Archive for mai, 2010

16/05/2010

O plimbare pe Wai Tan (The Bund)

Am privit cele mai semeţe clădiri din Pudong de pe malul celălalt al fluviului Huangpu, de pe The Bund (Wai Tan), „splaiul”-faleză. Bund este vechiul centru financiar şi economic, influenţat arhitectural de stilul european, cu clădiri neoclasice până la art-deco (formularea asta amgăsit-o pe undeva când documentam Shanghaiul, înainte de plecare – poate pe blogul lui Răzvan Pascu, un călător în faţa căruia îmi scot pălăria!).

 


Clădiri din Bund care duc cu gândul la oraşe europene. Pe astea le-am fotografiat din mijlocul intersecţiei, dacă nu mă înşel.


Aici eram pe faleză, o faleză largă. Mergeam în jos, având la dreapta Bund şi la stânga fluviul, apoi Pudong


Am mers aproape un kilometru, apoi ne-am întors pe unde am venit. La întoarcere s-a întâmplat un lucru ciudat – pe care nu l-am fotografiat: la ora 23.00 a bătut un orologiu. Apoi s-au stins luminile de pe una din clădirile din Bund. Am înregistrat asta ca pe o anomalie, apoi am avut de a face cu un fenomen bizar: rând pe rând, timp de o jumătate de oră, s-au stins toate luminile care făceau din loc ceva feeric. La capătul „acţiunii”, ne aflam în plin mister: un întuneric aproape deplin, în care se ghiceau contururile zgârie-norilor şi se auzea clipocitul fluviului. Faleza se golise, iar oamenii de la salubritate lucrau deja cu o eficienţă incredibilă. Nu, n-am fotografiat întunericul.

16/05/2010

Cu ochii căscaţi pe Pudong

Fotografie oarecum clasică a celor mai spectaculoase clădiri ale Pudongului

Pudong este centrul financiar al Shanghaiului şi are ambiţia de a deveni unul din centrele financiare ale lumii.
Am făcut câteva fotografii ale spectaculozităţii Pudong, din care nu lipsesc Turnul Televiziunii (clădirea din stânga, în fotografia de mai sus) şi Shanghai World Financial Center (492 m), căruia i-am zis simplu, Desfăcătorul de bere (clădirea din dreapta, în fotografia de mai sus).

 

Vaporaşe pe Huangpu, împodobite cu lumini la fel de colorate ca acelea de pe zgârie-nori

Găseai cu greu loc să te fotografiezi rezemat de balustrada falezei, aşa de mulţi doritori erau. Dacă nu mă înşel, eu n-am găsit loc sau răgaz să pozez. Dacă nu mi-o fi făcut vreun coleg vreo surpriză, nu veţi vedea fotografii cu mine şi Pudongul în plan secund.

Mi-au plăcut, în schimb, cei care se fotografiau sau doar admirau peisajul, împreună. Precum cei doi localnici simpatici, încălţaţi cu şlapi. (Am văzut multă lume în şlapi, deşi nu cred că era anotimpul potrivit şi nici plaja potrivită.)

Vedere în care am vrut să surprind fascinantul steag roşu, comunist. Sincer, de fiecare dată când l-am văzut, în Shanghai, mi se părea că se potriveşte ca nuca în perete.

16/05/2010

Acasă

Intru fără să sun la interfon, că usa grea e tinută deschisă de o cărămidă. Din cutiile postale se revarsă brosurile de la Billa. Un perete de culoare incertă poartă scrijelitura „Mue Vulpitza nebună”. Tati, ce înseamnă? Cineva a scăpat o sticultă de parfum în primul lift. Cineva a fumat în al doilea. Îl al aleg pe primul, care se blochează un pic, între etaje. Pe presul de lângă lift e Dixie, neagră si bleagă. După câtiva pasi, usa metalică pe care e scris numele meu. Descui si intru, ca după purgatoriu. Acum e bine.

NOTĂ.
PA scris pentru etapa a doua a concursului Orasul PA.

15/05/2010

Yuan coca-cola

Constat că nu reuşesc să găsesc răgaz pentru postări mai elaborate, aşa că vă propun un puzzle şanghaiez.

Vă prezint mai jos o sticlă de coca-cola de 600 ml călare pe o mică avere – vreo 400 de yuani, adică aproximativ 200 de lei. În Shanghai, asta nu e o sumă prea mare, din câte am observat; cred că omul de rând de acolo percepe 400 de yuani cam cum percepe omul de rând 200 de lei în Bucureşti.
Mai la ţară, însă, 400 de yuani poate fi leafa pe două luni.

Dar astea sunt bârfe, n-am întâlnit niciun om care să-mi spună cât câştigă cu adevărat, cât îl costă chiria şamd. Am văzut doar preţuri prin diferite magazine şi restaurante şi ştiu că biletul pentru o zi de expoziţie costa 160 de yuani.


Am întâlnit poza lui Mao pe toate bancnotele chinezeşti. Monedele au avut parte de o soartă mai altfel: cele bătute recent au, pe o faţă, în loc de vechea stemă comunistă, o crizantemă. Cred că asta a fost un fel de revoluţie, nu?

 

15/05/2010

Autor necunoscut

Prima bubuitură a fost ca o glumă proastă. Încă nu i se stinsese ecoul când s-a auzit a doua. La a treia, locatarii începuseră să se întrebe „ce-i?”. A patra bubuială nu s-a mai auzit, dar horcăiala vecinului Panait se distingea clar. Nu s-a aflat cine a chemat Salvarea, dar abia atunci când s-au auzit sirenele scara blocului a început să se umple de curiosi. Asta a întârziat dramatic măsurile de prim-ajutor. Panait si-a dat duhul zvârolindu-se, în urma unor plăgi prin împuscare, autor necunoscut.

14/05/2010

Nemuritorii Phoenix

Am o bucurie de copil la gândul că duminică seara as putea să revăd Nemuritorii (Pro Cinema, de la 20.00). E posibil să nu reusesc asta. Dar tot mă încearcă nostalgia după unul dintre filmele care m-au impresionat cel mai mult de-a lungul adolescentei. Nu atât prin poveste. Dacă tot vorbim despre presupusii oameni de taină ai lui Mihai Viteazu, cei din cartile lui Ioan Dan îmi par muuult mai credibili sau, măcar, mai savurosi. Chiar, stie cineva ce spun dacă vorbesc despre Cae Indru, Ducu cel Iute, Chirilă Zece Cutite sau Costache Caravană?

Până când îmi veti răspunde la această întrebare, postez, pentru coloana sonoră, câteva scene din „Nemuritorii”. Sunt departe de a fi fan Sergiu Nicolaescu, dar trebuie să recunosc că am descoperit muzica celor de la Pheonix gratie lui. Atentie, într-o perioadă în care erau pusi la index pentru că fugiseră din tară!

14/05/2010

Scara blocului (Ilarion)

Ilarion locuia la doi. Cum liftul se strica zilnic, şi-a făcut o scară din lemn. Una lungă, zdravănă. A proptit-o de pervazul de la dormitor. Privit ca o ciudăţenie la început, omul la patru ace care cobora dimineaţa pe scara de lemn şi urca seara devenise o marcă a blocului T4. Când s-a mutat, Ilarion a vrut să-şi ia scara cu el, dar era prea lungă şi prea zdravănă, deci greu de transportat. Vecinii l-au asigurat că vor avea grijă de ea. I-au spus “scara blocului” şi au făcut-o gard. Un gard lung.

13/05/2010

Pizza/mâncare chinezească. Orasul PA

Etapa a 7a, pizza/mâncare chinezească (delivery), a concursului de proză arhiscurta Orasul PA încearcă să exploreze complicata lume a păpicii comandate pentru birou sau pentru acasă.
Deadline: duminică, 23.58.
Baftă vouă, voinicii mei!

P.S. Vă reamintesc: votati PAurile etapei 6!

UPDATE1.

Cu 5 ore înainte de deadline, am primit 8 PA-uri

Tentacule
Tăiase tentaculele caracatiţei cu o grijă exagerată, inutilă, i-ar fi zis ea, dacă l-ar fi văzut. Le-a pus pe plită, lângă cubuleţele de ceapă şi mugurii de bambus, ce se căleau, în grămăjoare. Apoi a amestecat, a stropit cu sos de soia, a mai amestecat un pic, a aşezat totul pe un platou. După câţiva paşi, bătea în uşa de la dormitor. „Comanda dumneavoastră”, a spus, intrând. Ea îl aştepta, goală. A aşezat platoul în mijlocul patului, apoi au început hârjoana, de-a valma, printre bucate. Ce rafinament!

Foame românească
Două boabe de orez
Au rămas pe farfurie
Şi se uită la chinez
Care le zâmbeşte frez
Şi-ar pluti de bucurie.

Doar că sosul cel tomat,
Şi cu gust de arahide,
S-a lăsat de tot mâncat
Şi l-a pus la îngrăşat
Pe colegul Aristide.
Că de când fost-a-n Shangai
Vrea mâncare chinezească.
Şi mănâncă-orez cu pai
Şi mâncăm şi noi, dar vai!
Ce prostie omenească.

Foamea nu ne-o potolim,
Pauza-i pe terminate.
De chiulit n-o să chiulim,
Iar de foame de murim,
Nu ne-o plânge nimeni, frate.
Poate s-o gândi vreun şef
Să ne facă o statuie
Dacă va avea vreun chef.

Intuiţie feminină
Cei doi nedespărţiţi de altădată erau acum la un km distanţă, fiecare în biroul lui, ea mâncând pizza, iar el, mâncare chinezească. Li se făcuseră acru de toate.Seara o aveau de împărţit între obligaţiile casnice şi un pic de romatism. Dar, de unde?! Parcă era între ei un platou uriaş pe care alunecau mereu din dorinţa de a-l parcurge. Renunţa fiecare parcă prea uşor. Intuiţia feminină o ajută pe ea să simtă pericolul. Începând de a doua zi, cei doi servesc prânzul împreună amintindu-şi culoarea ochilor celuilalt.

Domnul Lică antrepenor
Domnul Lică tocmai s-a întors de la Shanghai încărcat cu noutăţi, fotografii şi multe de povestit. Am aflat că l-ar fi impresionat foarte mult mâncarea chinezească veritabilă, aşa, ca la ea acasă, crocantă, cu pui abia ieşiţ din găoace, caracatiţe languroase sau capete de găină crestate. Drept care, vremurile fiind grele şi românii mâncăcioşi de orice, s-a hotărât să-şi deschidă propriul restaurant chinezesc, cu livrare la domiciliu. Iar până atunci, organizează doar concursuri pe această temă.

Alien
Cutia-cloşcă îşi strânse sub capac puii-cuburi de brânză topită, cotcodăcind lactat. Furculiţa se scobea în dinţi, relaxată. Prânzul ăsta va şoma. Din frigider răzbătu un oftat prelung. Oala cu ciorbă, căzută ireversibil în depresie, se tânguia la rece. Salata se fleoşcăi când auzi soneria. Clinchet de mărunţi, trântit de uşă, şi OZN-ul din carton poposi pe masa din bucătărie. Când Omul deschise nava, Faţă-de-Pizza le rânjea cu chip schimonosit de caşcaval topit, scoţând la ele limba de ardei iute.

Comandă
Bună ziua, avem pizza, avem toate felurile de pizza. Pizza naţională şi internaţională. O sugestie? Vă recomandăm pizza regională, comandaţi în funcţie de regiunea din care veniţi. Ardeal, Oltenia… Sunteţi din Moldova? Avem o pizza moldovenească de stă mâţa-n coadă! Cu ce e? Ingrediente demne de un stomac nobil! Castraveţi muraţi, fasole, ceapă şi jumări. Aluatul e subţire ca foaia de ziar, cum altfel? Nu, dacă sunteţi la birou, nu recomandăm. Mai bine una vegetariană. Rămâne? O alegere perfectă!

Pranz sanatos
Cu toate ca lucra de mult timp la multinationala, Gore nu-si schimbase obiceiul de a manca ce-si aducea la pachet: o bucata mare de branza, paine si o ceapa. Colegii isi comandau pranzul zi de zi la firma de catering. Gore nu intelegea cum pot ciuguli asa timp indelungat din casoletele acelea minuscule. Dupa ce terminau de mancat, invariabil, colegii ieseau la tigara, timp in care, Gore, nefumator, manca. Reintorsi in birou, colegii spuneau ca parca simt un miros neplacut. Gore spunea ca parca simte si el.

Dilemă
Se hotărâse să nu gătească nimic azi. Să-şi ia o zi liberă din funcţia de gospodină. Uite, ar putea comanda o pizza, la Don Giovanni. Dă un telefon şi-i vine băiatul cu pizza la uşă.
Sau poate merge la restaurantul chinezesc de după colţ. Domnul Feng Xu s-ar bucura s-o mai vadă pe acolo. Şi-ar comanda orez cu pui şi creveţi şi ar sorbi tacticos din ceaiul pe care domnul Feng mereu il dă pe gratis,doar să aibă cu cine vorbi şi el, nu, nu în chineză ea nu ştia chineza, nici el româneşte ci în ungureşte, asta era limba comună.
Dar n-avea chef nici de asta, aşa că pregăti nişte mici româneşi la tigaie.

Schimbare
Pizza havaiană se opintea în sertarul congelatorului, frământată de întrebări. Ar fi vrut să iasă și să vadă ce se întâmplă. Era duminică, la prânz și familia servea de fiecare dată mâncarea preferată a copiilor, pizza havaiană; de-asta se mira că n-o bagă nimeni în seamă. Auzise ceva despre o schimbare, dar schimbarea fusese atunci când renunțaseră în favoarea ei, la cartofii prăjiți cu friptură. Abia când țârâi soneria, pricepu că și ei îi sunase ceasul schimbării: sosise mâncarea chinezească!

Pizza la tomberon
Se apleca peste buza tomberonului rascolind gunoiul cu batul. Cotarla i se incurca printre picioare, nerabdator sa-si primeasca portia de mancare. Il lovi cu piciorul. Jigodia se trase doi pasi si aseza pe labele din spate, asteptand ca omul sa scoata capul din tomberon. Coada ii matura colbul intr-un ritm constant. Omul scoase in sfarsit capul din tomberon tinand in mana o cutie de carton careia ii deschide capacul. Apuca intre degete ramasitele unei pizza. O mirosi si o arunca scarbit cainelui care o infuleca hulpav.

Etichete: ,
13/05/2010

Crocant

Vedere din Shanghai. Restauran „românesc” unde mergeam ca acasă, la ore la care, de obicei, proprietarii se pregăteau să închidă șandramaua. Foto: Calin Hera

Am plecat la Shanghai cu cel putin o idee fixă: să mănânc pui Shanghai asa cum îl fac ei, acasă. Veneam după o săptămână în care mă hrănisem (n-am găsit altă rimă) aproape exclusiv cu această incredibilă specialitate culinară (la expresul de la noi de la redactie, o portie e ieftină si relativ bună – dacă îneci dumicatii în mustar).

read more »

12/05/2010

Orasul PA. Comunicari intermediare

Am actualizat clasamentul general al concursului de proză arhiscurtă Orasul PA. Am făcut câteva modificări în suita etapelor. Prin retragerea lui cell61 (pe care o regret nespus…) si cum Dan m-a anuntat ca va putea organiza o etapă abia peste trei săptămâni, s-au eliberat niste locuri de GE. Consultati, vă rog, lista si spuneti-mi dacă doriti să „intrati”.

Vă reamintesc: e în plină desfăsurare etapa a 6-a, „În autobuz”, a cărei Gazdă este Leo (deadline: azi, la miezul nopții!). Vă mai spun, dacă ati uitat, că puteti scrie PA-uri din urmă (participarea, chiar tardivă, la o etapă, vă aduce câte 1p în clasamentul general) si că există două concursuri atasate Orasului PA: de ghicit si de jurizare. Baftă vouă!

Etichete: ,
11/05/2010

O privire cât o viată de om

Shanghai. Nu pot uita acea privire si acea mână întinsă… As vrea să stiu cine e acest om, ce a vrut si ce s-a întâmplat cu el după aceea. As vrea să stie că mie îmi pasă de el. Foto:Călin Hera

Sunt, încă, marcat de incidentul din debutul călătoriei în Shanghai. E vorba despre omul care a aruncat cu o cărămidă în autocarul nostru si a fost pus la pământ rapid, de militieni, înainte să-si poată desfăsura o bucată de pânză pe care scrisese ceva în limba chineză.

Am povestit întâmplarea în mai multe locuri: în ziar, pe blogul celălalt, într-un editorial.

Am reusit niste fotografii bune. Una dintre ele a fost slectată de Mediafax printre fotografiile saptămânii cu pricina. Dar dincolo de această izbândă profesională (sic!), am amărăciunea că n-am putut face nimic pentru acel om. M-am gândit intens la familia lui. La el. Oare câtă disperare e acolo? Si câtă nepăsare aici, dincoace?…

10/05/2010

Masina cu fotosinteză

Maşina-frunză, YeZ, făcută de SAIC şi General Motors, prezentată la Expoziţia Mondială Shanghai 2010. FOTO: Călin Hera

După întoarcerea de la Shanghai am scris pentru Evz mai mult decât pentru blog. Ceea ce n-ar trebui să fie nici rău, nici bine, ci normal.

Dar calendarul Evz mi-a dat un pic peste cap jurnalul blogului. Lucru pentru care îmi cer scuze.

Asadar, astăzi vă spun două vorbe despre masina viitorului. Numele ei e YeZ (de la Ye Zi, care înseamnă „frunză”; n-am de unde să stiu asta, am găsit-o si eu si îi cred pe cuvânt pe cei care au spus-o).

Prima oară am văzut-o pe niste panouri, la intrarea în Expozitie. Părea ceva de desene animate. Am zis într-o doară: doar n-o fi pe bune?

Panou pe lângă care nu trecea nimeni, atunci când l-am fotografiat. Bizar, nu? Pentru că era la lume la Expoziţia Mondială Shanghai 2010. FOTO: Călin Hera

Am descoperit-o în Pavilionul Chinei. Stătea, cuminte, alături de o banală masină electrică. Am pozat-o din toate pozitiile, am filmat-o. Îmi venea să mă urc pe ea. N-am făcut-o. Sunt curios ce s-ar fi întâmplat. N-am fost însă atât de curios încât să provoc soarta.

Masina asta cică are pe capotă, care e ca o frunză, niste mini panouri solare, pe roti niste mini turbine eoliene si, în plus, captează CO2 si molecule de apă din care îsi ia energie si elimina oxigen. Niste copaci umblători, cică. FOTO: Călin Hera

 

Frunza, văzută din spate. În spate era mai mult loc liber si am putut face niste fotografii mai ca lumea… Dar mi-am luat multe ghionturi si asa! FOTO: Călin Hera

În rest, prin situl expozitiei se circula într-o veselie cu niste masini electrice foaaarte simpatice.

Pe asta am fotografiat-o oglindită în „mărul” românesc. FOTO: Călin Hera

 

10/05/2010

Viza de China

Eu nu mai văzusem asta până acum. Pentru cei din generatia tânără, ca să zic asa, o viză într-un pasaport e ceva cool (asta dacă nu frecventează destinatii exotice). De-aia vă arăt viza de China. O adevărată operă de artă.


Viza asta costă 75 de dolari. Banii jos.

Etichete: ,
07/05/2010

Căţeluşul fistichiu

Sar un pic peste mersul firesc al jurnalului şanhaiez ca să vă prezint un căţeluş fistichiu pe care l-am fotografiat în preajma hotelului. Arătarea era foarte pufoasă, albă şi, după cum se vede în fotografie, păţise ceva la urechi şi la coadă. O colegă de redacţie se jură că asta e o specie şi că nimeni nu a stat să coloreze părţile mai fluflu ale patrupedului. 
  

 Că tot veni vorba, n-am văzut în Shanghai câini vagabonzi. Da, am râs de câteva ori la întrebarea glumeaţă Te-ai uitat bine în farfurie? Singurii câini pe care i-am văzut prin Shanghai erau de genul celui pe care tocmai vi l-am prezentat.  
  
P.S. A mai fost unul, despre care va voi vorbi mai târziu 😉

07/05/2010

Prima după-amiază la Shanghai

Prima mea impresie, odată ce am aterizat la Shanghai (era cam patru jumătate dimineaţa, ora locală – cinci ore diferenţă faţă de România, unde era abia 11.30), a fost una de mică dezamăgire. Pe de o parte, mă aşteptam la o imagine puternic occidentalizată, pe de alta la foarte mult comunism. Nimic extrem, însă. Clădirile de pe aeroport erau, e drept, cam cenuşii, dar impresia Otopeni de la întoarcere a fost la fel ca în alte dăţi – că e o glumă proastă (dar nu vorbim acum despre asta).


Am fotografiat un gard ghimpat, în timp ce mă odihneam pe un trotuar rulant. Cred că aşteptam acest peisaj, făcea parte din prejudecată.
La început m-am codit. „Oare nu mă înghinotesc ăştia?”. Nu m-a înghiontit nimeni, de-a lungul întregii aventuri shanghaiene. Doar un bodyguard al lui Barroso, la un moment dat (va urma).


Nu ne aştepta nimeni din acest grup… Dar câţiva metri mai încolo, yes!


Grup de muncitori, la sfârşitul programului de lucru, aşteptând trecerea maşinilor. I-am fotografiat din autocar, pe drumul dinspre aeroportul Pudong spre hotel (Four Seasons). Parcă mă aşteptau pe mine, parcă aşteptau acolo prejudecăţile mele (în parte, confirmate).


Drumul pe autostradă a fost foarte lung. Un drum larg, ca-n palmă şi deloc aglomerat. E drept, erau 4-5 benzi pe sens, iar vehiculele cele mai folosite de chinezi, motorete şi biciclete, aveau pistele lor. La fiecare interesecţie cât de cât mai de soi, erau câte patru oameni care dirijau circulaţia, cu steguleţe. Nu-mi dau seama dacă era sau nu nevoie să dubleze semafoarele; oricum nu erai deloc safe pe zebră, ca pieton, chiar dacă erai pe verde. În Shanghai mi se pare că se circulă mai aiurea ca în Bucureşti.


În Shanghai se întunecă brusc, pe la şase jumate seara (în acest anotimp). Am fotografiat, tot din autocar, o intersecţie de autostrăzi suspendate aflată destul de aproape de destinaţia noastră, hotelul Four Seasons. Era iluminată albăstrui.

06/05/2010

Bere chinezească

Am scris două pagini pentru Evz. S-a făcut târziu, dar vreau să încep să vă arăt câte ceva. Pentru că mi-e foarte sete, încep cu putină bere.


În prima seară la Shanghai, după o călătorie destul de lungă, am iesit în căutarea unui restaurant decent. Am găsit unul, în apropierea hotelului (am revenit acolo aproape în fiecare seară; tineau deschis pentru noi, pentru că ne împrieteniserăm – poate si fiindcă am insistat să primească bacsis). Eu am cerut bere draft. Si m-am trezit cu o sticlă in fata mea. Atunci când i-am atras atentia doamnei care m-a servit (si care nu stia engleză), mi-a arătat eticheta. Într-adevăr, scria „draft” pe ea… Altfel, a fost foarte gustoasă (un pic cam slabă).
P.S. La chinezi, berea e la sticle de 600 ml. Yes!


Asta nu e bere, aveti dreptate! Dar am comandat această limonadă de mango, un citric, fructe de lime plutind si, dacă nu mă însel, o frunză de mentă, pentru că mi s-a făcut poftă, desi răsesem deja mai multe pahare de TsingTao draft.


Ultima bere din China a fost una japoneză. Am ales-o pentru că, spre deosebire de restaurantele din oras, la aeroport berea era la 0,3 l. Mi-era sete si, cum sunt foarte zgârcit, am ales una la 355 ml. A fost bună, a trecut repede.

Etichete: , , ,
05/05/2010

M-am întors din călătorie

Am revenit. Regret că n-am putut scrie de acolo. Am foarte multe să vă povestesc. Încet-încet. Am avut parte de o experienţă fabuloasă.

Etichete: ,