Vedere din București. Rapidiștii fac lucruri frumos de trăznite
Am copilărit în Hunedoara. Am învățat fotbal pe terenurile din cartierul OM, la „piticii” Corvinului și în tribunele unei echipe fabuloase, pe care Mircea Lucescu a făcut-o acolo, la Hunedoara. Am simțit „fenomenul”. Am multe amintiri frumoase legate de Corvinul Hunedoara. Una dintre ele se leagă de un anumit meci, la care mă refer de fiecare dată când vorbesc cu un anumit domn din București, pe care l-am cunoscut mulți ani mai târziu.
Domnul cu pricina fusese și el la meciul de pomină. Bătuse drumul de la București la Hunedoara pentru a fi în tribune. Pentru a-și încuraja echipa. Deși în meciul cu pricina jucătorii Corvinului s-au întrecut pe sine și și-au spulberat adversarii, suporterii acestora, al căror număr era incredibil de mare, au cântat tot timpul. Iar după meci, când tabela de marcaj arăta un incredibil 9:0, care pentru oricine ar fi fost umilitor, ei au cântat și și-au aplaudat favoriții. Iar jucătorii învinși atât de rău la fotbal, au mers să-și aplaude galeria. Chiar dacă aveau lacrimi în ochi. Da, există lacrimi de fotbaliști, nu știați?
Atunci am învățat ceva important. Eram în clasa a XI-a, băteam munții, alergam pe coclauri cot la cot cu salvamontiștii, scriam, învățam, aveam prieteni, dar nu cunoscusem încă o astfel de solidaritate. Am fost impresionat. Pentru că știam deja că partea cealaltă era cea care contează. Chiar dacă au pierdut un meci, au fost zdrobiți, oamenii aceia știau că altceva contează. O idee în jurul căreia s-au strâns, o idee care dăinuește.
Iar atunci când l-am cunoscut pe domnul cu pricina și am aflat că a fost în tribune la acel meci, de partea celalaltă, i-am strâns mâna într-un fel aparte. Nu știu dacă și-a dat seama. De obicei ne tachinăm în jurul acestui subiect, dar în sinea mea știu că în sinea lui știe că îl respect cel puțin pentru că a fost la acel meci și a aplaudat. (Dar mai sunt și alte motive).
Alt gest frumos în Giulești
Astăzi, suporterii acelei echipe au făcut un gest aparent banal. Cineva dintre ei le-a zis: hai să facem asta. Lumea spune că noi, microbiștii din Giulești (căci despre rapidiști e vorba, v-ați dat seama), suntem golani. Poate că suntem, dar nu în felul ăla. Și în Piața Universității li s-a zis părinților noștri că sunt golani. Și asta a fost o cinste pentru ei, i-a solidarizat.
Vedere din București. Rapidiștii fac lucruri frumos de trăznite
Aceiași golani rapidiști au scris frumos pe o bucată mare de pânză, și-au luat liber de la serviciu pentru asta, un mesaj. S-au solidarizat cu o campanie de strângere de fonduri prin SMS în favoarea copiilor diagnosticați cu autism. Simplu. Din suflet.
„Aceiași golani, mereu solidari. SMS – HELP – 8846- #helpautism”
Meciurile Rapidului nu mai umplu tribunele. Se joacă la matineu. Dar cred că și un singur om dacă ar fi în tribune, ar cânta tot timpul, 90 de minute, poate și în pauză. S-ar bucura și ar duce mai departe, cel puțin în sufletul lui, ideea. Și-ar da astfel mâna cu cei care, în urmă cu peste 25 de ani, își aplaudau favoriții, deși aceștia pierduseră cu 9:0.
E rândul meu să-i aplaud. Folosesc ca pretext gestul lor din meciul de azi, cu Dacia Unirea Brăila. Și spun, ca să le arăt că sunt și eu alături de cauza copiilor cu autism: SMS la 8846, mesajul HELP. Salvați Sufletele Noastre!
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns