Cu ce asortezi rujul sau oja (P)

Știe că nu e un obicei sănătos, dar uneori n-are încotro. Acum, de exemplu, când trebuie să plece repede-repede la o întâlnire importantă și n-are timp de brizbrizuri. În plus, colac peste pupăză, și-a uitat „trusa” acasă. De vină de domnul Inginer, firește, dar e și vina ei că își pierde capul atunci când el o înlănțuie cu brațele lui puternice și, nu știu cum de-i reușește asta, o mușcă de gât cu buzele tari. În astfel de momente, de piatră să fii, tot te topești! Mă rog, așa i se întâmplă ei. Deși era deja târziu, doamna expert PR a lăsat naibii poșeta, unde își căuta o gama variata de truse de machiaj (cum se zice la reclamă), a lăsat naibii rochia și ce mai avea pe ea, s-a lăsat pe ea însăși naibii, adică în voia lui. Și a fost bine.

Atât că se făcuse târziu, dl. Lică se întorcea deja din parcul de dimineață, așa că doamna expert PR, care e expertă în multe lucruri utile, a dat fuga să plece la birou, mai ales că urma, la prânz, o întâlnire importantă. A dat fuga e un fel de a spue, pentru că o femeie modernă nu poate să iasă din casă așa, pur și simplu. Trusă de machiaj, trusă de farduri, trusă de make-up sau vreți să-i spuneți, puteți să-i ziceți și trusă profesională de machiaj, toate aceste sintagme definesc lucrul acela care ajută o femeie frumoasă să pară și mai frumoasă. Și nu, nu e vorba numaidecât de trucuri de make-up.

Prin urmare, înainte de a pleca în grabă la birou, doamna expert PR și-a deschis trusa (profesională) de machiaj, cu care s-a îndeletnicit un pic, în fața oglinzii, în vreme ce domnul inginer își trăgea blugii pe el. Era deja bărbierit, și-a mai dat o dată cu parfum, a pus cămașa (lăsând doi nasturi descheiați), a încălțat pantofii ușori, din piele întoarsă, și-a sărutat iubita pe buze și, valea! Pentru bărbați e mereu mai simplu.

Acum, doamna expert PR, îmbrăcată ireproșabil, trebuie să plece la acea întâlnire importantă, dar și-a dat seama că și-a uitat acasă, pe măsuță, trusa de machiaj profesională. Nici rujul nu îl are la ea, ceea ce e impardonabil. „Ce mă fac?”, se întreabă cochet, apoi se întoarce spre colega de birou, care, anticipând, scoate din poșetă propria-i trusă de farduri și i-o întinde.

Doamna expert PR îi mulțumește din priviri, apoi își prelucrează fața, cu mișcări precise, deloc lipsite de grație. După care dă cu ruj, realizează un tablou perfect, care nu reușește însă să ascundă, și poate nici nu vrea, zâmbetul acela de satisfacție așezat pe chip azi-dimineață, aproape imediat după ce domnul Inginer a mușcat-o ușor de gât, încolăcindu-și brațele puternice în jurul ei.

Notă. Text cu (P) inspirat de magazinul online Amalia.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: