Ne mai şi certam, devenise sâcâitor, cu bolboroseala din proteza care-i rămăsese mare, cu zbârciturile galbene tot mai subţiri, cu boala. Uneori făcea pe el. Dar am plâns. Cu ciudă am plâns, cu lacrimi cât ochii, ca în tinereţe. Nu mă întreba de iubire, domnule, după 51 de ani împreună e altceva, nu iubire. E aşa: acum nu mai am rost. Nu va mai urma nimic, nu mai are ce să urmeze. Stau pe banca asta şi aştept. Acasă intru doar atât cât să nu trezesc nici eu nu mai ştiu ce, apoi vin iar aici să mă uit la lume. Atât câtă mai e.
Doi
28 comentarii to “Doi”
-
-
-
gara vietii ii imposibil de ocolit, nu avem cum sa nu ajungem acolo. cine n`ar vrea sa poata controla timpu`? da` poate asteptarea este cea care ne tine sufletu` atarnat de franghia aceea pe marginea prapastiei.. si inca mai suntem acolo, inca mai credem, inca mai avem visu`..
ApreciazăApreciază
-
-
-
-
Da. Ne miram, lacrimam, plangem chiar.” Cu lacrimi cat ochii”. Dar stim de multa vreme ca viata are un singur sens. Esta ca un munte- urcam. Fiecare cat poate. Apoi incepe coborasul, la capatul caruia…
ApreciazăApreciază
-
-
-
-
Trist, tare trist si am senzatia ca e si autentic si dureros si amar ca amarul de pelin, in toata splendoarea lunii mai. Am preluat o picatura din tristetea asta si plec cu ea…
ApreciazăApreciază
-
-
-
-
Ne inchipuim fel de fel de situatii, de eroisme, de greutati dar nu batranetea. Aceasta batranete.
ApreciazăApreciază
-
-
-
@anamariadeleanu: Nu stiu dacă e dor de iubire. Poate că asta e. Desi, după atât amar de vreme, cred că iubirea ori s-a tocit, ori s-a transformat si trebuie redefinită. Dar situatia e, cu sigurantă, una despre care e necesar a se gândi/vorbi.
ApreciazăApreciază
-
-
-
Nu-i inteleg pe cei care aduna, aduna,aduna… Vor ajunge precum cei din PA-ul tau. Tot ca ei…
ApreciazăApreciază
Călin Hera. PA-uri şi mirări 