Caroseriile taie ziua în franjuri precişi, ca în Cărtărescu, perioada optzeci. Aşchii de zi se adună în noapte. Sudează abrupt cartierul, şaormeria, cazinoul de la parter, orgasmul de la etaj. La început, totul se întâmplă în tăcere, o tăcere decentă, ca niște nituri înșirate corect pe o tablă de zerodoi.
13/08/2009
Ca un covrig
Dormea bine, aşa cum dormi dimineaţa, când nu te-ai trezi nici plătit. Ceva îl ardea, însă. Erau doi ochi mari, curaţi, frumoşi. Băieţelul îl privea insistent, cu candoare. Soarele nu răsărise, dar privirea aceea tăia întunericul din cameră. De o parte era somnul, de cealaltă nerăbdarea copilului.
– E ziua mea acum?, a întrebat puştiul, care tocmai împlinise o vârstă ca un covrig gustos.
13/08/2009
Explicaţiile unei absenţe pe care, presupun, nici n’aţi observat’o
Dragi prieteni,
Lipsesc câteva zile din peisaj (dar am avut grijă să instruiesc roboţelul să posteze zilnic câte ceva, mai bun decât aş fi scris eu însumi). Răspunsuri la comentarii nu ştie să dea, voi răspunde eu la întoarcere sau de fiecare dată când voi avea acces la internet. Nici vizite nu vă pot face zilele astea, ceea ce mă sărăceşte un pic (însă voi recupera).
Cu bine,
C.
11/08/2009
Oameni în pădurea de Ginseng
I-am întâlnit cu totul si cu totul întâmplător. Stiam că există, că sunt frumosi si întelepti. Stiam că fac bine altor oameni, celor în carne si oase. Stiam că sunt ca niste rădăcini. Că nu vorbesc, vreau să zic, nu vorbesc asa, cum stim noi, cu cuvinte omenesti.
Atunci când i-am văzut, m-am mirat că sunt atât de multi. M-am indigant văzând că au, fiecare, câteo etichetă. Cincizeci si nouă de lei bucata. Poti pune, oare, pret unor oameni?, m-am întrebat.
Ardelean fiind, am realizat abia după ce m-am despărtit de ei că as fi putut, la o adică, să-mi cumpăr si eu unul. Dar, măcar, i-am fotografiat. Le-am luat un pic din suflet, fără a mă face stăpân al lor.
Sus, e un grup de oameni. Sfătosi. Jos, e unul pe care l-am văzut din fată. Cred că e un el
Sus, e unul pe care l-am văzut din spate. Cred că e o ea
Aici m-am mai dumirit. Însă ăsta (faza cu ghivecele de la Ikea) e doar un camuflaj.
P.S. Fotografiile au fost făcute cu telefonul.
10/08/2009
Banii găsiti de Sorin Stanciu
Asa cum stiti, Sorin Stanciu îmi trimite, din când în când, fotografii. De cele mai multe ori, imaginile sunt însotite de comentarii succinte. Am zis succinte? Să zic zgârcite? Misterioase?
De data asta, lucrurile sunt un pic mai străvezii. Cred.
„Aici sunt banii dumneavoastră” – foto: Sorin Stanciu
07/08/2009
Doi
Ne mai şi certam, devenise sâcâitor, cu bolboroseala din proteza care-i rămăsese mare, cu zbârciturile galbene tot mai subţiri, cu boala. Uneori făcea pe el. Dar am plâns. Cu ciudă am plâns, cu lacrimi cât ochii, ca în tinereţe. Nu mă întreba de iubire, domnule, după 51 de ani împreună e altceva, nu iubire. E aşa: acum nu mai am rost. Nu va mai urma nimic, nu mai are ce să urmeze. Stau pe banca asta şi aştept. Acasă intru doar atât cât să nu trezesc nici eu nu mai ştiu ce, apoi vin iar aici să mă uit la lume. Atât câtă mai e.
06/08/2009
Olimp. Ca după o lună de miere
Pe Platoul Muzelor, împreună cu Adi. Dincolo de panou, e bifurcatia. La stânga e drumul către refugiul Refugiul C, “Christos Kakkalos” (2650m), cel din dreapta către Refugiul SEO “Giosos Apostolidis” (2720m). Se fac aproximativ 20 de minute până la fiecare
Au trecut 30 de zile de atunci. Nu stiu prea bine cum anume, dar stiu clar că acea călătorie, cele două zile de Olimp, mi-au marcat viata. Si nu mă refer la faza cu genunchii. Vorba aia, genunchii acum sunt, acum nu sunt. Sufletul, însă, se zice că tine mult mai mult. E, poate, etern.
Cele mai multe lucruri din cele simtite si văzute de mine în Olimp vi le-am spus deja. Vreau să spun, cele mai multe pe care le-am spus. Mă astept ca impresiile să mă tină poate până la sfârsit. Cu sigurantă, voi mai scrie despre Olimp. Acum, am făcut-o si în EVZ. Îmi place enorm layoutul din editia print, de aceea îl aduc si aici, asa cum l-am adus si dincolo. As vrea să nu-l pierd.
Pagina creată de colegul meu Felix Grigore, în care eu n-am pus decât text si foto
05/08/2009
Ce scria sub ştergătorul de parbriz
Acest document este autentic. A fost depus, probabil, fiindcă erau aprinse luminile din interiorul masinii, mergea radioul si geamul din dreapta-faţă era întredeschis.
Pentru că o anumită rutină de 500 de semne a pornit un fel de joc de-a ghicitul (aici şi în Pahico*), propun şi eu o variantă.
*O variantă Pahico, plauzibilă si ea: „bă data vitore iţ tau caucucurili dacă mai parcezi pe locu mieu”.
04/08/2009
Fata de la pagina 1 care ar putea împături tricouri
Am aflat lucruri interesante de la Varby: cum să împăturesti un tricou în două secunde (se poate!), o fotografie interesantă , o superfată de la pagina 1 si de ce sunt japonezii cei mai buni fotografi. Am zis să vi le arăt.
04/08/2009
Rutină
Ieşise din scara blocului grăbit, ca de obicei. A auzit uşa închizându-se pe când se afla, deja, în parcare. Dimineaţa părea un vuiet răcoros, ceea ce, s-o recunoaştem, era bine.
I-a făcut plăcere când a văzut-o, cu formele ei rotunde, robustă şi suplă în acelaşi timp. Îi venea s-o sărute, dar nu era timp de dulcegării.
Intră cu un fel de respect la care nu putea renunţa, deşi o avea de o jumătate de an (şi-o dorise, însă, de mult mai multă vreme). Era bine, Doamne, ce bine era!
Bileţelul prins de ştergător l-a observat exact în clipa în care a pornit motorul.
03/08/2009
Mousaka de dimineaţă
Am aflat că dielda va deschide un bar, în Madrid. Iată o posibilă destinaţie turistică!
Deocamdată, îmi aduc aminte de tavernele din Insula Corfu. Aici e o parte din oferta uneia din Roda. Ce comandă doamnele şi domnii?
01/08/2009
Blog eliminat
Am dat un click banal.
Cică: „Blogul de la adresa teogeorgescu.blogspot.com a fost eliminat. Această adresă nu este disponibilă pentru bloguri noi.”
Poate e doar o problemă tehnică. Mă gândesc. Mi-aduc aminte că am trecut prin emoţii în legătură cu blogul lui Andi, apoi n-am putut intra la Anca, la Cristian Lisandru şi lista poate continua.
Dragilor, ţineţi cont, vă rog, că sunt om bătrân cu, dacă aş avea aşa ceva, plete dalbe.
31/07/2009
Oi
Am, salvată pe desktop, de vreo două luni, o fotografie de care vreau să scap. Mi se pare foarte expresivă. A fost făcută de colegul meu, Răzvan Bunea, undeva, pe Valea Prahovei.
Foto: Răzvan Bunea
30/07/2009
A-mi fi pe plac
Nu e o leapsă explicită (adică nu mi-e explicit adresată), dar mă bag. Fiindcă asa mi-a venit.
Asadar, Leo a preluat de la altcineva (asa-i la leapsa, nu?) provocarea de a numi cinci lucruri care-i fac pe plac.
Iată ce as răspunde acum, dacă as fi întrebat:
1. A călători.
2. A scrie.
3. A dormi într-o cameră sau într-o poiană unde să-mi aud copiii jucându-se.
4. A bucura si a fi bucurat.
5. A bea o nefiltrată cu Vania, rezemati el de cărtile lui (tocite de ochii mei), eu de ale mele (sau invers).
Notă. Nu arunc nimănui leapsa asta. Adică, o arunc, ca pe un buchet al miresei, către toti cei care vor fi stând să prindă.
30/07/2009
Boicotez Fun Courier
Câteodată, dimineaţa înseamnă mai pe la prânz, aşa. Deci, n-a mai găsit loc de parcare lângă clădirea biroului. Aşa că a traversat şi şi-a lăsat maşina în parcarea de peste drum. A pus în parbriz, sub ştergător, cartea de vizită. Dacă încurcă pe cineva, să-l sune. Ajunge în 3 minute.
Seara, în toată parcarea, era plin de maşini Fan Courier albe. Plus maşina lui, roşie. Cu două roţi pe jantă. Atunci şi-a amintit ceea ce credea că e doar legendă urbană: şoferii de la Fan Courier pedepsesc aspru orice intrus. Oriunde, oricând, cu plăcere.
Deci, s-a bucurat că a scăpat cu viaţă.
UPDATE. Am făcut si un banner. Dacă mai e cineva indignat, poate să-l folosească:
26/07/2009
Biblioteca lui Sorin Stanciu
Sorin mi-a trimis această fotografie. Laconic cum îl stiu, n-a dat nicio explicatie. Doar un titlu bizar al mailului: biblioteca. Asa să-i rămână numele, deci.
P.S. Ati observat că sunt tot mai multi melci în jurul nostru, de-o vreme?
Foto: Sorin Stanciu
24/07/2009
Ce ucidem azi?
Asadar.
Îmi făceam de lucru cu versurile mâzgălite când am dat peste fragmentul de mai sus, care m-a intrigat. Voiam o poezie aparent mai necizelată, mai dintr-una.
Dar acea rimă mi-a dat planurile peste cap. Dacă o las, nu cumva va fi ca o nucă introdusă fraudulos în perete? Atunci mi-am lăsat gândurile să afle, natural, o variantă cu muzicalitate explicită. Dacă „îmi vine” un poem cu rimă OK, înseamnă că asa trebuie să fie, mi-am zis.
Si, la naiba, am impresia că „mi-a venit”. Îmi plac amândouă. Habar n-am de ce. De obicei, sunt foarte exigent. Poate că e încă prea aproape momentul de gratie (desi, din experientă, stiu că după momentul de gratie mă apucă dezamăgirea, îmi vine să mototolesc).
Promit să n-o mai fac altădată, avem fiecare secretele noastre, nu-i asa?, dar azi vă invit în laboratorul meu si vă întreb ce ati alege? Pentru că nu pot rămâne în viată amândouă, asta e clar! Ce ucidem azi?
a) ai scos din viața noastră iubirea sau
b) rochia ta încă neîmbrăcată?
24/07/2009
Rochia înflorată care m-a încurcat
N-am mai fost de foarte multă vreme într-o asemenea încurcătură. Şi cred că am nevoie de ajutor ca s-o descurc. E vorba despre nişte versuri mâzgălite într-o noapte. În care am găsit, la transcriere, o rimă de care n-am putut scăpa. Staţi pe aproape, trebuie să ajung la text, ca să vi-l arăt. Poate facem şi un sondaj (pur literar!)
UPDATE. Iată versurile care m-au încurcat:
…ar fi în bucătărie fum și miros de cafea împroșcată
s-ar rupe tocurile tot așteptându-te s-ar înflora
rochia ta încă neîmbrăcată…
Vă arăt imediat de ce.
23/07/2009
Ce lung e blogul. Ba e lat!
Două ture prin Grecia (munte şi mare), plus vacanţa copiilor mi-au dat peste cap statutul de om organizat. Înainte, aveam bune obiceiuri. De pildă, îmi făceam, regulat, plimbarea printre bloguri. Reuşeam, aproape zilnic, să vă vizitez pe toţi, adică cel puţin pe cei din blogroll-ul meu. Asta mă îmbogăţea.
Pentru că, am uitat să spun, am descoperit, în cele şase luni de blogăreala, o lume fascinantă. Am descoperit, cu bucurie, o viaţă culturală intensă, fascinantă, vie. Nu ştiu cum ar fi fost pe vremuri dacă noi, tinerii de pe vremea lui Ceauşescu, am fi avut la dispoziţie acest mediu. Dar cum e acum îmi place.
Am cunoscut, graţie lumii-blog, câţiva autori pe care nu mă sfiesc să-i numesc excelenţi. I-am recomandat şi-i recomand de fiecare dată când am prilejul. Îi citesc cu nesaţ.
Însă, de-o vreme, nu mai apuc să fac asta zilnic. Ceea ce mă supără. E ca şi cum aş căuta un metrou, adică o sală de lectură inedită, dar sigură.
P.S. Pe blogul lui Lisandru n-am mai putut să intru de când i-a schimbat faţa… Leo mi-a spus să încerc cu Mozilla (n-a mers…). Mai sunt bloguri, în special pe blogspot, unde intru greu, unde comentariile mele pot fi publicate abia după o suită de vreo 4-5 click-uri. Asta, în cazul fericit în care nu se întâmplă ca, la al patrulea click, să-mi „dea” eroare. Nu vreau să mă scuz astfel (pentru că m-aş acuza), dar o spun ca o întrebare: aveţi şi voi parte de astfel de probleme sau se mai uită şi internetul la om?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 