Archive for ‘Fotografii’

31/07/2009

Corfu. Ziduri din Kerkyra

kerkyra6

Clopotniţă în Kerkyra, Corfu. Se spune că atunci când bat clopotele se mişcă valurile. Sau că se mişcă şi atunci când nu bat, doar la gândul că ar putea să bată. Foto: Călin Hera

Mai am câteva fotografii pe care vreau să vi le arăt. Mi-au plăcut mai multe clădiri din Kerkyra. Nu le-am fotografiat pe toate. Nici n-am văzut prea multe. Dar ce-am văzut si mi-a plăcut si am fotografiat, vă arăt.

Ceea ce nu vă pot arăta sunt spatiile strâmte dintre clădiri. Peretii sunt, în partea veche, venetiană, a orasului, atât de apropiati încât vecinii ar fi putut să ciocnească pahare de vin de pe fereastră, fără să mai coboare scările.

kerkyra10

Kerkyra, Corfu. Undeva la marginea portului, la poalele vechiului fort, într-o intersectie romantică. Foto: Călin Hera

 

kerkyra8

Kerkyra, Corfu. Trebuia să-mi notez sau să măresc doza de lecitină. Poate e vechea bibliotecă, vreo veche universitate sau vreo veche Cameră de Comert. Cu siguranţă, undeva sus, pe cerul curat, e un pescărus. Foto: Călin Hera

 

kerkyra3

Kerkyra, Corfu. Vechi palat care găzduieste acum un inedit Muzeu de artă asiatică. Nu te astepti să găsesti asa ceva pe o insulă din Marea Ionică. A înseamnă doar că n-ai destulă imaginatie. În fată, statuia unui lord englez al cărui nume nu mi-l amintesc. Oricum, tipul, Sir-tipul, a făcut lucruri bune pentru localnici, de l-au cinstit asa. (Chiar a făcut, dominatia britanică a ridicat mult insula. Oricum, asa cum v-am mai zis, Corfu e insula cu accent englezesc!). Foto: Călin Hera

 

26/07/2009

Biblioteca lui Sorin Stanciu

Sorin mi-a trimis această fotografie. Laconic cum îl stiu, n-a dat nicio explicatie. Doar un titlu bizar al mailului: biblioteca. Asa să-i rămână numele, deci.

P.S. Ati observat că sunt tot mai multi melci în jurul nostru, de-o vreme?

Biblioteca

Foto: Sorin Stanciu

Etichete:
24/07/2009

Dacă eram şmecher, duceam Retezatul în finală

… Aşa mi-a tăiat macaroana un coleg, în timp ce obţineam câteva mici şi neînsemnate victorii într-o şedinţa de sumar. Lumea a râs. Desigur. Am râs şi eu.

Adevărul e că am tot amânat să scriu despre deznodământul semifinalelor concursului „New 7 wonders” al celor mai frumoase locuri din lume. M-am numărat printre susţinătorii Parcului Naţional Retezat. Susţinerea mea a însemnat încurajarea lui Ciprian Iancu de a scrie cât mai mult despre asta, în EVZ, am semnat un editorial în acelaşi ziar, am persuadat numeroşi prieteni şi cunoscuţi, inclusiv prin intermediul celor două bloguri ale mele, Naiv respectiv ăsta micu’ , am împrumutat, cu voie de la autor, fotografii excelente marca Remus Suciu sau Romeo Creţu, am participat la o şedinţă foarte interesantă a Comitetului oficial de Susţinere a candidaturii Retezatului (la sediul RNP) si la câteva discuţii în particular cu, probabil, cel mai activ membru al Comitetului, Mircea Vergheleţ plus, cel mult, încă vreo două-trei chestiuni minore.

M-a bucurat clasarea pe locul 4 a Retezatului, astă-iarnă, m-a întristat prăbuşirea pe vreo 35 şi m-a suprins, apoi, mobilizarea din final. Iar acum, mi-a mângâiat orgoliul faptul că Adrian Georgescu s-a dus 9 zile în Retezat, poate şi datorită agitaţiei mele. Oricum, asta l-a provocat să scrie pe pagina de Vacanţe din Evz şi pe propriu-i blog (unul foarte bun). Adrian mi-a povestit ceea ce m-a frapat mereu în Retezat: munţii mei dragi sunt străbătuţi de mai mulţi unguri, cehi, polonezi, germani decât de români.

O ultimă observaţie înainte de a vă arăta câteva fotografii remusiene: eu cred că nu era niciun risc pentru Retezat dacă ajungea în finală. Dimpotrivă. Munţii rămân la fel de inaccesibili autoturismelor. E puţin probabil ca acolo să ajungă prea mulţi pantofari dăunători. Iar dintre cei care vor ajunge, o parte ar putea oricum să-şi uite metehnele. (Ştiu, există şi pe vremea lui Ceauşescu o categorie de turişti care scăpa de cutii de conserve făcute din metal greu aruncându-le în lacurile glaciare…)

 

blog cascada la Stana dde Rau

Cascadă la Stâna de Râu (foto Remus Suciu)

blog lacul Zanoaga

Lacul Zănoaga, cel mai adânc lac glaciar din România – 27 m (foto: Remus Suciu)

blog Taul agatat

 

Tău Agătat, minune a Rezervatiei (foto: Remus Suciu)

blog ciuperca

Ghici, ciupercă, ce-i? (foto: Remus Suciu)

 

blog varf in nori

Perla coroanei: vârful Retezat spărgând norii (foto: Remus Suciu)

Etichete: ,
24/07/2009

Olimp. Trupa

oli 539

Trebuia s-o fac mai demult, să pun, adică, genericul. Pentru cei care au deschis mai târziu blogul, aici e povestea completă (aşa cum m-am priceput eu s-o spun). Lipsesc însemnările făcute pe coclauri. Încă încerc să le descifrez. Aşadar, în ordinea numerelor de pe tricou, începând din dreapta, jos: Tibi (autorul moral al expediţiei; păstrează mustaţa asta din liceu!), Dan (într-un meci de fotbal interşcoli, despre care am pomenit în urmă cu ceva vreme, la un contact fizic minor, cum se zice, s-a aruncat pe jos ca împuşcat în tâmplă, văicărindu-se fix până în momentul în care a obţinut lovitura liberă; deci am o revanşă de luat!), Adi (mulţi ani a fost mai scund decât mine, ceea ce mi se părea reconfortant; apoi, după o vacanţă de vară dintre clasa a opta şi a noua, cred, s-a întors pălugă la şcoală. De atunci, n-am mai reuşit să-l ajung. În plus, eu am pierdut mai mult păr. Al lui a albit mai tare), Oc (fratele meu mai bun ca mine, poate şi fiindcă îmi aduc aminte perfect cum îl plimbam cu căruciorul şi cum, într-o vară, i-am făcut o listă de lecturi de care, culmea, s-a ţinut straşnic; aveam o bibliotecă măricică şi le-a cam citit) şi, în fine, eu (gândind, poate, la licoarea din sticla de la Tibi sau, cine ştie?, la altceva).

Etichete: , ,
22/07/2009

Corfu. Bărci

Pentru cei cărora le place mai degrabă marea, aduc aici câteva bărci fotografiate în jurul Insulei Corfu.

 barca feri

Feribot asemănător celui folosit de noi, fotografiat de pe zidurile vechii fortăreţe din Kerkyra

barca iola

Barcă cu pânze în Marea Ionică, fotografiată undeva între Kerkyra, capitala Insulei Corfu şi Igumenitsa, oraşul-port de pe continet, ţintă a celor mai multe destinaţii dinspre insulă. Deşi prefer vase mai mari, deci presupus mai sigure,  i-am invidiat, cu bunăcredinţă, pe cei de pe barcă. Mi s-a părut cool ce fac ei acolo. P.S. Am folosit aparatul de fotografiat al fiului meu pentru această fotografie

barca bloc

Blocuri plutitoare, ancorate în portul Kerkyra. Oricât ai face pe tipul macho, când treci pe lângă măgăoaie de felul ăsta, faci ca ţăranul când vede girafa: dai capul pe spate şi zici „aşa ceva nu există!”

barca mal

Bărci trase la mal, în Arillas, care i-au plăcut fiului meu. Fotografia a fost făcută de el şi o aduc aici cu voia lui. P.S. Îi voi da ideea ca, dacă tot are blog, să-şi posteze singur pozele, acolo. Nu?

barca sidari

Bărci fotografiate cu lene. Adică, am făcut cel mult zece paşi de la vastele apartamente pe care le-am ocupar în Sidari, până la nisipul ud atunci (fusese o ploicică teribilă!) şi am fotografiat câteva bărci care-şi aşteptau voia pentru larg.

Etichete:
20/07/2009

Crucea de pe Caraiman văzută de jos

I-am luat pe copii din tabără. Deja tradiţionala tabără de la Buşteni. I-am dus la Hunedoara. (Deci vor urma câteva zile de poveşti pentru copii, pe care să le citească, seara, aici, să adoarmă cu poveştile lui tati.)
La Buşteni am fotografiat cât m-au ţinut bateriile (fix două fotografii am putut face…).

 

oli 701

Îmi imaginez vila de după gardul rupt în urmă cu 50-60 de ani, când o fi fost construită. Probabil că au fost nişte oameni avuţi. Îmi imaginez şi cum ar putea arăta renovată. Îmi place ce văd în imaginaţia mea. Iar locul, locul face toţi banii.

 

 

oli 702

Am făcut un zoom in. La un moment dat, crucea părea ireală, proiectată pe un nor alb.

Etichete: , ,
17/07/2009

Corfu. Scooby sau Fred?

1piscina
  
  
  
 Fetiţa de patru ani jumate şi băiatul de aproape opt ani îl cheamă pe tati la bălăceală în piscină. E o după-amiază frumoasă. Copiii au un plan. 
   – Tati, ne duci până în capătul celălalt al piscinei?
   – Dar acolo e apa foarte mare.
   – Nu-i nimic, avem colac. Eu cu Fred, ea cu Scooby.
   – Dar eu n-am. Va trebui să înot în jurul vostru, să am grijă de voi. Dacă se sparg, deodată, şi Scooby şi Fred, ce-o să facem? Pe cine să salvez?, îi pune tati la încercare.
   – Pe mine!, spune repede fetiţa.
   – Pe ea, zice băieţelul.
   – De ce? Cum te-ai gândit?, îl întreabă tati.
   – Eu am trăit mai mult, spune el, simplu, iar lui tati i se stropesc ochii cu apă.

16/07/2009

Corfu. Marea văzută prin Kerkyra

Trebuie să vă mai arăt câteva fotografii din Kerkyra. Sunt, poate, cele mai frumoase făcute de mine pe Insulă. E drept, si lumina a fost bună.

Asa cum am spus si dincolo, Kerkyra e unul din acele orase în care drumurile par a se sfârsi în mare. Si nu te-ai mira dacă, în aceste conditii, un vapor s-ar ciocni cu un automobil 

kerkyra7

kerkyra4

Aceasta e fotografia de care sunt cel mai mândru. După cum spuneam în Evz, îmi spune mai mult decât 1.000 de cuvinte (adică ar face, dacă ar fi la tarabă, cât vreo 11-12 PA-uri). Nu lipseste marea, nu lipsesc vapoarele (vaporul pe care, deja, îl stiti), norii, zidurile vechi, leandrii, tarmurile ori lucrurile pragmatice, cum sunt cosurile de baschet

kerkyra1

 Am urmărit vaporul, cu Canonul meu, trecând pe lângă un picior al vechiului fort. În zare, abia ghicite, coastele albaneze

kerkyra2

 Vaporul îsi vede de drum, iar au am răgaz să arunc o privire spre o terasă unde îmi doresc să mănânc peste la grătar

kerkyra6

 Am „furat” un detaliu al clădirii la baza căreia se întinde terasa

 

Etichete:
15/07/2009

Corfu. Fortul vechi din Kerkyra

Reiau povestea insulei Corfu, asa cum am descifrat-o eu (poveste întreruptă de episodul, mai glorios, numit Olimp). O reiau cu câteva imagini din Kerkyra. Vor fi două episoade kerkyriene. Azi, fortul cel vechi, care m-a atras încă de când l-am văzut de pe  feribot.

 

fort larg

Asa cum am mai spus si cu alte ocazii, se poate parca în imediata apropiere a podului de peste canal la capătul căruia e fortul. Se plăteste o taxă de intrare de 4 euro (categoria „fix-pix!”). Dar nu vă plictisesc cu astfel de amănunte, am mai scris câte ceva în Evz.

Am abordat subiectul si dincolo , însă numai putin.

Să trecem la fotografii!

fort oras

Asa l-am văzut după ce am parcat masina pe o colină, venind dinspre insulă. Părea ireal. Strada de la picioarele mele forfotea ca într-un oras grecesc tipic. Marea era linistita, ca într-un tablou. Zidurile…, zidurile se înăltau. Până în imaginatia mea. 

fototati 675

Mai întâi i-am dat ocol. Voiam să prelungesc bucuria, ca într-un preludiu mestesugit. L-am mângâiat cu privirea, de jur împrejur. Aici l-am fotografiat dinspre port. Mi-a plăcut cum jucau catargele bărcilor, usor, ca niste ace de seismograf. Seismograful bucuriei, dacă mi-e permis 

fort turn

Odată ajuns înăuntru, am început explorarea. Am fotografiat din toate pozitiile. Exagerez. Dar am făcut multe poze. Nu le pot posta aici pe toate. Dar vă arăt un Turn cu Ceas Colorat. Ceasul nu mergea bine. Dar asta chiar nu era important. Cred.

fototati 700

Un mic peisaj. Mi-au plăcut pietrele. Vechi. Invadate de vegetatie respectuoasă.

fototati 705

Vechiul far din vechiul port. Mă fascinează farurile. Cred că acesta are o droaie de povesti. Îmi place să mi le imaginez. Nu-mi place că zidurile lui au fost pângărite. N-am vrut să simt mirosul de urină. Am preferat să păstrez fotografia. Îmi place

fototati 702

De la cota cea mai înaltă a fortului, am fotografiat ruinele zidurilor exterioare ce dau spre port

 

fototati 707

Imagine a unei părti a curtii interioare si a coltului de oras relativ nou. Undeva e colina pe care am parcat masina. În zare ar trebui să fie palatul Achillion, al împărătesei „Sissy”

Etichete:
14/07/2009

Olimp. Câteva flori

Le păstrasem pentru finalul povestilor din Olimp. La final vi le arăt. (Însă nu veti scăpa de câteva PA-uri si poezii cu care m-au miluit muzele de acolo, atât cât m-am priceput eu să mă las miluit.) Trebuia să fie o bucurie. Sunt flori pe care vi le-am adus de acolo, de la peste 2.700 de metri altitdunie, vouă, doamnelor si domnisoarelor care treceti pe aici, pe la mine. (Au voie si domnii să-si bucure ochiul, numai să nu-i vadă nimeni!)

flori1

Flori fotografiate în timpul urcusului spre Skala (2.866 m, dacă nu cumva am nevoie de lecitină)

flori2

Pe acelasi drum pe care se adunaseră pietre măruntite (ce-au fost, odată, stânci), am văzut pe marginea cărării acest buchet

flori albe

N-am găsit flori de colt, dar le-am găsit pe astea. Undeva, pe „curba de nivel”

 

lori lynx

Câteva pur si simplu frumoase, as zice. Dar ceea ce mi s-a părut interesant a fost prezenta lynx-ului cu cochilie. În urcusul spre creastă am întâlnit nenumărati lynxi tristi, în pilea goală, ca să zic asa. Ăsta îsi pusese fundul într-o cochilie. O fi fost vreun fel de rege de-l lor. Un zeu. Zeul lynx

flori albe1

Ultimul buchet de astăzi. Flori albe de stâncă.

Etichete:
13/07/2009

Olimp. Anotimpul pădurilor

Îi spuneam lui Lisandru, admirând pădurile lui, că am intrat în anotimpul pădurilor, mai multi dintre noi. Am nimerit, în Olimp, în una din cele mai frumoase păduri prin care am colindat. O pădure de pinuşi. Nu m-a încântat mireasma, aproape că nici n-am simtit-o (cum se întâmplă, de exemplu, în pădurile de conifere din Carpati). Dar m-a vrăjit privelistea. M-am îndrăgostit de acei copaci cărora, se vede, le prieste aerul tare al Olimpului, tare blând, vreau să spun, pentu că e îmblânzit de briza Mării Egee, care e la doi pasi.

padure oc

Oc, la marginea pădurii, o clipă s-a oprit

padure radacini

Un pinus cembra care tine la orgini, s-ar putea zice. Ale cărui rădăcini m-au oprit din drum, atât cât să le fotografiez

padure uscat

Aceasta e o fotografie despre trecut, cred. Despre un ex, care a fost falnic, cândva. Dar care tot te face să-l privesti si acum, când, presupun, nu mai simte nimic. Încă nu e praf. E imagine, e punere pe gânduri 

padure sex

Deja nu mai era lipsă de oxigen la altitudinea de 2.000 de metri, unde am găsit această „compozitie”. Dar mi-am imaginat că, indiscret, am surprins cele două trunchiuri într-o partidă de împerechere. Ca să duc indiscretia până la capăt, le-am imortalizat desfrâul. Iar ca să fie culmea indiscretiei, îi fac de râs, aici, în văzul lumii. (Îmi sunt foarte dragi) 

padure bere1

Această fotografie m-a costat 4 beri, plătite la o tavernă din Olympic Beach. Cu greu mi-am convins camarazii (Tibi, Adi, Oc, Dan) să urce câtiva pasi si să stea cu spatele la trunchiul unui pinus cembra fabulos. Când le-am zis să se tină de mână, era să arunce cu ceva după mine. Atunci le-am zis de bere.

 

Etichete:
12/07/2009

Olimp. Refugii

Dacă ar fi să judec după vizitele pe blog, numărul lor a scăzut constant în ultimele zile, de când vă arăt fotografii de pe Olimp. As putea să trag o concluzie pornind de aici. Una simplă.

Dar mă încăpătânez să mai postez cel putin două serii de fotografii de pe Muntele Olimp. Si dacă sunt doar zece oameni care le vor privi cu plăcere, tot o voi face. Na! 😉

Am ales acum câteva fotografii cu refugii. Este vorba despre Refugiul SEO “Giosos Apostolidis” (2720 m), respectiv  Refugiul C, “Christos Kakkalos” (2650m).

Din Platoul Muzelor poti alege către care să mergi. De la răscruce, se poate ajunge cam în acelasi timp la fiecare (aproximativ 20 de minute). Refugiul C e mai mic.
În ceea ce ne priveste, alegerea o făcusem de jos. Dar în seara cetos-noroasă în care am ajuns în zonă, refugiul ne-a ales pe noi. „Giosos” a fost primul a cărui lumină am văzut-o.


Prima fotografie de mai jos a fost făcută la 6.30 dimineata, la plecarea de la refugiul Giosos. În zare, se vede Refugiul C. În plan ceva mai apropiat, Oc, Adi, Tibi, Dan F.

 

olimp 806

mytikas refugii

Fotografie făcută de sub Mykitas. În stânga e Refugiul Giosos, în dreapta, refugiul C. Între ele, vârful Toumba (2.785m)

mytikas refugiu

Refugiul SEO “Giosos Apostolidis” (2720 m), care se află într-o sa, între vârfurile Profitis Ilias si Toumba. Numele dintre ghilimele este al unui alpinist care a murit undeva sub Mytikas, pe vreme cu zăpadă. De altfel, refugiul se deschide abia la jumătatea lunii iunie. În timpul iernii olimpice, accesul e mai periculos. Refugiul este administrat de Clubul Elen de Alpinism. Are 80 de paturi „oficiale” (eu crezusem că 100) si încă peste 20 „neoficiale”. Noi le-am prins pe cele din urmă, am dormit în sala de mese.

mytikas refugiu C1

 N-am vizitat refugiul C, dar am citit aici că „îngrijitorul refugiului, Michalis Styllas, îi ajuta pe cataratori veniti in vizita cu descrieri detaliate, topo, sfaturi si chiar asistenta de urgenta daca este cazul”.

 

 

mytikas refugiu C

În această fotografie se vede cum e cocotat refugiul C. Mi se pare impresionant ce au făcut acei oameni

olimp 828

Refugiul Giosos, fotografiat cân încă nu s-a ridicat bine soarele. A fost „acasa” noastră.

 

 

 

 

 

 

Etichete:
10/07/2009

Olimp. De pe Skala

Vârful Skala (2.866 m) e accesibil oricărui turist cu conditie fizică bună. Am întâlnit pe vârf oameni trecuti cu bine de 60-65 de ani. Am văzut si o fetită de vreo 12 ani pe drumul spre vârf, pe care, însă, n-am fotografiat-o. Sunt convins că a ajuns până sus. Ca să zic asa, Skala e un vârf decent pentru cineva care vrea să facă munte. E bun de pus la colectie, dar nu e de mare laudă. Asta, referitor la palmares. Vorbind despre ceea ce-ti oferă vârful, cred că raportul calitate (priveliste)/efort e cel mai bun din tot masivul Olimp. Deci, sunt multumit.

 

mytikas skala drum

O fotografie a urcusului final pe Skala. Îmi place această fotografie si sunt mândru că am realizat-o „de sus” (se vedea bine si de jos, recunosc). Stiu că nu e mare lucru, dar tot sunt mândru

 

mytikas mosi baston

Grup de seniori aflati la aproximativ a douăzecea ascensiune pe Skala. Le doresc cât mai multe înainte! Mi-ar plăcea să am vâna lor când voi avea vârsta lor

mytikas baba

O doamnă pe care o respect pentru că a ajuns pe Skala fără să dea impresia că-si dă sufletul

 

mytikas skala departe

Ceea ce se vede în această fotografie (vedere către hornurile din stânga Skalei, dacă stai cu spatele la Mytikas – ce blasfemie!) a dispărut la scurt timp după ce am imortalizat privelistea. Urcase ceata.

 

mytikas skolio 2911

În zare e vârful Skolio (2.911 m), în stânga dacă ai Mytikas în fată, vârf a cărui ascensiune e destul de usoară, odată ce ai ajuns pe Skala

 

mytikas calin tibi grecoaica

Privire spre vârful Mytikas obturată, în ordinea planurilor, de mine, Tibi  si de o grecoaică suficient de simpatică încât s-o nemuresc aici

Etichete:
08/07/2009

Olimp. Curbe de nivel

mytikas 1

Vedere din Olimp. Curbele de nivel, privite la început de drum, la 7 dimineata, sunt fascinante. Pentru că orice montaniard stie că mersul pe curba de nivel e cel mai usor. Te duce, lesne, departe. Foto: Călin Hera

Grupez cumva fotografiile. Iar capitolul „curbe de nivel” e unul aparte. Privite de departe, coastele masivului par sertare de bibliotecă în care cărtile au fost clădite orizontal. Cum naiba treci pe acolo?

read more »

08/07/2009

Olimp. Ţancuri

 

mytikas horn1

Munţii Olimp. Baza hornului spre Mytikas. Foto: Călin Hera

Am plecat spre vârf la 7 dimineaţa, după ce am fotografiat refugiul Giososs din toate poziţiile (am făcut poze şi cu refugiul C „Christos Kakalos”, care părea mult mai aproape decât pe hartă).

mytikas horn 2

Munţii Olimp. Câteva vârfuri de Mitykas, fotografiate de pe „curba de nivel”. Foto: Călin Hera

Până la primul horn de sub Mytikas se fac 15 minute (drum lejer, pe curbă de nivel). Ascensiunea prin horn e dificilă (la fel coborârea). Totuşi, e preferabilă pentru cei cât de cât antrenaţi. Varianta cealaltă este ocolul, pe curbă de nivel, până în şaua din care se începe urcuşul spre vârful Skala (un urcuş lesnicios, dar lung, de transpiraţie). Mai e, pe traseul „curba de nivel”, o ieşire-horn, chiar sub vârful Skala (2.866 m), un horn mai puţin dificil.

mytikas calin tibi

Munţii Olimp. Îmi trag sufletul, împreună cu Tibi. Foto: Călin Hera

De pe Skala, panorama e impresionantă (dacă ai noroc de cer senin). Îţi imaginezi trasee la care, dacă te ţin picioarele, purcezi.

Oriunde te-ai uita, însă, ochii îţi fug spre Mytikas, înfricoşătorul, hipnotizatorul, formidabilul, neasemuitul, incredibilul vârf care domină munţii Olimp.

mytikas sa

Munţii Olimp. Şaua dintre Skala şi Mytikas. Foto: Călin Hera

mytikas sa ei

Munţii Olimp. Dan, Tibi si Oc, apropiati de zoom în timp ce îsi adună forţele în şaua dinaintea vârfului Mytikas. Foto: Călin Hera

mytikas varf

Munţii Olimp. Vârful Mytikas, fotografiat de pe Skala. Urcarea se face pe peretele sudic, care poate fi observat aici în toată splendoarea lui. Foto: Călin Hera

mytikas varf 1

Vârful Mytikas, jumătate nor, jumătate soare. În stânga se ghiceste vârful Profitis Ilias (2.803 m)

Drumul de la Skala pe Mytikas e dens. Durează aproape o oră şi are tot ce vrei: coborâre în horn, traversarea unei şei înguste şi multă căţărare (transformată în descăţărare, apoi). Pe vârf e o mică platformă de 3×5 m unde se află mereu un salvamontist (plăcut job!) şi de unde chiar ai impresia că-l gâdili pe Zeus la tălpi.

Cel puţin aşa mi-au zis Oc, Tibi şi Dan, pentru că eu i-am însoţit, de pe Skala, doar cu privirea şi cu gândul…

mytikas varf grup

Munţii Olimp. Oameni pe vârful Mytikas. Am un zoom destul de bun, observ. Şi lumina a fost bună. Ora 10.39. Ziua – 5 iulie. Anul – 2009. Foto: Călin Hera

NOTĂ. Informatii bune despre muntii Olimp am găsit pe xtrem.ro. Am mai găsit pe blogul lui Răzvan câteva impresii (cu unele n-am putut rezona).

07/07/2009

Olimp. Până la refugiul Giosos Apostolidis

urcus coasta

Munţii Olimp. Om mică secvenţă surprinsă înainte de a ne împresura ceaţa. FOTO: Călin Hera

În ceea ce ne priveşte, am ajuns la Litochoro, ultima localitate dinainte de munte, un pic după prânz. Eram hămesiţi, aşa că am pierdut o oră şi jumătate la masă.

La 14.30 lăsam maşina la Prionia. Era sâmbătă şi erau multe maşini parcate acolo.

urcus plecare

Munţii Olimp. Ultimele retuşuri înainte de a lăsa maşina să se odihnească niţel – Fotografie făcută de Adi B.

Olympus_sign

Munţii Olimp. Hartă care-mi place, chiar dacă nu e foarte folositoare. Am găsit-o aici

Urcuşul de la 1.000 de metri  la 2.720 m (Refugiul Giosos Apostolidis) e greu dacă eşti neantrenat. Ghidurile estimează că e nevoie de 6 ore. Simţi fiecare minut, mai ales dacă ai plecat de la Bucureşti la 2.30 dimineaţa şi ai condus vreo zece ore. Simţi fiecare metru pe care îl urci. Transpiri toate berile băute şi nebăute. Urcuş tipic, deci. 

Sunt câteva locuri în care e musai să faci popas ca să-ţi umpli ochii de privelişti, plămânii de aer pur şi imaginaţia…. Imaginaţi-vă cum poate fi un loc amplu care se numeşte Platoul Muzelor!

urcus iesire din padure

Munţii Olimp. La ieşirea din pădurea de Pinus cembra. Foto: Călin Hera

Pe creasta dinainte de Platoul Muzelor am fost ajunşi din urmă şi dinainte şi din toate părţile de o ceaţă groasă şi foarte umedă. Eram destul de obosiţi şi am fi vrut să fi ajuns deja la refugiu. Cărarea era foarte bună, marcajele excelente (intercalate cu bălegarul proaspăt lăsat de caii de aprovizionare). Ştiam că suntem pe drumul cel bun, dar în cele aproximativ 90 de minute de bâjbâială (a fost o ceaţă olimpică!) am reevaluat teza potrivit căreia călătoria e importantă, nu destinaţia (ulterior am revenit la filosofia din versurile Anei Blandiana – „Mi s-a spus să te caut, nu să te găsesc” -, dar am făcut asta la adăpostul unui acoperiş) .

Când am auzit talăngile cailor, m-am bucurat. Când am văzut, în ceaţă, lumina refugiului, la 60 de metri depărtare, am râs. Când am băut cana cu ceai fierbinte, i-am mulţumit lui Dumnezeu. Că am ajuns acolo şi că sunt împreună cu fratele meu şi cu prietenii mei din copilărie.

Apoi am adormit, întins pe-o masă (refugiul era plin). Am dormit butuc, de la 10 seara la 5.45 dimineaţa, când s-a dat startul la micul dejun.

urcus giosos

Refugiul Giosos Apostolidis, fotografiat a doua zi de sub vârful Mythikas. Soarele se pregătea să răsară, iar noi eram deja pe drum spre vârf. Foto: Călin Hera
07/07/2009

L-am gâdilat pe Zeus la tălpi

 

Mulţi ne-au spus: uitaţi-vă la voi! Mulţi ne-au spus: nu mai aveţi vârsta aia! Mulţi ne-au spus: nu e o simplă plimbare.

Multora le-am dat dreptate: am ruginit, suntem departe de cei care eram în urmă cu 20 de ani. Atât de departe! (Nici măcar tânărul meu frate nu mai are 20 de ani.)

Şi, totuşi, am făcut-o!

Am fost acolo, noi, rablagiţii, multinaţionalelistii, burticeii, fundu-n-maşină-istii. Chiar noi. Tură-fulger, ca pe vremuri. O, zei!

P.S.

Nu-ntrebaţi genunchii mei nimic,
priviţi fotografiile, citiţi scrierile.
Bucuraţi-vă, împreună cu mine.
Dar nu-ntrebaţi genunchii mei nimic.
Zeii de aceea sunt zei
pentru că nu-i interesează genunchii oamenilor.
Ei stiu că important e sufletul, care pune în miscare totul.
Căci măreţia zeilor trebuie contemplată şi atât.
Abia atunci înţelegi, abia atunci ai fost aproape de ei
şi asta doar pentru că i-ai prins în toane bune.
Aşadar, bucuraţi-vă împreună cu mine,
Dar nu întrebaţi genunchii mei nimic.

 

calin varf

Fotografie făcută pe vârful Skala (2.866 m)

olimp 980

Vârful Mitykas (2.917 m), cel mai spectaculos, mai înalt, mai fascinant din întregul Olimp (fotografiat aici de pe Platoul Muzelor)

Etichete:
03/07/2009

Retezat. Click-ul care scapă turma

Apropo de plonjat într-o fotografie, v-o arăt pe cea realizată de amicul meu Remus Suciu, un adevărat meseriaş! Cred că e făcută de pe unul din lacurile de acumulare de pe Râu Mare (probabil de pe ultimul, din dreptul castelului de la Sântămăria Orlea. E fără cuvinte!

03 retezat_MARE

P.S. Totuşi, încerc câteva cuvinte pragmatice. E vorba despre concursul ăla, cele 7 minuni naturale ale lumii. Până marţi noaptea se mai poate vota pt Retezat (chiar şi la telefon, formând 0041 77 312 404, apoi codul pentru Retezat – 541!). Acum, Retezatul e pe 12. Dacă ajunge pe 11, e în semifinală. Ar fi cool! (Am aţâţat ceva patriotism local?). Amănunte, în Evz.

Etichete:
03/07/2009

Corfu. Livada de măslini

maslini trunchi

Trunchi de măslin, contorsionat ca un tratat de pace. Foto: Călin Hera

Despre Insula Corfu se spune, şi n-aş vrea să contrazic pe cineva fără contraargumente puternice, că ar fi locul cu cele mai multe livezi de măslini. În realitate, Corfu e ca o pădure de măslini răsărită în Marea Ionică (în copilărie, când am descoperit prima oară această mare pe un glob, puneam greşit accentul şi mă miram cum de nişte „străini” au dat unei mări un nume românesc!).

Mie măslinii mi-au sugerat mereu ideea de uscăciune, de arid. Şi în Corfu, chiar la umbra livezilor de măslini, tot aer uscat simţeam, tot pământ nisipos, chiar şi când ploua mocăneşte (cred că acolo se spune „pescăreşte”). Acum am privit mai atent trunchiurile, ciuruite de parcă ar fi încăput pe mâna vreunui cioplitor de idei.

read more »

Etichete: , ,