Archive for ‘ZideZi’

20/01/2011

Cine şi de ce pică de fazan

Mă întreb care e originea expresiei „a pica de fazan”. Nu cred că vine de la jocul „Fazan”, ar fi prea simplu. Oare cât de vechi e jocul ăsta? Atunci când l-am descoperit (eram la grădiniţă) mi se părea foarte nou. Nu mi-am întrebat părinţii dacă ei îl ştiau, aveam impresia că l-au descoperit odată cu mine. Copiilor mei le-am dat aceeaşi impresie, cred; atunci când jucăm Fazan o fac, mereu, cu entuziasm – mă încântă să-i văd căutând cuvinte şi mă topesc atunci când găsesc la ei cuvinte pe care nu credeam că le-ar şti.

Revenind la mirarea de la început. Dacă expresia cu pricina nu vine de la joc, atunci mă gândesc că s-ar fi putut folosi mai degrabă „a pica de iepure”, „a pica de raţă/căprioară/porc mistreţ/urs/prepeliţă/şoarece”. Ideea e că fazanul nu pare chiar cel mai prost, naiv, uşor de păcălit animal – se zice că zic vânătorii.

M-am pornit pe această dilemă, din care, poate, mă veţi ajuta să ies, după ce m-am înfruptat dintr-o fazană, care stătuse 48 de ore la fezandat în vin şi nu mai ştiu ce mirodenii.

Etichete: , ,
14/01/2011

Două suflete: unul în Rai, altul în iad

Am auzit mai multi oameni spunând: dacă nu murea, îl omoram eu, cu mâinile mele. Să ardă în iad. E vorba despre italianul care a sărit de la etajul al nouălea al unui bloc din Constanta, cu copilul în brate. Copilul lui. Pe care, se presupune, si-l dorise si îl iubea.

„Am văzut copilul care încă respira, după prăbusire. Parcă voia să se agate de viată”, mi-a spus o colegă.

Din păcate, nu e primul caz în care un părinte îsi omoară copilul. Nu mă apuc să caut, dar îmi aduc aminte de o femeie care a sărit, tot asa, cu copilul în brate, de la etaj. Tot disperată. Sărăcie, certuri conjugale, gelozie.

Nu e treaba mea să judec. Sunt sigur că toti nefericitii aceia, dacă ar avea sansa „să dea” new game de 100 de ori, niciodată n-ar mai face-o. Sunt sigur că, în clipa dinainte de sfârsit, si-au dat seama că au gresit si si-au dorit să ardă în focurile iadului, numai să le scape cu viată copilul.

Pur si simplu nu pot si nu vreau să înteleg cum de e în stare un părinte să-i facă rău copilului lui, dorit, răsfătat. Sunt enervanti, câteodată, copiii, îti vine să te duci, să iei o pauză.

Câti dintre voi n-ati simtit asta? Dar câti dintre voi, după ce ati stat prima oră fără copii, nu v-ati trezit că gândul vă e, inevitabil, la ei?

E înfricosătoare fiecare stire despre cineva care ia viata altcuiva. De la începutul acestui an au fost prea multe stiri de genul ăsta. Eu nu pot să-i doresc iadul italianului de la Constanta, nu cred că l-as fi omorât, dar asta doar fiindcă eu sunt mai pasnic, de felul meu… Cumplit.

P.S. Stiu că Dumnezeu are grijă de sufletul micutului, îl face înger. O poate mângâia lucrul ăsta pe mămica lui?

12/01/2011

Ice Age 4 rupe lumea

Mă întreb cât va mai tine steagul sus povestea asta cu Ice Age. S-a ajuns la numărul 4 (premiera va avea loc în luna iulie, 2012). Trailerul e, desigur, incitant. De data asta, aflăm cum s-au format continentele. Cauza e, fireste, Scrat.

Trailerul ăsta a fost postat pe youtube în urmă cu 6 zile si a adunat deja 1.140.067 vizualizări. A mai fost „ridicat” însă si de alti utilizatori, adunând 256.401, respectiv 72.487 de vizualizări; asta doar de la cei din top3. Altfel spus, interes urias pentru un lucru făcut bine, foarte bine, care n-a dezamăgit deloc până acum.

12/01/2011

5 bani, 10 bani

În ceea ce mă priveste, sustin protestul pasnic, cu monezi de 1 ban, 5 bani, 10 bani, la care au aderat tot mai multi soferi din România. Intentionez, chiar, să atentez la integritatea pusculitelor celor doi copii ai mei, în acest scop.

P.S. Cred că Mahatma Gandhi, dacă ar fi fost român si contemporan cu noi, ar fi sprijinit acest tip de protest.

Am scris si o tableta TV.

 

05/01/2011

Fotografia zilei

Am primit de la Lucian, care a citit postarea mea despre eclipsă, un link. (Lucian îmi zisese ieri că fotografia mea, modestă, e bună. Apoi, azi, mi-a oferit linkul cu pricina. Ca si cum ar fi vrut să-mi spună că ieri a glumit.)

Asa am ajuns la această fotografie, făcută de Cătălin Păduraru, din Fundulea, judetul Călărasi, fotografie pe care, bineînteles, site-ul http://www.skyandtelescope.com a urcat-o la loc de cinste.

Fotografia eclipsei partiale de soare din data de 4 ianuarie 2011, văzută din Fundulea, România. FOTO: Cătălin Păduraru


Imaginea eclipsei partiale de ieri, asa cum a fost ea văzută din Fundulea, judetul Călărasi. FOTO: Cătălin Păduraru. Am luat fotografia de aici.
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită

Altfel spus, iată ce poate face un Canon 40D, Vixen VMC110L, asezat bine pe trepied.

UPDATE. Am adăugat, pentru că am voie, fotografia în toată splendoarea ei. Las, mai jos, si captura de pe site-ul cu pricina si vă trimit pe site-ul lui Cătălin, unde chiar aveti ce vedea!
FOTO: Catalin Paduraru, Fundulea. Sursa: http://www.skyandtelescope.com/community/gallery

02/01/2011

Prima mirare din 2011

Ironia sortii: am rămas în Bucuresti de revelion si în această seară mă voi înghesui pe străzi si bulevarde, în drum spere casă, cu cei care se vor întoarce de pe Valea Prahovei sau pe unde se vor fi dus să petreacă.

Altfel, recunosc că-mi plac momentele-simbol, desi îmi propun adeseori să le tratez cu indiferentă (măcar interioară); trecerea dintre ani e o conventie si atât. Sau, ca să fiu optimist, un pretext.

(Iaca gând scris în data de 2 ianuarie. Măi, măi)

ÎNTREBARE. Dacă ar trebui să ilustrez această mirare, ce s-ar potrivi?

Etichete: ,
29/12/2010

Adevărul despre Mighty Beanz

Ca să fie foarte clar: habar n-am care e adevărul despre Mighty Beanz. Dar ştiu că pu;tanii de 6-12 ani (deci un target destul de mare) sunt vrăjiţi, acum, de acest fenomen (iar părinţii lor cheltuiesc destul pentru aceste jucărioare).

Un Mighty Beanz este un fel de Hopa Mitică cilindric, cu capete rotunjite. Dar e impropriu să spui un Mighty Beanz pentru că, am aflat, sunt sute şi sute. Costă între 4-8 lei bucata, în funcţie de setul pe care îl cumperi. Seturile de 6 au vizibil, pe cutie, un singur M.B., iar ceilalţi 5 din cutie sunt surpriză. Înţeleg că există filmuleţe pe youtube în care puştanii, care au colecţii, desfac câte un pachet, astfel încât ceilalţi să vadă dacă două sau mai multe pachete care au la vedere un anumit personaj, au înăuntru fix aceleaşi surprize.

Am înţeles că un M.B. mai rar se schimbă, în clasa a treia, cu 4 M.B. comuni. Am mai înţeles că există şi câţiva foarte rari. În fine, ceva amănunte, dacă doriţi, găsiţi aici (siteul în limba română) sau aici (dacă doriţi în altă limbă).

Dar ce face un M.B.? În principiu, mai nimic. Poate fi rostogolit pe o pistă specială (în mai multe magazine din Bucureşti mi s-a spus că nu mai există, că e criză!; cei de la Noriel au produs ei nişte piste mai rudimentare, dar mai prezente în magazin – o industrie adevărată!). Dacă ai mai multe piste, poţi face concursuri. Cei cu dexteritate bună îşi rostogoleşti M.B. printre degete. Şi cam atât. Cred.

De ce e nevoie, deci, de sute de bucăţi? E moda. E fala de la şcoală că tu ai mai mulţi decât ceilalţi. E bucuria colecţionarului.

Cât despre adevăr, adevărul e că nu-l ştiu pe tot, dar mă documentez.

P.S. Interesant e că nu sunt desene animate cu chestiile astea. Au fost promovate fără acest suport.

