Răspund unei provocări a la LePetitPrince pentru a vă arăta câteva locuri de plajă şi de bălăceală. Constat că am fotografiat prea puţine, că am prea puţine în care nu apăr trupurile noastre frumos conturate şi foarte dezbrăcate.
Mare dilemă pe care am avut-o în zilele petrecute pe Insula Corfu a fost nu unde să mă opresc, ci dacă şi la ce bun să plec mai departe din moment ce acolo unde ajunsesem era deja ca în sânul lui Avram, ca între sânii Pamelei Anderson (nu, comparaţia e greşită, acolo presupun că e strâmt), ca într-un fototapet de bun gust (nu ştiu dacă există aşa ceva), ca şi cum n-ar fi avut rost să pui măcar întrebarea „mai există şi altceva?”.
În Insula Corfu, fiecare poate avea un loc al lui, aşa e de frumos. Un loc în care să te întorci în fiecare dimineaţă şi să-l găseşti liber, ca şi cum numai tu l-ai fi descoperit.
Ideea e că n-ai cum să te plictiseşti pe Insula Corfu, măcar pentru că sunt zeci, sute de golfuri şi golfuleţe numai în partea de nord şi nord-est pe care am străbătut-o.
Revenind la locuri de scăldat, după câte-o furtună, marea, la mal, era destul de tulbure şi plină de alge (pe care oamenii ăia le curăţau destul de rapid). Atunci, mai ales, alegeam piscinele. Pentru copii era totuna, importantă era bălăceala. Pot să fac o mărturisire? Uneori, tot romantismul meu care cerea un val sărat să i se spargă de pieptu-i de aramă se topea, gudurându-se de plăcere, într-o piscină cu apă dulce şi atât de clară de-ţi venea s-o bei sau la umbra unui palmier, cu o bere zdravănă în mână (recomand Mythos, alternând cu Amstel).

Călăret de la Roda, acum pe bicicletă. În zare, coastele sterpe ale Albaniei. Cred că, după nitel capitalism, se va face turism adevătrat si acolo. Deocamdată, serviciul lor GSM îmi tot dădea sms-uri de bun venit.

O parte din plaja de la Sidari, fotografiată de pe Canal d’Amour. În ziua aceea, bărcile au stat cuminti până spre după-amiază, când s-a făcut soare

Fotografie făcută pe plaja din Sidari, de la poarta vilei la care am locuit. O pereche de sezlonguri + umbrelă ne-a costat 5 euro. Tipul care ni le-a închiriat le dădea, la prima strigare, cu 7.50

Atunci când nisipul e umed, se pot construi stransice castele de nisip. Sau gropi, după caz. OBS. Printesa nu voia să se murdărească pe tălpite în acea după-amiază. Încă nu i se încretiseră

Bălăceală într-un golf canaldamourez. Poti compara cu ceva această bucurie?





