
Trunchi de măslin, contorsionat ca un tratat de pace. Foto: Călin Hera
Despre Insula Corfu se spune, şi n-aş vrea să contrazic pe cineva fără contraargumente puternice, că ar fi locul cu cele mai multe livezi de măslini. În realitate, Corfu e ca o pădure de măslini răsărită în Marea Ionică (în copilărie, când am descoperit prima oară această mare pe un glob, puneam greşit accentul şi mă miram cum de nişte „străini” au dat unei mări un nume românesc!).
Mie măslinii mi-au sugerat mereu ideea de uscăciune, de arid. Şi în Corfu, chiar la umbra livezilor de măslini, tot aer uscat simţeam, tot pământ nisipos, chiar şi când ploua mocăneşte (cred că acolo se spune „pescăreşte”). Acum am privit mai atent trunchiurile, ciuruite de parcă ar fi încăput pe mâna vreunui cioplitor de idei.
Am descoperit, cu ocazia drumurilor prin Corfu, o tehnică ce răspunde întrebărilor fireşti din gama „Dar ăştia cum culeg milioane de măsline?”. Ei, bine, pe pământul întregii livezi, care oricum nu prea permite ierburi sau alte buruieni, sunt întinse plase pescăreşti cu ochiuri mici. La început am crezut că sunt puse la uscat, între trunchiurile bătrânilor măslini. În realitate, sunt întinse pentru ca nicio măslină să nu se piardă. Cele mai multe se rostogolesc, chiar, până la baza pantei, de unde sunt culese lesne.
N-am înţeles însă de ce pe Insula Măslinilor (ca şi pe Thasos, de exemplu), măslinele costă exorbitant comparativ cu preţul de derizoriu la care visam ;).

Marea de la poalele livezii-pădure, trunchiuri tăiate la margine muntoasă a aceleiaşi păduri. Insula e plină de ateliere unde se confecţionează tot soiul de obiecte din lemn de măslin. FOTO: Călin Hera

Sol nisipos-plăsos ba, chiar, aş zice uşor răcoros, cu miros umbros, alunecos, uleios. E dificil să calci pe jos. FOTO: Călin Hera

Cerul văzut prin ramuri de măslin. Ca un mesaj. Foto: Călin Hera





