Nebunul de pe Muntele Olimp

  
  
 Un om nebun am văzut, din cale afară de nebun. 
 Călătorea pe crestele munţilor Olimp cu un creion în mână 
 şi cu o hârtie. Doar atât avea la el, va spun!
 
 
 Nu-şi putea îndoi genunchii. Mergea 
 căznit de parcă n-ar fi contat dacă urcă, stă sau coboară. 
 Ca pe picioroange mergea. Dar mai mult se oprea. 
 
 
 Nebunul de pe crestele munţilor Olimp se bronzează, 
 spuneau cei care-l vedeau, caută 
 unghiul perfect pentru razele soarelui de amiază.
 
 
 Căci pe nebunul de pe crestele munţilor Olimp l-am văzut 
 între norii de sus şi norii de jos. 
 Parcă de la început acolo ar fi crescut sau ar fi scăzut.
 
 
 Nu întâlneşti deseori nebuni de felul ăsta pe munte, 
 aşa că m-am apropiat de el să-l aflu, 
 să-mi notez în cap două-trei amănunte.
 
 
 Vorbesc cu zeii mi-a spus, ca şi cum l-aş fi întrebat ceva.
 Era nebun de-a binelea, 
 nici măcar ochelari de soare n-avea. 
 
 
 Ridica privirea la zei cu ochiul liber nebunul de pe muntele Olimp. 
 Aşa l-am lăsat, cu fruntea lui creaţă ca suprafaţa mării.  
 Se oprea ca o capră neagră obosită, din timp în timp.
 
 
 L-am salutat, deci, cu un oarecare respect. Rotofeilor,
 omul nebun de pe munţii Olimp merită atâta lucru 
 dacă-l întâlneşti în grădina de piatră a zeilor! 
 
 
 Apoi m-am oprit pe o stâncă stingheră şi m-am pomenit 
 că scriu de parcă m-aş fi ciocnit de o muză, 
 de parcă scrisul meu abia atunci s-ar fi urnit.

Etichete:

44 comentarii to “Nebunul de pe Muntele Olimp”

  1. stiu?
    nu stiu daca stiu…
    dar ii cunosc si ii inteleg pe nebuni…

    cienva spunea ca poti recunoaste un nebun dupa faptul ca umbla la el cu hartii scrise…
    m-am recunoscut si am inceput sa ii caut si pe altii…

    Apreciază

  2. Sigur că da! Doar în grădinile zeilor ai norocul să dai peste nebuni ,, de-a binelea,, şi muze.:)
    Frumos! Mi-a plăcut.

    Apreciază

  3. tai frumos cuvintele !

    Apreciază

  4. omul tau era nebun intru poezie 🙂

    Apreciază

  5. Îmi place nebunul de pe Olimp. Salutările mele, fie ca nebunia lui literară să mergă înainte, cu paşi mari…

    Apreciază

  6. @Lisandru: Când îl mai întâlnesc, îi transmit.

    Apreciază

  7. acum intrebarea este cine e nebunul si muza si cine este cel sanatos: cred ca amandoi ati jucat acelasi rol fiecare pentru celalalt

    Apreciază

  8. @Cristina: Sunt o droaie de întrebări. Nu stiu dacă vreau răspunsuri.

    Apreciază

  9. De abia astept sa-l intalnesc si eu ! O sa-i transmit salutari si o sa-i spun ca intalnirea cu el tare bine ti-a mai facut…

    Apreciază

  10. Poezia ta merge perfect cu poza de la banner. Perfect!

    Apreciază

  11. Nebunul de pe muntele Olimp
    Nu e deloc nebun, e Omul – Timp
    El poate sa dea inapoi si – nainte
    Acele ceasornicului atat de fierbinte.

    Muzele din Olimp au coborat odata cu tine Calin,
    Si ne-au adus aici, acasa, unora pita, altora vin.
    Ne ostoiasca foamea si setea, muntele tau divin.

    Apreciază

  12. @LePetitPrince: Mi-a plăut asta:

    „Nebunul de pe muntele Olimp
    Nu e deloc nebun, e Omul – Timp
    El poate sa dea inapoi si – nainte
    Acele ceasornicului atat de fierbinte.”

    Hai, fă-ti blog!

    Apreciază

  13. Le Petit Prince, asculta-l pe Calin. E timpul.

    Apreciază

  14. imi place cand va place

    Apreciază

  15. Anonim,
    si noi te iubim pe tine.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: