Cât a lipsit, mi-a fost frig. M-am urcat pe sora ei, dar tot frig mi-a fost. I-am zis. A râs. N-a înţeles nimic. E complicat. Sau poate că nu ştiu eu cum să spun. Dar a fost bine când ea s-a întors. Avea un om mic cu ea. Ţipa. Omul mic. De-aia plecase, să vină cu un om mic. Nu i-am zis că m-am urcat pe sora ei. N-ar mai fi râs. Acum m-am urcat pe ea şi mi-a fost cald. Omul mic l-am agăţat în crengi. Stă acolo şi dă din mâini. Parcă zboară. Când mă dau jos de pe ea, ea îi dă să mănânce. Deci omul mic nu e de mâncare. Cred că va sta mai mult cu noi. Va trebui să pescuiesc mai multe broaşte.
Zboară, PA-ule, zboară! Clasament de etapă
S-a votat! A rezultat următorul clasament de etapă:
1. Souvenir (Leo) – 11 voturi
2. uneori, nimic din ce zboară… (ajnanina) – 10 voturi
3. Batistute (cell61) – 8 voturi
4. Discipol si maestru (LePetitPrince) – 6 voturi
5. PAPamflet (LePetitPrince) – 5 voturi
NOTĂ.
Autorul LePetitPrince primeste puncte în clasamentul general doar pentru PA-ul „Discipol si maestru”, cel mai bine clasat în clasamentul de etapă.
Autorul Călin primeste bonus de participare pentru PA-ul „Omul mic”.
Iată acum si clasamentul general:
1. Leo 35p
2. cell_61 31p
3. Călin 30p
4. Gabi 22p
5. ajnanina 18p
6. dragoselu 8p
7. LePetitPrince 7p
8. LordulJohn 3p
9. Ioan Bistriteanul 2p
10. Cristina 1p
Servesc patria. Marţea căprioarei
E o zi de marţi. Stai inte trei combine, cinci tractoare, două remorci şi un compresor. Undeva se sudează. Zgomotul e infernal. Totul e trepidaţie, până şi norii cenuşii de deasupra se scutură, mocăneşte. Te gândeşti că vei pleca damblagit de aici.
Atunci ai văzut căprioara. Sărise dintr-un lan de porumb care, imediat după aceea, a fost culcat de o combină zgomotoasă. A început să alerge, derutată, 40-50 de metri. Apoi s-a oprit să privească în urmă. A făcut câţiva paşi înspre lanul făcut una cu praful, apoi s-a întors brusc. Ce va fi lăsat în urmă?, te întrebi.
A început să fugă iar, în salturi precise, peste rândurile tăiate regulamentar (teoretic). Preţ de câteva minute, a alergat când într-o parte, când în alta a perimetrului delimitat de combine. Din ce în ce mai agitată, a adulmecat praful mirosind a tragedie. Sălbăticiunea nu mai avea nimic sălbatic în ea. Doar o privire pierdută. Iaai văzut ochii când s-a oprit la câţiva paşi de tine. Se uita în zare, către pădurea care se vede înspre răsărit. Ai privit şi tu într-acolo şi parcă ai simţit o boare de răcoare.
Animalul s-a mai uitat o dată la tine, apoi spre lanul din care a fugit şi care nu mai e. I-ai auzit inima, poţi jură asta, inima salbaciunii, bătând nebuneşte. Apoi a făcut gestul acela surprinzător: a pornit într-o cursă nebunească. I-ai admirat goana perfectă, salturile suple, săgetarea cenuşie, precisă. Prea precisă, ţi-ai zis, şi ai înţeles.
Goană căprioarei tintea un pâlc răzleţ de porumb, din partea de nord a perimetrului. A ajuns în Raiul Admis cu o secundă înaintea unei combine hodorogite ale cărei cuţite au transformat totul în praf, ca un abur roşu-cenuşiu. Ai apucat să priveşti linia pădurii prin şuvoiul galben de porumb, după care ţi-ai simţit obrajii udaţi de ploaie (ce altceva să fi fost?).
Necomestibil dar zburător. Ca etapa 6. Clasamente
Aici voi publica clasamentul etapei si clasamentul general. Vă astept voturile, asa cum zice regulamentul, care-i sfânt.
Până mâine, marti (22 sept 12.00).
NOTĂ. PA-ul Omul mic a fost publicat după deadline, deci nu poate intra în clasamentul de etapă
Etapa 7. Vinul după bere, berea după vin.
Deadline, miercuri, 13.00. Baftă!
PA-uri care nu se mănâncă
Am lipsit de la butoane în weekend, asa că prelungesc un pic deadline-ul: până la 15.00. Tot din cauza asta, public toate PA-urile primite pe mail până la această oră în aceeasi postare. Stiu, în felul ăsta voi ajunge mai greu la 1.000 de mirări, dar îmi asum riscul 😉
Asadar:
Batistuțe
S-a întâmplat cândva imediat după revoluție. Într-o zi oarecare, într-un sătuc din România, 2 camioane cu ajutoare de la nemți au oprit în fața primăriei. S-a adunat lume ca la urs, să vadă minunea: haine și mâncare gratis! S-a făcut imediat un comitet de împărțire a lucrurilor și, mai răstit, mai cu vorbă bună, au reușit să le dea pe toate.
La urmă s-au trezit totuși că rămăseseră cu niște pachețele. Nimeni nu știa ce conțin. Le-au desfăcut, le-au întors pe-o parte, pe alta, le-au mirosit, au tras de ele, s-au uitat la ele-n zare, și nimic. Într-un final, a ieșit în față unul mai umblat pe la oraș, care le-a spus că a auzit că există niște batiste pe care le folosești o singură dată și după aceea le arunci. Probabil că alea sunt!
Neavând altă variantă, lumea a fost de acord, așa că le-au împărțit frățește pentru vremurile în care răceala va bântui prin sat. Luni de zile după aceea, puteai vedea oameni care-și scoteau batistele de unică folosință din buzunar și-și suflau mucii, mândri că foloseau tehnologia germană pentru asta. Batistuțele aveau și o marcă: Libresse. Erau moi și cu aripioare.
uneori, nimic din ce zboară…
Cat timp bantuise prin padure, vanatul era imbelsugat. Acum, pe crestele golase, a inceput sa priveasca in sus cu foame. Oare ce s-ar putea gasi bun de mancat pe aici? Un vultur trecu in picaj pe deasupra capului sau, lasandu-l cu falcile clampanind in gol. Un fluture ametit de aerul tare al inaltimilor i se aseza o clipa pe nas, apoi pleca mai departe. Da, mai bine s-ar intoarce in padure… si totusi, poate o ultima incercare, isi zise, privind fascinat avionul care se apropia lasand o dara pufoasa pe cer…
Se ridica in doua labe si il privi salivand cum se apropie si apoi se indeparteaza… si in cele din urma o lua, oftand, inapoi spre padure…
Discipol si maestru
– Nea Brutule, ‘mneata stii cum vine vorba ca nu tot ce zboara se mananca?
– Ia fii atent la mine! zise cel intrebat. Si incepu cu emfaza:
– Rata zboara?
– Zboara!
– Se mananca?
– Se mananca!
– Gasca zboara?
– Zboara!
– Se mananca?
– Se mananca!
– Avionul zboara?
– Zboara! raspunse si chipul i se lumina …Va sa zica avionul zboara da’ nu se mananca!
O fi nea Brutu baiat destept dar nici el nu e prost de vreme ce pricepuse asa de repede.
Souvenir
Nici caiete şi nici haine nu aveam pe-atunci. Iarna, îmi făceam lecţiile la lumânare, în singura cameră încălzită din casă : bucătăria. Mama pregătea tăcută fiertura şi eu îi spuneam : ”Ai să vezi tu !… O să plec în lume şi o să devin cineva !”.
Mama râdea amar şi-mi spunea : ”Esti necopt, viaţa nu e aşa de uşoară, nu tot ce zboară se mănâncă !”.
Azi săruta fotografia de pe noptieră ca pe o icoană – mă înfăţişează pe mine la picioarele Turnului Eiffel – şi nu-şi mai aminteşte de acele vremuri
(PAPamflet)
Dupa obiceiul de acum cunoscut de a se atarna de gatul poporului, se infiinta la serbarea anuala a Soriciul Gros. Erau adunati acolo multi oameni dornici de a fi unii cu altii sau de a-si ostoi setea cu o cana de must dulce oprit din fermentat numa’ bun de baut rece dupa o bucata zdravana de sorici proaspat si sarat.
Impartind zambete si strangand maini in dreapta si-n stanga raspundea fiecaruia dupa caz: prieteneste sau ripostand inspirat cu cea mai potrivita replica – de istet e istet! Incerca din rasputeri sa-si transmita mesajul: sunt cu voi, sunt simpatic, inteligent si fermecator si trebuie sa ma votati.
La despartire le spuse: „Sa traiti bine!” apasat si raspicat de parca cei prezenti n-ar fi vrut. Apoi arunca o privire generala, ca de vultur, altfel de un albastru frumos.
Acum, la drept vorbind, nu prea conta ce spune si ce face… gloata stia deja ca nu tot ce zboara se mananca.
UPDATE.
Omul mic
Cât a lipsit, mi-a fost frig. M-am urcat pe sora ei, dar tot frig mi-a fost. I-am zis. A râs. N-a înţeles nimic. E complicat. Sau poate că nu ştiu eu cum să spun. Dar a fost bine când ea s-a întors. Avea un om mic cu ea. Ţipa. Omul mic. De-aia plecase, să vină cu un om mic. Nu i-am zis că m-am urcat pe sora ei. N-ar mai fi râs. Acum m-am urcat pe ea şi mi-a fost cald. Omul mic l-am agăţat în crengi. Stă acolo şi dă din mâini. Parcă zboară. Când mă dau jos de pe ea, ea îi dă să mănânce. Deci omul mic nu e de mâncare. Cred că va sta mai mult cu noi. Va trebui să pescuiesc mai multe broaşte.
Servesc patria. Păsări călătoare
Am văzut ieri primul stol de păsări călătoare. Zbura într-un V uşor şerpuitor. Părea că ştie foarte bine ce are de făcut. I-am invidiat pe acei cocori: îi durea în pene! Îi trăgea aţa să plece undeva, urcau în înaltul cerului şi zbang!, pe-aici ţi-e drumul.
Al doilea stol m-a dat gata. Imediat ce ne-a depăşit (ce-om fi reprezentat noi, plutonul 4 din compania a treia, murdari, jigăriţi, flămânzi, mizerabili?), a început o ciudată mişcare pe loc, răsucita, ca un vârtej, dementă. Totul a durat câteva secunde după care, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, au plecat mai departe, într-un V perfect.
M-am tot întrebat ce a însemnat acest comportament ciudat. Curent de aer ascendent? Îmi place să cred că ne-au salutat şi atât.
500 de mirări
Am fost anuntat că, până aici, au fost 499 de articole pe acest blog. Asta e o mirare. Până în momentul în care scriu, s-au dat 41.914 clickuri pe articolele respective. S-au făcut 5.080 de comentarii. Aici sunt mai multe mirări.
Cele mai multe articole au fost publicate în categoria PA: 123.
Ziua cea mai aglomerată a fost o zi miercuri – 17 iunie: 1.538 vizite. Era apogeul concursului „Omul transparent”.
Articolul cel mai citit: 82 de cuvinte despre mine (742 de citiri). Ar trebui să-l revăd, poate, dacă e asa faimos 😛
Al doilea articol la număr de citiri: PA-uri (500 de citiri)
Cei mai multi cititori au venit de la blogger (?): 1.560.
Urmează cei trimisi aici de dincolo (1.532)
si de Cristina (1.011). Pe locul al patrulea la „furnizori de cititori” e blogul pierdut al Ancăi… (633).
Cele mai multe căutări pe google care au condus spre acest blog au fost cele care au cerut „calin hera” (230) si „pa-uri” (192). Oarecum logic.
Multe rezultate terminate în click au dat „muzeul satului” (159), „predică la cununie” (123), „muzeul satului bucuresti” (93), „predici la cununie” (70) si „bărci” (64)
Cel mai mult s-a plecat de la mine către Naiv (132), Gabi (122) si LePetitPrince (102)
Cam astea-s statisticile pe care le-am aflat acum. Ne vedem cu altele peste 500 de articole.
Clasamentul etapei necurate (4)
În primul rând, le multumesc încă o dată celor care au participat la această etapă. Tot în primul rând le multumesc arbitrilor. Datorită lor, avem un clasament al etapei necurate:
1-2 Sabotaj (Leo), Divort în stil italian (dragoselu) 10 voturi
3 Maro (Călin) 8 voturi
4-6 Pusca si cureaua lată (Gabi), Amantul (cell61), Sarada (LordulJohn)
Au mai primit voturi, dar insuficiente pentru a urca în clasamentul de etapă:
– Nici dracul nu-i chiar atât de negru (Ioan Bistriteanul)
– Cutu (LePetitPrince)
– PAfoto (LePetitPrince)
Punctează în clasamentul general şi ajnanina, cu PA-ul Demoni colorati
Toti autorii s-au ales cu puncte în clasamentul general, conform regulamentul concursului.
Iată acum si clasamentul general:
1. Călin 29p
2. Leo 27p
3. cell_61 26p
4. Gabi 22p
5. ajnanina 12p
6. dragoselu 8p
7. LePetitPrince 4p
8. LordulJohn 3p
9. Ioan Bistriteanul 2p
10. Cristina 1p
Servesc patria. Pronosticuri
Cristi Paraschiv a venit cu ideea unui concurs de pronosticuri. Am început cu schema folosită în Viaţa Studenţească. Punctăm şi 1 X 2 şi rezultatul exact. Acum vom diversifica: trecem la Divizia B. Mai mult, Tomulică e gata să facă rost şi de rezultatele de la italieni, Serie A şi Serie B. V-am mai spus despre Tomulică? E doldora de fotbal şi vorbeşte într-una.
Tot Tomulică zice că a vorbit cu bărbatul lipovencei de la bucătărie să ne aducă rezultatele din campionatul Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti. Nu ştiu de ce n-am zis „campionatul Basarabiei”. Mă enervează că n-am spus aşa.
Curătenia unor PA-uri necurate. Punct 4
S-a mai încheiat o etapă. Le multumesc frumos tuturor celor care au scris PA-uri pentru tema aceasta neortodoxă. Iată-le:
Nici dracul nu-i atât de negru
Maro
Cutu
Sabotaj
Amantul
PAfoto
Pusca si cureaua lată
Divort în stil italian
Sarada
Vă astept voturile pe ticorosu@yahoo.com până în seara asta, ora 18.30.
Tema următoarei etape este generoasă: Nu tot ce zboară se mănâncă.
Vă astept PA-urile pe mailul de mai sus ori aici; cei care doresc, pot să le publice la ei si să le aducă aici sub formă de link. Pentru toti, însă, deadlineul este luni, ora 12.00.
Baftă!
Sarada
Autor: ?
Unii-l credeau vreun carcotas,
Cu desele lui interventii,
Servindu-se de un limbaj,
Deliberat, fara pretentii.
Acid, tafnos ori delicat
Punea la punct pe orisicine
Si te simteai asigurat
Ca nu e satul fara caine!
Scria – e drept – mai ingrosat,
Dar ramanea onest, integru,
De iti spuneai: adevarat
Nu-i dracul chiar atat de negru!
Divort in stil italian
Autor: ?
Prin usa intredeschisa, intregul apartament ii aparu ravasit. Gasi pe masa, langa scrumiera, biletul parfumat. Trase adanc aer in piept inainte sa-l citeasca. “Dragul meu, plec in Italia o vreme, voi fi menajera unui conte sard tanar si putred de bogat. Am luat Matizu’, euroii si aurul, ti-am lasat cafetiera si pozele de la nunta. PS: Mancarea e pe aragaz, Hungry-Bunny. Pa,pa.” Incepu sa zambeasca cand descoperi oala. “Hai, ca nu-i dracu’ chiar atat de negru” gandi in timp ce musca pofticios dintr-un colt de paine inmuiat in tocana de ciuperci, preferata lui dintotdeauna.
Puşca şi cureaua lată
Autor: ?
Pe o cărare de pădure neumblată şade un vănator cu puşca şi cureaua lată. Îşi caută adulmecând vânatul şi uită că puşca ţinută la brâu trebuie asigurată. Doi ochi căprui ţâşnesc sclipind printre tufişuri şi vânătorul cuprinde în grabă mânerul puştii să poate slobozi spre ei, alice.Se împiedică şi cade iar puşca se descarcă instantaneu în vânt ţintind o crengă ruptă şi o floare. Ciudos şi ameţit dă să se îndrepte dar nu avu destul curaj căci pe la ceafă îl pipăiau nişte nări ude…Un pui mic de hârciog îşi căuta speriat cărarea către casa lui ce-o astupase făr’ să vrea cureaua lată când se desprinse de la brâu. Vînătorul îşi reveni pe loc gândind uşor confuz dar amuzat:”Ptiu drace, că m-ai speriat îngrozitor…nu eşti nici tu atât de negru”
Gânditor cu întrerupător
Am avut parte de o surpriză în atelierul mesterului olar din Mărgineni. Îl stiti, tipul blazat care face oale si ulcele la normă.
Scotocind eu pe acolo cu aparatul de fotografiat, am descoperit o arătare. Cam kitsch, dacă mă întrebati pe minte, dar un kitsch pe care l-am privit cu duiosie, ca să zic asa. Este vorba despre un o copie de Gânditor de la Hamangia care mi-a plăcut pentru că nu era deloc cizelată. Nu apucase nici măcar să treacă prin cuptor. Dacă as fi stiut că e un rebut, as fi cumpărat statueta aia fără să stau pe gânduri.
M-am întrebat ce l-o fi apucat pe mester să mesterească asa ceva. O fi fost vreo comandă? Oare câte bucăti avea de „executat”? O sută, două sute? Eu cred că se vor fi vândut bine. Dar dacă a plămădit „chestia aia” asa, din memorie? Dacă l-a lovit spiritul creator, în modul ăla? Poate a făcut kitschul involuntar, subconstient.
Eram pe cale să-i pun aceste întrebări, plus altele, când am observat întrerupătorul. Si atunci m-a pufnit râsul si s-a dus naibii toată constructia care ar fi rezultat din punerea întrebărilor si aflarea eventualelor răspunsuri.

Stiu, lângă Gânditor nu e doar un întrerupător. Mai e si o scrumieră. Ceea ce ar putea schimba întreaga perspectivă
Cel mai frumos poem
cel mai frumos poem al meu
încă nu a fost scris
şi-aş spune că precis
îl voi scrie mereu
NOTĂ.
Am publicat aceste versuri în revista Amfiteatru, în anul 1988. Unele lucruri s-au schimbat de atunci, altele nu.
Amantul
Autor: ?
Exact când ne era lumea mai dragă, sună cineva la ușă. Ileana sări speriată:
„E prietenul meu, am încurcat-o! Intră repede în debara!”.
Debaraua era îngustă și m-am lipit de peretele rece, gol și transpirat. Mă cam scăpam pe mine la gândul că mă poate găsi acolo bărbatul despre care nu știam decât că semăna cu Doroftei. Auzeam 2 voci feminine, totuși.
[Da! Așa e! Ufff! Astăzi am noroc! Nu-i dracu… Doamne, jur că nu mai calc pe aici!]
„Leni, hai să punem sacul ăsta de cartofi în debara”
„Mamă, lasă-l, mă descurc eu, nu-ți fă probleme”, auzii în timp ce ușa debaralei se deschidea.
„Săru’mâna”, am reușit să îngaim.
Mi-a aruncat o privire scurtă și-apoi s-a întors spre fiică-sa:
„Auzi, ziceai că seamănă cu Moșu’, da’ ăsta e chiar Moșu’, după cum i-arată aia!”
„Doamnă, e cam răcoare…”, am bâiguit înainte de a ieși în goană. Și dus am fost.
Norul
Era odată un nor. La început mic, apoi din ce în ce mai mare. În fiecare zi, se putea transforma în altceva. Era ba un taur fioros, ba o corabie sau un delfin, după cum îi era cheful. Uneori se adună ca o bilă rotundă, neagră, grea, alteori se risipea cât putea de mult. Îi plăcea să se încălzească la soare, pe o parte, în timp ce privea în jos, spre pământ, pe de alta.
Aşa a văzut-o prima oară. Era frumoasă cum nu credea să existe. Avea roşu, albastru, alb, verde, violet şi mult galben. Şi un parfum aparte, turcoaz, aşa cum îţi imaginezi că miroase spuma valurilor sparte de stânci. Adevărul e că s-a îndrăgostit pe loc. Venea zilnic s-o vadă, se transforma, pentru ea, în tot ceea ce credea că-i face plăcere. Floarea îndrăgise şi ea norul, iar în dimineţile cu vânt, când lui îi era greu să rămână mai mult decât câteva clipe pe cerul de deasupra ei, devenea tristă, îi păleau culorile.
După o vreme, căci era o vreme bună, fără vânt, cu cer senin, doar cu un nor subţire, adică el, floarea, deşi fericită, începuse să se ofilească. Oricâte giumbuşlucuri făcea norul, oriînce se transforma, florii îi era din ce în ce mai rău. În jurul ei, toate suratele se bucurau de lumina soarelui. La ea, era umbră, mereu. Norul şi-a dat seama că o sufocă. Vrând să-i fie alături, îi făcea rău.
Aşa i-a venit o idee simplă, dar perfectă: s-a transformat într-un inel pufos, ca un rotocol alb. „Vrei să-mi fi soţie?”, a întrebat-o, lăsând lumina soarelui să ajungă la ea. Floarea i-a privit inima rarefiata, dar mare, şi, chiar şi aşa, legată de pământ, s-a simţit în al nouălea cer. A spus „da”, râzând din toate culorile sale minunate. N-a fost o fericire mai mare pe pământ şi în cerul de aproape decât iubirea dintre ei.
După un timp, chiar şi scăldată în lumina soarelui, adiată de umbra norului şi îmbujorată de iubirea cea mare, floarea începuse să-şi afle frunzele uscate, petalele pălite. Avea nevoie de apă. Multe dintre suratele ei se uscaseră deja. Chiar şi pentru ea, deşi iubirea îi dădea, dimineaţă de dimineaţă, noi imbolduri, soarta părea pecetluită.
Atunci, norul i-a spus: „Voi lipsi trei zile. Rezistă1”. În prima zi a mers departe, cât a putut de departe. În a doua zi a mers sus, cât a putut de sus. Acolo l-a întâlnit pe Înţeleptul Norilor. I-a cerut sfatul. A aflat. A mulţumit şi a plecat spre pământ. În a treia zi, era acasă.
Floarea era veştejită. Uscată de de secetă şi de dor. „Am venit”, i-a spus norul, „şi te voi salva. Te iubesc”, i-a spus. Şi s-a transformat într-o ploaie binefăcătoare. În apa vieţii. S-a scurs, cu totul, deasupra florii, a udat pământul în jurul ei, i-a dat din nou culoare, viaţă. Aşa şi-a dat nemurirea. Iar floarea a fost cea mai frumoasă şi cea mă tristă, de atunci înainte şi până acum, când oamenii i-au văzut frumuseţea şi asta i-a făcut şi pe ei frumoşi. Într-un fel.

Am fotografiat acest nor dni Arill, de lângă piscina Mirrage. Povestea am inventat-o pentru copiii mei. Era destul de năzbâtiosi si am încercat să-i domolesc astfel. A tinut figura. Au stat cu gura căscată până la final. Apoi au început să caute nori pe cer. Atunci mi-am amintit si de siteul lui Tudor.
Sabotaj
Autor: ?
Dracu’ căzu într-o depresie. Nici măcar coada nu şi-o mai băga. Sfântul, văzându-l aşa blegit, îl mângâie părinteşte între coarne şi-l întrebă cu blândeţe :
– Ce-i cu tine, dracul meu ?
Dracu’ ridică din umeri şi spuse cu năduf :
– Am rămas fără clienţi. Acum toată lumea îi trimite la Naiba. Da’ cine-i, dom’le, acest personaj obscur, cine-i această noţiune abstractă ? Ştii cum îi păcăleşte ? Le zice : E-he ! Nimic nu mai e cum era ! Timpurile s-au schimbat, nici dracu’ nu mai e atât de negru !






