Trei statui: una eco, una cu apă si alta cu muzică

Azi vă arăt trei lucruri făcute de mâna omului ca să bucure ochiul omului. Pe-al meu l-au bucurat, deci sunt om.

Am fotografiat, în probabil ultima zi în care am vizitat expozitia mondială de la Shanghai, un grup statuar (ca să mă exprim bombastic) amplasat la una dintre intrări, înainte de o mare parcare. Era un păstor (cu oile si cu măgarul lui). Toate „piesele” erau confectionate din gard viu si alte plante. Nu puteai să nu te uiti la migala măiastră a mesterilor. Si, totusi, niciodată n-am avut suficient timp să studiez mai în detaliu opera si nici să aflu numele autorului (dacă va fi fost trecut pe vreo placă, pe undeva). Abia în ultima zi mi-am rugat colegii să mă astepte nitel si am dat o fugă (la propriu) până aproape de turma păstorului verde. Am tras câteva fotografii, apoi am dar curs apelurilor strigate în limba română: „Hai, Căline, că-i târziu!”

Acest grup statuar l-am fotografiat la capătul unei zile pline pe care am petrecut-o în Weimar, în urmă cu două veri. Din păcate, instinctele mele de jurnalist (sau de simplu Călător) au fost cam amortite si nu stiu ce reprezintă. Nici n-am căutat anume, desi ar fi fost o întreprindere care mi-ar fi făcut cinste. Deocamdată, vă arăt imaginea.

Statuia lui Ciprian Porumbescu am fotografiat-o vara trecută, la Muzeul de la el de acasă. Dar nu imaginea e importantă aici, ci sunetul. Balada lui Porumbescu umplea tot parcul din jur, deci eram în Rai. Cum n-am avut inspiratia să înregistrez muzica, vă arăt doar fotografia.
PS Totusi, trebuie să fie cu muzică! Asa că vă arăt si acest montaj, coborât de pe youtube. Sunt aproape 6 minute, dar merită văzut/ascultat. Mie mi-a trezit nostalgii si un fel de bucurie prostească.

4 comentarii to “Trei statui: una eco, una cu apă si alta cu muzică”

  1. As ‘monta’ si eu un gard ecologic deosebit…Sa merg in China?

    Apreciază

  2. Orice drum în China e o experientă utilă 😉

    Apreciază

  3. multumesc.
    m-am bucurat si eu de toate, si de cea cu frunze, si de cea uda, si de cea cu suflet.

    Apreciază

  4. @ajnanina: Asta am vrut, să bucur, să vă împărtăsesc din bucuria mea.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: