Atunci când plouă şi tu ai vrea să fie soare, atunci când e frig şi tu ai vrea să fie cald, atunci când fulguieşte şi tu ai vrea să viscolească (sunt şi d-ăştia!), atunci când tocmai s-au copt cireşele şi ţie ţi-e poftă de struguri, atunci când…, în fine, aţi prins ideea, ei, bine, atunci când toate astea se întâmplă (sau doar unele dintre ele), există o oarecare probabilitate ca de vină să nu fie încălzirea globală.
A trecut acceleratul
Aţi accesat căsuţa vocală a domnului Lică
Dl. Lică se blochează (inexplicabil) atunci când, în loc să-i răspundă la telefon destinatarul apelului „intră” căsuţa vocală. În urmă cu mulţi ani a avut şi el un robot telefonic (adus din America), montat la aparatul fix de acasă. Avea o noimă, fiindcă pe vremea aia nu existau telefoane mobile (abia-abia apăruseră pagerele). Dar acum, când toată lumea are cel puţin un telefon la purtător, ce rost are să laşi un mesaj. Cine îşi mai ascultă mesajele, când poate să răspundă la telefon sau să nu răspundă!?
Guguştiucul de la etajul opt
Dl. Lică (întors acasă după un concediu prelungit) a descoperit un cuib de guguştiuc la fereastră. Cum uitase să-şi plătească abonamentul la cablul TV, a găsit de cuviinţă să privească la un alt fel de Animal Planet. A observat că guguştiucul-mamă (guguştiuca) a stat aproape neclintită în ciub, cu ochii rotunzi şi umezi, dilataţi, în toată perioada de arşiţă, în care soarele a bătut pe faţada blocului. Abia când a plecat a văzut dl. Lică un pui (cam bleg şi cam pestriţ) în cuib. Oare guguştiucii îşi fac cuib la ferestrele oamenilor buni?, s-a întrebat dl. Lică, cochet.
Coafura rezistă
plouă mărunt atât de mărunt
încât ploaia intră în buzunare
făcând mici bălţi (trecătoare)
şobolanii urcă pe harta patriei
o ţară bogată şi frumoasă
ca o injecţie intravenoasă
iată un amurg temperat continental
ca într-o lecţie de geografie – şcoala veche
acum soarele apune la tevebingo (după ureche)
speranţe mai au acum doar naivii
care (uitând să plece) ţopăie prin întuneric
cu cheliile ca nişte girofaruri ridate feeric
coafurile lor simple sunt pete de culoare
ale ţării alăptate cu ploi cenuşii
în care (culmea) încă se nasc copii
Cele mai mari neajunsuri ale României
În mijlocul unor dezbateri aprinse despre bucuria de a trăi în România, unul dintre participanţi a aruncat provocarea: care sunt principalele cinci neajunsuri?
La început s-a făcut linişte. Toată lumea era nemulţumită, dar tuturor le era greu să enumere. Treptat, s-au ambalat, şi-au luat vorba din gură. Cinicii au tras concluzia: principalul neajuns e că românii se lamentează prea mult şi altceva nu mai apucă să facă.
Până acolo, însă, a rezultat că neajunsurile ţin de fibra poporului român, că, dacă n-ar fi existat, Mioriţa ar fi trebuit inventată (pentru că descrie) şi apoi radiată urgent (fiindcă influenţează, e ca un blestem, ca o marcă).
Principalele neajunsuri/metehne ar fi (într-o ordine întâmplătoare):
Perdeaua cu păsări exotice
Pentru inginerul Popescu nimic nu e mai important decât s-o uite pe doamna expert PR. Dar sunt prea multe lucruri care-i amintesc de ea. Aseară, aşteptând să urce apa caldă până la etajul zece, s-a aşezat pe covoraşul de la baie (voia un duş fierbinte). Privind în gol, a văzut că perdeaua de la duş (cea cu păsări exotice) e ruptă. A rămas aşa din dimineaţa zilei de 12 octombrie când, deşi erau grăbiţi să plece la serviciu, nu şi-au putut rezista unul altuia. Tija de la duş a înlocuit-o a doua zi, dar perdeaua n-a observat până adineauri că e ruptă.
