Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Pe lac, o barcă. În barcă, un cuplu. Arşiţă. Lângă insuliţă, adiere. Un dram de umbră, sub sălcii. Musculiţe.
Pe insuliţă, şobolani. Dispare cheful de bălăceală. Ba nu. Nici n-a existat chef de bălăceală.
Cuplul se sărută. O fotografie reuşită. Moment romantic 100%. Sărutul se prelungeşte. Cei doi sunt unul. Nimic altceva nu mai există. Nimic nu mai contează.
Barca se clatină. Vâslele cad în apă. Arşiţa s-a topit. Insuliţa e departe. Lumea e departe. Barca se răstoarnă. Lacul îşi sărută cuplul.
După-masă cu copiii, în parc. Role. Urmate de suc, la terasă. Si pufuleti cu surprize. Fata nimereşte un tanc, băiatul un michiduţă stricat. Dar până la surprize trebuie să mănânce pufuleţi până se umplu de firmituri fine. Nişte pufuleţi cad pe jos. Apar vrăbiuţele. Aşa descoperă Vrăbioiul. Tocmai înşfăcase un fluture alb şi ciugulea din insectă. Fata abia îşi înghite lacrimile (nimeni nu trebuie s-o vadă plângând).
– De ce mănâncă fluturele?
– Aşa-i în natură, unele fiinţe se hrănesc cu altele.
– Nu e drept. Are suflet rău!
Pufuleţii nu mai au acelaşi gust. Rămân pe masă.
Performanţă. Asta ne trebuie, asta vom face!
Zeliko Azman se trezise în formă maximă. Se anunţa o zi excelentă. A făcut duş pe îndelete, a mâncat iaurt cu müsli. Dar avea o poftă nebună de ouă prăjite, cu şuncă şi pâine cu unt. Trebuie să lupt cu colesterolul, şi-a zis, apoi s-a îmbrăcat meticulos, cu gândul la performanţă.
Două intersecţii mai târziu, era uşor nervos. Îmi trebuie o cafea tare, a mormăit, în loc să înjure.
La prânz era deja moleşit, aşa că a lăsat performanţa pentru mâine.
E cam de vârsta mea. Abia am împlinit 23 şi mă bucur de avantajele burlăciei. Ea e măritată, are şi un copil. Îl ţine la ţara, la maică-sa. Pe bărbatu-său îl ţine mai mult în delegaţii.
Ştiu că e ora opt pentru că ea sună la uşă. „Buna”. Alte cuvinte n-au rost. Sâni mici, sfacuri mari.
La nouă fără cinci îşi aranjează părul. E tunsă scurt. La fără trei minute mă sărută, apoi dă cu ruj. La fix, închid uşa după ea. Mai am 60 de minute de somn şi 23 de ore până vine iar.
În apartamentul de la etajul 4 se doarme bine. Ce afacere: 70.000 de euro pentru două camere, balcon amplu, vedere la parc! Dimineaţa, soarele răsare ca un curcubeu. Mai e niţel până atunci. Încă e noapte şi, curios, vezi stele. Se aud orăcăituri. Mii de broaşte. E ceva incredibil, în zona 2-3 a Bucureştiului!
Fix atunci auzi bubuitura. Parcă ar fi adunat cineva zece motociclete pe balcon şi le-ar fi pornit deodată.
– Muriţi, bă, cu cursele voastre, strigă curajos vecinul de la 3, de după perdea.
Autor: LePetitPrince
Se uita cu jind la capsunile rosii, mari si carnoase. Parca zambeau din cutia lor „made in Turcia”.
Le numara: una, doua, trei , patru, cinci, sase, sapte, opt.
Avea patru copii. Veneau exact cate doua de fiecare.
Parca vedea intrebarea din ochii copiilor dupa ce aveau sa goleasca cutia: doar atat?
Trecu mai departe. Gasi capsuni ce se vindeau la kilogram.
Multe, mici si cam stricate. Un kg costa cam cat cutia cu 8 capsuni.
Respecta imperativul momentului si cumpara produse autohtone.
Autor: LePetitPrince
Daca esti cinstit ai sansa sa fii sarac. Daca esti sarac ai mai multe posibilitati: sa nu cumperi, sa cumperi putin si bun, sa cumperi mult si prost. Mai exista si alte variante: sa cumperi putin si prost; sa cumperi mult si bun. Ultima e pentru saracii cinstiti smecheri.
NOTĂ. Public acest PA aici, întrucât
a) autorul l-a postat ca simplu comentariu la un articol de aici
b) autorul nu are (încă) un blog personal, asa că îi apartine si lui acest blog, ca vouă, tuturor.
Alergie la viață
Autor: Leo
Fac alergie la viata.
Asistenta medicala m-a insemnat cu pixul pe antebrate si mi-a picurat substante cu pipeta. Dedesubt, cubitus si radius erau in extaz. M-a trimis afara, nu pentru ca am facut o trasnaie, ci pentru ca mai sunt si altii ca mine. In sala de asteptare, mi-am expus mainile nude curiosilor. Sunt o ciudatenie pana si pentru bolnavi. M-a chemat iar, si mi-a masurat semnele de pe maini. M-a intrebat de una, de alta, iar eu am raspuns nu.
Mai vin si maine, ca tare mi-a mai placut !
Haine
Autor: Leo
Nu-l iubeste, nici nu-si aminteste daca l-a iubit candva. S-a invatat cu el, cum te obisnuiesti cu un sutien stramt si incomod. Alaturi de el, se simtea urata si grasa. Avea acelasi efect asupra ei ca si o rochie care te dezavantajeaza. Insa, ca pe o pereche de sosete care sunt ba prea groase cand intri la caldura, ba prea subtiri cand iesi in frig, il tolera langa ea – nu stia si nu putea sa traiasca nici cu el, nici fara el.
Iar el, ca o pereche de pantofi care te bat, o mai mangaia cateodata…
NOTĂ.
1. Este posibil ca, pe măsură ce va trece timpul si, poate, fenomenul PA se va răspândi, să nu mai fiu în stare, fizic, să pigulesc PA-uri si să le aduc aici. Până la urmă, de la un moment dat încolo, centralizarea e o prostie; puiul trebuie să zboare singur. În orice caz, m-as bucura să mă trageti de mânecă de fiecare dată când scrieti un PA sau dati de vreunul. Măcar o vreme.
2. Leo, nu stiu de ce, dar n-am putut să comentez pe blogul tău, deși PA-urile tale din urmă chiar merită cuvinte de apreciere.
Tati mi-a spus o poveste cu un căţeluş care alerga după o pisică şi a trecut strada printre maşini. A avut noroc fincă o maşină mare, albă, a pus frână şi nu l-a călcat.
Căţeluşul, oricât ar fi vrut să prindă pisica, trebuia să treacă pe zebră. Ştiu ce e zebra, am văzut-o la grădina zoologică. Zebră se spune şi la trecerea de pietoni, aia de la colţul străzii, unde aştept să se facă verde la semafor.
Chiar dacă e verde, tot n-am voie să traversez decât cu tati de mână. Sau cu mami.
NOTĂ. Aici m-am jucat nițel. Adică, mai sus e varianta PA a unei povești pentru copiii pe care v-am mai spus-o, acum ceva vreme.
Tati mi-a făcut o surpriză. Le-am lăsat pe fete acasă (adică pe mami şi pe soră-mea) şi noi, bărbaţii, am plecat să ne facem de cap. Ne-am dus la mall, ne-am dat cu scările rulante şi am intrat la multiplex.
Erau mulţi copii. Eu îl ţineam pe tati de mână, strâns, să mă vadă toţi. El e tatăl meu, i-am zis unui nene care ne-a rupt biletele. Tati nu s-a supărat pe el.
Filmul a fost fain, era Shrek 3. Nu i-am zis lui tati că-l văzusem pe Dvd. Am văzut că i-a plăcut şi lui şi l-am lăsat să se bucure.
