
Vedere din Bucureşti (MfC). Oraşul de frişcă, faza dintre blocuri. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic

Vedere din Bucureşti (MfC). Oraşul de frişcă, faza dintre blocuri. Foto (cu telefonul): Călin Hera
– Patru călătorii, vă rog.
Cum femeia dinăuntrul gheretei RATB priveşte prin mine, adaug:
– Cât costă?
– Cinci douăzeci (e vădit iritată).
– Nu ştiam. Am întrebat să aflu cât trebuie să plătesc, mă simt dator să explic.
– Aha, nu folosiţi… Noroc cu zăpada asta.
În timp ce îi mulţumesc (ar fi putut să mă mai ţină în ninsoare; eu nu aveam nici reşou, nici flanelă albastră, nici părul pe bigudiuri), domnul care fusese înaintea mea, auzind frânturi din conversaţie, se întoarce cu cardul în mână:
– Şi cum trebuie să procedez cu asta?, îşi încearcă el norocul.

Microbuz înzăpezit pe Bd. Mihai Bravu din Bucureşti. Şi cu farurile aprinse. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Am făcut un scurt drum azi-dimineaţa, în a treia zi de iarnă, spre un bulevard bucureştean (Mihai Bravu). Vremea era incredibil de frumoasă, zăpada incredibil de albă. Era plăcut, dacă scoţi din ecuaţie dezavantajul dea nu folosi maşina personală (ceea ce am curăţat ieri a fost adăugat de aseară, cu supramăsură).
Alţii, am constatat, au păţit-o mai rău: înzăpeziţi încă şi mai mult, în buricul târgului, în special graţie plugurilor (dar pe bulevard se cicrulă; e drept, vorba primarului Sorin Oprescu – l-am văzut pe la şapte dimineaţa live, la comandamentul de iarnă! – „în condiţii de iarnă”). Partea proastă, în cazul fotografiat de mine, e că şoferul, probabil grăbit de ger şi viscol, a uitat farurile aprinse. Oricum, a avut baterie de bună, zic. Îi doresc să deszăpezească bine şi să-i pornească „la cheie” (ceea ce ne dorim cu toţii).
UPDATE. Câteva minute mai târziu: şoferul fără frică e la datorie! Reuşeşte sau nu reuşeşte?

Scări şi scaun la intrarea într-un magazin online destul de vestit din Bucureşti. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Atunci când spui magazin online te gândeşti la tehnologie, internet, viteză, promptitudine, calitate, modernitate. De acord, trebuie să ai măcar o fărâmă de gând-alertă („dacă-i ţapă?”), asta mai ales dacă eşti din Bucureşti. Mânat deci de aceste gânduri, te uiţi la poze, citeşti despre, dai câteva click-uri ca să alegi ceea ce crezi că îţi trebuie, faci comanda.
Dacă ţi-e OK să aştepţi până vine livrarea e în regulă, te întâlneşti la un moment dat cu un curier şi gata. Dacă te grăbeşti, îţi notezi frumos adresa depozitului sau a magazinului online ‘în carne şi oase” şi te duci într-o dimineaţă la locul cu pricina, să ridici ce-ai comandat şi crezi că nu găseai la mall atât de bun şi atât de ieftin.
În cazul în care recurgeţi la a doua variantă, fiţi pregătiţi

Vedere din Bucureşti. Pictură murală a unor elevi plonezi pe peretele unui bloc din cartierul Militari, staţia de metro Gorjului. Foto (cu telefonul): Călin HERA
Că tot e la modă să scrii pe peretele altuia*, azi am conştientizat o pictură murală care stă de vreo patru luni pe un bloc din cartierul Militari, aflat la staţia de metrou Gorjului. E făcută de Justyna Posiecz-Polkowska, Anna Taut și Wojciech Woźniak, sub îndrumarea lui Rafał Roskowiński și Jacek Zdybel, de la Școala de Pictură Murală din Gdańsk (SPMG).
Privită de departe, pictura e ca un tricolor uriaş, frumos stilizat: o bărcuţă din hârtie pe o apă tricoloră (predomină galbenul), lăsând o dâră roşie, alb-roșie. Culorile
Să-mi faci complimente azi, fiindcă îmi place cum m-am îmbrăcat. Abia atunci, când am auzit replica, m-am uitat mai bine la tânăra care vorbea la telefon. Era înaltă, avea părul lung, pantaloni negri, cu cizme trase pe deasupra, şi un cardigan gri. O vestimentaţie care nu ieşea în evidenţă. Fascinantă era încântarea din ochii ei și asta o făcea să strălucească. Părea mulţumită.
Am învăţat în ultimul an că libera circulaţie mai înseamnă ceva important: să poată veni şi alţii la tine acasă, în libertate şi cu plăcere. Să nu-i vânezi ca să-i jupoi, ci să le zâmbeşti şi să le oferi (primind astfel, la rândul tău). Să te bucuri pentru bucuria cu care ei primesc „ofranda” ta. Care poate fi, de exemplu, o experienţă culturală extraordinară. A fost cazul Festivalului George Enescu ediţia 2013.
George Enescu a fost cel mai important muzician român. Afirmat în prima jumătate a secolului trecut, Enescu a ales să se autoexileze în Franţa după instaurarea regimului comunist, deşi a fost îndelung curtat de autorităţi. A păstrat ceva important din ţara natală, moştenirea culturală, pe care a conservat-o şi a îmbogăţit-o, la fel ca mulţi alţi exilaţi. După mai bine de o jumătate de secol, memoria lui şi festivalul care îi poartă numele a reprezentat o fereastră larg deschisă prin care în ţara lui se respiră aer european, iar oamenii care au prins această respiraţie s-au simţit europeni, adică liberi. Schengen-ul lor a fost, în luna septembrie, oraşul Bucureşti.

MFC. Fotografia care povesteşte câteva aspecte din viaţa greu încercată a unui trotuar din Bucureşti. Foto: Călin Hera

MFC. Combinaţie de afişe pe un stâlp din Sectorul 3, Bucureşti. Foto (cu telefonul): Călin Hera

Unghiuri deasupra intersecţiei. Foto (cu telefonul): Călin Hera (pt mfc)

Uscătoria din intersecţie se întoarce. Foto (cu telefonul): Călin Hera
L-am văzut în Piaţa Amzei. Mă pregătea să beau o cafea de lucru cu trei domnişoare oengiste (a fost o discuţie simpatică şi fructoasă), când mi-au sărit ochii (cât colo) pe capota unei maşini parcate destul de regulamentar. Un porumbel ţanţoş, mândru de masculinitatea lui, privea în jur. Nu părea că ar căuta ceva anume. Mai degrabă, cerea să fie admirat. V-am mai spus vreodată cât sunt de fascinat de vieţuitoarele din Bucureşti?

Partituri aruncate cât colo în zona Universităţii. Foto: Călin Hera (pentru MFC)
Când are timp, domnului Lică îi place să privească şi să asculte Oraşul. Nu-i place să-l miroasă, dar asta e altă poveste. Mi-a împărtăşit câteva din tehnicile lui; vi le voi dezvălui cu altă ocazie. De data asta am încercat doar să pun în practică unele dintre ele. Cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg şi una e teoria, alta practica, a ieşit ce-a ieşit (vezi mai jos), dar recomand cu căldură călătoriile cu tramvaiul. Din când în când, măcar.
Îl aştept de multişor. Vine. Urc. Precizare subînţeleasă: e înţesat. Cu toate acestea, o distinsă doamnă trupeşă, având trăsături caracteristice comercianţilor din mijoacele de transport în comun, îşi face loc prin mulţime împreună cu binecunoscutul îndemn subînţeles „Am cârlige de rufe. Papiote. Elastice am!”. Avea şi unghiere,