te-ai strecurat sub cearceaf

te-ai strecurat sub cearceaf
ca un viitor care se repetă
marea adoarme ca o capcană
ca o carte de amintiri făcute praf

ai ochii închişi strângi pleoapele
să vezi cum nisipul se leagănă
ca-ntr-un dans acvatic bizar
în care l-au ademenit apele

sânii tăi bronzaţi iată sunt tari
ca lumina vechiului far
de pe colina cu arborii yucca
pe care aproape îi vezi şi tresari

florile de leandru lipite de zid
sunt ca un cearceaf
atât de viu încât aş vrea
să-l netezesc ca pe un rid

să-l dau la o parte într-atât
încât să pot veni aproape de tine
de buricul pământului adică
să depun acolo un sărut

sărutul din casa de pe plajă
îmbrăcată în miros de apă sărată
prin care înoată peşti transparenţi
noaptea ca într-o vrajă

toate astea tu le vezi repetat
cu pleoapele strânse apoi adormi
până îmi amorţeşte braţul
ca un culcuş de nisip legănat

Etichete: , ,

44 comentarii to “te-ai strecurat sub cearceaf”

  1. Avatarul lui gala

    prima lectura m-a trimis spre senzualitatea greaca 🙂
    a doua mi-a soptit ca e un vis
    a treia mi-a spus e mult talent si iubire la mijloc
    felicitari, da senzualitatea nu strica, dimpotriva e necesara, iar cand mai e si transpusa in versuri e si mai fulgeratoare

    Apreciază

  2. Avatarul lui paulgsandu

    foarte frumos visul asta dinainte de vis; ma intreb insa de unde il stii, de vreme ce il viseaza ea? si in genere, de unde stiu poetii atatea?? 🙂
    o seara frumoasa..

    Apreciază

Răspunde-i lui paulgsandu Anulează răspunsul