Autor: Gabi
A fost odata un pastor care era un vrajitor si avea multe oi. Pentru a avea grija de ele sa nu se piarda in padure si sa fie mancate de animalele salbatice, el a facut o strategie. A hipnotizat toate oile si le-a spus „Nu sunteti oi, sunteti lei”. Din acea zi oile au inceput sa se comporte ca niste lei. Pana intr-o zi cand una dintre ele si-a pierdut memoria si incurcand in sinea ei rolul de leu cu cel de oaie, a inceput sa vanda lupului, secretul.
NOTĂ. Mă bucur de fiecare dată când pot publica aici PA-uri scrise de voi.
Autor: Anca
Tăiase ceva lemne si le rânduise in faţa casei… De-acum a venit căldura, gândi cu glas tare printre clăbucii de fum ce-i ieşeau din gură. Da’ să fie pentru la anu’, cine ştie ce iarnă ne-aşteaptă… Apoi adormi cu gândul la iarnă…
Răguşite de bocete, câteva babe zdrenţăroase ciuguleau din drumul colţuros monedă dupa monedă, căzute in ploaie la fiecare răspantie…” Să fie… cine ştie ce iarnă ne-aşteaptă…”
NOTĂ. Acesta este primul PA despre care am stiintă, publicat după „manifestul” meu de ieri.
Deja încep să simt că specia literară încă nerecunoscută oficial ;), PA-ul, are sanse să prindă. Am descoperit cu multă plăcere patru PA-uri scrise de Paul (da, de acord, recunosc: nu stia, în momentul în care le-a scris, că sunt PA-uri). Vi le arăt aici (am acordul lui), le puteti citi, scrise cu verde :P, pe blogul lui. (Preferatul meu e ăla cu piticii).
8 si jumatate
Autor: Paul Gabor
La mine in sat traiau opt pitici si jumatate, unul dintre ei era jumatate de pitic. Va puteti imagina o jumatate de pitic, mic de tot, o jumatate de tot, pitic? Erau opt frati si jumatate pentru ca mama lor umbla prin vecini si nu se stia cu cine si cand a lasat lucrurile pe jumatate. Ar fi fost culmea sa se stie si jumatatea cealalta, piticul fara randament, cu o jumatate de spermatozoid. Cei opt pitici si jumatate au trait fericiti pana mai adineauri, cand au aflat adevarul. Partial. Altfel ar fi fost dezamagiti, doar pe jumatate…
Faceri de bine
Autor: Paul Gabor
Am primit un telefon de la banca. M-au rugat sa le imprumut niste bani, cu toate ca eram putin cam ingramadit de situatie. Nu eram foarte bine pregatit, tocmai vandusem cusca motanului si nu prea dispuneam de lichiditati. „Hai, amice, da-ne si noua ceva, nu ne lasa in paragina!”, imi spuse directorul, dealtfel un tip simpatic. Intr-un final mi s-a inmuiat sufletul si m-am scobit in buzunare. I-am dat tot ce aveam, cu siguranta ca nu am sa-i mai vad niciodata. Cel putin am facut un bine…
Asia
Autor: Paul Gabor
Lungita lin pe canapeaua de amor, cu picioarele inca ude si mirosind a piersica, Miruna si-a gasit leacul neputintei. Furia ii trece, incetul cu incetul, ca si cum nimic nu s-ar mai putea intampla. Micul cilindru cu lama superba pe dinauntru, ascutita magistral, e jucaria care o va izbavi de rusine si o va face sa uite umilinta. Isi asteapta sotul ca o vulpe flamanda si dornica , insetata de sange vinovat. Asteapta. A gandit un preludiu fierbinte, asa cum a vazut in filmele cu gheise de portelan, are sa-l plimbe din priviri, sa-l duca din vorbe, il va nauci cu mangaieri noi, nestiute pana acum. Tematoare, cu ochii stralucind de spaima, se va lasa patrunsa pentru ultima oara, o va face sa vibreze si sa suspine. Abia atunci, in acel moment nebun, se va convinge ca nu o va mai insela. Cu nimeni. Niciodata…
Sclifosiri
Autor: Paul Gabor
Una din marile greseli pe care le face Dumnezeu este lipsa lui de flexibilitate. Nu mai este capabil sa dea din coate, sa se inalte sau sa abureasca urechile cuiva pentru a se inalta in functie. A fost dintotdeauna singurul, el, marele, atotcuprinzatorul intre maini si ganduri. Si va fi la fel peste mii de ani. Suntem iritati de maretie? Exista si coborasul de pe scara, exercitiu pe care nu-l face. Asteptam unele semne de slabiciune din partea lui, gesturi ce ne-ar putea obisnui cu ideea de apropiere divina, sa mai greseasca putin si sa ne dea prilej de bucurie. Prea dam vina pe noi, ne-am saturat de statutul de tapi ispasitori, m-am saturat, personal, de barba falsa ce o port si de coarnele ce nu-mi vin deloc.
Autor: Ovidiu E.
Sunt oameni care în cinci minte abia pot să citească două trei pagini dintr-o carte, atunci când stau pe veceu. Sunt oameni care fumează o ţigară în cinci minute, înghesuindu-se zgribuliţi de frig pe balcon sau în alte locuri special amenajate. Sunt oameni care în cinci minute abia reuşesc să facă o parcare laterală.
NOTĂ. Acest text a fost scris de Ovidiu Eftimie. Articolul din cre am extras PA-ul e mai mare. E un text bun în sine. Nici nu mă interesează cine sunt Scripcaru, Căncescu sau PDL. Sunt simple persoanje. Textul e subiectul. Iar PA-ul din el mi se pare foarte-foarte reusit.
PS Acum, trebuie să-i spun si lui Ovidiu că a scris un PA 😉
Autor: Gabi
Calatorii, multi, se miscau in toate directiile, se imbranceau, se loveau de bagaje. Prin geamul aburit vedeam oamenii care alergau spre usile deschise. Pareau papusi mecanice.
Prin grija nu stiu cui, in astfel de locuri de asteptare, traiesc plante voite pentru frumos, pentru frunza lor larga, mare sau in plete rasfrante buchet. Uitarea, praful, fumul de tigara chinuiesc trupul lor insetat.
NOTĂ. Mi-am permis să dau eu un titlu unui text care pare foarte PA.
Autor: Mişelul
Era o seară oarecare. N-o mai văzusem de câteva luni, mult mai mult decât timpul pe care-l petrecusem împreună.
Îmi spusese că ar vrea să aibă mulţi copii de la mine. După câteva luni şi şapte etaje urcate pe scări, eram gata să accept propunerea.
– Bună, ce surpriză!
– Salut.
– De când nu te-am mai văzut… Ţi-l prezint pe B.
Îl cunoşteam de la televizor, avea la fel de mulţi ani cât noi doi împreună.
“Pică bine”, m-am gândit. “Şi aşa am destui copii.”
Autor: LePetitPrince
De felul lui, era un om nemultumit.
Cum ajunsese asa, cu motiv sau fara, nu mai conta. Era.
“Auzi acolo: sa nu-ti faci pravalie cu scara! Stiu ei ca am eu bani de pravalie!Si uite si astia cata casa si-au facut!NU le mai ajunge!”
Pe frontispiciul cladirii in fata careia se afla, scria:”Teatrul National”
Bunul meu prieten Tibi, pe care nu l-am mai văzut de multă vreme trecând pragul acestui blog, îmi arăta, în urmă cu câteva săptămâni, o compunere scrisă de fiica lui.
I-am promis că, deîndată ce fiu-meu va scrie prima lui compunere, i-o voi arăta și eu lui. Evenimentul a avut loc, de curând.
Iat-o:
Putea să-şi dorească mai mult decât să nu întârzie la serviciu, să nu întârzie acasă, să vadă câte un film bun, să facă sex (în principiu, cu nevasta), să bea câte o bere cu băieţii, să scape de ratele la casă, să se hotărască să aibă, totuşi, copii, să-şi cumpere o maşină nouă, să-şi schimbe serviciul, să se mute în alt oraş? Fireşte că putea. Dar se întreba: la ce bun?
L-am întâlnit pe dl. Lică într-un lift, se zgâia în oglindă şi a coborât înainte de a-şi da seama că la el mă refer.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 