Dacă scriam azi-noapte, după concert, ziceam mai multe şi păream pe fază. Deja, televiziunile au tocat evenimentul în fel şi chip, mă gândesc. Nu reuşesc să descarc nici pozele făcute cu telefonul. Am fotografiat praf şi un peron de metrou pe care n-aveai cum să arunci un strigăt.
Madonna e o industrie. Banal? Presupun că da. Fetele din spate cântă foarte bine. Ea a intervenit din când în când, astfel încât să ai impresia că duce toată melodia. Se descurcă bine. Şi ţopăie grozav! Are o gaşcă mişto. Profresionişti. Pentru aceia cărora le place această muzică, a fost ok, în ciuda prafului.
În ceea ce mă priveşte, am rezonat cu câteva din melodiile/pasajele pe care le ştiam din tinereţe. Am rezonat cu tinereţea mea, cu o parte a ei.
Nu-mi pare rău că am mers la concert. Deşi, la un moment dat, am socotit că, de banii ăia, mai stăteam două zile în Bucovina.
PS A fost penibilă faza cu discriminarea. Madonna a încercat să transmită un mesaj. Reacţia o ştiţi. „Treci, cucoană, la ţopăială”, au huiduit oamenii. O clipă, mi-am imaginat că au huiduit discriminarea. N-a fost aşa.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 