Dl. Lică şi-a cumpărat laptop. La Fabrica de Ace n-a avut calculator. Exista, e drept, Sala de Calculatoare. Îi plăcea acolo, pentru zumzet. Se aşeza pe un balot de cartele perforate să aţipească un pic, în pauza de masă. Neastâmpărat şi cu sete de cunoaştere, ieri a dat click pe o chestie yahoo connect nu ştiu ce. “Adică?”, l-a întrebat inginerul Popescu. “Cred că am dat un click aiurea”, a scăldat-o dl. Lică. “Faza e că am dat şi eu către doamna expert PR şi uneia RozBombon. Suntem conectaţi cu toţii, da’ nimeni nu ştie la ce si de ce”, s-a dumirit inginerul.
14/11/2009
Soluţia doi
Repede, chemaţi ambulanţa, să-nceapă coşmarul,
să se audă cum înjură şoferii,
să vâjâie aerul, să fiarbă girofarul,
să transpire la minus cinci grade celsius brancardierii!
E un caz de forţă majoră, dacă-mi permiteţi o părere,
s-a rupt ritmul, cineva a ieşit din rând.
Vorbim despre o relaxare, despre un alt puncte de vedere,
care se va dovedi perisabil, în curând.
Zău aşa, oamenii depind de sentimentul de gloată.
Ce-i, oare, mai înălţător decât apartenenţa la muşuroi?
Dacă rişti să gândeşti te poţi trezi, dintr-o dată,
că eşti singur sau, în cel mai bun caz, sunteţi doi.
13/11/2009
Şpriţul
Îl ştia pe puştan de când stătea în braţe la maică-sa, o frumuseţe. Maică-sa, adică. Ăla micu’ era gălăgios. L-a mai întâlnit în câteva rânduri, de-a lungul timpului. La înmormântarea maică-sii a aflat că puştanul e băiat mare, doctorand. Acum, stând aşa, fâstâcit, pare din nou puştan. I-o prezintă pe femeie. „Curăţică”, îşi zice domnul Lică. Îi apucă mâna şi o sărută, galant. Nu-i dă drumul. Se uită la tânăr. Îi place emoţia lui, l-ar strânge în braţe. Dar nu-şi poate stăpâni drăcuşorul. „Are mâna rece. Să veniţi la vară, să-mi ţină şpriţul”.
In memoriam
12/11/2009
PArhitectura
Tema etapei a patra e inspirată dintr-o fotografie marca Sorin Stanciu, căruia îi multumesc încă o dată că există si, fireste, că „furnizează” :P.
„Micul arhitect”. Foto: Sorin Stanciu
Vom lua în considerare PA-urile postate aici până duminică, 23.59.
Baftă!
Fiasco Dan
Lumea îl poreclise “Micul Gaudi” în semn de recunoaştere a curajului, originalităţii şi a fanteziei debordante pe care le demonstrase cu prisosinţă. Marele lui noroc era acela că pe strada lor nu ploua niciodată. Catastrofa s-a produs în ajunul Marii Vizite Electorale care a bulversat întreaga urbe: maşina de la serviciul de salubritate a spălat toate trotuarele aflate pe Traseul Oficial. Şi aşa a ajuns capodopera dedicată Sfintei Familii să se scurgă în rigolă şi de acolo direct la canal.
Gardul de la început Călin
Am patru ani. Bine, încă nu i-am împlinit, şi? Am un frate, o soră, o mami, un tati, o buni şi mami are un bebe în burtică. Avem două camere, o baie şi o bucătărie. Stăm la bloc, da mie mai mult îmi place la buni ailaltă, la ţară. De-aia îmi place, că pot să stau afară. Uite-aşa e: ca un bloc mic, cu parter şi pod. Are gard, uite-aşa. Da nu-ţi arăt ce e în spatele gardului, vino acolo şi-o să vezi!
O casă la umbra gardului Teodora
Când voi fi mare, aşa un gard o să-mi fac. Înalt până la cer, să nu sară hoţii peste el. Dacă aş avea bani, mi l-aş face din plăci prefabricate din ciment, cum am văzut eu la vecinul meu, colorat în roz şi cu doi lei puşi la intrare. Dar tata zice că n-avem bani, deci o să fac unul ieftin, din scânduri rebut. Sus de tot o să-l tai ascuţit şi, dacă o să am bani de un colac de sârmă ghimpată, o să trag şi două rânduri pe deasupra. Ah!, am uita să spun, în dreapta e casa mea. E modestă, fiindcă am băgat toţi banii în gard.
Căţel cell61
– Ionuţ, cum ai vrea să fie casa?
– Să am camera mea, jucării, să fie o curte maaare, şi un căţel pe care să-l cheme Căţel. Să-l chem toată ziua: Căţeel! Căţeel! Şi el să vină ca să-l mângăi. Mara, hai s-o desenăm!
***
– Ionuț, Mara, veniți înăuntru! Avem oaspeți, posibili părinți.
– Dar încă nu l-am desenat pe Căţel!
– Ionuţ, dacă ești cuminte, poate te iau cu ei și vei căpăta în dar unul adevărat.
– Bine, vin. Hai, Mara. Nu-ţi fie frică, dacă nu mergi și tu, Căţel poa’ să rămână singur.
Prezicere Leo
N-am o memorie prea bună, însă îmi amintesc limpede ziua în care, oprindu-se pe bancă să-şi aprindă pipa, mi-a vorbit pentru prima şi ultima oară : “Viaţa-ţi va transforma în realitate orice dorinţă desenată pe trotuar.” Nu l-am înţeles prea bine, nici nu l-am luat în serios. Îl porecleau “Nebunu’”, şi umbla în haine ponosite. Cu creta colorată între două degete, desenam mereu : case, maşini… Acum le am pe toate. Posed. Regret atât : că n-am priceput atunci să desenez o fericire mare.
Casa dintre ziduri Leo
Copilul care-am fost odinioară încă mai desenează pe trotuarul din faţa sufletului meu case cu ferestre din zahăr ars, care cern lumina arămiu, caramelizand-o în întreaga fiinţă şi umplând fiecare colţişor ondulat cu zvonuri dulci, solare. Casa nu are pereţi. Doar ferestre care te învaţă ce simple pot fi miracolele. Şi nu trăieşte nimeni sub acoperişul ei. Mai degrabă, ea e cea care trăieşte între zidurile mele fără ferestre.
Piatra cristian
Pe apa face volute. Cercuri mai mari sau mai mici, mai multe sau mai putine. Cat de dibaci e Aruncatorul. Numai ca Aruncatorul nu sta intotdeauna pe marginea apei.
Aruncatorul de la bloc trebuie sa fie la fel de dibaci. Intotdeauna aruncarea unei pietre te poate duce in Casa.
Insa trebuie sa stii Sotron. Pe asfalt. Si sa ai o piatra buna.
Casuta pe asfalt LePetitPrince
Micul arhitect ar fi vrut sa-si cladeasca o casuta, ca orice casuta. Dar in timp ce o proiecta a indragit-o atat de mult incat a prins a se teme pentru ea. Ca sa nu se darame niciodata a construit-o culcata.
Copilul si cutiuta LePetitPrince
Copiii se jucau cu masinute, papusi, ursuleti, fiecare cu ce avea. Cand se plictiseau de jucaria proprie se luau la harta dorind alta jucarie. Un singur baietel nu se certa niciodata. Nimeni nu ravnea la jucaria lui. Gasise o cutiuta si se juca cu ea. Isi imagina ca acea cutiuta e o casuta. O casuta plina cu fel de fel de jucarii de care stia numai el.
Dorintă starsgates
– Uite! Vezi aşa arată o căsuţă, explică băieţelul cel sfătos copilului de lângă el. Are uşă, ferestre, un acoperiş roşu un gard înalt să nu poată să-l sară hoţii…
– Şi înăuntru? Întrebă celălalt curios.
– Acolo stau eu cu mama, cu tata cu surioara mea…
– Ai terminat căsuţa?
Două mâini gingaşe ridicară băiatul în braţe…
Celălat rămase privind desenul; ,, Ştiu ce-o să-i cer Moşului anul acesta! Sigur că da, o căsuţă cu o mămică, un tătic şi…o surioară dacă nu-i prea mult, doar am fost foarte cuminte.
Acasa mea Mariana
Domnişoara Liza păşea uşor pe asfaltul crăpat printre ghemotoacele de copilaşi cu degetele pline de praful colorat. Oftă! Toţi, fără vreo excepţie, au desenat case. Case şi garduri… Bine măcar că-s diferite! Ajunge la ultima fetiţă, mult prea retrasă. O întrebă scurt:
– Tot casă ai desenat şi tu? Fetiţa o privi cu ochii mari şi răspunse fericită:
– Ata e acata mea!!! Io n-am o cată…
Domnişoara Liza oftă din nou, înlăcrimată, amintindu-şi că e prima zi de muncă la Casa de copii.
Alee Simion Cristian
Era un zgomot infernal. Când treceau prin dreptul lui trecătorii iși puneau mâinile la urechi. El nu îi vedea, muncea cu sârg și cu gândul în altă parte! Avansa încet-încet, metru cu metru… Pe banca din parc, copilul era trist! Privea spre aleea plină de desene. Căsuța albă cu acoperiș roșu era primul său desen. Omul cu pickhammer sparge bucăti mari de asfalt. În curând casuța dispare. Când o să fiu mare, o să mă fac arhitect!
Sperantă gabi
Pe mine lăsaţi-mă să fiu mic şi să mă joc cu creta colorată.Iată-mă, stau în faţa blocului şi cu amândouă mâinile trasez cu ciudă gardul care mă desparte de viaţă. Alături de mine rămân zilele, rămân anii şi casele-n mal neclădite. Iar pe când timpul, va ridică în voi alt val de temeri, eu voi muri veşnic într-o splendidă pictură naivă.
Secretul LordDIf
In căsuta cu mansarda roz e liniste. Trecem grăbiti în drumul nostru pe langă ea nebanuindu-i secretul. Lumea noastră a uitat de farmecul culorilor desenate cu naivitate pe asfalt. Ganduri pictate in nuante de gri ne împiedică să privim dincolo de aparente. Pentru noi e doar o simplă mazgăleală, pentru el e schita in care a ascuns cu dibăcie ceea ce noi ne-am pierdut demult, inocenta.
12/11/2009
Clasamentul care arde
Vă astept, la ticorosu@yahoo.com, voturile pentru etapa flăcărilor până sâmbătă, 12.00. PA-urile de jurizat sunt aici.
Clasament etapa „Focul”
1. Poveste de demult? cell61 11/3
2. Asteptare Ioana 9/4
3. Conversaţie fierbinte între cinci lemne româneşti Teodora 6/4
4-5. Legendă Leo, Bărbatul de foc gabi 5/3
Au mai primit voturi si vor puncta cu 1p în clasamentul general:
Prezicere* Ioana 5/2
Prietenia şi iubirea Mariana 4/3
Definitie LePetitPrince 4/2
Vremea povestilor LordD’If 3/3
Ultima dorintă* Leo 3/2
Prieten şi duşman starsgates 2/1
Pinguinul cristian, “Hot” fara ficat, sef necondamnat LePetitPrince 1/1
Phoenix Dan, Lumina cristian, Vestala* LePetitPrince, Încercare gabi
*Autorii mai multor PA-uri punctează, în clasamentul general, corespunzător celui mai consistent apreciat PA.
OBS.
– Au fost 6 arbitri: Mariana, cell61, LordDIf, Leo, LePetitPrince, Călin.
– 11/3 înseamnă că acel PA a fost votat de 3 arbitri care au acordat, în total, 11 voturi.
– Cel mai votat PA a fost cel al Ioanei, „Asteptare”. Cosider că Ioana a fost surpriza acestei etape.
clasament general
1. Leo 15p
2. LePetitPrince 11p
3. cell61 10p
4. Paul Gabor 8p
5-6. Teodora, gabi 7p
7-8. Ioana, Călin 6p
9-11 Mariana, LordD’If, Mikal Eon 4p
12-13. starsgates, Simion Cristian 3p
14-16. cristian, Dan, Maria Postu 1p
PS Dacă am gresit vreun calcul, vă rog să mă trageti de mânecă. Sunt om si nimic nu mi-e străin. Mă refer la greseli.
UPDATE.
Na, c-am făcut-o de oaie (temă pt PAverbe, sic!). Din pricini greu de presupus dar usor de bănuit, în ultima variantă a clasamentului de etapă n-am tinut cont de voturile trimise în timp util de Dan si de Gabi. E vina mea si numai a mea. Accept criticile. Dar nu mai modific clasamentele, ar fi modificări minore. Totusi, dacă în clasamentul general final va fi egalitate pe locul 1, atunci voi tine minte că Teodora si Gabi stau mai bine la golaveraj, ca să zic asa (microbistii stiu ce vreau să spun). Sper să acceptati această decizie.
12/11/2009
Julieta de la trei
Fotografia a fost făcută de fiică-mea
Dl. Lică a trăit toată viaţă la bloc. Nu chiar toată, dar prima parte, aia de la ţară, nu se pune – e prea mult de atunci. A avut parte numai de blocuri tip cutie de chibrituri. A stat la diferite etaje, a deschis şi a închis tot felul de uşi, a luptat cu igrasia şi cu gândacii de bucătărie, a inundat şi a fost inundat. Şi a iubit, Doamne cât a iubit! Căci, spune dl. Lică, nimic nu e dacă dragoste nu e, iar dacă dragoste e, atunci blocul de zece etaje, care e ca trupul, se însufleţeşte. Însă, mormăie Lică, acum mai cinic, cum naiba să-ţi imaginezi o Julietă în balconul scorojit de la trei?
11/11/2009
Muc cel mic pe scăunel
Am un aparat de fotografiat. Nu e de jucărie. L-am primit când m-am făcut mare. Da, am împlinit cinci ani, şi? Îmi place să fac poze. Îmi plăcea mult să fotografiez cu aparatului lui tati. Acum e altfel. Nu mai pot să pozez chiar orice. Trebuie să fiu atentă. Are dreptate şi tati: trebuie să mă gândesc un pic înainte de a face click. Fratele mei zice că am făcut o rimă. Eu vreau să fac poze frumoase. M-am hotărât, voi fotografia jucăriile. Nu pe toate, că n-am destui giga. (Nu ştiu ce-s ăia, dar îmi place cum sună.)
Fotografie de Carina
11/11/2009
Alt fel de Bakugan
După ce i s-a dărâmat un raft din cauza cărtilor de joc (dar parcă le zice altfel) cu tot felul de personaje japoneze (cred că Bakugan e ultimul răcnet), fiu-meu s-a gândit să-si deseneze el însusi niste personaje ciudate. Treaba asta i-a luat vreo două seri. M-a pus să le scanez si să le încarc pe blogul lui. Ceea ce, fireste, am făcut. Dar am tras si aici un personaj, na!
11/11/2009
Cum s-a golit jumătatea plină
Domnului Lică îi place vinul roşu. Îşi torna, mereu, în două pahare, deşi e singur. De data asta, e năpădit de pesimism, chiar dacă vinul din sticlă ajunge abia pe la mijlocul etichetei. „Sticla e pe jumătate plină. N-am cu cine”, îsi spune. Atunci, între primul şi al doilea pahar, o vede trecând pe văduva contabilului Fişic. N-are nimic pe sub tricou. „E pe jumătate goală”, îşi spune, devenind optimist.
10/11/2009
De două ori câte 500 de semne despre PA
Postez câteva idei de Teorie a PA-ului, întrucât au fost destul de multi care au întrebat, în ultima vreme, ce e, dom’le, PA-ul si cu ce se mănâncă?
1. Acolo de unde vine PA-ul, ca gen literar (sic!), definiţia principală, scurtă, concisă, e „maximum 500 de semne”. Primul PA pe care l-am scris pe acest blog a fost măsurat de maşinăria wordpress. Au ieşit 82 de cuvinte. Dar nu asta e important. Pot fi şi 100 de cuvinte, dacă altfel nu se poate. Importantă e ideea unui text foarte scurt, arhiscurt, care să spună multe în puţine cuvinte. Care să sugereze. Să trezească o poftă. Să incite, să excite, să provoace imaginaţia cititorului, să-l facă să continue povestea, în mintea si-n inima lui.
2. Despre genul literar cu pricina: pahiliteratura. Există entuziaşti care văd deja un viitor şi care vorbesc deja despre un gen literar. Şi există realişti care spun că e cazul, măcar, să apară o carte-două, o cronică-două. E clar: ne trebuie pahicritică şi ne trebuie pahicritici. În orice caz, eu sper ca PA-ul, ca specie literară, să nu rămână ceva doar la nivel de blogereala (deşi n-ar fi de colo nici aşa!). Sper să publicăm, în curând, cărţi de PA-uri. Deci, îmi place să cred, se poate.
09/11/2009
Flăcări. PAfototema a treia
Fotografie primită de la Leo
Aceasta e, deci, fotografia-temă pentru etapa a treia. Vă astept PA-urile, aici, până joi, 10.00. Baftă!
Eliberări Simion Cristian
Eliberarea focului lăuntric este primul pas important, dar şi dificil, pe care un om trebuie să-l facă pentru a putea merge mai departe pe drumul lui. Focul interior mistuie până şi dorinţa de luptă cu sinele. Sirena îl trezeşte din visare. Trebuie să plece în grabă. Să stingă focul altora. – Oare nouă cine ne stinge focul, gândeşte el în timp ce aleargă spre maşina mare si rosie.
Phoenix Dan
Herodot a văzut pasărea în Egipt cum sta cocoţată pe un curmal.
Avea orătania asta o coadă policromă, o minunăţie; iar una dintre pene era din aur şi ea îi asigura Stăpânului bogăţie, căsătorie fericită şi viaţă îndelungată.
Pentru a-şi conserva pentru totdeauna aceste binefaceri, odată la 500 de ani, Stăpânul îşi incendiază fabulosul izvor de privilegii, convins fiind că el va renaşte mereu din propriu-i scrum.
Noua pasăre o îngroapă pe cea precedentă, punând restul de cenuşă într-un ou pe care îl duce apoi la sanctuarul din Heliopolis.
“Hot” fara ficat, sef necondamnat LePetitPrince
Oamenii erau lipsiti de foc – darul acesta Zeus nu le-a dat. Dar intr-o noapte Prometeu i l-a furat. Asa se face ca “hotul”, din ordinul lui Zeus, a ramas fara ficat. Cu toate acestea Zeus n-a fost condamnat. Zeu-sef fiind nici n-a fost judecat.
Asteptare Ioana
Aproape de miezul nopţii,
caut după tine cu vătraiul prin foc.
Spre zori ai să te prefaci cenuşă
şi voi rămâne eu, tăcerea ta.
Prezicere Ioana
Pagini pătate cu funingine –
îmi alegi din vatră
tăciuni îngheţaţi cu care
se ghicesc sufletele:
ţigăncile ţi-au amintit azi
de nenorocul celor care
ard.
Definitie LePetitPrince
De cand scria PA se intampla sa exclame tot mai des: este ca un PA! Pana si cafeaua preferata, espresso, i se parea ca seamana cu PA. “Merg sa iau un PA”- spunea si zambea misterios. Intr-o zi a vazut un foc cu flacara mai asa, intr-o parte. L-a asemuit cu un PA: la inceput mocneste apoi izbucneste. Te incalzeste si te ia cu el. E iute si sprintar. Sau constant arzator pentru ca in final sa te arda.
Prietenia şi iubirea Mariana
Altarul incandescent al iubirii şi prieteniei ia cu ambele braţe de jăratec tot ce jertfim de dragul lor. Flăcările îşi destramă zburdalnic vers de căldură şi lumină. Ne înfăşoară inimile în forma devenirii UNA. În cercul de Lumină e cald şi e bine. Poemul iubirii şi prieteniei noastre se scrie strofă după strofă…Mai pui tu un lemn, mai pun eu un vreasc…
În pauza prea lungă dintre strofe, fumul albastru şopteşte ameninţător:
– Păstraţi iubirea şi prietenia! Degeaba veţi sufla în spuză după ce s-a stins scânteia…
Încercare gabi
Drumurile sufletului se încâlceau exact când ar fi vrut să-şi urmeze natura. Slăbiciunea inimii aducea în faţa ochilor plăsmuiri amăgitoare care exprimau cât de puţin reuşesc forţele sufletului să rămână unite. “Mă voi strădui din nou deci, să aprind în mine cuvintele care trimit lumină”. Îşi dorea nespus să atingă obrazul ce dogorea.
Bărbatul de foc gabi
Un balaur feroce îi răpise câteva flăcări din copilărie. De mult timp băiatul era un bărbat plecat într-un oraş străin. Departe de casa părintească şi de adâncul pădurii gândea la ce i-ar mai putea aduce viaţa. Atunci când enigmele vieţii îl năpădeau se lipea de pervazul răstignit insomniei. Dar într-o seara, trudit după o muncă grea, se simţi din nou băiatul răpit de glasul izvorului din stâncă. Chipul i se înnobilă de noua viziune şi se porni să scoată din foc cu mâna lui, poeme.
Prieten şi duşman starsgates
Îşi ridică privirea.
Zări flăcările jucăuşe din ochii aţintiţi asupra ei. O învăluiau cu aceeaşi căldură cu care o îmbrăţişa căldura focului din vatră.
Închise ochii lăsându-se legănată de liniştea întreruptă doar de lemnele care trosneau în foc…
Simţi brusc o arsură, deschise ochii speriată şi zări ochii cuprinşi de groază în care se reflecta focul şi o palmă care lovi peste locul unde simţise arsura.
Începu să schelăie…
– Vezi măi prostuţă, te-ai apropiat prea tare de foc, ţi-a luat foc blăniţa, murmură stăpânul, luând căţeluşa în braţe.
Vremea povestilor LordD’If
Adunati în jurul focului jucaus, copii asteptau cu sufletul la gură ceea ce avea sa urmeze. Pe chipurile fragede, umbre dansau în ritm numai de ele stiut. Pocnetul jarului tulbură linistea noptii trimitand într-un zbor năuc către nicaieri, o ploaie de scântei. Aproape că le puteai auzi bataile inimioarelor încărcate de suspans. Bătranul umplu pipa cu tutun, o aprinse tragand cu pofta fumul înecacios, si începu:
A fost odată ca niciodată
Pinguinul cristian
Cincisprezece pinguini, mascati, dadura buzna in benzinarie.
-”Un sac de cabuni, repede !” rosti unul cu o voce subtire-amenintatoare.
Vanzatorul ii intinse cu maini tremurande un sac de cabuni. Cei cinsprezece pinguini plecara. Totul a durat fix 24 de secunde.
La centrala, fochistul dormea langa o sticla de vodca ieftina.
Pinguinul de pe caloriferul meu tasni pe usa, brusc. Cincisprezece pinguini i-au inmanat, langa bloc, sacul cu carbuni.
N-am apucat sa clipesc bine si saisprezece pinguni se balaceau pe caldura din caloriferul meu…
Fochistul visa…
Ultima dorinţă Leo
De câţiva ani buni, ne făcusem un obicei : Marti aduce carnea, Epu lemnele, iar eu băutura. Înfiripam un focuşor vioi şi ne adunam în jurul lui, cu umbre dansându-ne pe obraji. Marti îmi lăuda, ca întotdeauna, vinul, închinând un pahar în cinstea zdravenei noastre prietenii. Eu îl tachinam, elogiindu-i vocaţia de măcelar. Epu tăcea şi privea flăcările. Din când în când, un zâmbet îi răsărea în colţul gurii, semn că era cu noi. În acea ultimă seară vorbi pentru întâia dată :
– Vreau să fiu incinerat.
Conversaţie fierbinte între cinci lemne româneşti Teodora
B1 către B3: dă-te mai încolo, mi-e cald. Şi nu mai sta cu spatele la mine!
B2 către B5: dar B4 de ce e cel mai sus? Cu ce e el mai bun?
B3 către B1: nu pot să dorm decât pe dreapta. Dacă mă pun pe spate sforăi, pardon, sfârâi!
B 4 (închis la culoare, esenţă tare): să mă arză focul dă nu m-aţi înebunit cu troscănelile voastre, putregaiurilor!
B5: aşa a fost să fie, B2. Să ne resemnăm. Ba nu, mai bine ne punem măşti. E cam fum p-aci, simt că mă sufoc.
B1: mă cam ia cu călduri. Are careva un pahar cu apă?
În jumătate de ceas, din conversaţia lor s-a ales scrumul
Legendă Leo
Legendă
Aquelat, entitatea plăsmuită din foc şi apă laolaltă, sta deasupra zorilor Lumii, puţin înainte de împlinirea Facerii, şi-i contempla întinderile. Mult îi mişcă sufletul frumuseţea acestei creaţii neasemuite, încât rugă Divinitatea să-i încuviinţeze a se jertfi, întru desăvârşirea ei. Mâna Divină-i coborî pe creştet, binecuvântând sacrificiul.
Astfel, entitatea duală se aruncă din ceruri cu setea unei noi lumi care să-i slăvească trupul înjumătăţit în Apa Vieţii şi Focul Poveştilor.
Operă completă.
Poveste de demult ? cell61
În vremurile străvechi, oamenii se încălzeau în nopţile lungi şi geroase lipindu-se unul de celălalt. Apoi, un om ursuz, care ajunsese să nu mai suporte atingerea celorlalţi, a inventat focul. Când s-a săturat definitiv de oameni, omul ursuz a descoperit roata. Şi a plecat. Cei din neamul lui s-au bucurat, pentru că omul ursuz a luat şi focul cu el. Iar ei au redescoperit nopţile lungi şi geroase, în care se lipeau unul de celălalt.
Vestala LePetitPrince
Am cladit un templu inimii tale si as fi vrut sa fiu vestala in el. Dar tu nu erai decat un biet muritor. Si nici acela complet utilat pentru iubire: iti lipsea sufletul.
Lumina cristian
Se scalda intr-o dimineata neinceputa in ochii unui chip de fecioara. Fulgerari alunecau tacute intre pometele unui gand si rasuflarea unei tample. Intunericul era injunghiat de neliniste.
Si s-a facut zi.
09/11/2009
Clasamentul etapei cu vin
S-a încheiat si etapa paharului cu vin. Acum e rândul arbitrilor să aseze în ordine PA-urile din concurs .
Regulamentul e aici, iar deadlineul acestei întreprinderi, marti, 12.00.
Tot în această postare voi publica clasamentul de etapă si clasamentul general actualizat.
Vă multumesc.
UPDATE.
Clasament etapa „vin”
1. Minuscula furtună Paul Gabor 12v
2-3 Meditatie Leo 6v
Cum s-a golit jumătatea plină Călin 6v
4. Fără titlu LordD’if 4v
5-6 Preludiu LePetitPrince 3v
Certitudine Mariana 3v
Au mai punctat si vor primi puncte în clasamentul general autorii PA-urilor: Un pahar de fericire (Teodora), Priviri în ochi (Simion Cristian), Cel mai bun vin (starsgates), Menire* (Leo), Driblinguri* (Mariana), Desfătări* (LePetitPrince)
*Autorii Leo, Mariana, LePetitPrince primesc, pentru clasamentul general, punctele cuvenite pentru un singur PA, cel mai pretios dintre cele intrate în concurs.
NOTĂ.
Mi-a plăcut foarte mult PA-ul Teodorei, „Un pahar de fericire”, are foarte multă poezie în el. Mi se pare o bijuterie.
După calcule laborioase, a rezultat următorul
Clasament general
1. Leo 12p
2. LePetitPrince 10p
3. Paul Gabor 8p
4. Călin 6p
5-6. gabi, Mikal Eon 4p
7-8 Mariana, LordD’if 3p
9-12. cell61, Teodora, starsgates, Simion Cristian 2p
13. Maria Postu 1p
Asadar, Paul Gabor câstigă etapa, iar Leo se cocotează unde-i place, pe locul 1 în clasamentul general.
09/11/2009
La ce folosesc literele de mână?
M-a iscat dAImon la o discuţie despre scrisul de mână. Povestea lui mi-a amintit un gând mai vechi, vechi de vreo treizeci şi ceva de ani.
Este vorba despre scrisul de mână.
Mi-amintesc orele de caligrafie din clasele I-IV în care mă străduiam să rotunjesc literele, să fac toate buclele alea cât mai bine. Şi-mi amintesc încântarea din clasa a V-a, când nimeni nu mai stătea îndărătul meu să verifice cum scriu, ci doar ceea ce scriu.
M-am întrebat mereu cât de departe a ajuns Angela, colega mea din banca din spate, care caligrafia fără cusur, ale cărei caiete de scriere, ireproşabile, erau mereu date exemplu.
La ce foloseşte să faci un perfect H de mână sau S de mână pe care n-o să-l mai foloseşti, în felul ăla abecedăresc, deloc? Nu-i, oare, aiurea să sileşti copiii la astfel de detalii puţin trebuincioase în loc să încerci să-i obişnuieşti cu ideea că învăţătura le foloseşte în viaţă? Ce înţeleg copiii din această caznă? Oare nu doar că şcoala e aiurea şi stupidă?
OK, caligrafia e o artă, adică era prin Evul Mediu. Acum există fonturi.
NOTĂ. Am găsit aici exemplul de mai sus şi cele de mai jos (mi-e mai simplu aşa decât să scanez abecedarul) şi, pentru cine doreşte, un îndrumar de caligrafie.
08/11/2009
Nuiaua ruptă din rai
A.
I-a întins un măr. A rupt o nuia.
S-a întins mai mult. A căzut.
Se-ntindea după ea.
Şi-a rupt o coastă.
Da, îl durea.
Nu ştiu cum, dar din coastă
s-a procopsit cu ea.
Din măr rămăsese gustul.
Era relativ gustos.
Mărul.
Însă cam şerpos.
Din nuia rămăsese un şuierat.
Cam pripit, dacă mă-ntrebaţi.
Dar binemeritat.
Desigur.
Doar suntem între bărbaţi.
Suntem macho.
Am fost în Rai.
Ne-am ales cu nuiaua.
O, vai!
B.
I-a întins un măr. A rupt o nuia. S-a întins mai mult. A căzut. Se-ntindea după ea. Şi-a rupt o coastă. Da, îl durea. Nu ştiu cum, dar din coastă s-a procopsit cu ea. Din măr rămăsese gustul. Era relativ gustos. Mărul. Însă cam şerpos. Din nuia rămăsese un şuierat. Cam pripit, dacă mă-ntrebaţi. Dar binemeritat. Desigur. Doar suntem între bărbaţi. Suntem macho. Am fost în Rai. Ne-am ales cu nuiaua. O, vai!
NOTĂ.
Am postat şi varianta „proză”. Care arată mai bine, A sau B?
07/11/2009
Pauză. Ca o virgulă
Mă aşez pe pământul gol pentru că simt nevoia să iau o pauză.
Pământul se roteşte în jurul propriei axe, aşa că
m-am gândit să stau pe aproape. (Există o cauză.)
E o idee reconfortantă să îţi imaginezi că te afli fix pe axă.
Că, într-un fel, eşti chiar tu buricul pământului.
Apar însă câteva neajunsuri care n-au habar de sintaxă.
Te-ntrebi: dacă totul s-ar învârti în jurul tău,
ce-ai putea să faci ca să nu te apuce ameţeala?
Cât de adânc ar trebui să te îngroape ca să nu-ţi pierzi capul în hău?
E o dilemă din care nu poţi să ieşi, până la sfârşit,
decât dacă te ridici şi mergi mai departe.
(Deşi ai avea tot dreptul să te simţi un pic obosit.)
06/11/2009
Tămâia diavolului
Toată lumea aştepta. Cei din cor aveau vocile încălzite, rudele şi invitaţii jucau de pe un picior pe altul, scoţând aburi la fiecare vorbă şoptită. Cei mai pioşi se rugau în gând, miresei i se făcuse frig, mirele râdea tâmp.
Fane Ochi trăgea cadru după cadru. Doar naşul îi spusese clar: „Pozezi tot!”. Din una-n alta, s-a strecurat în altar, de unde ieşea un fum uşor, fum de tămâia diavolului. „Nu mă fotografia cînd fumez, te rog, că Tata nu ştie că fumez”, i-a zis popa, stingând chiştocul.
06/11/2009
Kafka porcină, frate!
Un coleg şi-a dus fiica la şcoală. Grămadă de copii şi de părinţi la intrare. Nu trece nimeni decât după ce e consultat sumar şi dat pe mâini cu o supersubstanţă.
Copiii mai mari se amuză, cei mai mici sunt un pic speriaţi. Câţiva părinţi, uşor nervoşi. Sunt cei care întârzie la serviciu. Nervoşi, dar înţelegători. Ştiu că virusul A/H1N1 bântuie prin ţară, că e nevoie de măsuri ferme şi că persoanele cele mai expuse sunt copiii.
Fata colegului meu, după ce trece cu brio „testul”, îşi ia la revedere de la taică-său şi îşi trage nasul. E un tic nervos. Ghinion: gestul e surprins de medicul şcolii, care sare în faţa ei. „N-ai voie să intri în şcoală dacă n-aduci adeverinţă de la medicul de familie”, îi zice, vigilent. „Dar n-am nimic, m-aţi controlat adineauri, aşa-mi trag eu nasul, nici muci n-am”, răspunde fata. Însă medicul rămâne neînduplecat.
Prin urmare, colegul meu rostogoleşte o înjurătură mică, îşi ia fiica şi o duce la medicul de familie. Aveau o relaţie familiară, el şi medicul, fireşte. Stă la coadă, îi vine rândul, intră. Îi spune omului păsul, zâmbind, ca şi cum ar fi povestit o glumă proastă. Proastă, dar glumă. Medicul de familie se dă, însă, îndărăt. „Nu pot să vă dau adeverinţă!”, zice. Scoate o foaie dintr-un sertar, scrie ceva pe ea, ştampilează şi zice, întinzând foaia, cu vârful degetelor: „Trebuie să mergeţi la Balş”.
Vrând-nevrând, colegul meu îşi ia din nou fiica şi merge la Spitalul de Boli Infec ţioase, unde stă la coadă, de-a lungul unui hol lung, alături de câteva zeci de oameni. Unii tuşesc. Unii ştiu totul despre gripa cea nouă, mai bine chiar decât medicii. Se simt importanţi când le dau explicaţii celorlalţi. Alţii sunt nervoşi. Au treabă şi, într-un fel, se simt ca într-un film SF.
În fine, în atmosferă pluteşte o oarecare teamă. După alte ore de aşteptare, colegul meu intră în cabinetul de la „Balş”, împreună cu fiică-sa. Medicul, vădit obosit, întreabă: „Care-i problema?”. Colegul meu povesteşte tărăşenia. Nu mai e amuzat. Acum e nervos. Dar îşi ascunde starea, medicul din faţa lui n-are nicio vină. „Asta-i culmea, domnule!”, zice medicul de la „Balş”. Pare că-i vine să râdă. Un fel de râsu’-plânsu’. Priveşte fata. „N-are nimic, dar o voi consulta, dacă tot aţi venit până aici. Până la urmă, asta e procedura, aţi intrat, vă consult. Dar, vă spun, au înnebunit cu toţii, o să ne omoare isteria asta”, mai bombăne el.
Bineînţeles că fata n-avea nimic, era sănătoasă. De ieri, n-are nimic cu hârtie la mână. Mă rog, nu vreau să cobesc, dar n-aş băga mâna în foc că acea hârtie a protejat-o de toate tusele prin care a trebuit să treacă din momentul în care vigilentul medic şcolar n-a vrut să rişte s-o lase în şcoală.
05/11/2009
Cel mai bun vin rosu. PAfoto
Fotografie făcută în vara anului 2008, pe malul stâng al Dunării, la Spitz an der Donau. De pe terasa pensiunii la care am sezut si m-am delectat. Pfuu, rămăsesem dator cu povestea acelei vacante… FOTO: Călin Hera
Aceasta este PAfoto-provocarea etapei a doua.
Vă astept PA-urile aici, până luni, 10.00. Baftă!
read more »
05/11/2009
Cel mai melc PA
Astept jurizare pentru PAfoto – etapa melcilor, până vineri, 14.00, la ticorosu@yahoo.com .
Găsiti toate PA-urile aici. Tot acolo, detalii despre cum trebuie jurizat.
Aici voi publica si clasamentul rezultat în urma jurizării. Iată-l:
Clasament etapa 1.Melci
1. Infinit fragil LePetitPrince 15 voturi
2. Rendez-vous Leo 10 voturi
3-4 PA Mikal Eon 9 voturi
De peruzea gabi 9 voturi
5. Dragoste filială cell61 6 voturi
Mai primesc puncte în clasamentul general autorii: Mariana, Teodora, starsgates, Maria Postu, Simion Cristian (câte 1p)
OBSERVATIE.
În ceea ce mă priveste, am votat PA-uri care au respectat regula celor 500 de semne si care s-au legat de fotografie.
Clasament general
1. LePetitPrince 8p
2. Leo 6p
3-4. gabi, Mikal Eon 4p
5. cell61 2p
6-10. Mariana, Teodora, starsgates, Maria Postu, Simion Cristian 1p
IMPORTANT.
Le multumesc frumos tuturor celor care au scris si au arbitrat această etapă.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 