Se trezise urcând o pantă abruptă. Habar n-avea ce-l mânase într-acolo. Oricum, era prea concentrat la urcuş pentru a se mai putea gândi la asta. Urca temeinic, ca dintr-o poruncă, cu bărbia în piept. Lucra la fiecare pas cu îndârjire. Ca un melc hotărât. Privit de departe, era ca un punct după care îţi mijeşti ochii. Privit de aproape, mirosea a transpiraţie.
Când a ajuns în vârf a răsuflat de două ori, ca să facă legătura între aerul rarefiat şi plămâni, apoi s-a întrebat, probabil în gând:
– Iar acum?
Melcul cu două picioare
36 comentarii to “Melcul cu două picioare”
-
” Privit de departe, era ca un punct după care îţi mijeşti ochii. Privit de aproape, mirosea a transpiraţie.”
Iata cum detaliile fac diferenta!„Iar acum?” -punctul nu incape intr-un punct, fiidu-i doar deschiderea, nicidecum finalul…
🙂ApreciazăApreciază
-
adica si-a implinit visul si deja nu mai are spre ce spera…mereu se gaseste…zic eu
ApreciazăApreciază
-
Hm… Pai melcul tau e putin anapoda. Pardon, nu al tau, al nostru, al tuturor.
😀
Nu-si pune problema ce l-a manat pe el sa urce panta abrupta, dar, odata ajuns „acolo”, se intreaba „Iar acum?”.Oricum, e mai bine sa te intrebi mai tarziu, decat niciodata !
ApreciazăApreciază
-
Acum trebuie sa coboare pe partea cealalta a muntelui pe care tocmai l-a urcat, nu?
ApreciazăApreciază
-
Probabil era un melc curios.
Vroia să vadă ceea ce vede vulturul aşezat pe piscurile cele mai înalte.:)ApreciazăApreciază
-
pai daca tot a ajuns in varf eu zic sa stea un pic la soare sa se bronzeze si sa se bucure de priveliste

ApreciazăApreciază





