Am lipsit de pe blog zilele astea. Crăciun în familie.
Deşi n-am spus-o, m-am gândit la voi, prietenii mei de aici, în timpul sărbătorilor. Crăciun fericit tuturor!
Copiii mei au fost, pesemne, cuminţi, din moment ce Moşul…
26/12/2009
Crăciun fericit
19/12/2009
Bilet de la fiica mea
Copiii mei sunt, câteva zile, la Câmpina. Înainte de a pleca, fiică-mea mi-a zis să caut sub pernă, când ajung acasă. Am găsit un bilet A4 care m-a dat gata.
16/12/2009
Ciupiţi-mă!
Am îndrăznit, azi-dimineaţă, să plec de acasă cu maşina. Ştiu, veţi spune că am fost un fraier. În timp ce curăţăm parbrizul, mi-au îngheţat mâinile. Deci, fraier.
De la Piaţa Mihai Bravu încolo era ticsită şoseaua, de-aia am luat-o pe traseul ocolit. Şi am călătorit absolut civilizat, nefiresc de civilizat, până la birou. În condiţii de iarnă, cum se zice, cu 35 km/h. Aproape fără frâne. Maşina din faţa mea era, mereu, la 6-7 m distanţă, iar cea din spatele meu la fel. Fără claxoane, fără înjurături. Să mă ciupească cineva, că doar n-o fi real!
P.S. În intersecţia Petricani cu Dimitrie Pompeiu mi-am permis un derapaj simpatic, o rotire de aproape 90 de grade. A fost cool!
Am fotografiat bd. Dimitrie Pompeiu, din maşină. Era OK
15/12/2009
Zăpada văzută prin parbriz
Deci.
Dacă tot mi-era dor, am primit zăpadă. Deocamdată, m-am bucurat doar de traficul legendar din Bucuresti, pe vreme naspa. N-am simtit mirosul de zăpadă, dar tot m-am bucurat.
1. M-am gândit să fotografiez la intrarea în Piata Victoriei. Deja nu mai stiam ce să fac cu mâinile. Chestia e că tocmai atunci s-a terminat bateria de la aparatul foto, ca un făcut
2. Am stat câteva minute în Piata Victoriei, asa că am fotografiat, de data asta cu telefonul, si Guvernul. Undeva, mic, e Emil Boc (nu se vede bine)
3. Aici am îndrăznit să cobor un pic geamul, pt foto. Eram, deja, în Primăverii.
13/12/2009
Dl. Lică sare gardul
09/12/2009
Jumulit. Dar fericit
Panoul ăsta e, acum, mult mai jumulit decât în momentul în care l-am fotografiat eu. Am zis să fiu domn si să-l arăt lumii în perioada decentă. Altceva vreau însă să vă spun: că am pus niste poze d-astea, electorale, pe presa.nu, unde am încercat să văd ce transmit afisele, panourile si bannerele electorale după ce votul s-a consumat.
06/12/2009
Dl. Lică, turist electoral
Găsiseră, printre dărâmături, liste cu foştii angajaţi ai Fabricii de Ace. Cei mai mulţi sunt şomeri, deci vor pune botu’, şi-au zis. – Facem o mică excursie, bem o bere, mai povestim, ne distrăm. S-aveţi buletinele cu voi!, le-au zis la urcarea în autocar. „Idioţi”, şi-a zis dl. Lică, văzând traseul ales: comune şi sate cenuşii, de şes. Înainte de prima oprire, le-au dat nişte bani. Apoi i-a dus în sediul Primărie să voteze „cu şefu’”. Au ţinut-o aşa până seara. La plecare, erau veseli cu toţii. Se-nţeleseseră să voteze cu ăl’lalt, de-ai dracu’, că nu mai au fabrică.
05/12/2009
Masca
Când am ajuns la birou am început să străunt. În două ore am consumat toate batistele de hârtie. După prânz, mi-am pus o mască. Ar fi fost bine să plec acasă. Dar am mai zăbovit pentru rutină. Şi pentru că am vrut să scriu un comentariu despre duminica limonadei.
Fotografia a fost făcută de colegul meu Silviu Sergiu
03/12/2009
Am copilărit la parter
„Am copilărit la parter. A fost o vârstă la care mă simteam viteaz atunci când săream fără să ating pervazul. Acum îmi place perspectiva pe care ti-o dă ultimul etaj. Dar nu se mai pune problema săritului.”
Citatul e din interviul pe care mi l-a propus Dan. Îmi place ideea că interviul poate continua acolo, de-a lungul întregii zile.
02/12/2009
Lok de dat cu linku’ 2
Vă propun să ne mai jucăm încă o dată, asa cum am făcut-o în urmă cu niste zile.
Vă astept sa aduceti aici, la comentarii, un link către orice articol doriti, aflat pe blogul vostru. Lângă link asezati si titlul cu pricina. După două-trei zile voi posta toate aceste linkuri, încercând să încheg o poveste cu cuvinte date (titlurile voastre).
Precedentul experiment, aici.
01/12/2009
M-a bătut fiică-mea
Ieri am stat acasă cu copiii. Au fost un eveniment memorabil, alcătuit din mai multe evenimente memorabile. Astfel:
1. Fiica mea m-a bătut la Memory. E uimitor cum reuseste să tină minte, mai bine decât mine, ce e îndărătul cartonaselor cu poze care se aseamănă. N-a fost o întâmplare, m-a bătut de mai multe ori la rând. A reusit să-l învingă si pe fiul meu, care e un pic mai mare. La Cash, mi-am luat revansa. Fiul meu a fost pe locul II la Cash. Si la dame l-am bătut pe fiul meu. E drept, el a jucat pentru prima oară. Mi-amintesc că nici tata nu se lăsa bătut când jucam sah. Adevărat, când eram mai mic, uneori începea meciul fără regină, apoi fără o tură, apoi fără un cal sau fără un nebun. Atunci când am scos prima remiză, am fost cel mai fericit băiat mare!
2. La un moment dat, copiii au început să topăie si să strige „Geoană minte ca un porc, Geoană minte ca un porc!”. I-am certat că vorbesc urât. Apoi m-am certat pe mine. Televizorul era pornit, pe stiri. Berceanu tocmai rostise, apăsat, celebra propozitie. Ar trebui pusă bulină pe stiri, cel putin atunci când vorbesc unii politicieni… Dar asta e doar o naivitate.
3. Am fotografiat câteva desene ale copiilor. Altele le-am scanat. Li le-am ridicat pe bloguri. Am voie să public si aici câte unul.
Peisaj cu flori, soare si inimioare
4. La un moment dat, am atipit. Copiii au fost atât de draguti, încât m-au lăsat să dorm aproximativ 30 de minute. Îmi amintesc că si tatălui meu îi plăcea să doarmă pe o canapea, în camera în care ne jucam noi, copiii, cu chiuituri. Se trezea atunci când făceam, subit, liniste.
01/12/2009
Trăiască România dodoloaţă!
La mulţi ani, dragii mei! Mă bucur să-mi amintesc lectura din cartea de Citire (clasa a treia?) în care un copil striga chestia din titlu, din cârcă de la taică-său. Îmi imaginam atunci că sunt eu însumi prichindelul si pronuntam dodoloaţă cu o satisfacţie pe care mi-e greu s-o descriu acum, când sunt cal bătrân. Îmi plăcea forma rotundă a României si felul în care îmi vorbeau tatăl meu si dascălul de istorie, câtiva ani mai târziu, despre Basarabia. Asadar, trăiască România dodoloaţă!
NOTĂ. Ascultam dimineată la un radio, cred că la Realitatea FM, un nene care era supărat că multă lume lucrează azi. Nu cred că ziua liberă e pasul suficient pentru ca românii să-si sărbătorească ziua, dar ar putea fi un început. Zic asta pentru că azi, când veneam la serviciu (sic!), am văzut destul de multi oameni iesiti la fumat, semn că selucrează si la HP 😉
UPDATE.
Am pus acest text si dincolo. Apoi am căutat pe google referinte la dodoloaţa noastră. Am găsit astfel o însemnare făcută în urmă cu doi ani de Richie. El povesteste că a făcut un drum la Alba Iulia împreună cu patru prieteni găsiti în urma unui anunt pe blog. M-a impresionat chestia asta. Stiu, uneori sunt sentimental.
27/11/2009
Noile încăltări ale reginei Leo
Leo are un nou blog. Îi doersc să fie chiar mai bun decât precedentul.
Cum a ajuns să schimbe domeniul, explică aici. E de încercat.
25/11/2009
Nu-mi plac maidanezii
Grup mic de maidanezi fotografiat în preajma Doamnei Ghica
Recunosc: nu-mi plac maidanezii. Asa cum nu-mi plac nici sobolanii, nici gândacii de bucătărie.
Cred că sunt de modă veche, dar atunci când văd o haită de câini vagabonzi năpustindu-se nu încerc să-mi dau seama dacă patrupedele dau din coadă, deci au intentii pasnice (asta să i-o spuneti lui mutu’!). Nu vreau să fac pe eroul, deci recunosc: mi se face frică, pentru că maidanezii îmi par imprevizibili (ca România).
Nu mă consolează cu nimic faptul că am văzut droaie de maidanezi în centrul orasului Salonic, deci au si altii. Pur si simplu, as vrea să nu dau peste ei peste tot pe unde mă poartă picioarele. Mi-e rusine cu ei. Mi-e teamă de ei. Vreau să nu mai fie. Nu-mi cereti solutii, că nu candidez.
24/11/2009
Dl. Lică îşi vinde votul
Dezamăgit de rezultatul primului tur de scrutin, domnul Lică are, în plus, o durere de cap interesantă, de parcă i s-ar fi făcut creierul cât o minge de ping-pong scufundată în multă bere şi împinsă de jos în sus cu o forţă egală cu greutatea lichidului dislocuit.
– Eu îmi vând votul, a îngăimat în timp ce aţipea.
Spre prânz, mingea de ping-pong s-a transformat într-o sonerie enervantă.
– E OK?, l-a întrebat Cel Roşu, arătându-i ceva.
– Priviţi şi aici, a spus Cel Portocaliu.
Dl. Lică i-a poftit înăuntru.
23/11/2009
Se transformă iubirea în ură?
În urmă cu ceva timp (au trecut fix sase luni de atunci!) am intrat într-o mică (dar vioaie) si foarte scurtă polemică pe blogul Lorenei. Pe scurt, la un articol al ei, am emis următoarea teză:
„Dragostea se poate transforma în ură, mai degrabă decât în indiferență. Cu cât dragostea e mai mare, cu atât șansele să devină mai degrabă ură decât indiferență sunt mai mari.”
În replică, Lorena a spus:
„Imi pare rau, “calinhera”, nu sunt de acord cu ceea ce spui tu. Cum putem degrada un sentiment atat de sublim ca iubirea, reducandu-l la ura. Pentru mine ura, agresivitatea fac parte din sentimentele care degradeaza fiinta umana. Iubirea nu poate fi degradata…ea se poate singe…dar niciodata uitata.”
Desi mi-am propus să explic încă de atunci de ce cred că e corect ce spun, s-a întâmplat să mă iau mereu cu altele. Revin astăzi, când am de scris un comentariu greu, despre alegeri. (Dacă asa s-a nimerit, înseamnă că asa trebuia să se întâmple)
Explicatia mea e simplă, ca un PA: dragostea, fiind cel mai intens sentiment, nu poate esua în indiferentă. Atunci când iubesti total rupi toate puntile dindărăt. Nu mai există pasul înapoi, nu te mai retragi. Iubesti si gata, sută la sută. Uneori, se întâmplă ca lucrul ăsta, dragostea mare, să nu tină la infinit. Când dragostea e totală, asteptările sunt, si ele, uriase. Dacă, dintr-un motiv sau altul, sunt înselate, dezamăgirea e si ea imensă. Unii se sinucid, unii se îmbată, altii, simtindu-se trădati, pun semnul minus sentimentului total, care se transformă în ură. Iubirea transformată în ură (două sentimente la superlativ) e ceva mult mai logic decât stingerea pur si simplu a iubirii.
P.S. 1 Ura care a fost initial iubire nu înseamnă neapărat un sentiment manifestat explicit. Dar această ură legitimiează, cumva, iubirea, ca sentiment puternic. Altfel, nici iubirea n-a fost imensă, ci doar romantică.
P.S. 2 Cred si în ura care se transformă în iubire.
23/11/2009
Tăviţa copilului de un an
Domnului Lică i-au dat lacrimile, de-aia a ieşit să fumeze ceva, el, nefumătorul. Perceput mai degrabă ca un singuratic, după nefericitul divorţ, dl. Lică a primit cu entuziasm invitaţia la aniversarea de un an a micuţei lui nepoate. S-a strâmbat toată seară la ea, încercând s-o facă să radă. Era caraghios, dar nu-i păsa. Apoi a venit momentul tăviţei. Nepoţica a ales, în ordine: un stiloul, o cărticică şi o perie de păr. Atunci a simţit dl. Lică ochi umezi şi a ieşit un pic. Poate de emoţie, poate fiindcă habar n-avea ce a ales el, când i-a venit rândul. Sau poate fiindcă nici nu a fost pus în situaţia de a alege.
20/11/2009
Tehnici de civilizare
Să fie rândurile lui Andi Bob manifestul pe care să-l purtăm mai departe!
Călin Hera. PA-uri şi mirări 