Dacă ajungi la pârtia de la Azuga, dar nu cobori cu masina în parcare, la dreapta, ci tii drumul drept înainte, ajungi, după vreun kilometru si jumătate, la o păstrăvărie. Peisajul e încântător, mai ales dacă va fi nins ca în povesti. Pădurea care coboară de pe ambii versanti dă locului ceva maiestuos.
Dincolo de poarta păstrăvăriei sunt niste domni si o doamnă, plus un câine ciobănesc negru despre care afli (de pe o plăcută fixată pe poartă) că ar fi rău, dar care e blajin si foarte lenes. Apoi, o jumătate de duzină de bazine, dintre care doar unul nu e înghetat (presupunem că e iarnă, remember?). În apă se zbenguiesc vreo 130-140 de păstrăvi tineri. Unul dintre distinsii domni prinde opt bucăti într-o plasă aflată la capătul unei cozi înnădite.
Pestii se zbat, lenesi.
– Vreti să vi-i curăt?
– O, da, ar fi grozav!
– Costă câte doi lei pentru fiecare.
– Perfect.
Zece minute mai târziu, cu banii în mână (cam 6 lei pentru un păstrăv + 2 lei curătatul), s-ar putea să ajungi în încăperea în care domnul cu pricina efectuează operatiunea de curătare: spintecă burtile pestilor cu un briceag măricel, apoi, cu o miscare sigură, smulge măruntaiele si mai dă o dată cu arătătorul, apăsat, prin burta pestelui, de lângă coadă până la branhii. După care azvârle vietatea (sic!) într-o pungă de plastic.
Cele opt zbateri continuă în portbagaj, cine stie câtă vreme. Ca să nu le auzi, poti da radioul mai tare (se prinde Radio Europa FM). Câteva ore mai târziu, după ce au sfârâit pe grătar, păstrăvii proaspeti se lăfăie în farfurie, alături de bucăti potrivit de mari de cartofi natur, cu fire de verdeată, gata să fie stropiti de mujdei de usturoi si/sau (după caz) lămâie.
E?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 