
Vedere din București. Bustul lui Corneliu Coposu (autor Mihai Buculei), de lângă Biserica Krețulescu, fotografiat cu puțin timp înainte de apusul soarelui. Foto cu telefonul: Călin Hera
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic

Vedere din București. Bustul lui Corneliu Coposu (autor Mihai Buculei), de lângă Biserica Krețulescu, fotografiat cu puțin timp înainte de apusul soarelui. Foto cu telefonul: Călin Hera

Vedere din București. „Șarpe” în Platanul de la Podul Cotroceni – alb-negru, bătrân, frumos, puternic și rezistent la poluare. Foto cu telefonul: Calin Hera

Vedere din București. Parcarea magazinului Mr. Bricolage, dis-de-dimineață. Foto cu telefonul: Călin Hera

Vedere din București. Pe strada Mătăsari 23 se află încă frumoasa clădire a unui simbol cultural românesc: Editura Cugetarea. Foto cu telefonul: Călin Hera
Am avut într-una din zilele trecute suficient timp liber ca să fac o plimbare pe celebra stradă Mătăsari, de la Bd. Pache Protopopescu până la strada Matei Voievod. Cel mult zece minute la pas săltăreț, cale de o oră de căscat ochii. Știam că voi descoperi ceva, așa că mi-am rezervat o jumătate de oră pentru această excursie. A fost bine.

Vedere din București. Placa memorială pe un bloc construit acolo unde se afla Biserica Sfânta Vineri. Foto cu telefonul: Călin Hera
Treceam pe un trotuar. Am văzut o placă, pe un bloc. Text simplu: ”Pe acest loc s-a aflat Biserica Sfânta Vineri, demolată de regimul comunist în anul 1987. Această placă a fost pusă azi, 21.08.1991 pentru a cinsti memoria tuturor victimelor represiunii comuniste”.

Vedere din rafturi bucureștene. TVA de 9% face smântâna mai scumpă decât TVA de 24%. Foto cu telefonul: Călin Hera

Cariatidele, înainte de a fi distruse de Ana Pauker. Fotografie din revista Life, 1946.
”Pe strada Edgar Quinet, la Nr. 6, în apropierea celebrului restaurant Capșa, se află o foarte frumoasă clădire de birouri, în stil art-deco. A fost sediul Băncii Albina în anii ’30, prima bancă românească (1872, Sibiu). Arhitectura îi este atribuită lui Octav Doicescu (cel care a proiectat și clădirea Operei Naționale).
Treceam pe acolo. Bucureştiul e plin de cerşetori. Pe unii îi observi din prima, arată a cerşetori. Mulţi sar pe tine. Te agresează. Pe alţii nu-i observi, nu-i bănuieşti a fi ceea ce sunt. Dar înveţi repede că nu trebuie să îi priveşti în ochi; nici pe unii, nici pe ceilalţi. E mai sigur. Poate că de aceea mulţi oameni evită să se privească. Iar dacă nu se văd unii pe alţii, de ce s-ar mai obosi să zâmbească. Unii altora sau sieşi.

Vedere din Bucureşti. Boltă amputată a unui palat lăsat în părăginire, pe Lascăr Catargiu. Foto cu telefonul: Călin Hera
Mă doare de fiecare dată când văd o casă ciuntită. E la fel de dureros ca un om ciuntit. Clădirile, am aflat asta de la samsarii imobiliari din Bucureşti, sunt ciuntite şi lăsate în pagină ca să fie dărâmate. Să iasă de pe liste ale monumentelor şi să lase locul unor blocuri de birouri.

Vedere din Bucureşti. Biserica Sfântul Fanurie, zona Rond Baba Novac. Mai mult deât decentă. Foto cu telefonul: Călin Hera
Îmi place s-o privesc. Deşi blocul în care locuiesc are două ieşiri, prefer să folosesc doar una, dimineaţa: pe cea care îmi oferă vedere la bisericuţa de cartier, Sfântul Fanurie.

Vedere din București. Casă pe Pache Protopopescu. De vânzare (încă în picioare) – detaliu – balcon deasupra trotuarului. Foto cu telefonul: Călin Hera
Îmi place această casă de pe bulevardul Pache Protopopescu, aflată peste drum de fostul sediu al Pro TV. E vecină cu casa lăsată să cadă, cu două intrări, una dinspre Pache Protpopescu, alta dinspre Agricultori, despre care am mai vorbit (aici și aici) și e de vânzare. Mi-ar plăcea să o cumpere cineva care s-o iubească, nu s-o ia ca s-o dărâme și să trântească un P + 5 de birouri sau ce s-o nimeri.

Vedere din Bucureşti. Palatul Parlamentului, dimineaţa târziu. Şi aglomerat. Foto cu telefonul: Călin Hera
O fotografie făcută din maşină, într-o dimineaţă de sfârşit de mai. Plimbată mai întâi pe Facebook.

Vedere din București. Casă cu ieșiri pe Agricultori și Pache Protopopescu, lăsată să se prăbușească. Foto cu telefonul: Călin Hera
Discutam cu cineva în urmă cu câteva săptămâni despre cât de frumos e Bucureștiul. Frumos?, mi s-a răspuns. Poate în interbelic. Eu cred că și acum sunt foarte multe locuri frumoase. Nu știu care e ponderea lor. Încerc să nu mă gândesc la cartierele de blocuri comuniste, caz în care ponderea crește. Clădirile care au apucat să fie renovate, puse în valoare, dau valoare culturală și sufletească. Cele lăsate să se părăginească, să cadă, dor. Mă doare. Nu pot trece pur și simplu. Nu îmi pot imagina cum a fost, cum ar fi fost. Mă doare sufletul. Și îmi imaginez cum ar putea să fie.