UPDATE. Iaca un filmuleţ:

29/12/2010

Urarea mea

Vă mulţumesc tuturor celor care mi-aţi trimis gânduri bune de Crăciun aici, în scris sau aşa, telepatic. Şi eu m-am gândit la voi şi am nişte planuri (de purces împreună, desigur). Petreceţi frumos şi să ne vedem cu bine în 2011, an care, musai, trebuie să ne readucă optimismul şi să ne poarte pe cele mai înalte culmi. Doamne ajută!

17/12/2010

Să mori ucis din dragoste de faţă

Ion I. tocmai se bărbierise şi îşi privea obrajii, satisfăcut, când a auzit un urlet. A dat fuga la fereastră. Stolul de pescăruşi se rotea mai aproape ca nicicând de peretele blocului. O păsăre l-a atins cu aripa. Ca un înger, ar fi putut spune el, dacă s-ar fi aflat într-o dispoziţie poetică. În schimb, s-a dat înapoi, până la oglindă, îngrozit de zgârietura ce-i împărţea obrazul în două, partea de jos fiind spălată de sânge. Și-a pierdut cunoștința, fără a şi-o mai recăpăta vreodată, fiindcă, în cădere, s-a lovit cu tâmpla de colţul mesei.

15/12/2010

Proză scurtă ortodoxă. Concurs

Îmi face plăcere să vă anunt că prietenul nostru Serafim, care stie ce e ăla un PA încă dinainte ca proza arhiscurtă să fi fost adusă în blogosferă, organizează un foarte interesant concurs de proză arhiscurtă ortodoxă. Vă îndemn să participati (fiindcă e cu premii si, mai ales, fiindcă subiectul, scrieri ortodoxe – fie ele si de doar 500 de semne 😉 -, rimează cu perioada Crăciunuluide care ne pregătim cu totii).

Găsiti pe blogul lui Serafim toate detaliile.

13/12/2010

O găleată de bere

Mi-a plăcut ideea, am impresia că realizarea e super, iar fotografiile m-au dat gata. Dacă aș locui în Timișoara, nu m-aș da în lături, parol! (Fireste, vorbim despre o vizită de documentare, pentru blog). Îmi place întreg ansamblul, cu porcii de pe pereti, beti ca oamenii, cu găletile de bere, borcanele de whisky si vazele cu vin.

Imagine din interiorul barului Porky’s deschis la mijlocul săptămânii trecute la Timisoara. FOTO: Adi Pîclisan/EvzImagine din interiorul barului Porky’s deschis la mijlocul săptămânii trecute la Timisoara. FOTO: Adi Pîclisan/Evz

Amănunte, aici.

11/12/2010

Cum poti să râzi singur acasă

A devenit deja o tradiție a televiziunii de pe Pache Protopopescu să difuzeze, înainte de Crăciun, filmele „Singur acasă” (1 și 2) – cele Macaulay Culkin și Joe Pesci. Nu știu a câta oară le revăd. Știu doar că ele au un ceva special, care le fac agreabile mereu.

Dacă sunteți cumva mai scorțoși, dacă nu vă îngăduiți să râdeți în hohote în fața unor creații destinate, firește, vulgului, dacă vă considerați un analitic ce nu-și permite luxul de a lăsa deoparte preocupări foarte serioase, vă propun un experiment cât se poate de științific: faceți-vă timp și priviți un copil care se uită la „Singur acasă”. Unul care vede pentru prima oară filmul sau unul care știe deja secvențe pe de rost.

Credeți-mă: râsul lui, bucuria lui sunt molipsitoare! Habar n-am de ce. O fi vreo vrajă la mijloc sau poate că, pur și simplu, fabrica de filme de la Hollywood (pe care o privim de sus, cu superioritate, noi, provincialii amatori numai de filme de artă) chiar face lucuri serioase până și atunci când e vorba de filme pentru copii.

NOTĂ. Acest text a apărut si în EVZ, ca Tabletă TV.

10/12/2010

Expozitie de acuarele naive

Desene făcute de copii bucuresteni, găsite pe blogul Alinei Gorghiu


Desene făcute de copii bucuresteni, găsite pe blogul Alinei Gorghiu

Cei care vor să simtă, mâine, nitică atmosferă de apropiere de sărbătoare, pot trece pe la de Music Rooms Cafe, B-dul Dacia nr. 32 (vizavi de Hotelul Howard Johnson), unde e o expozitie de desene făcute de copii din sectorul 5. Nu-s opere de artă, dar sunt niste gânduri de copil pe acolo. Invitatia am primit-o de la Alina Gorghiu, iar aici găsiti amănunte.

