Click pe foto pt imagine si mai mare!
Cred că ăsta a fost un alt moment de gratie, dinaintea altei furtuni. Pfoa, ce ofertantă e furtuna! Parcă se prăvăleste norul nu asupra casutei amărâte, ci asupra seninului care râde, încă.
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Click pe foto pentru imagine mărită. Eu as face un poster 😉
Parcă totul se miscă în această fotografie, desi totul părea nemiscat în momentul de gratie pe care l-am suprins. La scurt timp după aceea, am simtit adierea de vânt, apoi vuietul vântului, apoi cerul s-a acoperit cu totul si a început să bubuie. A plouat frumos, cu spume.
NOTĂ. V-am prevenit: sunt fascinat de cer!
În concediul meu de 3.500 de kilometri prin România, de la care a trecut deja o vesnicie, m-am descoperit fascinat de cer. Am fotografiat cerul din tot soiul de locuri – si de fiecare dată era altfel.
Bucată de cer văzută pe dealurile comunei Mărgău. Se apropia o ploaie strasnică. Intersant e si cât de multe cabluri apar aici.
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită
M-am plimbat câteva ore prin Cluj. Consider că centrul orasului, un pic renovat, e un target turistic necesar. Am făcut câteva fotografii. Mi-a atras atentia o clădire, la un colt de stradă. Cea de mai jos. Nu stiu nimic despre ea, dar mi-ar plăcea să aflu.
M-am oprit din mers si am fotografiat. Pentru că m-a izbit imaginea balconului. Cred că nu e foarte confortabil înăuntru, dar câte povesti îti poti imagina!
Click pe foto pentru imagin(ati)e mărită! 😉

Prin urmare, depăsirea e interzisă în această zonă, deci în toată localitate. E firesc, doar trebuie protejati si târgovetii si clientii lor, nu? (Click pe foto pentru o imagine mărită!). Foto: Călin Hera
Pe drumul dintre Huedin şi Cluj-Napoca se află o localitate aparte. Celor care idealizează Ardealul, le amintesc: ne aflăm în inima Ardealului. Vorbim despre Izvorul Crişului, localitate care oferă o priveliste unică: pe ambele părti ale drumului E60, care o străbate, se află tarabe acoperite unde se vând tot felul de prostii (de la cosuri din nuiele si jucării de plastic la mături, morişti, mingi de pluş, produse de „artizanat”. Am pus ghilimele, întrucât oferta e de un prost gust desăvârşit.
Dar nu prostul gust sare în ochi, în primul rând, ci faptul că localitatea cu pricina pare un nesfârşit iarmaroc, probabil cel mai lung din tară. Accentuez: iarmarocul se întinde fix de la intrarea în localitate si până la iesirea din ea.

Fotografie din masină – nu mă întrebati cum am făcut-o! (Click pe foto pentru imagine mărită). Foto: Călin Hera
Ce e ăla un iarmaroc
Am căutat în Dex ce înseamnă anume cuvântul iarmaroc. Am aflat că e „târg ţinut la date fixe, bâlci”. Definiţia mi se pare că reflectă din plin situaţia de pe teren. E bâlci, si e la date fixe: 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an – 366 în cazul anilor bisecţi!
Presupun că toată povestea are vreun rost economic, că oamenii ăia fac vreo afacere, că doar n-ar sta cu tarabele deschise non-top doar de amorul artei (scuze pentru cuvântul „artă”!).
UPDATE.
Oare şi acum, adică trei ani mai târziu, tot aşa e?
Mă minunez şi azi, om bătrân, văzând cum berzele revin, an de an, în vârful câte unui stâlp dintr-un sat uitat de lume. Uneori, neîncrezător, aş jura că nu-i aceeaşi, că berzele îşi aleg aleator locul în care-şi petrec verile. Apoi îmi amintesc o poveste (de la Leo?). Nu vă spun încă povestea, aş vrea să găsesc linkul între timp.
Fotografia a fost făcută în comuna Mărgău, în timpul excursiei la Răchiţele. Care tocmai s-a gătat. (Click pe foto pt imagine mărită!)
Am urcat niţel în casa oamenilor – mă rog, în cuibul berzelor. Indiscret, deh. Dar tot nu-mi dau seama care-s puii, care părinţii. (Click pe foto pt imagine mărită!)
Mai rămânem în zona Mărgău-Răchitele si împrejurimi pret de două postări. În cea de acum vă spun că posibilitătile de cazare sunt reduse. Noi am ales pensiunea Dariana din Scrind-Frăsinet, una din localitătile comunei Mărgău. E o constructie nouă (terminată în 2008, fix înainte de criză), mare, cu camere decente si gazde (familia Bogdan) foarte simpatice. Dacă ajungeti acolo, rugati-l pe patron să vă ofere un păhărel cu palincă. O va face cu plăcere.

Când am ajuns noi, „D”-ul din denumirea pensiunii tocmai căzuse. Dacă treceti pe acolo, să-mi spuneti dacă a fost urcat ;). În stânga se ghiceste casa bătrânească, în curtea căreia a fost clădită pensiunea
Click pe foto pentru imagine mărită!
Cel mai apropiat loc unde găsesti cazare decentă ar fi la Belis. Am luat un prânz foarte OK la o pensiune din vârful dealului, pensiunea Ana, care are si un loc de joacă generos.

Sunt, în realitate, două clădiri (poate identice): Ana si Irina. Între ele, salteaua pe care copiii pot sări până nu mai pot

Chiar îti tihneste să stai în scaunele ălea!
Una peste alta, turistii din zonă (ponderea turistilor din Ungaria e mare) au ce vedea. Cu grijă si informare dinainte, se si pot caza decent. Dati un semn dacă ajungeti pe acolo.

Am fotografiat acest monument pentru voi. Se află în apropiere de Orăstie, pe DN7 (cum vii dinspre Deva). E spectaculos, dar, dacă nu ai ochi buni, nu-ti dai seama ce e.
În România se găsesc prea putine monumente dedicate dacilor. Nu vreau să cad în patima unei dacologii extreme, dar partea asta de istorie e prea putin la îndemâna oamenilor. Există putine izvoare, incredibil de putine, dar suficiente pentru a construi ceva coerent. Cine stie, poate că o problemă a românilor e si lipsa de autoconsideratie. Reparăm?
PRECIZARE. În acest articol n-am intentionat să fac apologia cuiva sa a ceva. Nu mă interesează acum cine l-a ridicat. Mi se pare o priveliste. E ceva ce sare în ochi. Atrage atentia. Si, pentru asta, e ceva important. Problema dacilor trebuie tratată lucid. Orice fel de derapaj, de fanatism, poate strica. Există destui oameni inteligenti în România, care pot vorbi echilibrat despre „mostenirea” noastră. Câtă e.
Le-am fotografiat tot în Răchitele. Încercam să ajungem la Doda Pilii, dar drumul era peste puterile Fabiei. Plus praf. Asa că ne-am întors înspre sat. Abia atunci am descoperit sperietorile de ciori la, probabil, prima casă. Ca un fel de bun venit 😉
Te-ai speria de chestiile astea dacă ai fi cioară, uliu sau soim?

Prim-plan cu drumul către Padis, în lucru. Florile de pe marginea drumului sunt grozave!
(Click pe foto pentru imagine mărită!)
Satul Răchitele, de unde si-a pornit călătoria premierul Emil Boc, e asezat într-o zonă pitorească, în apropierea lantului Vlădeasa din muntii Apuseni. Oamenilor de aici le mergea bine crescând animale, dar acum animalele nu mai au căutare. Se cumpără doar vitei aproape de lapte, ceea ce face nerentabilă cresterea vitelor. Laptele e ieftin. Prin urmare, nu mai vezi aici cirezi de vaci sau turme de oi.
În curtile oamenilor e ca în Elvetia: gazon. Rareori am văzut grădini de legume. Păsările din curte, câte sunt, sunt ascunse în cotete, nu stau la poartă, ca în Oltenia. De vină sunt vulpile, mi s-a spus. A fost un vulpoi zilele trecute, la amiază, pe gardul vecinului, se uita în curte si îsi alegea prada, mi s-a spus.
Asa că oamenilor le-a rămas ca principală sursă de venit exploatarea lemnului. În permanentă coboară din munte camioane cu busteni lungi. Chiar în Răchitele sunt mai multe gatere care taie în draci. Turismul e ca si inexistent (numeri pensiunile pe degetele de la o mână: una e a fratelui lui Emil Boc; mai sunt câteva în constructie, oprite de criză).
Ceea ce ar putea ridica zona e drumul către Padis, la care se lucrează. Cu o masină 4×4 ar putea fi practicabil si acum, din cate mi s-a spus, dar nu e recomandat în timpul săptămânii din cauză de lucrări. Acest drum ar putea duce soferii până în inima Apusenilor, la comori care s-au păstrat aproape intacte poate si fiindcă zona a rămas sălbatică, nestrăbătută de sosele. Dezbaterea e în toi, se poate filosofa mult pe tema asta (modernizare vs. păstrarea autenticului).
În fine, oamenii cu care am avut eu de a face au fost foarte amabili si comunicativi.
M-am gândit să vin în ajutorul domnilor si doamnelor de la Libertatea, mari amatori de sfârcuri. (Nu discut despre Click!).
Ei, bine, am o stire-bombă: exact în momentul în care Avril Lavigne si-a arătat sfârcurile în Malibu, Joiana a făcut acelasi lucru pe o păsune de la poalele Muntilor Retezat!

Click pe foto pentru mărirea imaginii 😛
Voi sări putin etapele pentru că vremea e caniculară si vreau să vă răcoriti cu imagini care ar putea avea acest dar.
Click pe poză pentru imagine mărită!
Are efect răcoritor 😉
În afară de povestile despre Emil Boc, pe care le auzi cu scrâsnet de dinti, satul Răchitele mai are ceva aparte: o cascadă spectaculoasă. Ajungi acolo simplu: la aproximativ 300 de metri după pensiunea lui Boc (fratele) e o intersectie. Indicatorul către cascadă e vizibil, dacă esti pregătit să-l vezi. Alegi drumul spre dreapta, treci un pod si te pui pe urcat pe un drum neasfaltat, dar practicabil (e împrăstiată piatră). Foarte aproape de intersectie e o brutărie – recomand!
Drumul până la cascadă durează 10 minute cu masina, la viteză minimă. N-are rost să gonesti si nici nu prea poti. Am fotografiat pe drum această stâncă; era ca un profil de dac (dar n-am prins bine unghiul).
Fotografie făcută din masină
(Click pe poză pentru imagine mărită)
La cascadă, drumul face o curbă închisă, de aproape 180 de grade, din care porneste o pantă. Dar cui îi pasă? La 50-60 de metri de drum e râul Stanciului, limpede-păstrăv, dacă mi-e permis să inventez o „culoare”.

Chiar că îti vine să faci baie în „gâldanul” făcut de cascadă!
Aici e cascada, în toată splendoarea ei. E chiar ca un voal de mireasă, nu-i asa? Legenda spune, de altfel, că era o mireasă care a căzut în râpă si nuntasii au plâns de-au rupt, iar din lacrimile lor samd.
Căderea de apă e de 30 de metri.
La început, când credeam că mă voi putea tine de plan (relatari zilnice despre locurile si oamenii întâlniti în timpul peregrinărilor mele), am fotografiat nume de locuri. Recunosc, e o ocupatie incredibil de plăcută (vă provoc la asa ceva: hai să facem, peste sase luni, să zicem, o expozitie cu fotografii ale numelor de localităti Salvati-le pe blogurile voastre, cu tagul indicator, de pildă, si dati un link si aici, să le adunăm).
Acum, constat că am doar vreo sapte, dar îmi face mare plăcere să le privesc si să vi le arăt (în ordine cronologică):
Am fotografiat această intersectie din centrul orasului Brad (municipiu? cui îi pasă?) mai ales cu gândul la cel mai vestit brădean pe care îl cunosc, Alin Fumurescu.
(Click pe foto pentru imagine mărită!)
Mi-a luat ceva timp să mă prind că tocmai trec printr-o localitate având nume cu rezonantă aparte. Noroc că mi-am dat seama înainte de iesire, altfel ar fi trebuit să întorc masina din drum 😉
(Click pe foto pentru imagine mărită!)
În cazul ăsta, recunosc, m-a fermecat mai mult cerul.
(Click pe foto pentru imagine mărită!)
Că doar nu puteam trece fără să arunc o privire, să pun două-trei întrebări 😛
(Click pe foto pentru imagine mărită!)
O variantă a acestei fotografii o păstrez pentru celălalt blog, pentru când va fi debarcat Emil Boc.
(Click pe foto pentru imagine mărită!)
Aici mi-a plăcut rezonanta numelor de străzi. Prietenii stiu de ce.
(Click pe foto pentru imagine mărită!)
Da, aici sunt „săgeti” către locuri de suflet. O, Doamne!
(Click pe foto pentru imagine mărită!)
Genul de concediu pe care l-am avut (mai am din el inca vreo 5-6 zile) poate fi personificat de fotografia de mai jos. Mentionez ca am parcurs deja 2000 de kilometri si ma mai asteapta inca aproximativ 1000 pana cand voi ajunge acasa. Totul, pe sosele romanesti, caci altundeva unde poti fotografia mandrete de cal stand imperturbabil in mijlocul soselei?
Fotografie facuta undeva pe drumul dintre Bumbesti Jiu si Novaci (Click pt imagine marita, ca sa-i vedeti ochii)
Bietul animal avea picioarele din fata impiedicate. Dar nu asta l-a determinat sa se nemiste. Mentionez ca nu l-am claxonat. Ne-am privit unul la altul minute bune, apoi cel mai destept a cedat: s-a duscatre marginea drumului, sontac.
Pe acoperisurile fotografiate de mine în Grădinile Yu Yuan nu-s doar dragoni, ci si luptători vestiti.
I-am zis, în sinea mea, Marele Dragon Yu Yuan. Îmi place cum muscă din acoperis
V-am promis detalii, iată detalii! Am stat, într-adevăr, cu nasul pe sus, scrutând acoperisurile si fotografiind dragoni, luptători, căprioare si alte vietăti.

Poti urca un elefant pe un acoperis cu sindrilă? De ce nu?
Bucurându-mă eu de un oarecare succes* în domeniul fotografiilor cu acoperisuri (lăsati-mi această iluzie!), m-am gândit să insist. Cu ocazia vizitei în Shanghai, în general, si în Grădinile Yu Yuan, în special, am fotografiat numeroase acoperisuri.
Iată încă două (voi reveni cu detalii):
As fi vfrut să intru în această clădire, dar n-am mai avut timp. Dacă vreunul dintre voi ajunge acolo, îl rog să-mi povestească ce si cum e înăuntru.
S-ar zice că am umblat tot cu nasul pe sus prin Grădinile Yu Yuan. În realitate, ridicam ochii.
*M-am bucurat că Alex Mazilu a pus la el pe blog fotografia mea cu Acoperisurile de la Muzeul Satului.