Podurile din judeţul Vasului
Acest pod mi-a apărut în faţă dintr-o dată, neaşteptat. Lung, îngust (te miri că-ncap două maşini, dintre care una e TIR, una lângă alta), „acoperit” cu calea ferată. M-am gândit un pic la Podurile din Madison County, apoi am zis să fac o fotografie. Am făcut mai multe, dar cam mişcate. A rămas asta, în care podul pare pustiu. Impresie eronată, fireşte.
Inscripţie pe o cruce
Oferta zilei
Un buchet de floarea-soarelui
Mie-mi place floarea-soarelui, cel mai mult, atunci când e pe câmp şi se trezeşte, dimineaţa, se pală repede pe ochi şi priveşte repede spre Stăpân. E un amestec de culoare, puritate, supunere şi voioşie care nu poate da greş. Cred că oricui îi place.
Nu mă puneţi să sparg seminţe de floarea-soarelui (nici la meci). Nici uleiul nu e marea mea slăbiciune, poate de când, în copilărie, a trebuit să spăl într-un lighean mare, vreo 60 de sticle de ulei.
Dar floarea-soarelui, faza pe câmp, mă dă gata.
Jocuri live, în faţa blocului
Extraterestrul 239810022001.34jkldiu.99 fusese şef de promoţie la Academia de Extratereştri Perfecţi. Ştia tot despre tot. Putea să-şi ţină respiraţia timp de 59 de minute dacă-l scufundai cu capul într-un butoi cu bere rece la, să zicem, orele 14.00 într-o zi de iulie. Dar nu ştia să joace table. Învăţase bakgammon – nu l-ar fi bătut nici cel mai mare trişor din cartier, cu zarurile lui măsluite cu tot. Dar la table era altceva, pentru că în ecuaţia jocului intrau bretelele, chelia, burtica şi miştocăreala făcută de jucători şi de chibiţi.
Sforăitul. Două şcoli de gândire
Câteodată, domnului Lică îi e atât de somn încât începe să sforăie înainte de a se băga în pat. Sforăitul, îşi zice dl. Lică, n-are niciun haz dacă nu deranjează pe nimeni. Sforăitul trebuie împărtăşit. E drept, uneori dl. Lică sforăie suficient de tare încât să se trezească pe sine însuşi.
Odată a vrut să monteze o cameră video ca să verifice o teorie, fiindcă există două şcoli de gândire: una care zice că te trezeşti la primul sforăit, alta potrivit căreia trebuie să treacă cel puţin cinci-şase sforăituri. Dar l-a luat somnul.
Amprentele domnului Lică
Dl. Lică nu se apleacă să ridice mărunţiş de pe jos. N-are o pensie grozavă, nu-i lenevos; n-o face din principiu: vor fi alţii mai amărâţi, cărora chiar le prind bine 10 bani. Dar azi a întors capul când i-a căzut o monedă din buzunar (primise rest). Era intrigat: n-auzise niciun zgomot. Ei bine, moneda pur şi simplu se înfipsese în asflatul topit, atât era de cald afară! Aşa şi-a dat seama dl. Lică de ce înaintează atât de anevoios, ca-ntr-un coşmar în care vrei să alergi, dar ceva te ţine. Măcar las amprente pe trotuar, se arată el optimist.
Dl. Lică s-a îndrăgostit
Într-o dimineaţă, dl. Lică s-a îndrăgostit de Mura. L-o fi lovit un curent rece în frunte, s-o fi nimerit să fie el într-o stare anume sau o fi fost, pur şi simplu tinereţea (şi frumuseţea) Murei de vină. Cert e că a salutat-o galant (cum i-e felul) şi a întrebat-o ce mai face.
– Mătur scara, a răspuns fata, iar atunci când a făcut un pas în lateral, să-l lase să treacă pe dl. Lică (divorţat), i-au jucat, vioi, sânii (avea halatul niţel descheiat).
„Cum ar fi să o chem la mine, să ne prostim?”, şi-a zis bărbatul, roşind în timp ce intra în lift.














