Două ture prin Grecia (munte şi mare), plus vacanţa copiilor mi-au dat peste cap statutul de om organizat. Înainte, aveam bune obiceiuri. De pildă, îmi făceam, regulat, plimbarea printre bloguri. Reuşeam, aproape zilnic, să vă vizitez pe toţi, adică cel puţin pe cei din blogroll-ul meu. Asta mă îmbogăţea.
Pentru că, am uitat să spun, am descoperit, în cele şase luni de blogăreala, o lume fascinantă. Am descoperit, cu bucurie, o viaţă culturală intensă, fascinantă, vie. Nu ştiu cum ar fi fost pe vremuri dacă noi, tinerii de pe vremea lui Ceauşescu, am fi avut la dispoziţie acest mediu. Dar cum e acum îmi place.
Am cunoscut, graţie lumii-blog, câţiva autori pe care nu mă sfiesc să-i numesc excelenţi. I-am recomandat şi-i recomand de fiecare dată când am prilejul. Îi citesc cu nesaţ.
Însă, de-o vreme, nu mai apuc să fac asta zilnic. Ceea ce mă supără. E ca şi cum aş căuta un metrou, adică o sală de lectură inedită, dar sigură.
P.S. Pe blogul lui Lisandru n-am mai putut să intru de când i-a schimbat faţa… Leo mi-a spus să încerc cu Mozilla (n-a mers…). Mai sunt bloguri, în special pe blogspot, unde intru greu, unde comentariile mele pot fi publicate abia după o suită de vreo 4-5 click-uri. Asta, în cazul fericit în care nu se întâmplă ca, la al patrulea click, să-mi „dea” eroare. Nu vreau să mă scuz astfel (pentru că m-aş acuza), dar o spun ca o întrebare: aveţi şi voi parte de astfel de probleme sau se mai uită şi internetul la om?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 