Călin Hera. PA-uri şi mirări

Concursul 24 de ore, etapa 4, 9-10.
Deadline: miercuri, 12.00. Baftă!

Nebunie de frumuseţe Mariana
Pornim cu barca spre inima Deltei. În faţa ochilor se întinde minunea fără de cuvinte…Nuferii, ca nişte albe potire de neprihănire, plutesc maiestuos sub larga îmbrăţişare a cerului. Parcă pluteşte Iubirea…
Sunt plini de poezie. Simt cum poezia pluteşte pe aceste ape curate. Tresar de-un dor curat. Iau în sufletul meu nuferii şi îi trimit pe aripile rugăciunii acolo unde frumuseţea este şi în inimi şi în cuvinte, acolo unde poezia are rima perfectă şi ritmul ca unduirea acestor valuri albastre, acolo unde poezia are versul alb ca petalele de nuferi…Nu pot decât să zâmbesc şi să şoptesc uşor. ,,Mi-e dor!”…şi, stând aşa, cu gândul dus, simt cum ceva se prelinge pe obraz…poate un strop de apă…poate o lacrimă…Cine mai ştie în această ,,nebunie” de frumuseţe?!… în această feerie ameţitoare…

Dragostea de arta cere sacrificii LordDIf
Pe vremuri amanta unui pictor celebru, vecina de la trei este mare iubitoare de artă. La sedintele din uscator le vorbeste locatarilor cu nonsalantă despre precubism si impresionism stârnind admiratie si aplauze furtunoase, daruite cu marinimie de către adunarea de nepriceputi. Toate bune si frumoase până astazi, cand, între 9 si 10 doamna s-a apucat sa-si mute tablourile prin casa cu tot cu cuie spre groaza gospodinelor devoratoare de telenovele ce nu înteleg că iubirea de artă cere sacrificii.

9.30 Dan
Unul dintre puţinele? avantaje pe care ţi le oferă oraşele mici este acela că şi la ora la care alţii sunt deja sătui de muncă, încă poţi savura în linişte ceaşca de dimineaţă la terasa instalată pe trotuarul din faţa cafenelei. Două scaune confortabile, obligatoriu aşezate cu faţa spre carosabil şi masa rotundă, cu un singur picior central, solid, care nu se clatină niciodată în modul acela enervant, binecunoscut. Privesc absent scaunul neocupat de alături, parcă şi cafeaua are azi un alt gust.

Poate e doar murdar Autor?
Oraşul e la fel de blocat ca în urmă cu două ore, dar sunt altfel de maşini. E o altă senzaţie, nu? Auzi, o fi defect? Nu, nu cred. Poate e doar murdar şi de-aia nu se vede bine. Până la urmă, eu nu mă grăbesc. Tot acolo ajung. Bine, mă enervează ăsta cu Matizu, recunosc. O fi defect? Nu de Matiz întreb. Parcă nu ne mişcăm de multişor. Ai auzit? Ce-a fost asta?! Cum n-ai auzit? De-acolo s-a auzit, uite! Pfoa!

Pătraşcu faţă cu dadaismul Caligul
Dar nu suntem prea bătrâni pentru asta? Drăguţa de tine, nu în sensul ăla să creăm. Adu-mi repejor foarfeca şi o pălărie de-a ta, între timp îmi umezesc stiloul chinezesc. „Ce simpatic e Azorel când o urmăreşte trepăduş. Pe ea o place mai mult.” Aşa, acum ţine ziarul drept. Ţine, domnule, pagina dreaptă să tai. Nu-ţi mai face atâtea griji, şi-aşa e de ieri. Acum închide ochii şi bagă mâna în pălărie. Trage trei bilete. Geto, nu te mai văita şi trage biletele. Fetiţele baterie Constantinescu. Bun. Titlul îl avem.

Drastic LePetitPrince
„E 9,45. La 9,30 trebuia sa incepem. Suntem toti cu exceptia…Mucoasa isi permite sa intarzie! Cata nepasare! Ce spun nepasare, nesimtire! O sa-i atrag atentia de fata cu toti, sa se invete minte”.Asa gandea domnul Drastic cand aparu, toc-toc, o domnisoara in tinuta office dar sexi. Se grabi sa-si ceara scuze pentru intarziere.”Dar nu face nimic, se intampla…” imgaima pierdut domnul Drastic in timp ce intampina cu un zambet timid zambetul cuceritor al fetei. Apoi, dregandu-si vocea, declara deschisa sedinta si se incrunta…doar unu-i domnul Drastic!

Martea de luni LadyA
Era in intarziere. 9.15. In fiecare luni aceeasi poveste. Macar daca ar intelege cum se intampla. Indiferent de ora trezirii, de drumul parcurs, ora 10 era batuta in cuie. Intra si ochii i se fixau pe ceasul din hol. Nici un minut mai devreme, nici unul mai tarziu. La fix. Probabil, Duminica era de vina. Alt gand care ii dadea tarcoale, era lenes, lunea. Poate daca n-ar mai exista luni ar fi mai vioi. Prea era un inceput, fie el si Lunea. O sa incerce sa se gandeasca ca luni e marti. O solutie.

Roşu starsgates
Bătea cu pixul în caiet iar gândurile îi zburau spre sunetul de clopoţel.
Se uită pe furiş la ceas.
Ora 9 şi 40 de minute…
Secundarul parcă îi făcea în ciudă, abia se târa.
,,Cred că un melc ar fi mai rapid decât limba asta de ceas!,, îşi spuse cu năduf.
Cizmuliţele roşii se agitau sub bancă de parcă ar fi vrut s-o ia la goană…
Parcă acum îi părea rău că-şi luase cămăşuţa roşie…
Îşi auzi numele rostit cu voce tare.
,, – Hait! Trebuia s-o ascult pe mama.
Dar eu, vroiam să fiu remarcată de altul nu tocmai de profu’ de mate!,,

De la (pe) 9 la (pe)(fara) 10 cristian
-M-ai impins ! exclama primul.
-Nici vorba, tu m-ai lovit, rosti hotarat si artagos al doilea.
Al treilea, arbitrul, hotari:
-Primul, esti eliminat o data ! Al doilea, esti eliminat de doua ori !
Atunci s-a deschis usa. Intai a aparut catalogul, abia apoi mutra nesuferita a profului de mate. Nasturii din cele doua echipe de fotbal au tacut brusc, inghiontiti in devalmasie in pupitru. Zambind profu, intreba:
-Nu v-a ajuns de la 9 fara 10? Un nasture sopti:
-Nu e fractie, e fractura. De timp.
-Gol, exclama profu.

Ceasul Petra
Se aude un ţăcănit. Sunetul insistă şi o mână caldă iese de sub plapumă. Atinge un buton şi sunetul dispare deodată. Un foşnet viu de material de plastic se aude în surdină. Căscatul pare să fie un moment de mii de minute, parcă interminabil. Părul zburlit şi hainele şifonate fac parte din decor.
– Ah, e abia 9:00! De ce oi fi pus ceasul să sune atât de devreme?
Se întinde din nou şi imediat se aude un sforăit intens, încât pisica scuipă şi fuge speriată după canapea.
Episodul se repetă şi de sub plapumă se aude:
– Nici soarele nu a ieşit, nici lumină nu e în casă. Cât o fi ceasul acum, încât sună? Fir-ar! am depăţit limita, e 10:01!

9-10, ora de vacanta ajnanina
in vacanta, e ora la care pleoapele se dezlipesc lent. nici un impuls sa ma ridic din pat, placerea de a mai trece inca o data visul pe sub pleoape. si inca o data…
cand nu mai incape, ochi se deschid si mainile incep sa creasca de sub patura, ramificandu-se in aer, lenes si elastic, cautand sa se prinda de nori.
norii se rarefiaza si ei la fel de lenes, lasand sa rasara de sub ei imaginea une cafele in care se vor aburi bucuriile zilei.

Intervalul 9-10. Simion Cristian
N-o să-mi ajungă niciodată! Niciodată nu o să-mi fie suficient… Aş vrea să dureze 24 de ore neîntrerupt. Oare când o să mă satur? Oare când o să zic că îmi este de ajuns? Dacă aş putea să alung cu mâna raza asta de soare ce mă înţeapă insistent în obraz… Dacă aş putea să opresc larma de afară… Daca aş putea să adorm la loc până la 10… Dacă nu aş avea ceas deşteptător… Daca…

– după deadline –
Matinal Leo
Visez mereu că mă împiedic şi cad pe scări, până când un tip cu un fular urât sună la uşă şi mă priveşte mirat cum de sunt încă în pijamale, îl plesnesc cu un “nu mă intereseaza”, fără să ascult ce vrea, îi închid uşa-n nas şi contemplu farfuria cu mango, nu cu mere, în căutarea fructului perfect, pe care îl tai cu un cuţit de întins untul pe pâine, şi iau o îmbucătură, muşcând din dinţii furculiţei, strambandu-mă de sunetul metalic, gândindu-mă că înainte de a mânca trebuia să mă spăl pe dinţi.

Miercuri 13 Emilia
Stii cum e cand te trezesti dimineata si iti vezi toata viata inainte cu bune si rele. Cand abia distingi prin perdea norii de afara crezand ca e soarele. Te dezmeticesti abia atunci cand cobori din pat- norisorul acela pufos unde iti asterni seara de seara visele, si atingi cu talpile podeaua rece. Ai vrea sa dansezi , dar ti-e prea frig si el nu e aici. Asa ca tragi perdeaua si te loveste. Ce mai fuste colorate, ce mai bluze inflorate…Iti aprinzi o tigara. Pentru ca ploua.

– din urma –
9-10 ivory
Dupa ce plouase toata saptamana, in acea dimineata de sambata soarele tipa stralucitor deasupra orasului deja trezit. Semn bun, gandi ea arucandu-si o privire admirativa in oglinda retrovizoare. Conducea fumand relaxata. Era dimineata EI, era ziua EI, ziua razbunarii. Arunca o privire senina spre voalul cu urme de anvelopa care-i zacea tuflit pe genunchi. Prinse tesatura murdara intre doua degete si-o aseza pe scaunul din dreapta, departe de ea. Zambi stramb. Daca l-ar vedea saraca mama, care i-l calcase cu evlavie c-o zi inainte!

Concursul 24 de ore, etapa 3: 18-19
Deadline: duminică, 12.00. Baftă!

Moartea voiajorului (18.30) Dan
Urbea C. nu are o populaţie numeroasă; să tot fie cam 12.000 de suflete cu totul: pensionari, şomeri, copii, pescari şi florărese. Niciodată n-am înţeles de ce sunt atât de multe vânzătoare de flori aici: de unde îşi aduc marfa, cui vând atâtea flori şi, practic, din ce trăiesc aceste femei? La toată adunătura umană atât de pestriţă se mai adaugă şi vreo 800 (dupa evaluările Primăriei) de hulubi care se bulucesc zilnic la 6 şi jumătate seara în piaţă; e ora când se împarte Cina cea de taină.

Intervalul 18-19 Simon Cristian
Norocul lovește la întâmplare. Dă și fuge! Niciodată nu lovește în același loc și nu stă să-l prinzi de picior. Îmi dă târcoale. Îl simt. Îl miros. Vino! Vino, ghidușule! Încordează-ți voința buclucașă! Dă-mi o palmă și fă-mă fericit! – avu tânărul un moment de lirism, în timp ce agita frenetic zarurile!
-Șase-șase! Bă Dorele, dă-o dracu de treabă! Ne iei toți bani? Hai! Ultima mână și după aia dispari!

La fiecare zece minute Leo
Întunericul, cu ziua-n burtă, îşi face siesta după cina precoce.
O fereastră fără perdele îşi cerne lumina galbenă în zăpadă.
Două pahare se ciocnesc cap în cap, a sărbătoare.
Ochi de bunic moţăie în faţa televizorului care îndrugă verzi şi uscate.
Peştişorul cu solzi aurii se visează în jacuzzi.
Balonul roşu s-a oprit pe tavanul Universului.

18-19 Dacă… stargates
Se uită la ceas. Arăta ora 18.
– Ce fraier am fost să stau o jumătate de oră aşteptând-o să vină. Dar nici acasă nu pot merge, mi-am făcut-o cu gura mea mare, i-am spus soră-mi că mă duc la întâlnire. Dacă ajung prea repede o să-şi dea seama că mi-a tras ţeapă.
Oftă… Măcar o oră să mai pierd vremea şi apoi mă întorc acasă. Dădu drumu’ la muzică şi închise ochii. Se trezi când vocea crainicului anunţă ora 19.
Porni maşina…
– Ei cum a fost la întâlnire? îl luă în primire soră-sa.
– Fain… dacă şi venea, continuă în gând.

Amor pe inserat LadyA
Umbrele inserarii ii dadeau binete. Nu stia de-i noapte sau e zi. Trebuia sa doarma sau sa se trezeasca? Se-ntinse si intalni piciorul musculos. Gustul boabelor de strugure ii aduse in minte joaca lor de dupa-masa. Chihoti amuzata. Parca mai ramasesera niste boabe pe ciorchine. Pipaind… pana la noptiera, apuca un bob mai mare. Se apleca, cautandu’i respiratia. Apasa usor bobul pe buze. Rana zemoasa de la codita facu bobul sa alunece pe buza inferioara, iar gura hrapareata se deschise, mormaind…

Pătraşcu faţă cu sine Caligul
Pe la ora asta aerul e un pic dulceag, obişnuiesc să mă plimb cu paşii mari pentru că sunt hotărât în tot ceea ce fac, mincinosule, din cauza crepusculului nu pot să-mi dau seama dacă oamenii se depărtează ori vin înspre mine, sparge-ţi ochelarii, mi se pare că-şi poartă feţele la ceafă, ca moliile care-mi îmbracă paltonul atunci când confund naftalina cu mentosanele, cumva tot trebuie să punem vorbele la păstrare, nu mai e mult până ne îmbracă şi pe noi viermii, Ştefane.

Viaţă grea cell61
Niciodată nu i-am înţeles pe deplin. În fiecare zi, ei ies din casă dimineaţa devreme, când eu mă reaşez comod pentru o altă rundă de somn. În timpul zilei, în casă e linişte. Din când în când, un claxon sparge monotonia. O pleoapă mi se ridică, dar o cobor repede. Prefer dulcea leneveală. Apoi, se face seară şi iată că au venit acasă! Îi văd că sunt obosiţi, însă dau bucuros din coadă şi latru puţin, iar privirile li se înseninează. E cea mai importantă oră din zi pentru mine! Ora de plimbare.

Chiar la ora aceea Călin
Era praf. Adică, era răcoare dar, nu ştiu cum, aducea a praf. N-aveai cum să-l vezi pentru că era deja amurg. Nici nu-l simţeai, pentru că la ora aceea, greu de descris, oamenii sunt prea grăbiţi ca să observe.
Şi, totuşi, am văzut-o. Am pus frână. ABS-ul mi-a scuturat zdravăn piciorul. Am simţit ceva ascuţit în genunchi. Am deschis portiera şi am alergat înapoi. Şchiopătam, dar nu mai conta: era tot acolo.
– Se poate?, am întrebat, apoi, fără să aud răspunsul, mi-am tras un scaun şi m-am aşezat.

Ajunsa acasa Mircea Popescu
Ajunsa acasa, merge glont la baie. Mama lucreaza pana la sapte, mai are timp cel putin jumatate de ora. Isi ridica rochia plisata si isi priveste chiloteii.
Brefs barbatesti, prea mari in unele locuri, prea mici in altele. Ejaculatul intarit le da o consistenta de cornet de inghetata.
In fiecare dimineata merge la scoala cu ei in buzunar. Asteapta la usa WC-ului pana cand Adam se masturbeaza, apoi ii da percehea curata si o imbraca pe cea proaspat murdarita.
Ii dadu jos si incepu sa-i spele, cu mana, in chiuveta.

Plâns de vioară Mariana
Parfumuri fine, zâmbete, politeţuri din înalta societate. Ultima parte a concertului readuse publicul în sală puţin după ora 18… Urma ca Mirela T. să interpreteze ,,Capriciile ” virtuozului Paganini…Reflectoarele o urmăreau cum intră în scenă. Aplauze şi aclamări sincere îi făceau ochii să strălucească şi mai mult. Se opri la un pas de microfon, privi în sus, apoi, cu mişcări sigure puse vioara sub bărbie. Braţul ce ţinea arcuşul părea că a început un balet singuratic…Primul sunet sparse liniştea sălii, apoi urmară al doilea şi al treilea…unele după altele, într-o înlănţuire nevăzută. ,,Capriciul” deveni susur de izvor, râs şi plâns, soare şi curcubeu, vis şi poezie. Mirela se contopise cu vioara, cu arcuşul, cu iubirea interzisă ce înflorise în culise…

– dupa deadline–

Interval 18-19: ivory
Andi i-a ascuns totul. Dar a aflat singura pana la urma si-n modul cel mai urat posibil. L-a prins in pat cu pocnitoarea aia, exact ca-n bancurile proaste. A plecat fara sa se uite inapoi si dupa nici doua luni se marita. Doar ca sa-l faca sa sufere. Dintre cei cativa catelandri care se tineau dupa ea de ceva timp, l-a ales pe Dan doar pentru ca era opusul lui. Stia ca asta o sa-l faca sa turbeze si razbunarea i-a adus satisfactie. Pana azi, cand, cu voalul pe cap, parcase in fata blocului lui.