Archive for ‘Fotografii’

15/09/2009

Oale şi ulcele de Mărgineni. La normă

bucovina 728

Ceramică de Marginea. Boţul de lut tocmai aruncat pe masă începe să ameţească de atâta învârteală. Foto: Călin Hera

bucovina 729

Ceramiă de Marginea. Boţul creste, roata se-nvârteste. Foto: Călin Hera

Am stat câteva zile la Suceviţa, localitate celebră în special pentru biserica patrimoniu Unesco. Suceviţa e aproape lipită de altă localitate celebră, Marginea.

De două ori celebră, vreau să zic.

O dată, pentru ceramica neagră care se plămădeşte aici (ca să fiu poetic 😉 ), a doua oară pentru că mărginenii, săturaţi să aştepte bani de la centru, şi-au refăcut singuri podul distrus de inundaţii (ceea ce i-a dus în conflict cu autorităţile de la Bucureşti).

Să lăsăm poveştile despre pod, să trecem la cele despre ceramică şi ceramişti

Las un pic podul şi vi-l arăt pe unul din meşterii olari care face la normă oale şi ulcele.

bucovina 730

Ceramică de Marginea. Vaza aia trece printr-un moment Pisa. Nu stiu de ce o înclină, dar nu vă faceti griji; îsi revine. Foto: Călin Hera

bucovina 727

Ceramică de Marginea. Epilog: s-a mai adunat o piesă, urmează alta. Pam-pam! Foto: Călin Hera

Atelierul în care prestează, aflat la drumul naţional, e deschis publicului. Aproape în permanenţă, omul prestează de faţă cu turişti care se zgâiesc la el şi-l fotografiază/filmează din toate poziţiile. Chestia asta nu pare să-l încânte deloc, dar e resemnat.

În diferite prezentări turistice se spune că meşterul popular explică şi-i lasă pe copii să facă şi ei una-alta. L-am vizitat de vreo trei sau patru ori şi a fost mereu plictisit. N-avea timp să dea explicaţii şi era vădit deranjat de întrebări. Unora le răspundea, totuşi. Se plângea că are mult de lucru.

Era ca o maşină de făcut vaze, le făcea aproape identice. Nu-i lua mai mult de 80-90 de secunde să desăvârşească una.

P.S. Nu mă întrebati de ce nu-i încă neagră. V-as răspunde că încă n-a trecut prin cuptor.

13/09/2009

Elefantul lăcustelor

Femeia credea că e o frunză. Prea stătea nemişcată. Cum o fi ajuns frunză la etajul al optulea, prin fereastra închisă? Naiba ştie.
– Nu e frunză, a zis bărbatul, de cum a văzut-o.
Era prea îngustă pentru o frunză şi, mai ales, era de un verde bizar. Când s-a apropiat de ea, a primit confirmarea: nu era frunză şi era nemişcată. Înţepenise. Iniţial, a vrut să ia mătura şi un făraş. Apoi s-a răzgândit. Dacă lăcusta aceea uriaşă, elefantul lăcustelor, a ales să moară acolo, pe parchetul din casa lui, merită altceva. A rupt din caiet o foaie albă, pe care n-apucase încă, să scrie vreun vers, a vârât-o sub fosta vietate, apoi a ridicat-o şi a dus-o, aşa, până la fereastră. Elefantul lăcustelor a fost, preţ de un minut, poezia nescrisă.

 

lacusta

13/09/2009

Scări. De Sorin Stanciu

Sorin Stanciu mi-a mai trimis o fotografie, special pentru acest blog:

 

foto sorin

„Fotografia, o forma de memorie” Foto: Sorin Stanciu

10/09/2009

Floarea soarelui. Foto Sorin Stanciu

Am mai primit o fotografie marca Sorin Stanciu. Comentariul e laconic, ca de obicei: „Si totusi se-nvârteste”. Ceea ce e corect, nu?

 

New Image Sorin Stanciu

05/09/2009

Acoperisuri în Muzeul Satului

bucovina 1049

Am făcut o fotografie care-mi place, din curtea unei case maramuresene, către marea biserică de lemn. V-o arăt, să vă placă si vouă.
P.S. Cristian Lisandru, vizitează Muzeul Satului, merită! Nu contează femeile-paznic si nici pisicile care vânează veverite!

03/09/2009

Bisericile pictate (si fotografiate) din Bucovina

Dacă tot am stat la Poiana de vis, adică în Sucevita, n-aveam cum să nu fac tura câtorva biserici, mai ales că Bucovina respiră religie (cel putin asa am perceput eu.) Pe câteva le mai vizitasem în copilărie, dus de părinti. Se pare că acum mi-a venit mie rândul să-mi car copiii acolo si să le spun să privească picturile ca pe niste benzi desenate (ca să prindă mai bine „povestea”).

b_Sucevita

Sucevita. Am fotografiat-o, aici, de pe un deal pe care am urcat cu entuziasm. Fiu-meu, mai ager, a alergat câteva ture între mine, care am ajuns primul sus, si fete, care au abandonat undeva, la mijlocul pantei. Fiindcă am stat la vreo doi kilometri de mănăstire, e clar că am vizitat lăcasul de mai multe ori. Cum aveam timpi morti (vorba vine), cum ziceam: Hai să dăm o tură! Mănăstirea Sucevita e, cred, preferata mea. În orice caz, îmi pare cea mai „bogată”. P.S. Am si poze mai bune, nu stiu de ce am ales-o tocmai pe asta, o fi robotelul de vină.

b_patrauti

Pătrăuti. A fost, cu sigurantă, biserica născătoare de cele mai puternice impresii pentru copiii mei. Motivul e, aparent, banal: am găsit-o închisă. Nu vă grăbiti cu concluzia, pentru că, la aproximativ 5 minute după ce am început s-o studiem, a apărut o tanti, într-un halat de casă (cărămiziu, cred).

b_mormant putna

Putna. Aici sunt mereu flori. Adevărul e că umbra lui Stefan, ca să-i zic asa, chiar se simte pe acolo, prin zonă.

b_moldovita

Moldovita. Multi spun că ar fi cea mai frumoasă mănăstire din Bucovina. Este, cu adevărat, foarte frumoasă, iar picturile se păstrează bine. Dar bucuria de a fi aici e dată, cel putin în anotimpul în care am vizitat-o acum, de curtea interioară a mănăstirii. Mai am poze 😉

b_humor

Humor. Cum am un simt al umorului foarte bine dezvoltat, cred eu, am vrut să râd. Nu mi-a iesit. Îmi vine să plâng când văd picturi sterse. Adevărul e că, în special sub dominatia austriacă, mănăstirile au fost lăsate vraiste si e chiar o minune că s-a păstrat atât de mult.

b_dragomirna

Dragomirna. A fost una dintre vizitele cele mai asteptate si, poate de aceea, dezamăgirea cea mai mare. Înăuntru tocmai se oficia o nuntă, asa că vizitarea bisericii a fost limitată drastic de acest eveniment. Fericit, of course! Turla era în renovare, îmbrăcată de schele. Măicutele, destul de acre. Ceea ce face toti banii (si nu costă nimic) este privelistea de dincolo de lac.

b_arbore

Arbore. Am ajuns aici când deja copiii se cam plictisiseră de atât turism ecumenic. Prin nu stiu ce întorsătură de situatie, mie tocmai îmi venise cheful. Mai ales că îmi trăsnise prin cap un proiect care-mi pare interesant, dar care mă va obliga să revin, pe îndelete. La Arbore am găsit o tanti cam întepată, care, totusi, ne-a lăsat să vizităm biserica. Este singura biserică din „serie” la care am ajuns, care are un cimitir în curte. Mă rog, celelalte, cu exceptia celei de la Pătrăuti, sunt în curti de mănăstire. Am precizat acest amănunt pentru că vă voi arăta si niste cruci.

02/09/2009

O poiană de vis

bucovina 907

Undeva, în dreapta, e dealul de pe care au coborât căprioarele, iar în plan secund se vede terasa concediului meu. FOTO: Călin Hera

Înainte de a vă arăta (în zilele următoare) câteva fotografii ale mănăstirilor pe care le-am vizitat, vă spun două vorbe despre pensiunea la care am stat (v-o recomand): Poiana de vis.

Initial, am zis că numele e cam din glezne. Am ajuns noaptea, venind dinspre Hunedoara. Apropo, e un drum excelent cam de după Dej până la Sucevita, unde e pensiunea. E drept, drumul prin pădure e cam rablagit, pe ici pe colo, din cauza masinilor care cară butuci. Dar chiar n-am reusit să găsesc vreo hibă, dinainte de Bistrita si până la destinatie.
Ca să revin la pensiune, în fata clădirii e, cu adevărat, o poiană asa cum o visezi, în care coboară o coastă de deal.

La primul mic dejun, în timp ce-mi beam cafeaua, am văzut trei căprioare coborând dealul. Asa, pur si simplu!
Conditiile de cazare si masa au fost excelente, iar gazdele, Sorin si Mirela, sunt oameni buni, de pus pe pâine. Mă opresc aici, nu sunt obisnuit să laud, cred că mi-a iesit prost. Dar felul în care te fac să te simti la ei acasă oamenii ăia e deosebit.

31/08/2009

Sfântul din salina Cacica. Marele Sfânt

Am coborât în salină. Cacica. Vreo trei sute de trepte. Le-am si urcat, nu-i vorbă. Cine n-a fost într-o salină, poate începe cu asta. Până la urmă, e mai bine să cobori pe picioarele tale decât cu liftul. Cu liftul ăla, vreau să zic, cu care coborau ocnasii. Cei de la Cacica se laudă că la ei n-au lucrat ocnasi, ci mineri.
Stăpânirea austriacă a fost bună, economic vorbind. Poate că si civilizator, ca să zic asa. Dar poate supăr. Riscul ăsta există mereu. National, crestineste, ortodox, a fost naspa. Am aflat-o la fiecare biserică din Bucovina.

bucovina 795

Acum e paragină. Glorie pierdută? Acum, adună bani din biletul de intrare, închirierea unui teren de sport într-o sală aflată la 50-60 de metri adâncime si ceva bucăti de sare vândute în săculeti si/sau găletuse

Revenind la salină si rămânând la biserică, am dat de o sculptură în sare. Într-un fel am văzut-o cu ochiul liber, în întuneric, altfel am văzut-o fotografiată cu blit si altfel fără. În oricare dintre ipostaze, mi-a părut nitel înfricosătoare. Poate e talentul sculptorului la mijloc, poate ceva din duhul sărat al adâncului, dar nu mi s-a părut ceva la care m-as fi închinat. Poate fiindcă am stat acolo, jos, doar ceva mai mult de 60 de minute. Nu stiu. Voi ce ziceti?

 

salina_sfant
Cu blit, varianta tac-pac

salina_sfant1
Fără blit, cu timp de expunere mai mare

 

31/08/2009

Veveriţa şi pisica neagră. Muzeul Satului

veverita

La început, am crezut că tăvăleşte o cârpă, ceva. Apoi am observat că e un rest de veveriţă (sună cinic). Am fotografiat, ce era să mai fac? Foto: Călin Hera

Am fost sâmbătă la Muzeul Satului. Sau vineri. Mă rog, n-are o aşa mare importanţă nici dacă ar fi fost joi. De data asta, am trei observaţii care se referă la femeile care stau pe la case. Nu pe la toate, abia o casă din cinci cred că e deschisă

1. În primul rând, ele sunt paznici şi femei de serviciu. (Pentru asta, ar putea fi buni şi bărbaţii.) Eu cred că ele ar trebui să îndrume vizitatorul, să-i prezinte comorile, să fie amabile. Copiii cu care am fost s-au urcat pe bordura unei case. „Daca veneaţi cu o plasă cu bălegar, ca să reparaţi, vă lăsam să vă urcati”, a explicat una, acru.

2. Alta mânca pe o tindă, în linişte. Măcar nu ne-a deranjat cât ne-am băgat nasul prin încăperi. Altfel, cred că e un job plăcut.

3. O altă femeie ne-a certat: „N-o fotografiaţi, că e nesimţită!”. Se referea la o pisică neagră care rodea de zor la o coadă de veveriţă. Atât mai rămăsese din biata făptură. Am dedus că femeia cu pricina văzuse faza, vânătoarea adică, de vreme ce era aşa indignată.

veverita1

Vedere din Bucureşti. Pare fioroasă mâţa asta, si deloc blândă. Zgârie rău! Foto: Călin Hera

30/08/2009

Apuseni cu bătrâni. De Sorin Stanciu

Am primit o fotografie de la Sorin Stanciu. Comentariu sec: Undeva, în Apuseni

 

stanciu1

Lumina bătrânilor (autor: Sorin Stanciu)

 

29/08/2009

Ştefan cel Mare şi Sfânt însă Fără de Gumă

După luni bune de exerciţii, fetiţa de aproape cinci ani reuşise în acea dimineaţă să facă baloane de gumă. E de înţeles, deci, de ce încărcătura cultural-istorică a vizitei la Mănăstirea Putna a trecut pe planul al doilea. În timp ce tati îi povestea, cu o oarecare însufleţire desuetă, despre marele domnitor, fetiţa privea, încântată, baloanele tot mai reuşite.
– Chiar am venit degeaba până aici?, a întrebat tati, resemnat.
– Tati, Ştefan cel Mare avea gumă? Ştia să facă baloane?, a întrebat atunci fetiţa, ca să pară interesată de subiect.

 

baloane de guma

Băiatul de opt ani fotografiind fetiţa de aproape cinci ani şi baloanele ei de gumă. Undeva, în planul al paişpelea, biserica înăuntrul căreia e mormântul marelui domnitor

26/08/2009

Ghici, ciupercă, ce-i?

IMG_0631

Poate părea banal, dar am petrecut ceva mai bine de o săptămână într-o altă ţară. O altă lume. Oamenii vorbeau româneşte. Am făcut câteva fotografii. Altfel, banale. A fost bine. Acum, m-am întors în marele oraş. Am un gol în piept. Dar e bine.

11/08/2009

Oameni în pădurea de Ginseng

I-am întâlnit cu totul si cu totul întâmplător. Stiam că există, că sunt frumosi si întelepti. Stiam că fac bine altor oameni, celor în carne si oase. Stiam că sunt ca niste rădăcini. Că nu vorbesc, vreau să zic, nu vorbesc asa, cum stim noi, cu cuvinte omenesti.
Atunci când i-am văzut, m-am mirat că sunt atât de multi. M-am indigant văzând că au, fiecare, câteo etichetă. Cincizeci si nouă de lei bucata. Poti pune, oare, pret unor oameni?, m-am întrebat.
Ardelean fiind, am realizat abia după ce m-am despărtit de ei că as fi putut, la o adică, să-mi cumpăr si eu unul. Dar, măcar, i-am fotografiat. Le-am luat un pic din suflet, fără a mă face stăpân al lor.

ginseng

Sus, e un grup de oameni. Sfătosi. Jos, e unul pe care l-am văzut din fată. Cred că e un el

ginseng (2)

ginseng (3)

Sus, e unul pe care l-am văzut din spate. Cred că e o ea

ginseng (4)

Aici m-am mai dumirit. Însă ăsta (faza cu ghivecele de la Ikea) e doar un camuflaj.

P.S. Fotografiile au fost făcute cu telefonul.

06/08/2009

Olimp. Ca după o lună de miere

olimp 978

Pe Platoul Muzelor, împreună cu Adi. Dincolo de panou, e bifurcatia. La stânga e drumul către refugiul  Refugiul C, “Christos Kakkalos” (2650m), cel din dreapta către Refugiul SEO “Giosos Apostolidis” (2720m). Se fac aproximativ 20 de minute până la fiecare

 

Au trecut 30 de zile de atunci. Nu stiu prea bine cum anume, dar stiu clar că acea călătorie, cele două zile de Olimp, mi-au marcat viata. Si nu mă refer la faza cu genunchii. Vorba aia, genunchii acum sunt, acum nu sunt. Sufletul, însă, se zice că tine mult mai mult. E, poate, etern.

Cele mai multe lucruri din cele simtite si văzute de mine în Olimp vi le-am spus deja. Vreau să spun, cele mai multe pe care le-am spus. Mă astept ca impresiile să mă tină poate până la sfârsit. Cu sigurantă, voi mai scrie despre Olimp. Acum, am făcut-o si în EVZ. Îmi place enorm layoutul din editia print, de aceea îl aduc si aici, asa cum l-am adus si dincolo. As vrea să nu-l pierd.

 

EZ_13

Pagina creată de colegul meu Felix Grigore, în care eu n-am pus decât text si foto

Etichete: , ,
05/08/2009

Ce scria sub ştergătorul de parbriz

Acest document este autentic. A fost depus, probabil, fiindcă erau aprinse luminile din interiorul masinii, mergea radioul si geamul din dreapta-fată era întredeschis.

Acest document este autentic. A fost depus, probabil, fiindcă erau aprinse luminile din interiorul masinii, mergea radioul si geamul din dreapta-faţă era întredeschis.

Pentru că o anumită rutină de 500 de semne a pornit un fel de joc de-a ghicitul (aici şi în Pahico*), propun şi eu o variantă.

*O variantă Pahico, plauzibilă si ea: „bă data vitore iţ tau caucucurili dacă mai parcezi pe locu mieu”.

03/08/2009

Mousaka de dimineaţă

Am aflat că dielda va deschide un bar, în Madrid. Iată o posibilă destinaţie turistică!
Deocamdată, îmi aduc aminte de tavernele din Insula Corfu. Aici e o parte din oferta uneia din Roda. Ce comandă doamnele şi domnii?

 

fototati 784

Etichete: , ,
02/08/2009

Rapid prin Şureanu

De când n-ati mai fost prin Muntii Sureanu? Muntii dacilor.
Eu n-am mai fost de vreo doispe ani. Dacă vreti să faceti un drum, chiar acum, dat-vă deoparte fleacurile de zi cu zi, pentru cinci-sase minute (5:41, pentru cei care doresc precizie), si urmati-l pe Remus Suciu. Muzica o dă tot el. De la Queen.

02/08/2009

Corfu. Criza văzută cu ochii

În Corfu am văzut pentru prima oară Criza, cu ochii mei. O mulţime de hoteluri începute şi neterminate. O mulţime de hoteluri, resaurante, magazine închise. Un tip dintr-un magazin mi-a spus că anul trecut avusese trei magazine (vindea piele – genţi, sandale ). Astă-toamnă a vrut să-şi mai deschidă unul. Acum, adunase toată marfa într-un singur loc, pusese preţuri de râs şi spera să vândă cea mai mare parte a lucrurilor până la sfârşitul verii, să poată trece de iarna care vine.

Am văzut bălării, am văzut drumuri începute şi neurmate, piscine goale. Am văzut clădiri cu stil, înăuntrul şi în jurul cărora mi-am imaginat bucuria trecuţilor turişti. Am văzut o droaie de pancarte For sale. Cu banii primiţi în Bucureşti pentru un apartament cu două camere, ţi-ai putea lua un mic teren la malul mării Ionice, cu un petec de plajă, o dărăpănătură din piatră, veche de 300 de ani, şi un colţ de livadă de măslini.

Da, am văzut şi chilipiruri. Dar n-am văzut resemnare. N-am văzut oameni trişti. N-am văzut ţepari. (OK, aici e o discuţie mai amplă, ştiu oameni care se jură că ţepari mai mari ca-n Grecia nu-s – românii nu intră în discuţie, e specie aparte!)

 

criza panou

Aproape că m-a amauzat ideea de a nu bea din supermarketul piscinei Bratos. Cred că era haios locul, pe vremuri.

criza masina

Cred că v-am mai arătat o dată decapotabila asta, poate din alt unghi. Acum am vrut să vedeţi instalaţia de aer condiţionat de pe clădire. E ciudată şi rugina asta, nu? Cum vine ea să stăpânească imediat ce simte un semn de slăbiciune!

Mai jos, o fotografie făcută de fiica mea, într-un supermarket. Nu ştiu prea bine de ce a făcut-o. Dar dacă e, hai să vedem nişte preţuri.

criza pret

criza salvamar

O „gheretă” de salvamar, pe ţărmul Arillas, fotografiată de fiul meu. I-a plăcut. A vrut să şi urce până sus, sus. Nu l-am lăsat. Cred că până şi un porumbel găsit de ajnanina ar fi prăbuşit edificiul, dacă s-ar fi aşezat acolo, să mediteze.

 

criza roda

La parterul clădirii ăsteia, din Roda, e un restaurant de prin 1.800 şi ceva. Cel puţin, aşa rezultă dintr-o inscripţie bine pusă în valoare (pe care, da, jurnalistul lu’ Peşte n-a fotografiat-o!). Mâncarea a fost bună. Parol!

P.S. Nu ştiu când vor apuca să renoveze.

criza cearceaf

Pensiune care n-a mai apucat să se deschidă. Tot prin Roda.

31/07/2009

Oi

Am, salvată pe desktop, de vreo două luni, o fotografie de care vreau să scap. Mi se pare foarte expresivă. A fost făcută de colegul meu, Răzvan Bunea, undeva, pe Valea Prahovei.

 

IMG_1282

Foto: Răzvan Bunea

Etichete: