Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
TIR răsturnat într-un şanţ din Miercurea Sibiului. Foto: Calin Hera
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu m-am nimerit, ieri, pe drum. Am plecat pe ploaie la şapte fără (dimineaţa) şi m-am întors pe neploaie la zece (seara). 90% din timp a plouat. Ştiu că alţi participanţi la trafic, cum frumos li se spune în comunicatele Poliţiei Rutiere, au avut parte şi de ninsoare. Pe unde am trecut eu, aşa cum ziceam, doar a plouat. Inclusiv cu accidente. Fără număr.
Pe autostradă. Foto: Calin Hera
Călătorului îi şade bine cu drumul. Căci, uneori, drumul îşi alege oamenii. Îi educă, îi îmbolnăveşte de călătorită. Unii nu se vindecă, alţii duc dorul. Poate că omul s-a născut nomad. Poate că de aceea sunt cutremure, incendii, inundaţii, poate că de aceea oamenii se întâlnesc şi se adună şi te miri din ce pricini: ca să treacă dealul, să se mute în alt sat, să împrospăteze sângele. Cred că nu există cale mai bună de a afla decât călătoritul. Ferice e acela care umblă.
Balcon al unui hotel din Melk, Austria. Foto: Calin Hera (2009)
Îmi place să cred că oamenii sunt, fundamental, buni. Dacă nu e aşa, îmi place să cred că unii oameni sunt, totuşi, fundamental, buni. Cunosc destui care-s aşa, ştiu şi că generalizarea e dovadă de naivitate. Atunci când am de a face cu oameni care par a nu fi, fundamental, buni, nu sunt în stare să întorc şi celălalt obraz.
Sunt în stare, totuşi, să vă arăt fotografia unui colţ de lume plăcut (fotografia de mai sus, pe care i-o propun şi lui Costin, pentru că văd viaţă în ea).
Floare de ficus (aşa cred). Foto: Calin Hera (2009)
Am văzut că-s flori la Miercurea fără cuvinte, aşa că mi-am amintit o după-amiază plăcută pe Insula Corfu (2009).
UPDATE. Floarea respectiva nu este a unui ficus. Planta care face aceste flori se numeste Magnolia Grandiflora si este singura magnolie sempervirens (mereu verde). Cel putin asa mi-a spus Dorin, de la edengarden, lucru pentru care-i multumesc..
Îmi iau geamantanul şi plec. Interior din Casa Mila, Barcelona. Foto: Călin Hera (mai 2011)
Uneori, măreţia stă în mici detalii. Alteori, micile detalii o completează, deşi pare de necompletat. Pe mine m-au fermecat minutele (ora?) petrecute iscodind apartamentul lăsat deschis pentru vizitatori. Presupun că n-a fost locuit de zeci de ani (n-am verificat de când), dar totul e proaspăt, deşi vetust.
Mi-a amintit, pe ici, pe colo, de casa
Revin cu câteva imagini şi câteva vorbe despre Barcelona, fiindcă vacanţa încă nu-i gata, deci poate fi o destinaţie perfectă. Probabil cel mai mult m-a impresionat La Pedrera (Casa Mila), construcţia făcută de Gaudi după pofta inimii. V-am arătat deja ce e deasupra („parcul de piatră„), acum vă arăt
Atenţie, se vând mături! FOTO: Dan Necşa (iulie 2011)
La capătul unei scurte călătorii la Horezu (şi prin împrejurimi), au rezultat şi câteva fotografii care descriu un peisaj urban-rural, aşa cum sunt foarte multe aşezări din România. Fotografiile au fost făcute de bunul meu prieten Dan Necşa, care are un ochi proaspăt. Sau, poate, doi.
Mai jos, o colecţie de fotografii din această serie.
Pod peste râul Siret, lângă Bârlad. Foto: Călin Hera (iulie 2011)
Acest pod mi-a apărut în faţă dintr-o dată, neaşteptat. Lung, îngust (te miri că-ncap două maşini, dintre care una e TIR, una lângă alta), „acoperit” cu calea ferată. M-am gândit un pic la Podurile din Madison County, apoi am zis să fac o fotografie. Am făcut mai multe, dar cam mişcate. A rămas asta, în care podul pare pustiu. Impresie eronată, fireşte.
Instantaneu din La Boqueria, celebra piaţă din Barcelona. Foto: Călin Hera (mai 2011)
M-am gândit să vă răcoresc niţel (încă nu s-a lăsat dogoarea, dar e chestiune de ore, şi încă puţine). Aşadar, vă rog să vă alegeţi câte un pahar cu suc din fotografia de mai sus, să-mi spuneţi ce aţi ales şi cum e (poate fi chiar şi în 500 de semne, ca un epilog la PAfoto’).
Fotografie făcută în portul Barcelona, zona pictorilor, de Călin Hera (mai 2011). Click pe foto pentru imagine imensă!
Această fotografie este (probabil) ultima temă a concursului PAfoto’.
Scrieţi o poveste în 500 de semne (max.550, inclusiv spaţiile) inspirată de această fotografie. Deadline: marţi, 12.00 duminică 10 iulie, 22.00. Baftă!
Mai jos sunt PA-urile dumneavoastră:
Captură de pe pagina wikipedia, care surprinde şi câteva fotografii ale Palau de la Música Catalana. Click pt imagine mărită!
Prin peregrinările mele barceloneze, mi s-a deschis în faţă, neaşteptat, Palau de la Música Catalana. Eram deja supraplin de frumuseţi arhitecturale, eram sub farmecul La Padrerei, mă plimbasem prin cartierul gotic, era spre seară, nu mai doream decât o masă caldă şi un pahar cu vin rece.
M-a înviorat/surprins/încântat această clădire, despre care (recunosc sportiv) nu auzisem.
Cea mai impresionantă statuie vie de pe Las Ramblas, Barcelona (are şi autorizaţie, se vede dacă măriţi fotografia). FOTO: Călin Hera
Aceasta este noua temă a concursului de proză arhiscurtă PAfoto’ (regulamentul aici). Vă invit să scrieţi texte de 500 de semne (max. 550) inspirate de fotografia de mai sus. Inventaţi o poveste. Până marţi, orele 13.00. Baftă!
UPDATE. Vă mai arăt nişte fotografii, făcute din alte unghiuri. Nu dezvăluie niciun mister: omul chiar nu şade pe nimic şi a stat aşa, nemişcat, cel puţin 10 minute, cât l-am urmărit eu (p-ormă m-au durut pe mine picioarele).
Colţ de Sena văzut de pe pod, din faţa Notre Dome. Foto: Călin Hera (mai 2011)
Ilarion stă pe pod şi scuipă în râu (din când în când). E o frumoasă zi de joi, e o oră la care cei mai mulţi oameni sunt la serviciu. Lumina cade frumos, dinspre malul drept. O barcă trece suficient de rapid (şi de departe) încât să nu fie nimerită. Ilarion priveşte valurile şi, nu ştiu cum, i se pare că stă pe malul râului şi se uită la un om în toată firea, la el însuşi, care stă pe pod, scuipă în râu şi atât. E un tip bine, trebuie să recunoaştem, îşi zice (şi mustăceşte). Dar cam fără rost.
I-am zis "Bufniţa" acestei fotografii (prietenii îşi pot da seama de ce) făcută pe La Pedrera, Barcelona. FOTO: Călin Hera (mai 2011)
Căci ce altceva este creaţia lui Gaudi decât un parc cu alei generoase, în care plantele, impresionante, entuziasmante, au viaţă deşi sunt din piatră. Şi ascund coşuri de fum.
Am petrecut zeci de minute pe una dintre cele mai interesante clădiri în care m-au purtat paşii.
P.S. N-am folosit liftul, vreau să menţionez.
Îmbrăţişări promise în Park Guell de un grup de tinere fotografiate de Călin Hera (mai 2011)
Dincolo de minunăţiile din Park Guell (Barcelona) şi de atmosfera plăcută (acest cuvânt simplu descrie foarte bine senzaţia), am mai întâlnit ceva simpatic acolo: un grup de tinere şi tineri care se lăudau că oferă îmbrăţişări gratuite (cunoaşteţi modelul). Cât am stat eu pe acolo n-au prea fost mulţi oameni curioşi să încerce procedeul; ca să fiu mai specific, au fost mult mai numeroşi aceia care
a) au privit amuzaţi sau
b) care au făcut fotografii, decât cei care chiar
c) şi-au deschis braţele
Călin Hera. PA-uri şi mirări 