Posts tagged ‘Proza Arhiscurta’

14/10/2010

Un whisky bun. Primul palon

Declar deschis concursul de proză arhiscurtă „Cinci săptămâni în palon”. Prima temă, pe care am ales-o pornind de la PA-ul care a câstigat concursul de weekend, respectiv Safari-ul scris de Dan.

Ca să n-o mai lungesc, trebuie să scrieti, până duminică, 17 octombrie, 12.00, un text original de 500 de semne (dar care să nu depăsească 550 de semne!), care să „răspundă” la tema Un whisky bun. PA-urile vor fi comunicate explicit aici, la comentariile acestei postări.

Baftă!

NOTĂ.
Până când vor apărea primele PA-uri din concurs, vă arăt unul scris de mine în urmă cu ceva vreme, care s-ar potrivi temei date ;). Îl puteti citi dacă dati clic aici.

Iată PA-urile:

The party (bogdan)
Binedispus după o serată și un mic party mai mult decât reușite, Lordul Fitzpatrick se trezi considerabil mai târziu decât de obicei. Un zâmbet discret îi miji pe sub mustață, rememorând momentele simpatice. Până și înfumurații de O’Brian s-au simțit extraordinar, după cum îi mărturisiră la plecare. Întreaga seară Lady Fitzpatrick fusese încântătoare, o gazdă perfectă, ”as always”. Ceea ce era incredibil, întrucât murise cu doi ani în urmă.
”Ei uite, asta numesc eu un whisky bun!” își spuse cu voce tare, zâmbind în continuare.

Nimic nu se compara… (LePetitPrince)
Nimic nu se compara cu un whisky bun – gandea cu regularitate cand isi turna licoarea care se cuibarea pe fundul paharului in timp ce el lua forma fotoliului asezat anume langa camin – ca sa se incalzeasca pe dinafara pana ce whisky-ul isi facea treaba pe dinauntru. Ritualul ii dadea o anume voluptate, la fel ca somnul scurt care il fura, adesea, in fotoliu, ca acum, cand visa ca se afla la „ pomana porcului”, cu o cana plina cu tuica fiarta in mana, spunand: nimic nu se compara cu o tuica buna.

Haiku (Dan)
Când vine vorba despre whisky, te gândeşti automat la Scoţia şi la muzica gaelică de cimpoi, la Irlanda şi la butoaiele din stejar în care până mai ieri se învechea vinul de Madeira. Greu de crezut, ştiu, dar eu mă gândesc la haiku! În urmă cu aproape nouă decenii, Masataka Taketsuru a importat în Japonia meşteşugul distilării malţului, iar astăzi, Ţara Soarelui Răsare produce câteva dintre cele mai fine whiskyuri din lume. Aţi auzit vreodată de Yamazaki 18 Year Old Single Malt? Vă spun eu acum.

Gustul de plosnita al libertatii (dragoselu)
Avusese noroc din punctul asta de vedere. Fratele sau conducea un TIR si-i aducea mai mereu, iar sora-sa, balerina la Fantasio, stia cum sa obtina asa ceva. Mai intai bataturile la calcaie, apoi bronsitele, ulcerul si, in fine, un abces dentar, toate le rezolvase cu “un whisky bun, domnu’ doctor”. Revolutia l-a prins in balcon, sorbind pentru prima data in viata din ceea ce fusese pana atunci doar o moneda de cumparat sanatate. Ramase scarbit si rusinat. Cum va da ochii de-acum cu domnul doctor?

Necrolog (Cristian Dima)
Pentru el totul începea cu un whisky bun. În fiecare zi îşi îneca solitudinea în licoarea bahică. Fără ea, viaţa lui era un amestec de crâmpeie de luciditate şi stare nostalgică de beţie. Avea ochii umezi şi mereu striga cu voce puternică, radicând paharul – Pentru tine, Lisa! Oamenii îl ştiau şi se obişnuiseră cu el. Acum e fericit, lângă ea. M-am ocupat de funeralii. Nu avea pe nimeni şi mi-a lăsat o moştenire. Am fost singurul lui prieten şi îl serveam de fiecare dată cu cel mai bun whisky.
Cu drag!

Regăsire (Simion Cristian)
Era speriat, întorcându-se de unul singur în teritoriul pe care îl părăsise în urmă cu mulţi ani. Îşi jurase să nu revină aici niciodată. Lumina şi mirosul greu îi aminteau de ziua când luase decizia să plece. Zgomote cristaline răsună în aer în timp ce bărbatul merge domol. Privirea îi este aţintită spre locul unde nu trebuie să ajungă. Încă trei paşi! Doi! Unu! Cu vocea gâtuită de emoţie zice pe un ton hotărât: -Unul dublu, te rog! A trecut o veşnicie de când nu am mai savurat un whisky bun!!!

RĂTĂCIRE (Carmen Negoiţă)
Trecuseră prea multe ore de la ultimul lui apel disperat. Şi-ar fi dorit acum să se afle în faţa şemineului alături de Tara. Era un câine straşnic, care odată-l salvase din ghearele fioroase ale unui urs polar. De data asta hotărâse să o lase la bază şi să pornească singur în expediţia vieţii lui. Gândurile începeau să i se cristalizeze în imensitatea de alb în care se rătăcise. – Ce aş bea un whisky bun! Abia-şi termină gândul, când insistenţele şi răsuflarea caldă a Tarei îl făcu să întindă mâna către butoiaşul cu whisky de la gâtul ei.

Un whisky bun şi o femeie frumoasă (Geocer)
“Batrane, un whisky bun e ca o femeie frumoasa”. Asa-mi spunea un amic, mare amator de astfel de licori. “La inceput, este cald si dur. Pare inabordabil. Apoi, pe masura ce cuburile de gheata se topesc, il simti cum se inmoaie, devenind din ce in ce mai maleabil si mai catifelat. La fel e si cu femeia : cu cat pare mai distanta si mai inabordabila la inceput, cu atat va deveni mai catifelata si mai maleabila, dupa ce gheata se va fi topit.”
Asa o fi, nu zic ba. Doar ca eu nu pot verifica adevarul spuselor sale : mie nu-mi place whisky-ul.

Un whisky bun… (starsgates)
…mai lipseşte de pe masă ca să fie totul în ordine, îşi spuse privind cu un ochi critic masa pregătită de sărbătoare.
Ascunsese ea o sticlă, pe care o primise de la nişte prieteni care se întorseseră din străinătate.
Se duse cu paşi siguri la ascunzătoare, ar fi gustat şi ea din băutura asta de care tot auzise prin filme.
Scoase dopul, mirosi şi…surpriză! Nu mirosea deloc a alcool.
Gustă, nici un gust. Apă curată, îşi spuse mirată.
Hmm, sigur cel de care ascunsese băutura dăduse peste sticlă.
Nu-i nimic tot o pun pe masă, sticla dă bine şi vreau să-i văd figura când îşi va pune în pahar, îşi spuse zâmbind.

Hoinar (LeeDee P.)
I-a plăcut dintotdeauna să hoinărească. De când a făcut primul pas pe iarba moale și a simțit mirosul proaspăt în nări. S-a îndrăgostit, iar hoinăreala îi ardea tălpile și mirosea ca părul iubitei mult dorite. A luat-o de nevastă, a devenit bărbat și a început să calce hotărât, iar mirosul ierbii a fost înlocuit de cel al propriei bărbății. Din toate aceste senzații, mirosuri și hoinăreli, plus ceva malț, a făcut whisky, un whisky bun. I-a spus “Johnny Walker”. Și l-a lăsat pe el să hoinărească.

Doctorul (Petra)
Avea un sac de rafie plin cu diverse. Lucruri stranse din gunoaie, avea pungi, haine, tigari. Avea ochii tristi, de un albastru insuportabil de frumos. Se gandea, tarandu-si picioarele, ca ar da totul pe un pahar de whisky bun. Si au trecut doar cateva luni de cand a pierdut totul. Si doar din cauza alegerilor facute. Un whisky l-ar incalzi pe vremea asta, dar e singur, e izolat si nimeni nu il baga in seama. De-ar putea vinde diploma de doctor in bioinformatica, s-ar duce si ar bea un whisky…

Fascinatia clipei (gabriela)
Parfumul ei abia perceptibil se prelingea pe langa obiectele din incapere. Ii simea inca atingerile delicate pe maini si pe buze, caldura ei de femeie goala cuibarita in suflet ca o felina. Plecase pe neasteptate, chemata de un telefon urgent, in cel mai nepotrivit moment. Zgomotul usii inchise, pacanitul scurt al pantofilor cu tocuri foarte inalte se pierdu in intuneric.Masina demarase scrasnind. Nu privi pe geam. Singur, contempland flacarile din semineu, victorios si infrant depotriva accepta. Nimic nu se compara cu un whisky bun, intr-o seara rece de toamna. Poate doar o femeie.

Beţie (Cristian Dima)
Te chem să ne-mbătăm în roze parfumate din care ţi-am făcut altar. Te chem să plutim la infinit într-o beţie de arome afrodisiace şi culori sângerii ce vor îmbrăţişa sărutările mistuitoare şi mângâierile curgânde pe trupuri învăluite în dorinţă nebună. Te chem să gustăm din fructul pasiunii şi Evă să-mi fii de-a pururi. Lumina difuză se va juca cu umbre ce se contopesc asemeni nouă, iar eu beat de tine îţi voi săruta sânul ce mă aşteaptă. Te chem să bem din desfătarea noastră ca dintr-un whisky bun!

Încă un „bum” (gabi)
Ţi-am spus oare că adevărul există la început,la mijloc şi la nesfârşit? Lasă-ţi timpul tic-tac să te asculte de unde vii, poposeşti. Pune un deget pe “i”inimă şi unul dincolo de piept,rană sau conştiinţă că eşti.Toate gândurile astea se învălmăşeau în mintea lui cu o viteză uluitoare. Ştia că trebuie să-şi agaţe mintea de ceva concret după ce impactul năucitor cu solul îl proiectase într-o stare aproape ireversibila. Îşi mai amintea doar îndemnul iubitei sale:hai să mai bem un whisky bun.Încă unul şi încă unul şi apoi … un „bum”.

Un whisky mic pentru Caniul meu (Sictireli)
Petrisor Caniu, prostul satului, intra in carciuma si ochi iute o halba de bere lasta de un consumator goala pe trei sferturi. Se aseza la masa si sorbi zgomotos din halba, starnind hohote de raz din partea comesenilor, obisnuiti cu astfel de gesturi.
Din coltul opus Dragne striga catre ospatar. Da-i o ciorba din partea mea. Si un whisky de la mine, strigai si eu. Dupa ce consuma la foc automat ciorba, Caniu sorbi dintr-o inghititura si whisky-ul, apoi se lasa pe spate. Hai, ma, care mai dai un rand, ca ma grabesc!

Javra ordinară plângea (Vania)
Javra ordinară plângea. Sinistra lui metresă întrebă pe dată: „Nu-i bun whisky-ul?” Trăgându-şi mucii, javra îngăimă: „Ba da, însă mă simt mustrat de conştiinţă!” „A, doar atât?… Las’ că-ţi trece după încă un pahar!” Totuşi, petrecerea continuă într-o atmosferă destul de posomorâtă.

după deadline
Paharul de whisky (Ion Toma Ionescu)
Bunicul trebuia să plece la cer. Aşteptând luntrea, verifica din listă cu îngerul obiectele necesare călătoriei: carnetul de însemnări,bănuţul de argint,tabacherea,paharul de whisky şi fotografia aia îngălbenită a bunicii cu calul în faţa prispei mâncându-i din palmă covrigi de Buzău. Şi dintr- dată se lumină ieşind din buimăceală,uitase gheaţa. Cum să tainească în Poartă cu “sfântul”,fără gheaţă-n pahar?!Venise şi Caron,să mai aştepte,ne-ntoarcem după gheaţă.După gheaţă,fruntea nu mai ardea. Dispăruse şi negura.Ar fi vrut un whisky.

Proces tehnologic (Călin)
„Un whisky, păpuşă, cu gheaţă!”. Cheliosul privi adânc în decolteul femeii, apoi îşi potrivi palma pe fundul ei.
„… şi un whisky d-ăla bun”, recită „Păpuşa”, un minut mai târziu, făcând cu ochiul. Barmanul destupă sticla din lada specială, umplu paharul cu cuburi de gheaţă, apoi turnă licoarea.
La fabrica de „speciale din garaj” tocmai sosiseră doi saci de prafuri portocalii din care Mişu Treflă apucase să amestece jumătate şi acum mai învârtea niţel în oală. Alături, sticle gata să fie umplute, la capătul procesului tehnologic.

Inainte si dupa (Anca Vrînceanu)
Laura picura cativa stropi de whisky intr-unul din cele doua pahare de pe masa dupa ultimul scartait al usii. In camera a ramas o atmosfera de liniste dupa o noapte atat de incarcata emotional. Inima se zbate sa iasa din piept. Trebuie sa faca ordine inainte de sosirea sotului din delegatie. Fata se umbri de un suras la gandul amestecului de izuri dintre wiskiul degajat in camera si mirosul de parfum de dama din camasa sotului. Razbunarea si ultima inghititura de whisky au stins ura ce o macina.

PRECIZARE.
PA-ul scris de LePetitPrince, Nimic nu se compară…, are fix 500 de semne, deci va primi bonusul special 😉
De asemenea, Haiku (autor: Dan), Gustul de plosnită al libertătii (dragoselu), Regăsire (Simion Cristian), Hoinar (LeeDee P) si Înainte si după (Anca Vrînceanu) au fix 500 de semne si vor primi bonusul special.

În fine, PA-ul lui starsgates are 613 semne, iar cel al gabrielei 589, iar Paharul de whisky (Ion Toma Ionescu) şi Proces tehnologic (Călin) au venit după deadline, deci nu pot intra în poll… 😦

13/10/2010

Dan câstigă cu Safari

Votarea PA-urilor de weekend s-a încheiat. Au fost 87 de voturi (dar trebuie să tinem cont de faptul că fiecare utilizator a avut dreptul la cinci voturi). Cele mai multe le-a „încasat” un text semnat de Dan, „Safari” (26 de voturi).

Iată-l:

Safari
În câteva minute, norii puhavi acoperiseră complet soarele. Anthony Jr. închise fereastra şi îşi turnă încă o doză dublă. Se tolăni în fotoliu, concentrându-şi privirea pe singurul tablou din încăpere; de acolo îl privea victorios bunicul matern, Nick Adams (exact, e vorba de acel Nick! – personajul lui Hemingway nu era fictiv), mândru de istoria în care o implicase şi pe firava Helen. “Un whisky bun aduce cu el şi poveşti nemaiauzite…” aşa începea el mereu povestea acelui safari cu happy-end.

Locul al doilea a fost obtinut de PA-ul lui dragoselu (8 voturi):

Incident la granita Republicii Masculine
“Sergent Notits, raportez! Azi-noapte patrulam in No Ma’am land, cand observ o turma de afrodite furisandu-se sub camuflajul tufelor de yucca. Le-am somat ca am flinta lunga, au ras. Cand le-am zis ca are doua tevi, au ezitat o clipa, apoi au izbucnit in hohote. M-am enervat rau, am tras in plin si-am rapus imigranta dracului! Dar restul au scapat, damn!”. “Vin de la popota, e plin de ele, au dat iama in provizii! La naiba, sa le vezi cum arata! Ai impuscat un pui, baiete…” e scarbit maiorul Gay.

În fine, pe locul al treilea a fost PA-ul lui Cristian Dima (7 voturi):

Traficantul…
Era o zi toridă şi soarele trimitea necontenit săgeţi de jăratec pe pământul însetat de o ploaie îndelung aşteptată. La liziera pădurii, unde m-am retras pentru un strop de răcoare, îl văzui ieșind dintr-un nor de praf cu prada în spinare. Mirosul pulberii de puşcă se simţi intens şi usturător, dar ea nu avu nici o urmă sângerie. Se folosi de armă doar pentru a o speria prinzînd-o înainte de a leşina. O aşeză pe aripa maşinii şi sub amenințarea armei mă obligă să îl pozez pentru a avea o dovadă când va cere recompensa.

Îi felicit cu mare plăcere pe toti trei!. Vă felicit si vă multumesc tuturor celor care ati scris si tuturor celor care ati votat.

Acum să trecem la alte lucruri importante. Asa cum am zis, de mâine începe un nou concurs de proză arhiscurtă. Abia astept să anunt tema concursului, aleasă din PA-ul câstigător!

Găsiti aici regulamentul concursului (vor fi câteva modificari la partea de jurizare si la cea de atribuire a punctelor din clasamentul general).

Vă rog, dati sfară-n tară!

08/10/2010

Proză arhiscurtă de weekend

Încet-încet, au început să apară PA-uri, semn că provocarea de weekend v-a interesat, cât de cât.

Iată, în ordinea numerelor de pe tricou:

Porneam cu roua-n picioare
Mânaţi de diverse interese, bani, trafic ori amândouă, diverşi băieţi care se cred şmecheraşi încearcă diverse tehnici de manipulare. Şi cum oamenii nu sunt proşti şi îi intuesc jocul, şmecheraşul intră în panică. Se repede să dea o corecţie celui care s-a apropiat cel mai mult de buba care-l doare. Metoda pumnului în gură nu este nouă şi de moralitate şi fair-play n-a auzit. Beţia traficului i-a şters demult astfel de noţiuni, aceasta în cazul în care le-a posedat cândva.
Ce a însemnat această experienţă pentru mine? (Mircea Popescu)

Negreşit, vine pentru fiecare
Negreşit, vine pentru fiecare o vreme când patul este ca tăblăria unui camion încinsă sub soarele câmpiei, în care tinere despuiate zadarnic s-ar cuibări, reprezentând un adaos nu neapărat necesar! Fireşte, răsucindu-ne prin rufărie va trebui să ne ocupăm vremea cu ceva, mai cu seamă că nopţile tind să se alungească, astfel că vom vâna idei pitulate prin unghere, despuiate şi ele de imagini. Altfel zicând, ne vom trece ceasurile de beznă cu abstracţii, mimând diurn potenţa, în sensul că ar mai fi rămas ceva în noi susceptibil de-a fi viu. (Vania)

Se simtea gazela lui
Se simtea gazela lui. Ranita, intinsa pe caroseria fierbinte, atarna asa cum ii placea sa-l simta, se daruia. Isi simtea sanii grei, iar dorinta urca. Ce mai conta? Un brat se lipise de piciorul protejat de cizma si incerca sa-l incalzeasca. Ar fi vrut sa-i simta mana. Unde?
Fixase trepiedul, potrivise obiectivul si astepta alaturi de vanatul lui. O alergase mult. Merita. Mai conta ceva? Poate nu asa de mult soare, doar ceva mai mult intuneric. Avea nevoie sa-si devoreze prada in liniste.(Lady A)

Caznitul si umbra
…ne-am caznit sa sarim din copacul instinctelor. Ne-am caznit sa sarim peste propriile umbre. Am nascocit bronzul si fierul si otelul, pusca si masina, feminsimul si drepturile omului. Ne-am scos cu psihanaliza subcontientul la lumina si ne-am simtit bine. Piticii erau pe masa si aratau atat de frumos sub soarele Africii incat am simtit nevoia sa-i fotografiam. Usor n-a fost, atata din punct de vedere cat si. Asa ne-am caznit o vreme, el sa ma lege, eu sa-I arat cum se tine pusca. Pe urma, soarele a intrat in nori. Degeaba. Tabla masinii aleia frigea deja ca dracu’. (Alin Fumurescu)

În viaţa de zi cu zi vâna animale mici
În viaţa de zi cu zi vâna animale mici, bineînţeles nu se codea atunci când în cătarea armei se ivea câte un animal mare, solemn şi cu blana frumos lucitoare.
Azi norocul i-a surâs: un superb exemplar a căzut lesne în capcană. Un calm teribil îi ţinea inima pe linia de plutire în timp ce simţurile se zbuciumau lăuntric, clocotind. O întrebare se chinuia să iasă la suprafaţă… S-o vindece şi s-o ţină în captivitate sau s-o elibereze cum etica vânătoreasca îi dicta?
După două ore arma încă fumega. (Simion Cristian)

Safari
În câteva minute, norii puhavi acoperiseră complet soarele. Anthony Jr. închise fereastra şi îşi turnă încă o doză dublă. Se tolăni în fotoliu, concentrându-şi privirea pe singurul tablou din încăpere; de acolo îl privea victorios bunicul matern, Nick Adams (exact, e vorba de acel Nick! – personajul lui Hemingway nu era fictiv), mândru de istoria în care o implicase şi pe firava Helen. „Un whisky bun aduce cu el şi poveşti nemaiauzite…” aşa începea el mereu povestea acelui safari cu happy-end. (Dan)

Încercase toată noaptea
Încercase toată noaptea să scape de bărbatul acela, ce o urmărise cu puşca la ochi, râvnind la ea ca un animal de pradă. Acum stătea întinsă pe caroseria maşinii lui, ca o victimă ce-şi aştepta jertfa finală. L-a văzut pregătind obiectivul camerei foto, pentru a imortaliza momentul ca să aibă cu ce să-şi facă colegii invidioşi, probabil şi ei la fel de aroganţi, mirosind a transpiraţie şi a praf de puşcă. Acum are de gând să-l lase să-şi trăiască iluzia victoriei. Data viitoare va avea ea grijă să inverseze rolurile. (Carmen Negoiţă)

Traficantul…
Era o zi toridă şi soarele trimitea necontenit săgeţi de jăratec pe pământul însetat de o ploaie îndelung aşteptată. La liziera pădurii, unde m-am retras pentru un strop de răcoare, îl văzui ieșind dintr-un nor de praf cu prada în spinare. Mirosul pulberii de puşcă se simţi intens şi usturător, dar ea nu avu nici o urmă sângerie. Se folosi de armă doar pentru a o speria prinzînd-o înainte de a leşina. O aşeză pe aripa maşinii şi sub amenințarea armei mă obligă să îl pozez pentru a avea o dovadă când va cere recompensa. (Cristian Dima)

vanatoarea e mai frumoasa
Vanatoarea s-a terminat in zori, dupa o noapte de urmariri si panda prin hatisuri. Miroase a moarte si a victorie, a zbatere si a truda. Animalul sta expus pe capota masinii, in lumina diminetii, etalandu-si ultimele clipe din efemera lui frumusete. Atat de ispititoare incat trebuia sa ii apartina lui. Viata a zburat printre ramurile padurii risipita de focul armei.Vanatorul comtempla cu mandrie vanatul si cu regret ca jocul s-a sfarsit. Vanatoarea e mult mai frumoasa decat prada! Razele soarelui scalda in lumina tabloul de final. (gabriela)

Pusca, masina si bambina
Ehei, ce vremuri domnule, ce vremuri! Pai cand intram eu in sat la volanul camionului Carpati, toate fatucele picau pe spate vazandu-ma. Uite-ma colea in poza. Vedeti ce bine aratam? Vedeti ce tantos stateam? Vedeti cum s-a intins fata aia pe aripa camionului? Si asta e printre cele mai uratele. Sa le fi vazut pe celelalte! Asa ca eu, cand ii aud pe astia cantand “Pusca si cureaua lata” dau cu caciula de pamant si le spun tuturor celor care ma asculta ca pentru mine s-ar potrivi o melodie de genul : “Pusca, masina si bambina”. (geocer)

Omul cu puşca se eliberase
Omul cu puşca se eliberase.Scăpase de frustrarea umilinţei. Atâtea nopţi eşuate în mângâieri sterile. Trupul ei devenise un sloi de gheaţă pe care mâinile lui îl şlefuiseră închizându-l apoi într-un chivot. Nu l-a putut ierta. Cum să-i ierţi neputinţa?! Acum trupul gol întins pe spate şi priponit în miezul zilei cu sfori,pe aripa camionului acolo unde purta şi vânatul cel rar în văzul lumii când se nimerea să împuşte vre-o căprioară rătăcită,trupul ei sărbătorea scăpat din zăgazuri singura lui victorie. (Ion Toma Ionescu)

La vanatoare
Chiar am crezut ca vorbeste serios fustangiul, cand m-a smuls cu noaptea-n cap din asternut si m-a tarat prin Padurea Bogatii dupa caprioare. Amarnic m-a inselat! Dupa cateva ore de cautari, am gasit caprioara intinsa goala pusca pe jeepul lui, legata fedeles. Era deja consumata, deci inutilizabila; mai era si viril nemernicul! Ba si statea mandru cu pusca-n mana langa ea! Atunci mi-am promis: criza, fie, bani de jeep n-am, da un far de-ala sa-l pun intre picioarele Ilenei tot iau! (amby)

Christine
Prezoane, bielete, cuzineti… Le invatasem mesterind zile intregi la garaj doar pentru ca Ea sa arate superb, doar pentru ca El, sotul meu, sa fie multumit. Din ziua in care am cumparat-o, totul s-a schimbat. Imparteam iubirea lui cu Ea. Am hotarat sa-l otravesc. Imediat ce l-am vazut cu spume la gura, mi-am dat intalnire cu Frank, iubitul meu din liceu, la rau. Ne-am iubit chiar acolo, dupa niste tufe, eram de acum libera. Am facut o singura mare greseala, am lasat-o pe Ea in drum, la vedere… (dragoselu)

Incident la granita Republicii Masculine
„Sergent Notits, raportez! Azi-noapte patrulam in No Ma’am land, cand observ o turma de afrodite furisandu-se sub camuflajul tufelor de yucca. Le-am somat ca am flinta lunga, au ras. Cand le-am zis ca are doua tevi, au ezitat o clipa, apoi au izbucnit in hohote. M-am enervat rau, am tras in plin si-am rapus imigranta dracului! Dar restul au scapat, damn!”. “Vin de la popota, e plin de ele, au dat iama in provizii! La naiba, sa le vezi cum arata! Ai impuscat un pui, baiete…” e scarbit maiorul Gay. (dragoselu)

Vanatorul vanat
Cat il mai sfidase! In toate serile in care incerca si el sa-i arate cat e de barbat, arzand cauciucul pe drumurile desfundate ale comunei, cu fruntea vanata de cucuie si spatele praf din cauza gropilor. Dar ea, nimic! Iesea cu suratele ei la poarta, sporovaind de-ale femeilor si facandu-se ca n-a vede, n-aude, n-a greul pamantului… Muierea, tot muiere! Lasa ca-ti vin eu de hac, sa-ti mai razi de mine!
– Cine-ti mai calca pantalonii acum, nataraule? (Cercul)

Fotoşopu’ fermecat
Nu ştiu exact de unde a luat imaginea căprioarei. Pe mine mă pozase mai dăunăzi, după o plimbare pe tarla, la speriat potârnichi. N-am să uit că m-a frecat vreo oră: cum să stau, cum să cadă lumina (să se potrivească totul, spunea într-una), cum să ţin puşca. L-am cam bodrogănit, dar, ca de obicei, l-am ascultat. Era, totuşi, Arhiducele meu.
Abia azi, când a apărut poza la gazetă, am înţeles la ce-i trebuise corpul meu. Dar, stau eu şi mă întreb, dacă a împuşcat căprioara, nu trebuia să fie şi sânge? (Aditzzu)

Ochi de urs
Tatal murise sfartecat, dar pustiul scapa doar cu o rana adanca langa ochi. Satenii i-au ajuns intr-un tarziu, dar Bestia fugise.
Viata i-a adus bucurii: o femeie superba, o slujba tihnita. Purta mereu ochelari fumurii, s-ascunda cicatricea. Bestia il chinuia insa, aparea noaptea, apoi disparea in neant. El se trezea urland.
De data asta ii aparu ziua. Bause cam mult si o vedea vag cum sta la soare, in gradina. Puse mana pe arma, desi bestia cazuta in genunchi il implora s-o recunoasca… (dragoselu)

Mândria omenească
Lui Sebi îi plăceau femeile. Îi plăceau mult. N-ascunsese asta niciodată. Avea, însă, un fix. Nu putea să se atingă de o femeie, oricât de grozavă ar fi fost ea, dacă n-avea degetele de la picioare corespunzătoare. Prima privire acolo o arunca, spre degetele de la picioarele femeii. Ar fi putut să se îndrăgostească de cineva încă de la prima vedere a degetelor de la picioare. Asa i-a căzut cu tronc actuala. Îi făcea el singur unghiile (tare o mai iubea!), apoi o scotea în lume s-o arate oricui a vrut să se uite. Si multi se uitau. (Călin)

Am primit si versiunea Roxanei 😉
Desen de Roxana Soare, care a răspuns provocării meleDesen de Roxana Soare

UPDATE.
Aici e contributia lui Alex Mazilu. Una de clasă, fireste.

07/10/2010

Eu sunt Zâna Măseluţă

Dacă, Doamne-fereşte, aş cădea azi pe stradă şi mi-ar umbla ăştia prin buzunare să afle cine sunt şi pe cine să anunţe despre tragedie, ar zice: „Dar asta e Zâna Măseluţă! Cum naiba?!”. Am descoperit, într-o geacă pe care n-am mai purtat-o de prin luna martie (când era frig), un dinţisor şi o măseluţă. În portofel am un buzunăraş secret în care, aţi ghicit, sunt trei dinţişori mici, albi, curaţi. Nu i-am furat, sunt ai mei. I-am plătit. I-am adăpostit în locurile despre care pomeneam mai sus în toiuri de noapte. Nu puteam să-i arunc, nu puteam să-i las la vedere.

Un lucru vă rog: nu le spuneţi copiilor mei că eu sunt Zâna Măseluţă! Atunci când, poate, vor citi ei înşişi aceste rânduri, vor fi suficient de mari încât să înţeleagă (oricum, au, deja, bănuieli şi întrebări uneori prea precise).

P.S. N-am pomenit nimic, aici, despre Moş Crăciun!

05/10/2010

Principiul lui Casanova

Copiii prietenilor mei sunt copiii mei.

29/09/2010

Prea frumoasa de la OTP

Intrase la bancă să plătească o rată afurisită. Ea era tânără ca un bob de strugure care se sparge de plăcere de-l priveşti intens. Înaltă, brunetă, cu ochii albastru-erotic, cu buze cărnoase, roşii, de muşcat. Avea cămaşa descheiată la doi nasturi. Se ghiceau sânii zgribuliţi şi neastâmpăraţi. Degetele lungi se jucau nervos cu firul încolăcit al telefonului. Dl. Lică saliva abundent (în gând) când i-a auzit vocea ca un sărut regulamentar:
– Ce mă fac? Trebuia să expediez 100 de euro, dar îmi apare că am trimis doar 1 euro? Aaaa, trebuia să pun osutapunctzerozero!?

21/09/2010

Care mireasa a fost trântită cel mai izbutit?

Am pornit un concurs PAfoto în Pahico. I-am provocat pe colegii mei de acolo să scrie despre Mireasa trântită în iarbă. S-au ivit câteva PA-uri foarte faine. Un pretext excelent ca să mai exersăm votarea în poll 😉

Asadar, iată textele:

Clarvazatoarea oarba
„Pasarica! Pasarica!” zbiara ca iesiti din minti nuntasii, dand buluc pe pajiste si culcand sub pantofii noi, sarbatoresti, plante rare de Oceania ce abia mijesc in perioada asta a anului. „E mamifer, nu pasarica, deoarece naste puiuti vii si-i hraneste cu laptic” isi tuguie boticul mireasa, varandu-si si mai zdravan mana pana la cot in vizuina cartitei, animal despre a carui mama stie ea de pe internet ca scoate argintul viu, lecuieste de bautura, apropie iubitul de iubita si face spor in casa.

Splendoare în iarbă
De mică i-a plăcut să plonjeze în iarba proaspăt cosită. Lângă satul bunicilor, în copilărie, dimineaţa, cu firele scurte de iarbă încărcate de rouă, sau seara, după câte o ploaie scurtă de vară, se arunca înainte pe covorul verde. Nu-i păsa că bunicii mereu o certau că-şi uda rochiţa. Sau că, uneori, îşi mai julea genunchii. Plăcerea era prea mare.
Şi ce dacă au trecut ani de atunci şi azi deja se căsătoreşte? În adâncul ei era tot copila din satul bunicilor iar iarba era tot verde.

Versace la mana a doua
O gargarita se catara cu spor pe o frunza de papadie, mangaiata de razele soarelui. Insa linistea gradinii fu tulburata de alaiul de oameni, care o urmareau pe tanara imbracata in alb.
– Uite aici vreau! chicoti mireasa, tolanindu-se pe jos si strivind sarmana gargarita. Sa vada „ginitorii” lui Giuliano ca, desi am un copil din flori sunt inca verde.
– Mda…. verde de paris, mormai fotograful, tragand-o in cadrul ce avea sa-i ateste „prospetimea naturala”.

