La capătul puterilor fiind, mi-am amintit ce îmi spunea profesorul de sport în timpul orelor de educaţie fizică din liceu: “Cândva îmi veţi mulţumi că vă pun acum să faceţi exerciţii de-adevăratelea”. Aşa că mi-am zis tradiţionalul Fie ce-o fi şi am mai tras o dată de mine. Mi-am forţat limitele, cum ar veni. Era însă foarte greu. Imposibil aproape.
Când privesc în urmă la acea întâmplare, nici nu îmi vine să cred că eu am fost acela care, în ceasul târziu dintr-o noapte de septembrie, ploioasă şi plictisită, mi-am bătut toate recordurile personale şi impersonale, dacă mi-e permis să mă exprim în acest fel.
Ilarion face o pauză de efect. Le-a captat atenţia foştilor colegi de liceu, care au făcut sport cot la cot cu el, ştiu cine şi ce a fost profesorul de sport, cunosc spusele lui (iar unii chiar au avut de ce să îi mulţumească), dar nu ştiu întâmplarea la care se referă fostul lor coleg, atunci un bondoc hâtru, acum un domn înalt, care umblă mereu cu ultimii doi nasturi de la cămaşă descheiaţi aproape ostentativ. Aşa că stau cu sufletul la gură, aşteptând continuarea.
Era momentul culminant al serii, rămăsesem în cursă doar eu şi namila de om cu păr pe spate (aveam să aflu ceva mai târziu acest detaliu) şi toată lumea ne urmărea cu sufletul la gură. Se paria pe noi, iar cei care cedaseră pe parcurs (a fost o competiţie dură), îşi reveniseră parcă anume ca să ia parte, de data aceasta din poziţia de spectatori implicaţi, în ceea ce devenise deja o cursă gen totul sau nimic.
Punctul critic, dincolo de care orice poate fi posibil
Trecusem deja de două ori peste punctul critic, pargul acela despre care se spune că înseamnă declicul, Declicul, şi dincolo de care totul devine un automatism, funcţionezi ca un robot, ca o maşinărie reglată la marele fix, care îşi face treaba imperturbabil, fie ploaie, fie vânt. Eram în formă, au povestit unii martori după câteva zile. Eram în transă. Eram terminat, de parcă dintr-o clipă în alta aş fi fost în pericolul de a-mi da ultima suflare, mi-au spus alţii. Eu însumi mă simţeam ba într-un fel, ba în celălalt. Dar nu ştiu. Pur şi simplu nu ştiu ce m-a împins mai departe, ce mi-a dat putere şi ce mi-a luat mai apoi toată puterea, toată energia, şi m-a lăsat apoi ore în şir într-o stare de cvasiamorţeală.
Cert e că mai era foarte foarte puţin pînă la un final ce avea să fie glorios sau dimpotrivă, penibil, fiindcă niciodată locul al doilea nu înseamnă nimic dacă ai ratat primul loc. Îl vedeam pe adversarul meu cu coada ochilor, mai precis îl simţeam, pentru că efortul pe care îl depusesem până atunci fusese atât de mare încât percepeam realitatea din jurul meu graţie unui alt simţ. Ultima probă, ultima încercare, ultima sforţare, ultimul gest înainte de totul sau nimic. Am privit cu simţul acela, neimaiexperimentat până atunci, către vârfurile degetelor de la mâna stângă (mâna dreaptă tremura îngrijorător). Dincolo de vârfurile degetelor, un Univers ce părea inaccesibil. Universul către care tindeam. Eram atât de aproape. Atât de la limită.
A douăzeci şi treia
Prin faţa ochilor mi-au trecut orele de educaţie fizică, flotările pe care nu le-am făcut, aruncările cu mingea medicinală fentate, mersul piticului din doi în doi pe terenul de handbal, orele chiulite la WC-ul de la etajul al doilea, în timpul cărora sudam ţigări Carpaţi fără filtru. Dacă aş fi făcut altfel măcar o dată din dăţile în care am crezut că îl fentez pe proful de sport, atunci, la momentul adevărului, aş fi fost în stare să ating cu vârful degetelor Universul de neatins, aş fi atins cu ele toarta celei de-a douăzeci şi treia halbe de bere şi, cine ştie, poate că aş fi reuşit să o trag înspre mine, mi-aş fi apropiat buzele de marginea ei şi aş fi sorbit cu putere întâi spuma, în care mi-aş fi înmuiat mustaţa, ca să-mi trag sufletul, apoi lichidul amărui, rece, reconfortant şi moleşitor în acelaşi timp, şi aş fi devenit Campion al halbelor de bere, recuoscut în nouă cârciumi din centrul vechi, cu o carieră ulterioară de invidiat. Cel puţin aşa am simţit atunci, când am realizat că nu voi putea niciodată să mai iau măcar o sorbitură, în timp ce namila cu păr pe spate reuşea să îşi toarne halba cu bere în cap, rănindu-se destul de grav (halba era ciobită). Juriul a considerat că el a câştigat, întrucât o parte din berea prelinsă prin părul lui năclăit cu sânge i-a intrat în nas (ceea ce i-a provocat o tuse înecătoare), dar şi în gură, deci a absorbit un pic mai mult decât mine, care zăceam deja într-o rână, zâmbind tâmp – potrivit unor relatări independente, asupra cărora am însă anumite rezerve.
Pot spune aşadar, a continuat Ilarion în faţa unei audienţe care uitase să-şi soarbă băuturile din pahare, dar sorbea cuvintele fostul coleg bondoc, că sportul mi-a schimbat viaţa. Dacă aş fi fost un pic mai sârguincios la orele de educaţie fizică din liceu aş fi câştigat acel concurs, aş fi urmat o carieră fulminantă în cele nouă cârciumi din centrul vechi, nu m-aş mai fi dus la facultate, nu m-aş mai fi însurat, în fine, nimic din ceea ce vedeţi că sunt n-aş mai fi fost. Namila care m-a bătut a murit trei luni mai târziu: comă alcoolica sau gât tăiat la o încăierare, nu ştiu sigur.
Dl. Lică aşteatpă morala
Dl. Lică îşi priveşte prietenul de-o viaţă cu mult drag. Ştie adevărul despre întâmplarea relatată, uşor diferit de varianta pe care tocmai a auzit-o, dar nu îl corectează. N-ar avea de ce. „Dar asta e o prostie. Orele de sport chiar contează, e important să faceţi mişcare, orice vârstă aţi avea, duceţi-vă copiii la antrenamente, scoateţi-i din casă, trimiteţi-i pe munte, la înot, învăţaţi-i să alerge!”, îşi încheie Ilarion pledoaria.
Adevărul e că omul modern de la oraş face tot mai puţin altceva decât birou-maşină-acasă-maşină-birou-ş.a.m.d., aşa că orice prilej de rupere a ritmului e mai mult decât binevenit.
Sursa: bucharest-maraton.ro
Raiffeisen Bank Bucharest Marathon 2015 închide centrul Bucureştiului
Harta Raiffeisen Bank Bucharest Marathon 2015
Prima ocazie, şi ce ocazie, este cea de-a opta ediție a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon (3-4 octombrie, Piața Constituției). Pentru traseul din acest an circulația din centrul Bucureştiului este restricționată pe 33 km pe toată durata desfășurării competițiilor de alergare. Este singura dată când bulevardele din centrul orașului se închid traficului rutier pe o distanță de atât de mare.
Harta Raiffeisen Bank Bucharest Marathon 2015
Evenimentul este organizat de Asociatia Bucharest Running Club, organizatorul celor mai mari evenimente de alergare stradală din România: OMV Petrom Bucharest Half Marathon și Raiffaisen Bank Bucharest Marathon, care reunesc anual peste 20.000 de alegători din peste 50 de țări și sunt incluse în calendarele AIMS și IAAF datorită standardelor înalte cărora li se conformează.
Harta Raiffeisen Bank Bucharest Marathon 2015
M-aş bucura dacă la acest eveniment de excepţie ar participa cât mai mulţi cititori ai acestui blog. Ar fi fain. Garantez că printre participanţi se va afla şi Ilarion. Nu am încă informaţii certe dacă Ilarion va fi printre alergători, printre spectatori sau printre arbitrii.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns