Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Că tot e în plină desfăsurare Campionatul Mondial de fotbal: am avut o supriză zilele trecute la un pub, S.A.L.T., din centrul vechi (localul e OK, recomand!). Supriza v-o arăt mai jos; mi-a amintit de un stabiliment asemănător pe care l-am „frecventat” în Viena).
Am fotografiat cu telefonul (că doar n-am avut aparatul de fotografiat la mine!). Dacă mă întrebati, cred că aici, în S.A.L.T., e mai cool decât acolo, la Viena. Dar e si cu doi ani mai târziu. Prietenii stiu de ce .
Ironic: Anglia devenea campioană mondială acasă, în 1966, când a dat un gol care n-a fost gol (Hurst, într-o finală cu Germania, 4-2), si este eliminată acum, după 44 de ani, de Germania (1-4), după ce a înscris un gol valabil (Gerrard Lampard) , nevalidat de arbitru. Cum se întoarce roata.
„Mi-am dat seama că mingea a fost după linie şi cred că felul în care m-am comportat l-a păcălit pe arbitru care a crezut că balonul nu a trecut de linie. Ar fi trebuit să fie gol pentru Anglia. Probabil au fost doi metri” Neuer, portarul Germaniei.
„Acela a fost un gol. Este o ruşine” (Jurgen Klinsmann, fost selectioner al Germaniei.
UPDATE. Nu credeam că vor fi erori de arbitraj monumentale la acest CM, după cum se arbitrase în grupe. Dar ofsaidul din care argentinienii au dat al doilea gol a fost cât caru’. Stiu, Argentina ar fi câstigat oricum. Ei, si?
„Arbitrul a influenţat meciul. Rosetti a greşit grav, dar nu se poate spune că Argentina a câştigat datorită acelei erori de arbitraj”, Maradona, selectioner Argentina.
În urmă cu o săptămână am experimentat ceva de care nu te poti feri. Timp de două nopti am avut timp să cuget, într-o atmosferă propice filosofărilor despre viată si moarte. Timp de două zile am avut suficient de alergat pentru a rezolva probleme la care nu mă gândisem niciodată.
Imaginea de mai jos nu reflectă cea mai teribilă parte a experientei despre care v-am spus, dar e singura imagine pe care v-o pot arăta; n-am stat să fotografiez, decât pentru memoria-mi. Totusi, simplitatea răspunsului celor două usi mi se pare genială.
Fotografia a fost făcută cu telefonul mobil, în timp ce asteptam să deschid una dintre cele două usi. De data asta, a fost usa din partea dreaptă…
PS Click pe foto ca să se mărească
Am mai văzut reclame d-astea la metrou Victoriei. Cea mai faină a fost la Milka, dar n-am fotografiat-o. Acum o am pe asta. Pare bună. Sunt curios însă cât de eficientă se va dovedi.
Era duminică, spre prânz, asa că am asteptat un pic până au apărut si niste oameni în cadru.
Ne punem bărbi pe faţă, ne punem riduri, ne punem păr alb, lehamite, sictireală, ne punem răguşeală, tuşim de la atâtea ţigări, ne punem dinţi galbeni, ne dăm jos dinţii, ne cad gingiile, ne cad sânii, ne cad cearcănele, ni se scofâlcesc unghiile, ne oferă loc în autobuz (sau nu), ne enervează, nu ne arată respect, ne lasă deoparte, ne cred surzi, ne cred proşti, ne cred terminaţi, ne vor plecaţi, ne vor casele, ne-au uitat gândurile, ne-am uitat gândurile, ne plac amintirile, ne suntem amintiri, noi suntem copii.
NOTĂ. PA scris pentru etapa 16, Bal mascat, a concursului Orasul PA
Toată lumea spune că era mai frumoasă înainte de incendiu, deşi, potrivit legendei, o refăcuseră la fel. Oricum, nimeni nu ştia cum arătase într-adevăr, pentru că nu se păstrase nici măcar un desen în cărbune care să o înfăţişeze. Poate că nu vechea catedrală era mai frumoasă, ci împrejurimile, îşi spune el, încercând să rămână nemişcat. De mai bine de-o oră priveşte fix la crenelurile de pe latură sudică. Singurul lucru care pare etern în tot acest ansamblu de piatră aproape veşnic e tocmai acea privire.
NOTĂ. PA scris pentru etapa 15, Catedrala, a concursului Orasul PA.
Sute de arătări ţopăie dinspre partea dreaptă a străzii Rândunicii spre gardurile din partea stânga. Alte sute ţopăie pe strada Lebedei. Arătările sunt ceva între mormoloci, de la care încă mai păstrează coada, şi broscuţe, de la care au deprins ţopăitul. Când ajung la gard, încearcă să urce pe el, dar nu pot. Încearcă şi încearcă şi încearcă să treacă dincolo, orice-ar fi. E ora 8 dimineaţa. Până spre seară vor rămâne lângă garduri sute de codiţe de mormoloci. Apoi va începe să plouă.
NOTĂ. PA scris pentru etapa 16, Bal mascat, a Orasului PA.
Toată lumea spune că era mai frumoasă înainte de incendiu, deşi, potrivit legendei, o refăcuseră la fel. Oricum, nimeni nu ştia cum arătase într-adevăr, pentru că nu se păstrase nici măcar un desen în cărbune care să o înfăţişeze. Poate că nu vechea catedrală era mai frumoasă, ci împrejurimile, îşi spune el, încercând să rămână nemişcat. De mai bine de-o oră priveşte fix la crenelurile de pe latura sudică. Singurul lucru care pare etern în tot acest ansamblu de piatră aproape veşnic e tocmai acea privire.
NOTĂ. PA scris pentru etapa 15, Catedrala, a concursului Orasul PA.
Mi-ar plăcea să meargă unul dintre cititorii blogului meu la mare, pe oferta lui Răzvan 😉 Baftă!
Aici găsiti PA-urile etapei 16, Bal mascat, pe care GE Cristian Dima vă roagă să le votati până vineri, 23.00. Mă alătur acestei rugăminti. Trimiteti voturile voastre la dimav.cristian@yahoo.com.
PS Până când începe meciul Italia – Camerun (sic!), adică până la 17.00, azi, voi anunta dacă va mai fi o etapă a 17-a sau ba. Depinde foarte mult de voi (în clipa asta nimeni nu a anuntat că ar dori să fie mai fie GE).
Că. Sau poate.
Meduza cu părul încâlcit, încă iun., armonii urbane în buclă, fustita, ca o tortură senzuală (:P), un balaur feroce, clădiri din Bucuresti, despre cât de greu e să fii snob, există 20 de motive pentru a rămâne în România?, iubitul ei, trup de femeie (cu piciorul în gips, ce vremuri!), despre albumul lui chilian, toti sunt aproape perfecti, wow!, nota de subsol (un joc), vechi, dar bun, Chiorui-i împărat în continuare, tot serios, tot pus pe glume, ghicitori-ghicitori, neasemănare, acces direct la greată (bleah!), nu poti vinde ceea ce au ei, poveste din prezent.
UPDATE.
Aceasta a fost ultima etapă a Orasului PA. După ce vom afla clasamentul etapei 16, voi alcătui clasamentul general. A fost un concurs lung si frumos.
Acum ne mirăm, cu totii, că plouă. Dar a plouat mereu. Inundatiile din 1970 au fost, e drept, mai mari decât cele din ultimii ani, dar eu fost mai „exceptionale”. Un bilant al inundatiilor din ultimii 50 de ani, aici. Chestia e că, acum, e mult mai mult vina prostiei românesti si a hotiei de aceeasi sorginte. Desfrisările duc la tragedii la poalele muntilor si ale dealurilor, iar canalizarea proastă la inundarea oraselor după fiecare ploaie mai sănătoasă.
Fotografiile de mai jos nu le-am făcut eu.
Sunt tot mai dese imaginile cu apa tâsnind din pământ. Adică din canale. Fotografie făcută în Deva, de Remus Suciu
Aici e o fotografie făcută de Adi Pîclisan în judetul Timis, în urmă cu trei sau patru ani
Drum distrus în judetul Alba. Pădurea nu se vede prea bine. Poate fiindcă nici nu prea e. Foto: Mihaela Moraru
Era prin primăvara anului 2004. Jucam de doi ani un manager de fotbal online, hattrick si, pe când începusem să mă plictisesc nitel, am dat peste o „facilitate” a jocului: scrierea unor anunturi de presă = press anouncement = PA. Toti cei care foloseau asta scriau stupizenii legate de „marile” lor cluburi de fotbal virtual.
Îmi încoltise ideea că în cele 500 de semne disponibile se pot scrie mici povestioare. Am încercat câteva, scrâsnind. Era al naibii de neplăcut să vezi că ti se termină pagina când încă n-apucasei să spui „esentialul”. Apoi am căutat, printre câteva mii de beneficiari românia ai acestei facilităti, câtiva asemeni mie. Am găsit, cu plăcere, o mână de oameni.
Am fost sase care am înfiintat (iulie 2004) o „federatie” a scriitorilor de PA-uri, PAhico. „Federatia” era o altă facilitate a jocului care permitea gestionarea unui forum destul de complex, foarte prietenos. Treptat, ni s-au alăturat câteva zeci, apoi am trecut de o sută de amici virtuali cu o pasiune comună: textele de 500 de semne. Am învătat unii de la altii, am perfectionat. Am organziat concursuri, cu clasamente săptămânale. Am devenit o comunitate incredibilă. Văzuti din afară, păream un fel de elită bizară a „jocului”.
În cei sase ani care au trecut de la înfiintarea Pahico s-au scris, numai acolo, peste 4.000 de PA-uri. Între acestea se află cel putin 500 de texte bune si foarte bune si cel putin 100 remarcabile.
În urmă cu vreo doi-trei ani ne-a venit ideea că povestea asta trebuie să meargă mai departe. Ne-a venit ideea că putem vorbi despre un gen literar (habar n-avem de very short stories).
Mi-am dat seama că PA nu exprimă prea mult. E o abreviere OK, dar în spatele ei trebuie să fie un termen clar, puternic. Primul gând a fost să-i zicem proză foarte scurtă/ultrascurtă. Dar PA nu putea fi abrevierea a asa ceva. O amică a spus: proză arhiscurtă. Si asa i-a rămas numele, fie-i lăudat!
Apoi am iesit în lume. Am cochetat cu ideea de a face o antologie de PA-uri. Am făcut două planuri. Apoi am zis să facem o pauză, să vedem întâi dacă ideea ar putea prinde si în afara Pahico. Asa am ajuns în blogosferă. Primul blog de proză arhiscurtă a fost asa si asa. Al doilea, mai mult asa. Apoi, o parte dintre noi a făcut un blog foarte serios si foarte bun, de analiză politică. O parte (eu) a făcut acest blog. Altă parte a rămas doar în Pahico sau s-a „pierdut” pe drum.
Bucuria mea cea mai mare e că încă se mai scrie excelent în Pahico (mai putin cantitativ, dar foarte bine calitativ!) si că există deja, independent de Pahico, foarte multi scriitori de PA-uri aici, în blogosferă. Deocamdată, pe cei mai multi îi stiu. Sunt legati, mai mult sau mai putin, de acest blog.
Initiativele lui Mircea Popescu au făcut însă ca ideea de proză arhiscurtă să capete o oarecare independentă de blogul meu. Mă astept ca, în curând, să apară mai multe astfel de nuclee si proza arhiscurtă să stea linisitită pe propriile ei picioare. Apoi vor apărea cărtile. Cam asta e.
PS Am scris acest text ca urmare a unei întrebări pe care a pus-o cineva pe blogul lui Cristian Dima.
Azi m-am julit la genunchi. Jucam prinsa și alergam atât de tare încât la un moment dat am fost sigur că voi zbura. Deja mă gândeam ce va spune Dodu când se va întinde să mă prindă, cât e el de lung, si nu va ajunge până la mine nici cât să-mi atingă sireturile, care vor atârna ca niște crengi de salcie pletoasă. Râdeam în sinea mea, în timp ce mă miram ce comparație făcusem, aia cu salcia, când m-am trezit pe burtă. Acum am genunchii negri. Cu pietricele. Uite, s-au înroșit.
NOTĂ. Aces PA l-am început undeva în aer, deasupra Europei, în drumul spre Shanghai. Din motive de net ciuciu, n-am apucat să-l trimit la timp pentru etapa 3, Macadam, a concursului Orasul PA. Acum l-am descoperit în carnetelul de Shanghai si am zis să-l scot la lumina blogului.
Azi vă arăt trei fotografii care par a nu avea vreo legătură între ele. Dar poate au, cine stie?
Am realizat această fotografie în timpul incredibilei călătorii pe care am făcut-o în Muntii Olimp, în urmă cu un an. Mi se face pielea de găină si azi când privesc imaginile.
PS Click pe poză pentru a o mări. Merită!
Fotografie făcută în timpul micii excursii pe care am făcut-o la Weimar în vara anului 2008. Îmi place s-o privesc.
O descăpătânare pe care am văzut-o, vara trecută, pe peretii interiori ai unei biserici bucovinene (nu bag mâna în foc dacă e sau nu vorba despre Arbore, Pătrăuti sau Humor?).
Nu prea sunt multe de adăugat în minutul 6 al reprizei a doua a meciului Africa de Sud – Franta. Cocoseii galici sunt groggy, la fel ca ieri, nord-coreenii. Dar, mai degrabă, joacă fără să vrea să câstige. Disensiunile din lot, ca să folosesc un eufemism, au fost mai profunde decât se credea. Adineauri, sud-africanii au tras în bară după o fază miunată, înc are apărătorii centrali ai Frantei au fost jaloane. Phii!
Mario Kempes, cel mai bun jucător al Mondialului din Argentina, 1978
Prin vara anului 1978 mă ducea tata pe dealurile din spatele Nucetului, lângă Deva, să prindem „ungurii”. Îi vedeam prost pe Kempes, Ardiles şi Passarella, la televizoare mici, printre pureci mari. Citește în continuare
Azi vă arăt trei lucruri făcute de mâna omului ca să bucure ochiul omului. Pe-al meu l-au bucurat, deci sunt om.
Am fotografiat, în probabil ultima zi în care am vizitat expozitia mondială de la Shanghai, un grup statuar (ca să mă exprim bombastic) amplasat la una dintre intrări, înainte de o mare parcare. Era un păstor (cu oile si cu măgarul lui). Toate „piesele” erau confectionate din gard viu si alte plante. Nu puteai să nu te uiti la migala măiastră a mesterilor. Si, totusi, niciodată n-am avut suficient timp să studiez mai în detaliu opera si nici să aflu numele autorului (dacă va fi fost trecut pe vreo placă, pe undeva). Abia în ultima zi mi-am rugat colegii să mă astepte nitel si am dat o fugă (la propriu) până aproape de turma păstorului verde. Am tras câteva fotografii, apoi am dar curs apelurilor strigate în limba română: „Hai, Căline, că-i târziu!”
Acest grup statuar l-am fotografiat la capătul unei zile pline pe care am petrecut-o în Weimar, în urmă cu două veri. Din păcate, instinctele mele de jurnalist (sau de simplu Călător) au fost cam amortite si nu stiu ce reprezintă. Nici n-am căutat anume, desi ar fi fost o întreprindere care mi-ar fi făcut cinste. Deocamdată, vă arăt imaginea.
Statuia lui Ciprian Porumbescu am fotografiat-o vara trecută, la Muzeul de la el de acasă. Dar nu imaginea e importantă aici, ci sunetul. Balada lui Porumbescu umplea tot parcul din jur, deci eram în Rai. Cum n-am avut inspiratia să înregistrez muzica, vă arăt doar fotografia.
PS Totusi, trebuie să fie cu muzică! Asa că vă arăt si acest montaj, coborât de pe youtube. Sunt aproape 6 minute, dar merită văzut/ascultat. Mie mi-a trezit nostalgii si un fel de bucurie prostească.
Iaca, avem si etapa 16, Bal mascat cu GE Cristian Dima, un relativ nou venit (dar venit ca din puscă!) în lumea PA. O invitatie generoasă si de mare clasă. Trimteti textele până miercuri, 23.00, la dimav.cristian@yahoo.com. Baftă!
PS1 Vă aduc aminte, puteti încă vota până diseară PA-urile etapei 15 (le găsiti aici), 23.59. Trimiteti voturile la adresa ziaruldela5@globe-trotter.ro.
PS2 Iar aici puteti spune cine credeti că sunt autorii PA-urilor cu pricina.
UPDATE. Am actualizat clasamentul general, după 15 etape!
Am fost în vizită la Nuţu. Mami m-a lăsat pentru că la noi era prea cald. Nuţu stă la vilă şi are doi cireşi şi un leagăn sub prun (are şi un prun). Când am vrut să fac pipi, Nuţu mi-a zis să nu fac pe prun, că se împute toată curtea. Am mers în casă. Era răcoare. Au aer condiţionat. Mirosea a plăcintă cu vişine şi m-am dus la bucătărie (de unde venea mirosul). Acolo era cald. Mami lui Nuţu m-a auzit. Când s-a întors spre mine, am văzut că are ţâţe cam ca mami, dar cu bube mai mari. Se vedeau prin maioul ud.
PA scris pentru etapa 14, Căldură mare, a concursului Orasul PA.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 