O, ce veste minunată: cartea Ancăi , poeta rochiei rosii, există, e palpabilă! Abia astept să o am, s-o citesc.
E a doua veste faină din aceste zile, după ce am aflat vestea de la Adela.

Nu, versurile de aici nu sunt deloc apă de ploaie. Dimpotrivă!
Iată, mai jos, poemul de pe coperta IV:
lumina cea de toate zilele
asculţi…
neauzit foşneşte lumina
în umbra-ţi albă-
substrai neatins
aninat la marginea tăcerii
tulburi cu piciorul desculţ
apele cuvântului
în cercuri de neliniste oarbă
aduni lumina din cenuşa neplecării
rămânându-i in urmă ,
talpă nerostită de drum
iubitule,
mâine imi cioplesc un felinar de piatră
să pot auzi, deodată cu tine,
ne-întoarsă vreodată
în aceeaşi privire,
lumina…





