Cunosc oameni respectabili care şi-au luat concediu începând de astăzi, ca să vadă toate meciurile Campionatului Mondial de Fotbal. Ştiu birouri unde bărbaţii vor picoti în dimineţile de după meciuri. Am cunoştinţă de dealuri care pot părea ciudate între soţi şi soţii. Eu însumi mi-am rezervat un raft în frigider, unde stau frumos aliniate câteva beri pe care aştept să le savurez la meci.
S-au scris ‘jde mii de cărţi despre fotbal, ca fenomen mondial. Se vor mai scrie. Eu cred că fotbalul e o nevoie.
Am favoriţi la acest mondial. Cei mai mulţi sunt răspândiţi pe la diferite echipe. Pariul meu e pe echipele hispanice, cred că încă e momentul lor. Da, din punctul meu de vedere, marile favorite sunt Spania, Argentina, Brazilia. Şi am mai pariat pe Columbia 🙂 Dar diseară am impresia că voi ţine un pic cu europenii noştri croaţi. Ceea ce nu mă va face să nu privesc cu mare plăcere driblingurile neymariene.
Aşadar, începe Balul!
Primul meci al Campionatului Mondial de Fotbal Brazilia 2014, a 20-a ediţie!, va avea loc astăzi, 12 iunie, pe Arena Corinthians Sao Paulo începând de la ora 23:00 (17:00, ora locală). Balul e deschis de gazde, Brazilia, care joacă primul meci din grupa A împotriva Croaţiei. Înainte de meci va avea loc o ceremonie de deschidere.
Până acum, cele două echipe au mai jucat doar de două ori. O dată fost egal, altădată au câştigat brazilienii. Interesant e că victoria brazilienilor (1-0) a fost tot în debutul unui campionat mondial, când Brazilia şi Croaţia făceau parte tot din grupa A. Se întâmpla în anul 2006, în Germania.
Calculele hârtiei îi dau mari favoriți pe brazilieni, în rândul cărora se află vedeta Neymar (Neymar da Silva Santos), de la care toată lumea așteatpă minuni și strălucire. Un Neymar care pare extraordinar de relaxat, de parcă n-ar fi toată planeta cu ochii pe el.
În ceea ce îi priveşte pe croaţi, e de aşteptat ca aceştia să joace deschis şi să-şi încerce şansa. „Nu le promit fanilor noştri că vom câştiga Campionatul Mondial şi nici măcar că vom trece de grupe. Dar promit că vom vom face tot ce vom putea, ne vom da sufletul pe teren”, a declarat căpitanul croat Darijo Srna, reprezentantul unei naţiuni care nu se predă şi care încearcă, mereu, cu tupeu bun, să învingă. „Suntem capabili să producem o mare surpriză”, a spus şi selecţionerul Niko Kovacs, citat de site-ul fifa.com.
Cea mai bună performanţă a Croaţiei la un campionat mondial de fotbal a fost înregistrată în 1988, când croaţii au ajuns în semifinale. Brazilia a câştigat de cinci ori Cupa Mondială, ultima dată în anul 2002.