Ilarion stă cu capul în mâini şi crede că nu-l vede nimeni. E ca un copil care se ascunde închizând ochii. „Am terminat prost anul vechi, l-am început prost p-ăsta nou. Ce-am greşit?”. Ilarion face parte din generaţia celor care sunt prea tineri ca să se dea bătuţi şi prea bătrâni ca să mai aibă timp s-o ia de la capăt.
În plus, a trecut de vârsta celor care cred în virtuţile lui New Game. Acum se roagă, tot cu capul în mâini, tot imaginându-şi că nu îl vede nimeni. „Să fiu mai bun şi toate porcăriile care mi se întâmplă să înceteze şi să mă facă mai puternic. Şi să am măcar un pic din înţelepciunea domnului Lică”.
De partea cealaltă a aleii, dl. Lică îşi priveşte în tăcere vechiul prieten. E o după-amiază însorită de februarie, soare cu dinţi. „O să te ia frigul”, îi zice dl. Lică lui Ilarion. Intră amândoi în scara blocului, fără să mai spună nimic. Se ştiu de multă vreme. „Hai să mâncăm o supă fierbinte. Apoi, jucăm un şah. La mulţi ani, prietene!”, zice dl. Lică în treacăt.
Ilarion îl priveşte cu recunoştinţă. Ştie că, după ce va sta niţel cu dl. Lică va prinde iar curaj şi va merge acasă cu sufletul mai uşor. Poate că înţelepciunea domnului Lică pur şi simplu se lipeşte mai greu de el, dar simte că, în preajma lui, e mai bun şi, în orice caz, mai curajos. „Dar de ce mi-o fi zis La mulţi ani!?”. Dl. Lică îşi priveşte amuzat prietenul. „Începe Anul Nou Chinezesc, mereu e un început, nu crezi?”, apoi descuie uşa apartamentului.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns