Călin Hera. PA-uri şi mirări

Dl. inginer privește îndelung o doamnă peste care timpul a trecut nedrept de lent. Nedrept pentru toți ceilalți, care nu înțeleg de ce timpul nu e o unitate de măsură aplicabilă identic tuturor. Delicata și încă tânăra doamnă nu își dă seama că e privită. Soarbe neatent din ceașca de cafea și pare că se gândește departe. Apoi constată. O persoană atât de distinsă nu observă. Constată.

…Iar, la un moment dat, dl. inginer, care pare să-și amintească un gând din tinerețe, întreabă îndrăzneț:
– Iertați-mă că dau buzna atât de nepoliticos cu privirea mea nătângă, dar, oare, ne cunoaștem? Și, dacă da, cât de bine?

Cea mai frumoasă femeie din piață e hoață. Le fură gândurile bărbaților veniți cu lista de cumpărături în mână. Le mână (acolo unde, se știe, imaginația lucrează). Bărbații sunt, cu toții, pe fază: se-nghesuie să cumpere, de-a valma, castraveți, roșii, vinete, dovlecei, varză și mărar. O parte din aceste lucruri să fie pe listă măcar, și-ar spune ei în gând (dacă ar mai avea gândurile la ei). Dar, hei, nimeni nu-i poate rezista celei mai frumoase femei din piață. Cu atât mai puțin voinicii, care au fost furați pe față.

O femeie trece pe trotuar. Traversează o dâră de soare dintre două clădiri. Fix deasupra trece un avion. Lasă două dâre fine, la început paralele, care apoi se contopesc. Un bărbat se uită pe hublou. Vizibilitatea e bună: dedesubt se vede orașul. E o privire de ansamblu. Macro. Fără detalii (neimportante). Femeia de pe trotuar și bărbatul din avion ar fi putut fi colegi de serviciu. S-ar fi putut intersecta pe stradă. Ar fi putut vorbi aceeași limbă. S-ar fi îndrăgostit unul de celălalt. Sau nu.