Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
am amorţit gândindu-mă la tine
ca într-o împrejurare fericită
mi-au luat mâinile foc
şi poemele nescrise tâmplele îmi ard
parcă focul acum câţiva ani s-ar fi născut
şi tu iar şi iar supărată firesc
pe nepriceperea mea de a te aşterne
frumos pe hârtie
ca pe un castel de nisip
cu intrări anume pentru vuietul mării
Duios ca o frunte de indragostit!
Vuietul marii atinge tandru,
in gand,
castele de nisip;
linisteste
tamplele arzand,
chemand
poemele
sa se astearna in litere rosii.
ApreciazăApreciază
„parcă focul acum câţiva ani s-ar fi născut”. Un poem interesant, focul primei strofe şi vuietul mării. Am citit cu plăcere.
ApreciazăApreciază
foarte frumos Calin, imi place cum ai prezentat emotia si timiditatea tanarului indragostit
ApreciazăApreciază
După zâmbet urmează…lacrimi…Te aştept cu drag pe tine şi pe cititorii tăi cu un răspuns la o nouă provocare pe Psalmdedor la întrebarea ,,Ce sunt lacrimile? ( Care este rostul lor? ) aici.
Îţi doresc doar lacrimi de fericire! 🙂
ApreciazăApreciază
@Mariana: Lacrimi de fericire să fie. Desi, o stii: bărbatii nu plâng niciodată, nici măcar de fericire.
ApreciazăApreciază
Sa nu mai die suparata! „nepriceperea” ta de o aşterne frumos pe hârtie nu e chiar atat de nepriceputa…
ApreciazăApreciază
Călin Hera. PA-uri şi mirări 