Dar a plouat mereu. Inundatiile din 1970 au fost, e drept, mai mari decât cele din ultimii ani, dar eu fost mai „exceptionale”. Un bilant al inundatiilor din ultimii 50 de ani, aici. Chestia e că, acum, e mult mai mult vina prostiei românesti si a hotiei de aceeasi sorginte. Desfrisările duc la tragedii la poalele muntilor si ale dealurilor, iar canalizarea proastă la inundarea oraselor după fiecare ploaie mai sănătoasă.
Fotografiile de mai jos nu le-am făcut eu.

Sunt tot mai dese imaginile cu apa tâsnind din pământ. Adică din canale. Fotografie făcută în Deva, de Remus Suciu

Aici e o fotografie făcută de Adi Pîclisan în judetul Timis, în urmă cu trei sau patru ani

Drum distrus în judetul Alba. Pădurea nu se vede prea bine. Poate fiindcă nici nu prea e. Foto: Mihaela Moraru

23/06/2010

File din istoria prozei arhiscurte

Era prin primăvara anului 2004. Jucam de doi ani un manager de fotbal online, hattrick si, pe când începusem să mă plictisesc nitel, am dat peste o „facilitate” a jocului: scrierea unor anunturi de presă = press anouncement = PA. Toti cei care foloseau asta scriau stupizenii legate de „marile” lor cluburi de fotbal virtual.

Îmi încoltise ideea că în cele 500 de semne disponibile se pot scrie mici povestioare. Am încercat câteva, scrâsnind. Era al naibii de neplăcut să vezi că ti se termină pagina când încă n-apucasei să spui „esentialul”. Apoi am căutat, printre câteva mii de beneficiari românia ai acestei facilităti, câtiva asemeni mie. Am găsit, cu plăcere, o mână de oameni.

Am fost sase care am înfiintat (iulie 2004) o „federatie” a scriitorilor de PA-uri, PAhico. „Federatia” era o altă facilitate a jocului care permitea gestionarea unui forum destul de complex, foarte prietenos. Treptat, ni s-au alăturat câteva zeci, apoi am trecut de o sută de amici virtuali cu o pasiune comună: textele de 500 de semne. Am învătat unii de la altii, am perfectionat. Am organziat concursuri, cu clasamente săptămânale. Am devenit o comunitate incredibilă. Văzuti din afară, păream un fel de elită bizară a „jocului”.

În cei sase ani care au trecut de la înfiintarea Pahico s-au scris, numai acolo, peste 4.000 de PA-uri. Între acestea se află cel putin 500 de texte bune si foarte bune si cel putin 100 remarcabile.

În urmă cu vreo doi-trei ani ne-a venit ideea că povestea asta trebuie să meargă mai departe. Ne-a venit ideea că putem vorbi despre un gen literar (habar n-avem de very short stories).

Mi-am dat seama că PA nu exprimă prea mult. E o abreviere OK, dar în spatele ei trebuie să fie un termen clar, puternic. Primul gând a fost să-i zicem proză foarte scurtă/ultrascurtă. Dar PA nu putea fi abrevierea a asa ceva. O amică a spus: proză arhiscurtă. Si asa i-a rămas numele, fie-i lăudat!

Apoi am iesit în lume. Am cochetat cu ideea de a face o antologie de PA-uri. Am făcut două planuri. Apoi am zis să facem o pauză, să vedem întâi dacă ideea ar putea prinde si în afara Pahico. Asa am ajuns în blogosferă. Primul blog de proză arhiscurtă a fost asa si asa. Al doilea, mai mult asa. Apoi, o parte dintre noi a făcut un blog foarte serios si foarte bun, de analiză politică. O parte (eu) a făcut acest blog. Altă parte a rămas doar în Pahico sau s-a „pierdut” pe drum.

Bucuria mea cea mai mare e că încă se mai scrie excelent în Pahico (mai putin cantitativ, dar foarte bine calitativ!) si că există deja, independent de Pahico, foarte multi scriitori de PA-uri aici, în blogosferă. Deocamdată, pe cei mai multi îi stiu. Sunt legati, mai mult sau mai putin, de acest blog.

Initiativele lui Mircea Popescu au făcut însă ca ideea de proză arhiscurtă să capete o oarecare independentă de blogul meu. Mă astept ca, în curând, să apară mai multe astfel de nuclee si proza arhiscurtă să stea linisitită pe propriile ei picioare. Apoi vor apărea cărtile. Cam asta e.

PS Am scris acest text ca urmare a unei întrebări pe care a pus-o cineva pe blogul lui Cristian Dima.

23/06/2010

Azi m-am julit la genunchi

Azi m-am julit la genunchi. Jucam prinsa și alergam atât de tare încât la un moment dat am fost sigur că voi zbura. Deja mă gândeam ce va spune Dodu când se va întinde să mă prindă, cât e el de lung, si nu va ajunge până la mine nici cât să-mi atingă sireturile, care vor atârna ca niște crengi de salcie pletoasă. Râdeam în sinea mea, în timp ce mă miram ce comparație făcusem, aia cu salcia, când m-am trezit pe burtă. Acum am genunchii negri. Cu pietricele. Uite, s-au înroșit.

NOTĂ. Aces PA l-am început undeva în aer, deasupra Europei, în drumul spre Shanghai. Din motive de net ciuciu, n-am apucat să-l trimit la timp pentru etapa 3, Macadam, a concursului Orasul PA. Acum l-am descoperit în carnetelul de Shanghai si am zis să-l scot la lumina blogului.

%d blogeri au apreciat: