Am coborât în salină. Cacica. Vreo trei sute de trepte. Le-am si urcat, nu-i vorbă. Cine n-a fost într-o salină, poate începe cu asta. Până la urmă, e mai bine să cobori pe picioarele tale decât cu liftul. Cu liftul ăla, vreau să zic, cu care coborau ocnasii. Cei de la Cacica se laudă că la ei n-au lucrat ocnasi, ci mineri.
Stăpânirea austriacă a fost bună, economic vorbind. Poate că si civilizator, ca să zic asa. Dar poate supăr. Riscul ăsta există mereu. National, crestineste, ortodox, a fost naspa. Am aflat-o la fiecare biserică din Bucovina.
Acum e paragină. Glorie pierdută? Acum, adună bani din biletul de intrare, închirierea unui teren de sport într-o sală aflată la 50-60 de metri adâncime si ceva bucăti de sare vândute în săculeti si/sau găletuse
Revenind la salină si rămânând la biserică, am dat de o sculptură în sare. Într-un fel am văzut-o cu ochiul liber, în întuneric, altfel am văzut-o fotografiată cu blit si altfel fără. În oricare dintre ipostaze, mi-a părut nitel înfricosătoare. Poate e talentul sculptorului la mijloc, poate ceva din duhul sărat al adâncului, dar nu mi s-a părut ceva la care m-as fi închinat. Poate fiindcă am stat acolo, jos, doar ceva mai mult de 60 de minute. Nu stiu. Voi ce ziceti?
Cu blit, varianta tac-pac
Fără blit, cu timp de expunere mai mare
Călin Hera. PA-uri şi mirări 