Trei copii se joacă în curte. Dau păpuşile pe leagăn şi râd când măgăruşul cade într-o parte, fix în nas. E amuzant, ce-i drept.
– … comorile mele din curte, o aud ei pe bunica spunându-i cuiva, la telefon.
Le vine aceeaşi idee în acelaşi timp. Băieţelul aduce o sapă pe care o descoperise lângă şopru. – Hai să începem căutările în grădina cu flori din faţa casei, spune fetiţa cea mare.
– Cine ajunge primul câştigă, spune fetiţa mică şi o rupe la fugă.
Aleargă toţi trei şi ajung în acelaşi timp. Se apucă degrabă să caute. Băieţelul râcâie pământul cu sapa, iar fetiţele privesc curioase. La un moment dat, vârful sapei loveşte ceva metalic. Fetiţa cea mică e iute: ridică bucata de metal din pământ. O şterge.
– U, citeşte fetiţa cea mare.
– R, continuă băieţelul.
– S, U, zice fetiţa cea mare.
– S, citeşte băieţelul.
Fetiţa cea mică i-a urmărit cu mare atenţie şi zice, grăbită:
– Usus!
– Nu, e Ursus, zice fetiţa cea mare.
– E un capac de bere, observă băieţelul.
Cei trei copii caută în continuare. Mai găsesc patru bulbi de ghiocei, pe care, după ce îşi dau seama ce sunt, îi îngroapă la loc, cu grijă. Apoi dau peste o bucată de cărămidă care căzuse din gard. Iau cărămida, o spală la robinetul din curte şi o aşează la loc, în gard.
Apoi merg în grădina cealaltă și caută sub măr. Băieţelul pare să fi descoperit ceva, pentru că vârful sapei a dat din nou peste ceva dur. După câteva minute, descoperă un os.
– Cred că l-a îngropat Havel, zice fetiţa cea mare.
Havel e câinele lui bunica. Adică, a fost. Era mare, blând şi îi iubea pe copii. Dar într-o zi s-a îmbolnăvit rău şi a murit.
– Să îngropăm osul la loc. Eu cred că Havelică vine noaptea să ne apere de hoţi. S-ar supăra dacă nu ar găsi osul pe care l-a ascuns aici. Eu nu vreau să se supere, zice băieţelul.
Copiii privesc prin curte şi nu ştiu pe unde să mai caute.
– În beci!, strigă fetiţa cea mică.
Dar cum să intre în beci? E întuneric. Băieţelul are o idee:
– Ne trebuie o lanternă!
Fetiţa cea mare ştie că bunica are o lanternă, într-un sertar din şopru. O găseşte. Lumina e cam chioară, dar merge.
Fetiţa cea mică pare cea mai curajoasă. Ea coboară prima. Urmează băieţelul. El ţine lanterna. Fetiţa cea mare îi îndrumă:
– Mai e o treaptă, atenţie!
Reuşesc să deschidă uşa. Intră în beci. E tare răcoare. Cercetează rafturile cu lumina lanternei. Cu timpul, ochii lor se obişnuiesc cu întunericul. Însă nu descoperă decât borcane cu dulceaţă şi cu murături, sticle cu vin şi cu sirop şi o ladă cu cartofi.
Atunci o aud pe bunica:
– Copii, la masă!
Nici nu şi-au dat seama cât de foame li se făcuse. Se bulucesc pe scări. Când ajung afară, în curte, trebuie să închidă ochii şi să-i ţină aşa până se obişnuiesc cu lumina zilei. Bunica îi vede. Sunt murdari.
– Repede, întâi spălare şi apoi la masă.
– Ce ne-ai pregătit?, întreabă fetiţa cea mare.
Supă cu tăiţei, pilaf de orez cu pui şi o surpriză, răspunde bunica.
– Ştiu ce surpriză: clătite!, spune fetiţa cea mică. A simţit mirosul de clătite proaspete.
– Mie îmi plac clătitele cu dulceaţă de vişine, spune fetiţa cea mare.
– Mie, cu ciocolată, spune băieţelul.
– Întâi mâncare şi apoi desert, le zice bunica. Dar mai întâi de toate, spălaţi-va bine. Unde v-aţi murdărit aşa?
Copiii se privesc.
– Am căutat comorile, mărturiseşte băieţelul.
– Ce comori?, întreabă bunica.
– Ai spus că ai comori în curte, spune fetiţa cea mare.
Bunica râde. Îi ia braţe .
– Voi sunteţi comorile mele, le spune.
Acum copiii si bunica lor sunt murdari de pământ si foarte fericiţi.
NOTĂ1. I-am lăsat pe copii câteva zile la Hunedoara, la bunica lor. Le-am promis că vor găsi, în fiecare seară, aici, pe blog, câte o poveste. „Dar să fie lungă, nu scurtă”, a comandat fiu-meu. Sper să fiu în stare. Prima poveste am scris-o în gând, azi-noapte. A doua nu stiu despre ce o să fie, dar mă tot gândesc la asta.
NOTĂ2. Am observat un lucru interesant. Initial, „rupsesem” povestea în două părti gândind că asa se poate citi mai usor. Dar am observat a) că partea a doua se citea prima, pentru că se aplică regula cronologiei inverse (ultima postare deschide lista) si b) poate de aceea, partea a doua a avut parte de un număr dublu de click-uri. De aceea, am decis sa adun ambele părti în una singură, asa cum era normal s-o fac de la început.
0.000000
0.000000
Ei, bine, e o doamnă interesantă şi la fiu-meu, la after school. Femeia organizează zilnic tot felul de activităţi (şah, dansuri, vizite la muzee şamd). Pentru sfârşitul anului, a pregătit, cu mare discreţie, un carnaval. Ne-a spus doar când să venim. Ne-am găsit prichindeii costumaţi adorabil (ea însăşi a îmbrăcat un costum adecvat momentului). Ne-a condus în curtea şcolii, unde amenajase o scenă, la umbră, şi ne-a oferit un spectacol de o oră şi jumătate la care se opriseră să privească şi trecătorii (balcoanele blocurilor cu vedere spre curtea şcolii se umpluseră). 
Călin Hera. PA-uri şi mirări 