Călin Hera. PA-uri şi mirări

Noua PAfototemă e propusă de Simion Cristian. Nu stiu cât o s-o mai tinem cu concursul ăsta. Merge prea bine ca să-l întrerup, dar poate e mai bine să-l ucidem când e în plină glorie.
Deadline: luni, 23.59.
Baftă!

O fotografie de Simion Cristian

Marmura Simion Cristian
Videne, după ce termini cu tipărirea buletinelor de vot şi numărarea lor din doi în doi, vreau să-mi faci statuie din cea mai bună marmură. Dupa ce e gata, vreau s-o expui în faţa Parlamentului meu Unicameral!

Într-o dimineaţă trece pe acolo, un moş . Vreo 10 minute stă moşu şi se holbează la statuie.
-Ce-i tataie, îl întreabă unu’, de ce eşti nelămurit?
-Pai , zice moşu’, are 2 baiuri. Unu, că nu se scrie “Băsescu pentru pace” ci “Odihnească-se în pace”.
-Pai da, dar nu-i mort încă!
-No, că ăsta-i al doilea bai!

Eternul feminin Mariana
Din fuioarele de gânduri ce se aşază lin pe suflet, ea, femeia, soţie şi mamă, iubită şi prietenă, doamnă şi roabă, ţese necontenit la şalul fericirii ei… Când inima-i tresare de vreun dor neştiut, privirea scrie un poem în lacrima tăcerii, iar mâna brodează nervos , împungând pânza cu acul, ca într-o răzbunare pe destinul ce îi ţine departe pe cei dragi…Aşa e ea de când lumea şi aşa pare că va râmânea, ca o statuie neclintită, ca un simbol al eternului feminin…

Dalta Iubirii Mariana
În palma Ta nu sunt
Decât o piatră de granit
Pe care degetele Tale o mângâie
Căutându-Ţi chipul de soare…

Simt cum mă apropii de inima Ta,
Cum obrazul Tău m-atinge,
Şi cum pleoapa Ta mă răcoreşte
Cu adierile dorului de chipul de copil…

Îmi atingi cu un sărut blând
fruntea închipuită în piatră…
Şi cu dalta din mâna Ta dreaptă,
Dăltuieşti în granitul rece
o inimă nouă, caldă, largă
cât o cetate în plină pace…

Carmen Sylva Leo
Piatra coase piatră, cu privirea aţintită aiurea, între trecut şi prezent. Mâini măiestre, anonime, au înmuiat-o ca pe o pastă a istoriei, remodelând femeia cu sânge nobil şi veşminte din popor, care mânuia cu aceeaşi dibăcie şi cuvintele, şi acul de cusut.
Cântecul pădurii cântă din piatră. Piatra coase piatră. Nimeni nu mai pătrunde misterul frumuseţii femeii de odinioară.

Silogism cell61
Băieţelul se uita hipnotizat la statuie. Lângă el, mama aştepta răbdătoare. “Ce-o fi în mintea lui?” se întrebă ea.
– S-a întâmplat ceva, dragule?
– Mama, statuia asta e a lui Carmen Sylva?
– Aşa e.
– A fost o regină, nu-i aşa?
– Adevărat, o mare regină. De ce?
– Să ştii că eu, când voi fi mare, nu o să mă duc la război ca să fiu rănit.
– Dar ce-ţi veni, dragule?
– Păi tata îţi spune “regina mea”.
– Da…
– Ne-a spus la şcoală că porecla ei era “mama răniţilor”, dar eu nu vreau să-ţi zică şi ţie aşa.

Pe fata cristian
-Dragii mei! Lucrez la modelul asta de cativa ani. Trebuie sa fie intotdeauna pe fata, niciodata pe dos. Fiindca asa trebuie sa fie orice ochi, cum se cuvine, care se respecta.
-Dragii mei! Recunosc, mi-e greu. Am ajuns cu modelul la o lacrima. Ea poate fi incremenita sau impietrita.
-Dragii mei! Nu cred in lacrimi impietrite. Deci, chiar daca ma voi intepa, voi continua sa tes pana cand voi reusi sa tes o lacrima incremenita. De bucurie.

Alchimistul LordDIf
Ani la rând, închis în laborator, a încercat să descifreze secretul nemuririi. Amestecând solutii, pierdut în calcule imposibile, nu a încetat niciodată sa spere ca într-o zi va uimi lumea. Chiar si pe patul de moarte, aproape nebun nu si-a acceptat esecul rostind cu greutate inainte de a-si da obstescul sfarsit ’si totusi exista’
La un secol după moartea sa, autoritatile i-au ridicat un monument. Sculptat în marmura neagră stă scris pentru eternitate:
“Nu am renuntat nici macar atunci cand am realizat ca planul meu iluzoriu va fi un esec răsunator” Thomas Ike – alchimist

Semnătura pe iubire Mariana
Aşezat în genunchi, ca în ceasul rugăciunii de seară, sculptorul face o adâncitură în pământul grădinii regale cu genunchii lui obosiţi, dar fericiţi. După atâţia ani de adorare, de iubire tăinuită, va dăltui în marmura rece, chip de regină a sufletului lui… Între dăltuiri şi mângâieri domoale, îşi aude inima cântând de dor tremolo… Cu o tandreţe nepământeană , dalta lui face să răsară un chip de lumină neclintită…Din marele bloc de marmură, înlăturând tot ce nu semăna cu ea, marele artist îndrăgostit, şi-a pus, tot din genunchi, semnătura pe iubire…

Admiraţie gabi
Poveştile ca aceasta încep cu a fost odată ca niciodată în România, o ţară frumoasă cu căldări uriaşe, pereţi de prăpastie, iezere curate şi nori rezemaţi pe creştetul munţilor, un destin al prinţesei de Wied peste care s-au răzbunat viforniţe vrăjmaşe.A rămas şi ea neclintită într-o stană de piatră şi chip de nedrept purgatoriu.La început am privit-o cu teamă şi apoi un surâs de plăcere m-a cuprins ca în faţa unei scene de teatru ce creşte într-o cupolă înaltă. Înainte de-a o părăsi, privirea mea a învăluit cu admiraţie femeia regină, scriitoare sau Mecena cu sânge albastru.

Agonie si extaz Dan
O statuie-epopee, care imbina mai multe teme generoase: unele dragi iubitorului de arta, altele celui care e atras de istorie si, nu in ultimul rand, teme destinate celor care studiaza indeaproape cunoasterea spiritului uman. O statuie-roman biografic al unei Regine a Romaniei si a tuturor celor pe care i-a adulat, indragit, ori ajutat: George Enescu, Elena Vacarescu, Nicolae Grigorescu, Vasile Alecsandri, Pierre Loti, Mark Twain, Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Mite Kremnitz si multi, foarte multi mari Anonimi.

DUPĂ DEADLINE

Ganduri zbordefluture
Stau bine aici… se gandi doamna.
E relaxant… chiar daca cateodata imi amortesc picioarele.
Aer liber…
Pasarele..
Fosnetul frunzelor… Atunci cand sunt. Cand numai sunt… ma ia frigul sa crosetez mai repede decat de obicei, poate reusesc sa ma incalzesc.
Lumea se mira de prezenta mea aici. Li se pare ca nu sunt potrivita in acest tablou.
Dar ce stiu ei?

Noua etapă are ca temă o fotografie pe care am făcut-o în Cetateaa Domnească din Suceava, în timpul unui festival medieval, în luna august a acestui an.
Vă astept PApovestile aici, până vineri, ora 16.00. Baftă!

LOC DE DAT CU PA-UL

Neatârnare cell61
– Ascultaţi la mine, oştenii mei, Suceava va fi de-a pururi neatârnată! Nesubjugată de hoardele turceşti! Pentru asta, pun chezăşie însăşi viaţa mea!
În jurul lui, oştenii-şi ridicau mândri săbiile spre cer, urlând din toţi rărunchii:
– Libertate! Libertate!
La câţiva metri distanţă, Aura mânca tacticos o vată de zahăr. Îl lăsă să-şi ia porţia cuvenită de urale, apoi îl întrebă, cu un zâmbet neprefăcut în colţul gurii:
– Auzi, bre Lazăre, cum spuneai că-l cheamă pe patron? Cumva Hakan? Treci acasă!

Feminism etern cristian
-Zburator, cavaler, fire-ai al dracu’… Ha !
-Uita-te la el ! tot in zale, de parca nu i-ar pasa ca pe sub zalele lui am visat sa zbor pe calul inaripat si cand colo m-am terzit pe veranda cu o martoaga jegoasa si puturoasa.
-Mi-ai mancat terciul si tineretea cu zalele tale cu tot, cand ai venit ranit la mine, si eu, proasta, te-am crezut si te-am ingrijit za cu za…
-Ptiu, treci acasa si du gunoiu’ baremi, nainte sa pleci la razboi si sa-mi vii iar cotonogit si flamand…

Fiţi bărbaţi! Anonim?
Cei trei feciori sărutară mâna mirosind a busuioc a maicii lor…Lelea Maria îşi acoperi faţa plânsă cu colţurile maramei, apoi facu mătănii şi cruci, rugând pe bunul Dumnezeu să îi aducă înapoi feciorii din lupta cu turcii…
Mihnea porni primul, fără să se uite în urmă..La fel făcură şi fraţii lui mai mici…Zalele şi armura străluceau în soare ca o victorie…Cel mic avea doar scutul de alamă…Mergeau dârz, umăr la umăr, fără a lăsa se vadă că ceva, acolo în inimă, tremura…poate dorul nemilos pentru mama şi pentru iubite…
– Feciori!… Fiţi bărbaţi şi staţi cu pieptul la duşman!!!..

Revoltă starsgates
Hmmm, mereu am iubit cavalerii.Pe cine n-ar cuceri un om plin de abnegaţie, generos şi nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor. Şi sigur un lucru foarte important să fie şi burlac. Bărbatul perfect, ce mai!
Dar ăştia trei îmbrăcaţi în straie cavalereşti mă enervează la culme! S-au aşezat în faţa mea cu zalele lucind în soare şi nu mai văd nimic din spectacol.

Cheia prieteniei Simion Cristian
-Arthur, eu urmează să plec în cruciadă! Am bagajul făcut, calul este pregătit iar merinde am în traistă… A! Mai trebuie să-i pun doamnei centura de castitate! Cum tu ești cel mai vechi și devotat prieten al meu, îți voi încredința cheile.
-Sire, mă simt copleșit!
– Dacă nu mă întorc în 3 ani, o poți lua de soață. Am încredere că va fi în siguranță cu tine în acest timp…
Cavalerul își văzu de drum. După o oră de mers, prietenul cel vechi și devotat, îl ajunge din urmă:
– Sire, cred că din greșală mi-ați dat altă cheie!

Holy Grail: deconspirarea conspiraţiei Dan
Fraţi cavaleri,
aici şi acum se încheie pelerinajul vostru; aţi descălecat întocmai pe Pământul Sfânt.
După secole de vremi potrivnice, iacătă-vă deodată în faţa Graalului – cel mult râvnit de toţi înaintaşii voştri. Vedeţi-l că e viu şi nevătămat, încredinţaţi-vă că nu este doar o legendă. Alinaţi-vă toate temerile voastre, apoi porniţi de îndată către cei bolnavi şi nevoiaşi, către nefericiţi ori cei slabi cu duhul şi împărtăşiţi-le din noua voastră tihnă.

Jurământ sacru LordDIf
Cavalerii adunati din cele patru colturi ale împaratiei asteptau încordati, etalând armuri strălucitoare si descântece menite să alunge lipsa de inspiratie. Asezat pe tronul din fildes îi privea gânditor, raspunseră chemării mult mai putini decat nădăjduise ca va aduna. Dregandu-si glasul rosti jurământu sacru:
– jurati că nu veti lăsa nicicand uitarea să se aseze pe ale voastre condeie?
– jurăm !
– jurati că veti onora pe vecie codul celor 500 de semne?
– jurăm !
– Atunci la lupta nobili cavaleri întru proslăvirea măriei sale PA-ul.

Cavaleri fara frica si fara mormant LePetitPrince
Pe stanca stearpa scaldata-n apa
Stau in vant aprig si darz asteapta
Sa se azvarle si sa se zvante
Ei, cavalerii, in drepte trante.

Cai le necheaza, armuri le lucesc
Flamuri se unduie sub taios vant
Mainile pipaie armele, ochii sticlesc,
Umbra se-ntinde peste pamant.

Cade semnalul lupta incepe
Trupuri tinere strivite icnesc
Copitele lovesc nemiloasa tarana
Sabii se-ndoaie, armuri pocnesc.

Pana departe zvonul de lupta
Pluteste iute pe-aripi de vant
Se duce vestea ca se infrunta
Cavaleri fara frica si fara mormant.

Cavalerul şi satelitul-autobuz Maria
O găseşte în bucătărie, încremenită în scaun, răsfoind anxioasă ziarul şi dând impresia că ar căuta ceva numai de ea ştiut.
– S-a întâmplat ceva?
– Ceva îngrozitor, îngână parcă numai pentru sine.
– Îngrozitor? şi mă bufneşte râsul fără să vreau.
– Un satelit în formă de autobuz are să cadă pe pământ. Mi-e teamă.
Râsul meu devine isteric, aşa că dau să plec.
– Nu râde, aseară am visat un accident. Cu un 85. Totul se leagă.
Nu apuc să deschid uşa dormitorului, că o aud strigând gâtuită de spaimă:
– În seara asta scoatem armura din pod!

Desferecarea inimii nătânge Călin
Deci, îi zic, Domniţă scumpă, am inimă zăvorâtă îndărătul zalelor de fier, dar gropiţa din obrăjorul tău stâng mi-a topit-o şi s-a scurs în pământ, de unde au răsărit florile astea vesele pe care te rog să le prinzi în păr, să nu te vadă, pentru că ar păli în faţa frumuseţii tale neasemuite, iar ea râde, clipind ştrengar, şi fuge, lăsându-mă cu florile în mână, apoi se întoarce, ia buchetul şi-mi trimte un sărut, prin aer, lăsându-mă nătâng şi pe gânduri: ce-a putut vedea ea din mine, în afară de armură, şi dacă m-a confundat cu altul?

Regatul PA gabi
Acolo în văzduh mai dăinuie ceva. E râsul inchizitorilor cu umbre de ruguri-spânzurători. Aici, pietrele tac dar ţin minte paşii cruciaţilor triumfători. Acolo sunt pietrele olanelor multicolore când ploaia-şi dezlănţuie dansul barbar, nădufuri şi veacuri scuipate de magiştrii şi ţari. Acolo e o lume veche, iar dincolo dar foarte aproape de inima mea se află solia Regatului PA.

Cavalerii florilor domneşti Teodora
– Măi, Arbore, ţine-o cu două mâini, că şi azi bate vântu-ntr-o dungă, şi mă stropeşti pe zale! Dacă mă uzi la fier, îmi ţine rece toată ziua !
– Tulai, Văsălie, tu crezi că mie mi-e uşor, cu atâta amar de armuri pe mine, să ţintesc taman la fix? Fii boier cu minte şi nu te supăra dintr-un firicel răzlit aiurea…
– Apăi, Arbore, drept ai vorbit! Parcă nu e treabă de oameni cinstiţi să ne certăm dintr-o udeală! Că i-am şi zis, ieri, doamnei Stanca, să nu ne mai pună pe noi să-i udăm muşcatele, ori să ne schimbe, Doamne-păzeşte, stropitoarea asta turtită!