03/12/2010

Fotografii fără cuvinte

Stiu că o fotografie face cât 1.000 de cuvinte, Remus Suciu stie mai bine asta (apropo, el chiar e dispus să vă răspundă la întrebări!), dar fotografiile de mai jos fac cât 1.000 plus un smile (socot). Le-am primit, în urmă cu ceva vreme si, într-un fel, se asteptau una pe alta.

Vedeta Antenei, Alessandra Stoicescu, fotografiată la un santier organizat (probabil de Fundatia D.V.) după inundatiile din vara acestui an. FOTO: A1 (sper să nu mă însel)
Vedeta Antenei, Alessandra Stoicescu, fotografiată la un santier organizat (probabil de Fundatia D.V.) după inundatiile din vara acestui an. FOTO: A1 (sper să nu mă însel)

Fotografie făcută cu ocazia unei exhumări realizate de echipa lui Mariu Oprea, căutătorul de rămăsite (si povesti) ale partizanilor anticomunisti. FOTO: Mihai Soica
Fotografie făcută cu ocazia unei exhumări realizate de echipa lui Mariu Oprea, căutătorul de rămăsite (si povesti) ale partizanilor anticomunisti. FOTO: Mihai Soica

02/12/2010

Fotografiile capitalei înghetate

Dacă tot a trebuit să-mi las masina pe loc si dacă tot am avut de mers pe trotuare alunecoase (aseară, de ziua natională, cea cu freezing rain), am zis să fac niste fotografii – cu telefonul.
Iată-le:

Această prezentare necesită JavaScript.

01/12/2010

Freezing rain de Ziua Natională, în loc de laolaltă

Ploaia înghețată de azi-dimineată, care m-a tinut în jurul masinii muuuult mai mult decât as fi vrut (până la urmă am reusit să curăt geamurile destul de cumsecade), mi-a amintit foarte direct că Ziua Natională a României pică într-o perioadă a anului cam nepotrivită pentru petrecere laolaltă.

Fotografie făcută azi (01.12.2010) la parada de 1 Decembrie din Bucuresti, de colegul meu Vlad Stănescu. Recomand întreg fotoreportajul de pe evz.ro!

Cred că, în principiu, Unirea din 1918 e un eveniment extraordinar în istoria României. Poate cel mai important
(eu as vota si pentru încoronarea regelui Carol I – 10 mai 1886, fiindcă acela poti zice că a fost momentul de cotitură). De ce însă nu reusim să simtim că e sărbătoare azi? E vorba doar de vremea proastă (iarna nu-i ca vara, am aflat de mai multă vreme…). Unde am pierdut (dacă l-am avut vreodată) sentimentul de laolaltă, de împreună, de solidaritate (stiu, sună prea pompos)?

În fine, mai am un dor, dorul de România dodoloată. Azi sunt 92 de ani de la Unire. Câti, oare, până la Unire? Închei strigând (în gând): Trăiască România dodoloată!

NOTĂ. Am folosit englezismele din titlu pentru că mi-a plăcut pronuntia perfectă a unei domnisoare reporter de la Realitatea TV, atunci când a explicat de ce nu zboară niste avioane de pe Otopeni.

Logoul cu care google.ro a cinstit ziua de azi
După cum se poate observa în imaginea de mai sus, în ciuda faptului că cei de la google sunt destul de engleziti, au folosit corect tricolorul românesc, fără a mai adăuga a patra culoare, cum făcuseră autoritătile din Alba Iulia.

Mai sărbătoresc azi (din câte mi-am dat eu seama): Gabriela Elena, Flavius Obeadă, Leo, Paul Gabor, Adela Onete, ajnanina, Cristian Dima, Naiv prin România, Cristian Lisandru, A.Dama, starsgates, Daurel, g1b2i3, Gina, Laura Driha, Serafim, Călin, Victor, Alex Mazilu, Carmen Negoită, Romeo, Dan, Roxana Soare, Anamaria Deleanu, Bogdan Onin, Cristian Stefanescu, Geocer, LeeDee P.,LePetitPrince, Photographis.

16/11/2010

Luna printre crengile din Parcul Cismigiu

Vizita mea prin Parcul Cismigiu n-a însemnat doar mica dezamăgire de la Coltul Sahistilor. Până la urmă, ne-a prins înserarea (si copiii tot nu se dădeau dusi acasă), deci a fost fain.

La un moment dat, am mai făcut o fotografie cu telefonul (uneori, as arunca telefonul ăsta care nu poate face fotografii prea grozave, doar-doar mă oblig, în felul ăsta, să cumpăr un aparat de fotografiat ca lumea! n-o fac, fireste, asa că mă aflu în situatia de a mai fotografia un cadru, apoi altul).

Priviti, asadar, luna printre crengi!

Luna printre crengi în Parcul Cismigiu din Bucuresti, la iesirea dinspre magazinul Adam, fotografiată cu telefonul duminică, 14 noiembrie 2010. FOTO: Călin Hera

15/11/2010

Coltul sahistilor din Parcul Cismigiu

Fotografie făcută cu furie, din mers, la iesirea din Coltul Sahistilor din Parcul Cismigiu, duminică, 14 noiembrie 2010. FOTO (cu telefonul): Călin Hera

Am ajuns prima oară când în coltul sahistilor din Cismigiu prin anii 80. Eram la liceu, în Hunedoara, stiam că există si am tinut mortis să văd cu ochii mei. Am stat o după-amiază întreagă urmărind o multime de partide de sah (o adevărată încântare si fiindcă erau multi jucători buni, si pentru mistourile aruncatr de jucători si de chibiti; oamenii aceia erau un fel de copii mari plecati în tabără).

Am căscat urechile si la discutiile savante ale microbistilor, care vorbeau atât de familiar despre nume mari ale fotbalului românesc; aproape că-mi venea să le cer autograf acelor neni (m-am linistit când au început să vorbească absolut deplasat, fără cele mai mici legături cu realitatea, detalii despre Corvinul, lucruri despre care mai stiam si eu câte ceva).

Una peste alta, a fost o întâlnire memorabilă.

Student fiind, am mers de mult ori prin coltul cu pricina. Am jucat si sah. Tin minte un sir de partide dintr-un februarie înghetat, când ar fi trebuit să merg naibii să învăt, dar tot mai începeam câte o partidă cu un nene cu pălărie în carouri, care se încălzea de la tigările pe care le suda.

Ultima oară am fost prin toamna lui 1989. Se întunecase si în toată întinderea erau doar doi sahisti, fără chibiti, care jucau cu îndârjire. Mi-am fortat ochii să văd bine tabla si piesele, aproape că am făcut zgomot mărindu-mi pupilele; dar cei doi, prea cufundati în joc, nu au băgat în seamă perechea ciudată care se zgâia în ei. Am plecat fără să aflu dacă partida s-a încheiat remiză, cum anticipam, sau bătrânelul cu pardesiu verde a făcut, în fine, sacrificiul de nebun pentru a câstiga o pozitie favorabilă pe rocada adversarului.

………………………………………………………………………………………………..

Apoi am făcut o pauză, destul de lungă.

Duminică, am zis să-mi duc fiul pe acolo, să-i arăt. Îi povestisem câte ceva. E drept, nu rezonase prea tare, dar am gândit că, dacă vede cu ochii lui, va aprecia altfel decât pot eu să-i povestesc. Recunosc, aveam mici emotii: dacă nu mai e chiar-chiar asa cum stiam eu?

Ei, bine, nu mai era deloc pustiu. Ba, pot spune, era mai aglomerat ca niciodată. Nu cred că am mai văzut asa mutle mese acolo. Si toate erau ocupate. E drept, era o vreme superbă, era ora două după-masa, aproape că nu-ti puteai dori altceva, în Bucuresti fiind, decât să stai în parc. Ce m-a frapat a fost linistea. Aproape că nu se auzeu voci, desi era atâta lume.

Nu se auzeau voci, în schimb se auzea zgomotul zarurilor. N-am numărat, dar cred că numărul meselor ocupate de tabalgii era aproximativ egal cu cel al meselor ocupate de jucătorii de remi. Sahisti? Trei mese cu totul… Am trecut destul de repede prin perimetru. I-am zis fiului meu doar atât: nu mai e ca pe vremuri.

UPDATE.
M-au impresionat atât de mult vizita în Colțul Sahistilor si chestia cu Chandra încât am scris un editorial despre.

12/11/2010

Eu îmi văd de treabă ;)

Presupun că nu veti fi foarte multi interesati de asta (nici pe Anca, ultimul meu fan, n-am mai văzut-o pe aici…), dar eu încerc să merg mai departe cu proiectul „Sâmbăta de poezie”. Peste câteva ore veti putea citi ceva nou.

P.S. Iar duminică ar trebui să găsiti aici un nou episod din „Servesc patria”.

Etichete: , ,