Fanteziile unui ochi de sticlă
Sunt un ochi de tigru molatec, din plastic şi sticlă, pândind cu soarele-n spate. Văd alb, văd verde, văd ce se ascunde în iarbă. De-aş avea şi alte simţuri înafara privirii, poate c-aş amuşina parfum ori doar otavă; poate-aş auzi râsete şi plescăituri şi buze linse. Dar sunt doar un ochi de sticlă, un tigru de plastic negru, tolănit în palme, clipind scurt; un mecanism complicat al unei fantezii prinse într-un cadru verde, lipsit de importanţă.

Mireasa trântită în cârciumă*

P.S. Mai există cel putin încă un PA scris în Pahico, dar autorul lui m-a rugat să nu-l aduc pe blog. Ceilalti n-au zis nimic despre asta, asa că… 😉 Dacă însă vor fi proteste, vă veti da seama
*Nu trebuia să trec acest text în poll, că stiti autorul…

21/09/2010

Mireasa trântită în cârciumă

Tânără eram, frumoasă eram, măritată eram. Şi mi-a venit să mă tăvălesc. Am dat cuiva în cap? Cei din local dau din cap că nu. Şi cum ţi-ai dat seama?, întreabă unul. Era sâmbătă, zi de plimbare prin Grădina Botanică. Erau mulţi şi puseseră ochi de melc la mine. Mi se văd chiloţii?, m-am alintat. Bărbaţii au răspuns în cor că nu. Deci mi se vedeau. Se vedeau bine?, e curios altul. Atunci femeia a mai înţeles ceva: Cârciuma lui Dorel nu e cel mai bun loc pentru confidenţe. A fost prima lecţie din a doua zi de căsnicie.

NOTĂ. Desigur, acest PA e un soi de PAfoto care porneste de la celebra (deja) mireasă trântită în iarbă. Orice asemănare cu persoane reale e, desigur, rău-intentionată.

18/09/2010

Mucosul şi Subţirelul

Subţirelul îi găsise pe toţi, care ascunşi prin garduri, care stând pe la colţuri, îndărătul întunericului. Era bun. Numai pe unul nu reuşise să-l afle, pe Mucos. Era cel mai mic dintre ei. Începuseră să-l caute cu toţii, cu teamă. Nu mai era de-a v-aţi ascunselea, era de-a pierdutelea. Dar Mucosul uitase de joc, se dădea pe leagăn, de-aia nici nu-l observase nimeni, era normal să fie cineva care se dă pe leagăn. Când şi-a amintit de joc, Mucosul s-a dus la copacul unde numărase Subţirelul şi a scuipat subţire, cu muci. L-au înconjurat chiuind „Urma scăpa turma!”. Numai Subţirelul nu chiuia. Se apucase deja să numere iar, de data asta cu ciudă.

08/09/2010

Meseriaşul

Avea 15 ani când i-au zis că n-are cine să-l spele pe unchiu-său, cu care mergea la pescuit. N-a fost treabă grea, doar murise înecat. S-a bucurat când l-au primit la oraş, patru ani mai târziu. Slujbă la spital, leafă, cameră. În plus, scăpase de capre, că prea-şi rupsese picioarele alergând după ele. Avea 21 de ani când i-au adus-o, la frigider, pe maică-sa. Era singur şi a vomitat. Apoi a băut rachiu până a mai vomitat o dată. Acum are 30, arată de 50. Priveşte umed şi fix, probabil ca să ţină echilibru atunci când i se bălăngăne capul, trage un litru jumate de rachiu pe zi şi, uneori, gândeşte la capre din odaia lui de la morgă.

01/09/2010

Pana de gâscă

Mă tem de gâşte. E ceva ce vine din copilărie. Cârduri de gâşte ciuguleau iarbă pe marginea drumului, la ţară. Câte una venea cu gâtul întins, sâsâind ameninţător, naiba ştie de ce. Dar acum mi s-a rupt sufletul: o pană străpungea nările gâscanului, dintr-o parte în alta. I-am atras atenţia femeii. Io i-am pus-o, mi-a zis. Al naibii gâscan, ciugulea puii. De-aia l-a şicanat. E drept că nici nu mai prea mănâncă de atunci, cred că-l tai, a mai zis femeia de la țară. Gâscanul l-ar sâsâi pe dl. Lică, dar nu poate. De-ar şti cum se face asta, ar strănuta.

26/08/2010

Dl. Lică nu e niciodată singur

Îi ziceau, după ce divorţase: „Nu ţi-e urât să stai singur?”. Le răspundea că ar putea să-i fie urât, dar că, norocul lui, niciodată nu e singur. Ajunseseră să-l pândească, să întrebe vecinii dacă n-are vreo amantă secretă, dacă nu-l vizitează vreo rudă. Adiminstratorul blocului voia să-i adauge o persoană la întreţinere. E diliu, şi-au zis, până într-o zi când dl. Lică le-a explicat: „Întotdeauna trebuie să fiu atent să nu-l dezamăgesc pe cel care am fost şi să nu-i fac greutăţi celui care voi fi, aşa că eu, cel din prezent, sunt mereu împreună cu cel din trecut şi cu cel din viitor”.

24/08/2010

Pisica şi cele aproape şapte vieţi

Se apucă să mănânce puii de găină. Crezui că dădu vulpea. Patru mâncă. O bătui cu paru’, îi pusei botu’ în maţele puiului, să ştie de ce-o bat. Îşi lingea botu’. A doua zi mai omorî unu’. Îi băgai capu-ntr-o găleată cu apă, da-mi fu milă şi-o scosei. Când mâncă altu’ îi dădui în cap cu lopata (nu prea tare). Fugi clătinându-se. Nu crezui că se-ntoarce, da’ veni iar. Şi iar mâncă un pui. O pusei într-o valiză de-o avuse Titi în armată, încuiai valiza, o coborâi în groapă. O ţinui aşa o trei zile. Când o scosei, n-avea suflare. Acu-i plin de şobolani, na, călcaşi pe unu’! Pui nu mai am. Ce n-a apucă să omoare pisica, omorâră şobolanii.

18/08/2010

Constatare amiabilă

Impact
– Ce scrâşnet puternic!
– Ce prezenţă de spirit, ce maşină frumoasă.
– Ce frâne bune! ABS?
– Ce izbitură puternică, totuşi, ce mulţi gură-căsca.
– Ce nenorocire, cât ghinion, ce sosire promptă a poliţiştilor, ce anchetă sumară!
– Ce sirenă mişto are ambulanţa, ce cretini sunt în trafic.
– Chiar, ce trafic impresionant!
– Ce zi frumoasă, păcat că vă curge sânge din cap. Doare?
– Şi totuşi, ce culoare intensă! Ce reuşit se combină cu bandajul alb!
– Şi ce bine vă stătea cu mustaţă.

NOTĂ. Acest PA a mai fost publicat pe acest blog. Mi-am amintit de el întrucât jumătate din ziua de azi am petrecut-o la „Constatări amiabile”. N-am acum răbdare, dar interesante studii psihosociologice se pot face acolo.

07/08/2010

În costum de ginere

Erau mici, îşi trăgeau picioare pe sub plapumă. Tatăl lor se băga între ei şi fiecare îi lua câte o mână şi se încolăcea pe câte un picior al lui. Se potoloeau abia când începea el să le povestească amintiri din copilărie. Se identificau cu el, când era mic, şi adormeau înainte să afle finalul poveştii. Nici nu exista final. Tatăl lor rămânea nemişcat, să nu-i deranjeze, cu privirea agăţată în întunericul de pe tavan. Probabil că el nu dormea niciodată, de-aia e acum atât de obosit, în costumul de ginere care nu-i mai vine, dar cine se mai uită la asta acum?

06/08/2010

Proba de rezistenţă

 Era la a doua tură de teren (erau pe stadionul Constructorul) şi nu mai avea aer. Era cald, un început de iunie torid. Colegii mergeau la pas, trăncănind. Proful de sport se trăsese la umbră şi fluiera, când şi când. Doar Mihăilă mai alerga, era în faţă. Pe ultima sută de metri parcă i se lungiseră picioarele. Nu mai era el acolo, era un robot imperfect care îi înţepa tălpile, îi lua aerul, îi usca saliva. Când a trecut linia de sosire (cot la cot cu Mihăilă) avea pulpele tari şi se simţea ca pe Lună: plutea şi îi lipsea oxigenul. Apoi a început să vomite.

05/08/2010

Bulbuci

 Domnul din faţa mea a privit departe. Pe chip i-am văzut un zâmbet, apoi o cută neagră pe frunte. Totul, preţ de o secundă. Îşi amintea. Avea opt ani când se jucau de-a prinselea pe malul lacului de acumulare: el, taică-său şi soră-sa, care era mai mică. Staţi aici cuminţi, ţineţi-vă de mână, le-a zis la un moment dat, şi a sărit în apă. Maică-sa nu se mai vedea. Apoi i-au văzut părul, capul şi pe taică-său, apoi nu s-a mai văzut niciunul, apoi mâinile tatălui, pleznind apa, apoi doar nişte zbateri şi bulbuci.

04/08/2010

Dropia

Aveau o Dacia 1300 albă. Erau toţi: tata la volan, mama lângă el, iar în spate băiatul şi fata, zbenguindu-se. Tata cânta „Marioara de la munte”, semn că era binedispus. Treceau printre lanuri de grâu foşnitoare. S-a uitat fix la ea, a auzit frânele, maşina s-a zmucit. Apoi a auzit piuituri în lan. Dropiei-mamă i se zbătea o aripă. Cealaltă era sucita nefiresc. Mama i-a îndreptat-o, i-a dat nişte apă, a aşezat-o la umbră. Puii au început s-o înghiontească. Erau şapte. Tata nu mai cânta. Parcă tăcerea s-ar fi făcut o ţigară şi ar fi fumat-o adânc.

03/08/2010

Un PA genial de Turgheniev

Se zice că odată nu ştiu care doctor a venit, carevasăzică, la un bolnav, când acela era de-acum dus ad patres. Când servitorul de la intrare l-a oprit, spunându-i că nu mai e nevoie de el, doctorul, fâstâcindu-se, căci nu se aşteptase la aşa ceva, l-a întrebat: „Dar înainte de moarte, boierul a avut sughiţuri, nu?” „O, da, a avut!” „Si a sughiţat din greu, nu-i aşa?” „Da, tare din greu”. „Aha, asta e bine”, şi a făcut cale-ntoarsa.

NOTĂ. Am găsit acest fragment în „Parinti şi copii”, de Turgheniev, la pagina 145, în ediţia 2010 a Editurii Litera, Colecţia de buzunar. Consider că acest text de 436 de semne poate fi considerat un model de proză arhiscurtă. Are tot ce vrei în el, are poveste, are atmosferă. Are geniu.