Etapa a doua a concursului AutoPArtret are o cerintă simplă:
Scrieti un text de aproximativ 500 de semne (dar nu mai lung de 550 de semne) în care să descrieti prima amintire din copilărie care vă vine în minte.
Deadline: joi, 17 martie, 23.59.
Baftă!
P.S. Între timp, le reamintesc atât PAutorilor cât si simplilor (sic!) cititori: puteti vota încă, până azi, la 20.00, aici, PA-urile primei etape. Anuntati-vă prietenii! 😉
Gumă-n păr Leo
Soră dragă, zău n-am vrut. Dar nici dacă vroiam nu-mi ieşea atât de bine. Iar dacă guma de mestecat ar fi fost făcută dintr-un soi de metal, ceva, aş fi putut cu uşurinţă să presupun că în părul tău era ascuns un magnet. Şi-aş fi dat vina pe atracţia magnetică. Eu sunt isteaţă, îmi merge mintea!
“Ai mare grijă să nu-mi scapi guma-n păr!” şi am scăpat-o. Hiiii! Nu-i aşa că mă mai iei şi altădată (poate după ce o să-ţi crească părul la loc) pe umeri? Uite, promit solemn că n-am să mai mestec gumă.
Fascinație Alina
Toată după-amiaza povestise degetelor de la mâini ce făcuse ziua aceea: de pildă ce-a mâncat la prânz sau unde a ascuns cutia de cusut a mamei. Desigur, când a terminat de povestit, le-a pus să deseneze prin aer nori cu forme de animale și alte închipuiri. Pur și simplu n-avea somn și voia să-i saboteze pe mami și pe tati – să nu doarmă, dar să iasă în parc. E prinsă în flagrant! După jumătate de ceas de bosumflare, întreabă sfios:
–Mami, crezi că pantalonii ăștia merg cu toboganul acela uriaș?!
Copil inca Petra
Cand eram copil soarele, jocurile erau altfel. Intr-o vara am organizat concursul “cine este primul afara” si astfel la 5- 6 dimineata eram toti afara. Cate rasete, cata zbenguiala! Aveam un zarzar, unul singur si eram acolo cocotati eu, Victor, Mirela. Ne promiteam ca ne vom face o casuta acolo, una din lemn in care vom locui toti trei fericiti. Eram atat de plini de viata ca nici nu vroiam sa mancam sau sa dormim. Cu picioarele murdare ne promiteam eternitatea. O simt si acum; sunt copil inca!
Doi ani, covor rosu Ioana
2 ani, covor roşu lung printre scaune şi mese neocupate încă, restaurantul unui hotel de pe litoral, bunici în vacanţă, o ospătăriţă tânără şi veselă pe care o chema…, braţele ei deschise, soare, linişte asurzitoare întreruptă de râsul meu, foame, după-amiază, promisiunea unei mari prăjituri cu glazură şi un ingredient secret. Puteam face orice, dar nu ştiam. Copilăria mea este un paradis prea viu şi irecuperabil ca sa am dreptul sa leg în fraze amintirile. Lăsaţi-mă să cred că numai eu simt aşa.
Gogosi Laura Driha
Gogosi. Erau intotdeauna mai bune cand le mesteream impreuna cu bunica.Rabdarea ei imi pare si acum parca rupta din basme… Imi amintesc cum stateam toti trei in jurul mesei, deloc cuminti, colorand cu praf alb toata bucataria si mustatile, intr-un ritm de bucurie infantila, cu satisfactia ca sortul patat inseamna sa fii bucatar adevarat. Ne stergeam tacticos degetele pline de coca lipicioasa ca sa le plimbam apoi prin bolul plin de zahar vanilat, eram ajutoare la murdarit si mai ales la mancat.
Dansând cu fumul Călin
Omama se fereşte de fum, dar nu-i chip. E vesel focul de sub ceaunul în care fierb oase (şi ce mai trebuie ca să faci săpun de casă) şi pus pe şotii. Dacă bunica se dă doi paşi la stânga, fumul o urmează. La fel când ea se fereşte la dreapta şi când dă roată ceaunului, ba chiar şi când se retrage spre gard, la margine de curte. Bunica tuşeşte, iar copilul de trei ani o ia la fugă, dar nu spre Omama, ci spre poartă. „Ce faci la poartă?”, întreabă ea. „O deschid să iasă fumul”, explică flăcăul.
Viata de spion Anamariadeleanu
Ceilalți lăsaseră cutia cu cifru la capătul labirintului. Erau șanturi cu găuri pătrate, săpate în pămînt pentru conducte.
– De ce ea? Se poate lovi!
– Este subțire și mobilă, e ok.
După o jumătate de oră, m-am întors victorioasă: aveam cifrul; l-am dus pentru confirmare – era cel corect, iar noi cîștigasem.
Peste ani aveam să fiu adesea intrebată dacă îmi plac filmele și cărțile polțiste.
Niciodată nu am spus cît de mult mi-aș fi dorit să fiu spion adevărat; pe atunci nu știam de contrainformații.
Prima iubire… starsgates
…nu se uită niciodată! Am suferit mult când n-a mai fost. Ţin minte cizmuliţele roşii, bluza albă pe gât pe care o uram din tot sufletul, paltonaşul roşu cu blăniţă albă şi sigur, o minge frumoasă, roşie cu buline albe, tare dragă mie.
Am aşteptat ziua când să mă pot juca în curte cu acea frumuseţe. Soare, curte măturată şi eu cu mingea. Asta până a apărut un băieţel vecin care a vrut să joace fotbal şi mi-a spart-o! Am plâns mult după ea … de atunci nici o minge n-a mai fost atât de frumoasă!
“Homo homini lupus” LeeDee P.
(nucul bătrân din curtea bunicii, guguștiucul ciripind ritmic, eu și Luli, de-un leat, vreo doi ani, jucării colorate, două de fiecare, o lume idilică, pentru o vreme, o buburuză roșie mi se așază pe mână, Luli vrea s-o adjudece, ripostez, buburuza moare strivită, eu plâng pălmuită, prima lecție de gramatică, pronumele posesiv, bonus, prima lecție de latină, “homo homini lupus”)
– Era a mea, nu a ta!
– Ba, a mea!
– Nu mă mai joc cu tine, niciodată!
– Nici eu…
(cortina cade, eu mai plâng și-acum)
Paşi pe etamină MeetTheSun
Camera era foarte scundă. Stăteam în pat, la geam, pe un tron făcut din plapumă. Dacă mă urcam pe el ajungeam la tavan. Tavanul era umed de la aburi. Era iarnă, ştergeam geamul cu mânecile ca să pot vedea afară. Lumina intra puţină, becul era stins că era ziuă. Mamaia fierbea trei căldări mari pe plită: mămăligă, ciorbă pentru noi şi mâncare pentru porci. Am terminat de cusut rândul şi i l-am arătat, dar m-a pus să încep altul. Tot de cruciuliţe.
– Coase azi că nu e sărbătoare, ‘om sta duminică!
Coroana MeetTheSun
Premierea de la sfârşitul clasei a treia îmi dădea emoţii uriaşe. Învăţasem O scrisoare de la Muselim-Selo şi nu voiam să ratez vreun vers. Ştiam că va fi gălăgie şi îmi propusesem să recit cât mă ţine gura de tare. Mamaie a tăiat un braţ de trandafiri din grădină, mici şi roşii. Eu i-am adus margaretele. Mi-a făcut o coroniţă imensă, abia am cărat-o până la şcoală.
Când cei din sală au băgat de seamă ce lungă-i poezia m-au aplaudat îndelung.
Copiii au râs de coroana mea că nu-mi intra pe cap…
Spaima MeetTheSun
Porumbul era de o palmă. Rândurile erau tare lungi, soarele ne ardea. Era prima vară când mă luaseră şi pe mine la prăşit. Când vecinul a strigat că mamaiei îi e rău, mi-a tresărit inima. Am fugit acasă de-a dreptul peste câmp. În urma mea frate-miu şi tata alergau şi ei, dar eu voiam să ajung prima. Din trei paşi uriaşi am sărit pârâul. Ei au ocolit pe pod. Astfaltul mi-a ars tălpile goale o secundă. Am auzit poarta izbită când ajunsesem deja lângă ea. Mă aştepta pe un scaun, la umbră. Absentă.
Ursu Victor
Prin negura amintirilor se conturează silueta sa brună și blănoasă. Era uriaș. Sau cel puțin așa îl vedeam eu din perspectiva celor maxim 40 de centimetri înălțime conferiți de primele tentative reușite dar nesigure de poziție bipedă. Nesigure și mai ales efemere. Pentru că in secunda doi eu eram deja întins pe spate în zăpada, prea strâns înfășurat în broboada de lâna pentru a mai schița vreun gest iar Ursu era cu labele dinainte pe pieptul meu, lingându-mă de zor pe față. Îmi amintesc și acum râsul meu molipsitor și sincer. Mă gădila.
Poveste de grădină Bogdan
O zi cu soare cald și-mbietor, perfectă pentru semănatul verdețurilor. Vreau să ies afară, s-ajut în grădină. Sau poate că am chef să ascult vreun basm, pe care străbunicele mele par să-l aibă oricând pregătit pentru mine. Sunt înconjurat de două străbunici, o bunică și o mătușă și totuși reușesc să pun mâna pe-o săpăligă, ca să le arăt că pot să sap și eu. Ridic sapa și-o scap în spate, direct peste capul lui Mama Mița, o străbunică. Are capul spart, dar ea se bandajează cu năframa și mă duce în casă, să-mi spună o poveste. Eu plâng.
Click şi fugi Carmen Negoita
Forfotă mare. Mama se aranjează, bunica îşi pune batic nou, fratele citeşte plictisit o carte, eu mă învârt printre ei ca să nu pierd nimic. Bretonelul meu e îndreptat de degetele grăbite ale mamei. Plecăm. Ajungem la un nene care ne invită într-o cameră. Aprinde două becuri foaaarte mari, iar din întuneric îşi face apariţia o cutie neagră cu trei picioare. Pe mine mă urcă pe un scaun. Nu reuşesc să-mi iau ochii de la ciudăţenia aia. Nenea ne spune să zâmbim şi dispare… Unde e? L-a înghiţit cutia? Şi cutia aia se uită fix la mine. Fuuugi!
Mi-e cald si bine LeeDeeP.
Mi-e cald și bine, deși pare cam întuneric pentru gusturile mele. Doamna care-mi vorbește tot timpul, cu glasul cel mai suav din lume și care m-a învățat să ascult și să iubesc muzica lui Mozart, pentru ca să fiu un băiat mai deștept, țipă deodată, cu o voce speriată, pe care n-o recunosc, iar eu încep să cobor un tobogan alunecos, care mă duce direct lângă niște domni în halate albe și cu mănuși roșii:
– Mămico, ai un băiat frumos, cu gropițe în obraji!
Stupefiat, articulez doar o vorbă:
– Oaa!
Nepatentat Lord D`if
Întotdeauna în zilele de duminica tata mesterea mereu ceva la masina. Ba un pic de vaselina ici, ba un surubel de strâns pe colo, ca omul gospodar care pretuieste lucrul. Bineanteles ca vrând nevrând se pomenea de fiecare data cu mine pe cap, pe post de gura-casca. De unde sa stie bietul de el ca fi-su’ lucra de zor la patentarea primului Pegas modern cu spitele unse binisor cu vaselina, frâne pe baza de dragasani si numar de înmatriculare, disparut în mod misterios de pe gardul vecinei, 41bis !
după deadline
Malai, nuci si scrisori de dragoste LePetitPrince
“Iubita mea, afla despre mine ca sunt bine sanatos ceea ce-ti doresc si tie”…
Multe mai aflam din scrisorile pe care abia-abia le descifram de pe hartia ingalbenita, cu colturi mancate de timp si rupte de atata sucit si invartit in maini mici si curioase. Chicoteli si rasete infundate urmau fiecare fraza citita de cel mai mare dintre noi. Mai tarziu chicotelile s-au transformat in lungi taceri care teseau alte povesti in mintea peste care suflase adolescenta si mijeau primii muguri de iubire. Valiza de carton ne chema tainic ori de cate ori buna ne trimitea in pod dupa malai sau nuci.
Grupul de texte „Fix 500”
Gumă-n păr – Leo
Fascinatie – Alina
Copil încă – Petra
Gogosi – Laura Driha
Dansând cu fumul – Călin
Paşi pe etamină – MeetTheSun
Spaima – MeetTheSun
“Homo homini lupus” – LeeDee P.
Mi-e cald si bine – LeeDee P.
Nepatentat – Lord D`if
Călin Hera. PA-uri şi mirări 