Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Ora de caligrafie. S… la Libertatea noastră |
 | CalinH la A doua zi după. Cum arată soci… |
| Gențiana | Călin Her… la Rezemat de Retezat |
| Gențiana | Călin Her… la Prima lecție. La schi |
S-a încheiat etapa cu caru, sania, iarna si vara. Mai jos, PA-urile de jurizat, conform regulamentului.
(Vă astept voturile până mâine, 12.00.)
ImPAct
PUB
Teoria lui Lică
PAriu
Poveste de iarnă
Le multumesc frumos tuturor autorilor si adaug rugămintea: veniti cât mai multi aici, la concursul de PA-uri!
Etapa următoare: Ochii care nu se văd, se uită
Deadline: luni, 12.00.
Baftă!
Am mai primit o fotografie marca Sorin Stanciu. Comentariul e laconic, ca de obicei: „Si totusi se-nvârteste”. Ceea ce e corect, nu?
Îţi place să joci partidele de şah din meciul Kasparov-Karpov. Alea pe care le publică Sportul. Priveşti foaia cu pătrăţele minute în şir, seara, şi fluieri admirativ. Dănuţ Anton, din Roman, zice că te-ai ţăcănit. Singurul care te înţelege este Costin, suceveanul care vorbeşte mai ardeleneşte decât tine. De fapt, e din Vatra Dornei, de dincoace de munţi. Aşa se explică graiul.
Costin a intrat primul la filosofie-istorie la Iaşi. E un tip dintr-o bucată. Cam cioban (adică e foarte dotat!), simplu şi direct. Am discutat ceva istorie. Nu are foarte multă imaginaţie, adică nu iese prea mult din litera cărţilor pe care le-a citit. Dar le-a citit bine. Are o inteligenţă enciclopedică. E lucru rar să discuţi pe aici altceva decât despre gagici, fotbal şi probleme strict legate de agricultura noastră socialistă mecanizată.
Ceea ce te-a impresionat cu adevărat la Costin este cât de bine poate să joace şah. E înscris la un club de şah în Suceava şi tocmai trebuie să dea nu ştiu ce examen de categorie. Aţi jucat pe rupte. Primele patru partide te-a bătut la fundul gol. Apoi ai scos o remiză. Chestia e că ştie teorie cu ghiotura, mută repede, mai ales la deschidere, şi nu greşeşte. Îţi imaginezi că aşa joacă şi robotul pe care ţi l-a trimis Sandu din America… Abia aştepţi permisia, ca să-l încerci.
Acum reuşeşti să câştigi două partide din opt, cu câte una sau două remize între ele. Cel mai puţin îţi place să faceţi remiză. Ai observat că atunci când muţi foarte neaşteptat sau faci vreun sacrificiu se întâmplă să-l derutezi. Foarte mult jucaţi în orb, în timp ce depănuşaţi porumb sau încărcaţi camioane. Nu reuşeşti însă să duci prea departe partidele pe neve. N-ai câştigat niciunua.
Autor: ?
Iarna-şi aşternuse covor de omăt peste sătucul liniştit, uitat de lume. Afară era ger. ger. că până şi vântu-şi îngheţase ultima suflare.
Pe prispa casei din margine de sat, în cuşca lui Grivei, o pisică îşi cuibărise oasele-i bătrâne. În somn, torcea amintirile unei veri călduroase, petrecută prin copacii din livadă, la vânătoare de păsărele.
În casă, lângă gur-aprins-a sobei, Grivei îşi cuibărise oasele-i bătrâne. În somn, mârâia amintirile unei veri călduroase, petrecută într-un lanţ nu mai lung de câţiva coţi, păzind livada unde pisica-şi alerga fudulă oasele-i bătrâne.
Dacă cineva vrea să te sperie ca să te supună mai uşor o să înceapă prin a-ţi distruge cumva, inteligenţa.Să te clatine din rădăcini.Să nu mai ai încredere în tine.Trebuie creată teama şi trebuie creată şi lăcomia. Pariu că iarna nu-i ca vara ? Oricât de multe probleme ai în viaţă, tu ai mai multă inteligenţă decât probleme. Un om inteligent nu e lacom. Aduni provizii pentru ziua de mâine pentru că nu ai încredere că mâine mai eşti în stare să ataci viaţa cu aceeaşi forţă. Şi atunci, stochezi. Iarna cal car şi vara sanie.
Mă încăpătânez să duc provocarea mai departe, chiar dincolo de etapa a treia („Iarna car, vara sanie”). Vă reamintesc: câstigătorul îsi poate alege el însusi premiul, la care se adaugă deja legendarii pupici geaninosi.
Mă văd împins de o pornire aparent inexplicabilă să vă mărturisesc că îmi doresc să citesc PA-urile voastre. Nu e o leapsă, e doar o dorintă.
Până una-alta, vă arăt clasamentul etapei a doua:
1. Groapa altuia si omul singur
2. Pas cu pas
3. Superstitie
4. Primăvara dinspre vară
5. –
Dl. Lică avea o vorbă: „Nu mi-e bine când mi-e bine”. Teoria lui era simplă: după bine, rareori urmează mai bine. De regulă, roata se învârteşte. Aşa că, fire complicată, dar sensibilă, prefera să-i fie rău pentru că, potrivit teoriei la care lucrase toată viaţa, inevitabil va urma un mai bine reconfortant. Ceea ce, desigur, avea darul să înceapă a-l nelinişti.
Autor: ?
Dacă iarna trebuie să-ţi faci car…
Dacă vara trebuie să-ţi faci sanie…
Dacă iarna nu-i ca vara…
Dacă vara nu-i ca iarna…
Dacă sania nu e car, şi carul nu e sanie…
Te sfătuim să investeşti într-un car-sanie cu apperance atractiv, motor 200 CP cu propulsor hibrid, silenţios, fiabil, cutie automată, dotări maxime, inclusiv dublu climatronic, patru locuri, sistem audio HI-FI, decapotabil cu hardtop, protecţie 5 stele, parcare robotizată şi mult mai mult decât atât ! Preţ fără concurenţă !
Autor: ?
2972. Stelarii erau de mult în altă galaxie. Aproape că am uitat cum a început totul…
Acum 36 de ani am descoperit că un asteroid va lovi Pământul. Nimic nu avea să supraviețuiască. Atunci, lumea s-a împărțit în două: stelari și pământeni.
Ar fi fost timp să construim nave pentru toți, dar stelarii nu au reușit să ne convingă să ne părăsim căminul.
Am crezut prea mult în Misiunea de interceptare a asteroidului!
Cu doar 3 luni înainte de impact, Misiunea a eșuat. Prea puțin timp pentru orice, în afară de rugăciuni.
Din spațiu, eu, conducătorul Misiunii, voi fi martor tăcut al dispariției vieții pe Pământ.
Liniște. 5, 4, 3, 2, 1, impact. Liniște.
E şapte jumate dimineaţa şi plouă de rupe. Locotenentul Mitran te cheamă deoparte să-ţi propună ceva: să scrii un text pentru Gazeta de perete a fermei Gemenele. „Si cam la ce v-aţi gândit?”, faci pe inocentul. În realitate, te simţi jignit. Întrebarea lui te-a indispus pentru tot restul zilei. Răspunsul te amuză. „Scrie ceva despre munca patriotică din lan şi despre soldatul românesc care e cam leneş. Dacă vrei, îţi dau un interviu”. Mitran zâmbeşte tâmp. „Va mulţumesc frumos, dar aş prefera o permisie”, îţi dai foc la valiză. Adică nu foc. Te trimite să scrutezi cerul de la capătul drumului mocirlos. Si, desigur, te ţine minte că nu l-ai servit.
Gazeta de perete se numeşte „Petliţele rosii”. Ce umor involuntar imbecil! E o glumă, fireşte. Gazeta, vreau să spun. O glumă care există pentru ca locotenentul să poată spune că a organizat activităţi culturale în timpul misiunii „munci agricole”. Sau poate că Gazeta există doar fiindcă lt. Mitran se teme de turnătorii care l-ar putea raporta că nu are aşa ceva.
Din cauza ploii, n-a venit tractorul cu provizii, deci e o dimineaţă de post. Oricum, nimănui nu-i mai arde de mâncare după păţania cu mucii în mazărea lui Ovidiu. De la el nu v-a rămas decât această amintire şi versurile de la Gazetă pentru care a fost scutit, e drept, de o jumătate de zi de lucru la câmp: „Soldatul munceşte în soare, în vânt/Culege porumb/E mândru că-i poate fi de ajutor ţării/Răspunde prezent când e chemat pe câmp/Călăuzit de ofiţeri/Soldatul munceşte, pe cuvânt.”
Acum, Ovidiu e acasă. Mă rog, la spitalul de boli contagioase din Câmpina. Hepatită.
S-a încheiat si etapa a doua a concursului de PA-uri. Dacă mă întrebati pe mine, care, cum ar veni, am numărat textele, au fost mai putine PA-uri decât în prima etapă. Au fost întristător de putine. Dar au fost, si-ncă foarte bune, zău! Ceea ce mă face să declar că va urma si etapa a treia.
Până atunci, iată PA-urile pe care vă rog să le jurizati, până mâine, 9 septembrie, 12.00, conform regulamentului (aveti de împărtit 10 voturi la cel mult 7 PA-uri si cel putin 3):
Superstitie
Groapa altuia si omul singur
Primăvara dinspre vară
Pas cu pas
Cât despre etapa a treia, ea zice asa: Iarna car, vara sanie.
Deadline: joi, 13.00. Baftă!
NOTĂ IMPORTANTĂ.
Această etapă e ca în regulament: PA-urile se dau anonime, până după jurizare. Cu alte cuvinte, vă rog să mi le trimiteti la ticorosu@yahoo.com.
Îşi făcuse blog fiindcă, la un moment dat, a avut timp pentru asta. Scria, cu o oarecare regularitate, cu mare poftă. Scria bine, îi plăcea. Avea 10-15 cititori ocazionali veniţi aiurea, prin cine ştie ce căutare ciudată cu google. Câţiva rămâneau, reveneau.
Cum începuse bloggereala mai târziu decât alţii, a început să caute, să înveţe. În timp, şi-a făcut câţiva amici. Îi plăcea să-i viziteze regulat şi să le primească vizitele. În afară de plăcere, căpătase ceva trafic şi o rutină plăcută. Treptat, acel într-o doară iniţial începuse să-i acapareze gândurile. Lucrurile deveniseră, nu ştiu cum, serioase.
„Ori, ori”, şi-a zis într-o dimineaţă, apoi a apăsat tasta delete. Crezuse că asta va însemna o eliberare necesară. Dar de atunci, ceva îi lipseşte, ca un blog pierdut, ca un suflet de regăsit.
Lume, lume!
În urma voturilor, am putut alcătui clasamentul primei etape. Iată-l:
1. mura, în sfârsit, în gură
2-3. Amintire, Murăngură
4. Grupul culegătorilor de fructe de pădure vă salută
5. Iubirea noastră serpuită
Găsisem localul perfect. Conacul Domnesc, aflat în Scheia (Pipera Sucevei, dacă pot să numesc locul aşa). De fiţe, probabil. Restaurantul principal era rezervat pentru o nuntă. Într-un colţ al gazonului (o pajişte pe care s-ar putea juca partide de golf „de mondiale”) erau întinse mese, cu feţe de masă albă, pentru o altă nuntă. Am fost îndrumaţi către o terasă amplă, elegantă, cochetă, liniştită. Scaune confortabile. Meniu sofisticat, preţuri accesibile. Am comandat cu entuziasm. Deja, îmi era mai mult poftă decât foame.
Trecuseră mai bine de 30 de minute de la comandă şi încă nu se întâmplase nimic. Când am zărit-o pe ospătăriţă, am alergat după ea (părea că a ocolit înadins mesele noastre şi a celor de lângă noi).
– E vreo şansa să primim mâncare?, am întrebat, mai mult ca să fac o glumă.
– Nu, mi s-a răspuns sec.
Apoi mi-a explicat că bucătarul tocmai şi-a dat demisia. Femeia era atât de şocată de această situaţie încât nici nu şi-a cerut scuze, iar pe mine, în loc să le pretind, m-a determinat s-o încurajez, nici eu nu mai ştiu cum.
Am făcut o fotografie care-mi place, din curtea unei case maramuresene, către marea biserică de lemn. V-o arăt, să vă placă si vouă.
P.S. Cristian Lisandru, vizitează Muzeul Satului, merită! Nu contează femeile-paznic si nici pisicile care vânează veverite!
S-a încheiat prima etapă a concursului de PA-uri, etapa Mură-n gură.
PA-uri trimise până la deadline (deci care pot intra în clasamentul de etapă):
Amintire
Murăngură
mura, în sfârsit, în gură
Mura-n gură
Iubirea noastră serpuită
Grupul culegătorilor de fructe de pădure vă salută!
Le multumesc frumos celor care au scris PA-uri pentru acest concurs, celor care au vrut să scrie, celor care le citesc.
Vă rog, pe cei care doriti, să mă ajutati să ordonez aceste PA-uri, conform regulamentului acestui Concurs. Astept voturile voastre, la ticorosu@yahoo.com, până duminică, 12.00. Multumesc.
Anunt acum etapa 2: Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea
Deadline, marti, 8 septembrie, 12.00.
Notă. Facem o mică schimbare de regulament: PA-urile trebuie scrise pe blogurile voastre, iar mie îmi trimiteti, prin mail sau aici, sub formă de comentariu, linkul. 😉
Autor: ?
Stateam pe marginea prapastiei, cu picioarele atarnand in gol. Ai venit langa mine, te-ai asezat fara sa spui vreun cuvant, mi-ai luat mana intr-a ta si ai inceput sa batai usor din picioare. Dupa cateva minute n-ai mai rezistat si m-ai intrebat ce caut acolo.
Ti-am spus ca te asteptam, dar ca acum nu mai aveam curajul sa ma ridic.
M-ai privit cu repros: „Tu chiar vrei sa-ti dau mura-n gura, nu simti ca deja te-am luat in brate?!?”.
Asa era, pluteam deasupra norilor si totul parea atat de indepartat…
Autor: ?
Murăngură se trezeşte mereu cu sprânceana ciufulită, pentru că doarme pe aceeaşi parte toată noaptea. Şi, cu faţa mototolită, aruncă vreo trei-patru felii de pâine în cuptor. Tre’ să mănânce şi el ceva.
Şi se culcă la loc.
Îl trezesc vecinii – pereţii sunt subţiri – care strigă : „Iar ai ars, bă, prostu’ satului, pâinea ? Ne gazezi ca la Auschwitz, bă… ! Mai bine am face colectă de posmagi, bă, că-n povestea aia pe care tu n-ai de unde s-o ştii, incultule ! Să ţi-i dăm mură-n gură, băăă…!”
Autor: ?
gura bantuia flamanda pe dealuri, dupa ce batuse campii.
gasise la poale fragi, zmeura, si chiar mure in cosulete vandute de copii ciocolatii, dar nu, nu, ei ii trebuia doar mura aceea.
asa ca batea in continuare campii, dealurile, muntii, uscata si crapata de dor in soarele de septembrie, stiind ca, la un moment dat o sa o gaseasca.
si in clipa anume, cand a zarit-o, si-a dat seama ca soarele era prea puternic: pentru ca erau doo, la mica distanta, una de alta, amandoo tremurand la fel de ispititor si la fel de capabile sa o faca sa simta luna plina, sa se simta plina…
apuca si strivi delicat una din ele, si deasupra lor, alte doo se inchisera de placere…
Călin Hera. PA-uri şi mirări 